541,899 matches
-
discursuri pe care nu le-a auzit niciodată, ne-a trezit interesul episodul, plin de miez, al dezbaterii în jurul legii Oppia. Era o lege care interzicea luxul femeilor (podoabe de aur și veșminte de purpură), în regimul de austeritate din timpul războaielor punice. Indiferent de condiția ei socială, femeia nu avea voie „să aibă mai mult de o jumătate uncie de aur în podoabe” (15 gr.). Nimeni nu propune astăzi, la noi, în sărăcia lucie a tranziției, mai gravă decât un
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
oricât de inconvenabilă era ea. Dura lex, sed lex! devenise concepție. Legea nu putea fi ignorată decât dacă era abrogată. Să citim ce trebuie în discursul istoricului latin, modelator al comportamentului social european. Ei bine, aborgarea legii Oppia, aplicată sever timp de două decenii, s-a obținut după un adevărat spectacol oratoric susținut în contradictoriu de Cato cel Bătrân și Valerius Potitus. Totul ar putea fi o lecție pentru legiuitorii noștri de astăzi, care ignoră tot ce s-a întâmplat înaintea
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
nici între războaie, nici pe vremea lui Eminescu, tirajul publicațiilor culturale și uneori acela al ziarelor nu era fabulos. Convorbirile literare au debutat în 1867 cu 300 (trei sute) de exemplare și au ajuns, un deceniu mai tîrziu, la 800 (opt sute). Timpul la care scria Eminescu avea sub 1000 (una mie) de exemplare. Și chiar dacă nu existau televiziuni, opinia publică informată și care decidea de valoarea mesajelor culturale era incomparabil mai mică decît aceea care respira aerul epocii. Ideea unor tineri scriitori
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
descrierile plimbărilor prin oraș, din primele capitole ale cărții, poate fi observată sensibilitatea prozatoarei. Scriitoarea Catherine Durandin este mișcată de acest “vertij al tristeții care emană din București, o tristețe tenace devenită ca un drog necesar, această tristețe a dezarticulării timpurilor care te cuprinde la fiecare vizită. O tristețe îmblânzită” (p.37) (traducerile pasajelor din carte sunt de M.S.R.). Talentul literar se află în slujba scrisului istoric. Înclinația autoarei pentru literatură este, de asemenea, vizibilă în cronologia inversată, în istoria urmărită
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
de a nu se încadra cuminte în prejudecățile și atitudinile preconcepute despre istoria românească, păstrând echilibrul între greutatea evenimentelor și cea a descrierii foarte fidele a societății bucureștene, cu moravurile sale, viața cotidiană, atât din perioada interbelică cât și din timpul regimului comunist și după 1989. Privirea este îndreptată în același timp spre putere, în întreaga ei desfășurare de-a lungul secolului al XX-lea, spre societate și spre câteva clădiri reprezentative ale orașului. Este într-un fel o istorie de
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
despre istoria românească, păstrând echilibrul între greutatea evenimentelor și cea a descrierii foarte fidele a societății bucureștene, cu moravurile sale, viața cotidiană, atât din perioada interbelică cât și din timpul regimului comunist și după 1989. Privirea este îndreptată în același timp spre putere, în întreaga ei desfășurare de-a lungul secolului al XX-lea, spre societate și spre câteva clădiri reprezentative ale orașului. Este într-un fel o istorie de tip “Annales” aplicată trecutului bucureștean, dar fără a lua, din păcate
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
cu desăvârșire. Dincolo de această remarcă, mărturia doamnei Catherine Durandin rămâne, după părerea mea, foarte prețioasă. Cartea se află sub semnul a ceea ce istoriografia franceză numește “le regard de l’autre”, privire care s-a exercitat asupra orașului, în cazul autoarei, timp de trei decenii. În 1971, ea a călătorit la București pentru prima oară, ca tânără studentă pariziană și, de atunci, întreaga sa carieră intelectuală este legată de capitala noastră al cărei farmec și detalii semnificative a știut să le perceapă
