6,881 matches
-
rol de exclamare Dup-un fapt mai însemnat, Care cere asumare, Când destinu-i resemnat. Orice-aș fi, sub coloritul Dat de cupa cu Cotnar, Vreau să văd sărbătoritul Tot așa, la centenar! 24 februarie 2004 REFLECȚII (CLI) Executăm în chip tăcut Tot ce străinul spune; Așa făcut-am și-n trecut, Speranța iar apune. * „La calendele grecești” Vom ajunge fericiți, Doar atunci și nu cu-acești Lideri zilnic ghiftuți. Eu scriu, rescriu și-apoi transcriu Nimicurile mele; Să nu le puneți
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Când am ajuns la capătul podului, vântul aproape că încetase. Deasupra noastră cerul era albastru verzui și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele nostru, asemeni unui mormânt deschis, se întindea golful Enno. Domnul vieții și al morții plutea peste ape în tăcuta lui măreție. Lam simțit așa cum îți simți propria mână. Bătrânul și cu mine am îngenuncheat în fața mormântului deschis și în fața Lui. Acest din urmă gest, insondabil întro privință, infirmă ideea simplei absențe a sensului în cele petrecute. Cei doi, care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
așteaptă la stația fluvială. E o după amiază frumoasă, senină, înfiorată de apropierea primăverii. Mulțimea s-a adunat din belșug în jurul debarcaderului. Cordoane de polițiști stau gata să păzească ordinea. Dar aproape că nu e nevoie de ei. Oamenii privesc tăcuți, apăsați parcă de o presimțire funestă. L-au zărit pe Joîo Franco trecând preocupat printre grupurile oficiale. Dictatorul e palid și figura lui mongolică - ochii mici, oblici, depărtați, umerii obrajilor ieșiți în afară, mustață rară deasupra gurii - pare mai sinistră
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acum îi cerceta pe sub sprâncene. îl măsură câteva clipe pe băiat, care, cu o lumină de plăcere copilărească în privire, râzând din ochi, încă ținea cotul pe masă și își arăta, în palmă, victima, apoi izbucni într-un râs lung, tăcut, care îi uimi pe toți. în sfârșit, roșie la față, scutură din cap și, vânturându-și o mână prin aer, spuse: — Tu trebuie să fii cel mai neghiob din toți! După care se răsuci, întorcându-se la oala sa. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la dreapta, afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe frunziș. Nu după mult, ajunseră la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în apă, și așteptă să sosească Balamber. îi aruncă apoi o privire întrebătoare: — Mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altele de întrebat, dar era deja mult prea târziu: trecuseră de poarta castrum-ului și străbătuseră ultima porțiune din Via Pretoria, iar acum intrau în piața cea mare, unde se desfășura adunarea. Cu mare greutate, începură să străbată mulțimea nemișcată și tăcută, în mod vizibil încordată și pătrunsă de resentimente întunecate. Erau câteva sute de oameni înarmați; mulți dintre ei se înălțau pe vârfurile picioarelor ca să vadă mai bine un războinic în floarea vârstei, îmbrăcat cu cămașă de zale, ce vorbea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strige ocări către el. — Ordalia! strigă deodată. Cer ordalia! Proba armelor o să arate că acuzațiile romanului ăstuia sunt numai minciuni! La acele cuvinte, un singur strigăt izbucni, răspândindu-se cu repeziciune prin mulțime: — Da! Ordalia! Ordalia! Gânditor, regele burgunzilor rămase tăcut câteva clipe, urmărind freamătul partizanilor acuzatului. Apoi, cu gravitate, încuviință, întorcându-se către Sebastianus: — E drept. Gualfard e de stirpe nobilă, iar cuvântul unui om de rând, și încă unul străin, nu poate fi de ajuns ca să-l acuzăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pâine și întinzându-i potirul. „Trupul lui Cristos! Sângele lui Cristos!