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
Orașul în război”. În aceste titluri uneori metaforice se întrevede bogăția trecutului capitalei, a istoriei sale foarte frământate. Una dintre calitățile principale ale cărții constă în trăirea personală a autorului, în mărturia directă asupra vieții locuitorilor de astăzi precum și din timpul regimului comunist. Asemenea descrieri sunt încă destul de puține și ele vor fi izvoare de cunoaștere pentru istoricii de mâine. Reflecțiile asupra psihologiei bucureștenilor, dar și asupra planului orașului și asupra alinierii străziilor (p.19 sq.) fac, de asemenea, savoarea cititorului
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
al capitalei” (p.168). Produsele culturale ale burgheziei, arhitectura modernă a lui Horia Creangă și Marcel Iancu, avangarda dar și extremismul de dreapta sunt în atenția autoarei care evocă civilizația bucureșteană din perioada interbelică cu o înțelegere profundă. În același timp o “Kulturgeschichte” a orașului pentru secolul XX și, după cum am mai spus, rezultatul unor impresii directe, Bucarest, Memoires et promenades este, după părerea mea, o reușită notabilă atât din punctul de vedere al scriiturii cât și din cel al evocării
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
absolut deloc să iasă în evidență. Dimpotrivă, parcă grija lui principală era să nu fie băgat în seamă. Cînd vorbea, o făcea cu propoziții scurte, economicoase, precise, rotunjite ceremonios. politicos, deferent, parcă-și cerea scuze că îndrăznește, dar - în același timp - avea un aer liniștit, de om sigur pe ce are de spus. Nu se aventura în afirmații cu mari pretenții culturale, deși disimula un cititor compentent și pasionat (era absolvent de istorie). Comunicînd minimal, reușea - totuși - să-ți transmită că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13274_a_14599]
-
Gheorghe Grigurcu Mai menționăm și cîteva rînduri echivoce privind colaboraționismul marilor noștri critici (G. Călinescu fiind mai înainte incriminat, corect, zicem noi, pentru „publicistica sa dezgustător-propagandistică”): „Faptul că Vianu sau Călinescu au existat ca nume și prezențe în aceste timpuri grele a făcut posibilă treptata «recuperare» a lui Lovinescu sau Maiorescu - spre a folosi un exemplu”. Oare? „Recuperarea” în chestiune a venit într-un tîrziu, în cadrul unei „liberalizări” dozate de forurile ideologice, care nu s-au sinchisit prea mult de
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
cărui punct de reper îl constituie Eclesiastul. Asistăm la o orgie de zădărnicii. Împlinirea pare a se afla în neîmplinire: anii se rostogolesc precum perlele false căzute dintr-un colier rupt ori ca sunetele tobei lovite de un copil afon, timpul și spațiul fug de sub picioarele autorului, acesta rămîne suspendat în vid, himerele îl fac zob, îl lovește un vînt năpraznic venit dinspre trecut etc. etc. Existența e doldora de orori: „sînt ca întemnițatul care vede printr-o crăpătură a celulei
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
mișcare dublă. Pe de o parte, reîntoarcerea către familie și casa maternă, deci către unitatea primordială, și pe de alta, o luptă contra aluviunilor și a nevrozelor care dezorganizează individul. Schiller trage următoarea concluzie: pentru artist, naivul este “în același timp o expresie a copilăriei pierdute și în același timp a împlinirii în ideal”. Astfel nostalgie și proiect se confundă. Pentru artistul naiv echilibrul de sine e primordial, căci doar astfel el poate ajunge la viziunea organică a lumii. Schiller, la
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
și casa maternă, deci către unitatea primordială, și pe de alta, o luptă contra aluviunilor și a nevrozelor care dezorganizează individul. Schiller trage următoarea concluzie: pentru artist, naivul este “în același timp o expresie a copilăriei pierdute și în același timp a împlinirii în ideal”. Astfel nostalgie și proiect se confundă. Pentru artistul naiv echilibrul de sine e primordial, căci doar astfel el poate ajunge la viziunea organică a lumii. Schiller, la rîndul lui, confirmă ideea naivului cucerit, nu a naivului