“ Fratele Baudelius - ultimul din rând - tocmai lua înghițitura de vin binecuvântat, când de afară se auzi, îndepărtat și totuși distinct, ecoul unui plâns de copil. Reculeși în spațiul acela tăcut și interiorizat, cuprinși de solemnitatea sacramentului, călugării rămaseră multă vreme nemișcați, fără să se grăbească să ia cunoștință de acea voce copilărească ce venea să le tulbure sublimul moment. Plânsul însă continua, ba mai mult, din clipă în clipă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lasă în pace, pun să fie jupuiți de vii. Și am mai adăugat câteva insulte groaznice, de-ale lor, și vreo două blesteme, ca să mă asigur că mă ascultă. — Cine e Mandzuk? — Stăpânul meu de acum: o bestie întunecată și tăcută. E omul cel mai de încredere al lui Shudian-gun, care i-a lăsat comanda taberei, în vreme ce el se duce încoace și încolo ca să fure și să ucidă, blestematul. — Shudian-gun? — Da. înseamnă „Cel-care-a-scăpat-de-trăsnet“. E porecla pe care i-au dat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unei ființe atât de mizerabile. Aceeași pedeapsă, ai spus? Bine. Fie cum vrei! Dădu imediat ordin să se ridice un alt rug, la câțiva pași de acela al lui Canzianus. Acesta, resemnat, nu mai zise nimic. între timp, o mulțime tăcută apăruse pe cărarea ce cobora de la sihăstrie. Sute de bărbați și femei, care, venind în urma călugărilor, își părăsiseră refugiul și coborâseră la vale în procesiune mută, refuzând să-l abandoneze pe Canzianus în momentul suprem. Balamber ordonă alor săi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al nostru nu se interesează de agricultură. El se gândește la dragoste! — Deh, răspunse Sebastianus, cu veselie. Pe fetișcana aia care servea în tavernă o cam are la inimă, pe cât se pare; în ultimele trei zile l-am văzut mai tăcut decât de obicei. Maliban, fără să-și schimbe poziția, se mulțumi să zâmbească vag și le aruncă o privire piezișă, o încuviințare plină de satisfacție și totodată o invitație a nu-l împunge mai mult decât i-ar fi îngăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care de zeci de ani administra proprietatea familiei, o știa de când se născuse, o văzuse crescând, o văzuse când își arsese păpușile și când se căsătorise, fără să aibă apoi copii; și chiar și azi, deși rămăsese doar un martor tăcut, se preocupa de modul său de viață cheltuitor și de extravaganțele sale, abținându-se, de altfel, să-i judece comportamentul nonconformist, care adesea întrecea măsura, devenind mai mult decât provocator și atrăgându-și împotrivă ostilitatea celor din jur și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în marea sală a tricliniului, banchetul se apropia de sfârșit. Curând, invitații aveau să-și ia rămas bun, unul după altul, de la gazda lor și să se întoarcă, în lecticile comode, fiecare la casa lui, escortați de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mod evident extenuați, dormeau pe trotuare, ajutați de temperatura blândă a primelor zile de iunie; alții - mai mulți - vegheau temători: livizi și tensionați din pricina atacului ce se desfășura pe latura opusă a zidului înconjurător, se adunau în mici grupuri tăcute și observau cu curiozitate trecerea lui Sebastianus și a tovarășilor săi, întrebându-se cine puteau fi și încotro se îndreptau necunoscuții aceia, care, încă zdraveni la trup în cetatea aceea înfometată, înaintau prin mijlocul străzii cu pasul sigur al celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi alergă în întâmpinare și, acolo, în mijlocul războinicilor, se ghemui în el într-o îmbrățișare strânsă și tăcută, împingându-se cu capul în pieptul său. — Go-Bindan! exclamă Balamber, fericit să o revadă și surprins de izbucnirea aceea de afecțiune. încercă zadarnic să se elibereze din îmbrățișarea ei. E totul în ordine, micuță războinică. Sunt întreg, vezi? Fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
obliga pe conducători să ia hotărâri definitive. Cei care oficiaseră funeraliile terminară de strâns cenușa defunctului, Thorismund trase de hățurile calului său și porni pe drumul către tabără. Imediat i se alătură și Flavius Etius. îi urmau într-un cortegiu tăcut cele mai însemnate căpetenii aliate și generalii armatei. Armata aștepta în câmpie, dispusă practic în semicerc în jurul taberei fortificate a lui Atila: a doua zi după uriașul măcel, hunii și aliații lor erau încă acolo cu toții. Asaltul furibund al goților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răspundă și se lăsă moale pe podeaua carului, zicându-și că, în fond, ea avea dreptate. își întoarse privirea spre reflexele indigo și aurii pe care apusul de soare le picta triumfător pe imenșii nori ce stăruiau peste întinderea câmpiei: tăcuți și maiestuoși, prietenoși, ei păreau că însoțesc coloana în marșul ei spre răsărit. îi observă îndelung, legănat de mișcarea monotonă a carului pe pavajul spart, în vreme ce în mintea sa se amestecau amintiri vagi, îndepărtate, și imagini neclare, fără legătură între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o stea străluminată Ce arde în fereastră în noaptea-întunecată, Tu rupt- ai bariere spre porțile închise Și-ai devenit lumină, împlinitor de vise. BRAȚUL MAMEI Brațul mamei când mă-nconjoară Mă simt protejată ca odinioară, Umezii ei ochi, calzi, mereu tăcuți Și glasul domol, ai vrea să-l tot asculți. Brațul ei ca cerul-i, ajunge orizontul, E viitorul meu, trecutul și prezentul, Privind mângâietor, ea ne-a purtat de seamă Și ne-a crescut încet, cum știe-a crește-o
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
trece sub tăcere informații vitale. Pun pariu că grupul care se află în spatele lui știe că a venit aici. Aș merge până acolo încât aș spune că l-au trimis. Care-i jocul lor? Ochii i se îngustară, în timp ce rămase tăcută, chibzuind. De câteva ori păru pe cale să vorbească, dar de fiecare dată își opri cuvintele printr-o manevră ciudată, parcă-și comprima buzele. Jefferson Dayles privi jocul emoțiilor pe chipul ei frământat, captivat în treacăt de această femeie care trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
nervozitate. Pe când închideau ușa celei de-a treia magazii, Anrella spuse încruntându-se: - Mă așteptasem ca ei să obiecteze când le-ai spus că te voi însoți oriunde mergi azi. Trebuie să-i fi nedumerit cu pretenția asta. Craig rămase tăcut. Rolul de conducător care îi fusese acordat îl descumpănea. De câteva ori sesizase un început de opoziție în gândul oamenilor, ca apoi să-l urmărească cum se stinge fără a fi exprimat. Se trezi că Anrella îi vorbea din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Carol exclamând cu năduf: Ce pacoste, fir-aș al dracului! Se priviră jenați unul pe altul, după care pufniră amândoi în râs. Probabil că lui Carol îi displăcu această intimitate și clipa de familiaritate născută spontan, căci toată noaptea umblă tăcut și ursuz, purtându-l pe Filip anume prin părțile din oraș care știa că nu-i plac. Când întâlnea vreun trecător întârziat, îl oprea, îl privea țintă în ochi și-i spunea foarte serios un text de tipul: Fiica mea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
flori, un muscal scopit, un sinucigaș și doi cai superbi, cu pielea lucind de broboane, rătăcind cu toții orbi prin întuneric și ceață, în cabinele de lux ale unui iaht pe roți, spre o direcție necunoscută, navigând în apele line și tăcute ale visului și ale morții. O stare necunoscută de abandonare și libertate totală îl cuprinse pe Carol, care se scufundă, fără să mai poată opune vreo rezistență, într-un somn adânc cu vise. Nu mai avusese de mult privilegiul de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sănătoși și la pungă groși. Doamne ajută! Filip și Carol îl priviră cum întoarce în loc trăsura cu caii înspumați și nădușiți și o ia înapoi, pe același drum, dispărând așa cum apăruse, în întuneric și ceață, în lumea lui de călăuză tăcută și însingurată. Intrară într-o cârciumă și cerură rom și câte o porție de pilaf cu pește. Se spune că e bine să ocolești cât poți acest cartier. Și mai ales după lăsarea întunericului. Ne a zis și birjarul să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un timp, uitându-se chiorâș la Filip, dar până la urmă începu docil să povestească. -... După ce Dimitrios n-a mai apărut în port la zilele fixate și birjele au început să se întoarcă în oraș fără flori exotice și cu lăutari tăcuți și triști, tot cartierul a început să vuiască de nedumerire și indignare, de parcă le-au fost furate cea mai de preț comoară și cel mai îndrăgit spectacol. Căci ce vrea mai mult plebea? Panem et circenses. Dar mai presus de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ști cu ele. Le iau pe toate, rosti bătrânul primele vorbe din noaptea aceea lungă și ele căzură ca niște bile de sticlă pe mozaicul unei catedrale. Rămăseseră astfel împietriți tot restul nopții. Doi morți priveghind o mireasă. Dimineața mâncară tăcuți castane coapte și, din boluri albe de faianță, orez fiert în lapte, cu miere și scorțișoară. Apoi încărcară mecanismele mișcătoare într-un cărucior, la care se înhămă Bătrânul. Pe Vanghele îl lăsă, urmărindu-l cu privirea, sub smochinul uscat din fața
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]