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
unitate, dar nu o căuta în uniformitate; aspiră la odihnă, prin echilibru și nicicum renunțînd la activitate”. Iată ceea ce Brook caută și obține după ani întregi de luptă: o unitate în mișcare, unitate ce nu înnobilează creația, dar în același timp aduce calmul ce exclude accidentele unei lumi “amăgitoare”. Naivul e calea către fundațiile omului. Artistul naiv temperează subiectivitatea pentru a obține perfecția senină a materiilor șlefuite de natură zeci de ani. Acesta era visul lui Brâncuși. Acesta e visul lui
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
punct zero pe care îl constituie un grup de oameni dispuși în cerc”. Cercul favorizează concentrarea acțiunii dramatice, el reduce lumea pentru a o elibera apoi. Teatrul lui Brook vrea să fie simplu “în măsura în care cercul este simplu fiind în același timp simbolul cel mai încărcat de sens”. Oare un maestru - caligraf nu-și demonstrează, în interiorul unei mînăstiri japoneze, perfecțiunea desenînd cercul perfect? La Grotowski, dimpotrivă, cu timpul, s-a impus un anume dezinteres pentru concentrare în favoarea unei pasiuni care îi e
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
Teatrul lui Brook vrea să fie simplu “în măsura în care cercul este simplu fiind în același timp simbolul cel mai încărcat de sens”. Oare un maestru - caligraf nu-și demonstrează, în interiorul unei mînăstiri japoneze, perfecțiunea desenînd cercul perfect? La Grotowski, dimpotrivă, cu timpul, s-a impus un anume dezinteres pentru concentrare în favoarea unei pasiuni care îi e proprie, pasiunea pentru fluiditate, expresie supremă a vieții. Brook caută unitatea organică a vieții, ridicată la un nivel incandescent, în timp ce Grotowski se îndepărtează de teatru încercînd
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
prezență în general discretă în țările române (...). În general, termenii folosiți nu sunt peiorativi (...). Conotațiile negative ale limbajului despre săraci apar la începutul secolului al XIX-lea (...). Plecând de la vocabular, putem presupune că, în spațiul românesc și în perioada de timp abordată aici, săracul e o prezență ștearsă poate, dar nu lipsită de locul și rolul său în lume (atașate simbolisticii creștine soterice a gestului miluirii), cu alte cuvinte, el nu e un marginal sau mai rău, un exclus” (p. 94-95
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
patologică!, n.m., M.M.ț nu ar fi marcat de ideea fixă de a lansa injurii grobiene șcare sunt acelea în textul incriminat?, n.m., M.M.ț, ar fi putut accesa site-ul nostru www.antisemitism.ro. Acolo se află, de destul timp și Raportul Antisemitism în România 2002. Oricine citește acest raport își va da lesne seama că fraza despre C.V. Tudor, pusă în ghilimele de scutierul dumneavoastră, ca și cum ar cita din textul raportului, nu există”. Bățoasă întorsătură de frază, nu? Țin
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
în acest articol. Ele au primit „dată certă” notarială și au fost vizionate de martori, iar apoi au fost depuse într-o cutie sigilată, aflată în custodia unui avocat. Analizez, de asemenea, în cazul în care, în cel mai scurt timp, nu vor retracta cele spuse, prezentându-mi scuze publice și indicând adresa la care pot fi găsiți, posibilitatea de a-i da în judecată pentru daunele morale pe care mi le-a prilejuit insultătoarea lor afirmație c-aș fi folosit
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
existența statului comunist (cum spuneam, unii dintre scriitorii debutanți la începutul anilor ’50 nu au mai apucat să vadă revoluția din decembrie 1989) a avut și ea boemii, visătorii, inocenții ei, scriitori talentați, nevoiți să slalomeze printre directivele obtuze ale timpului pentru a-și împlini, cît mai onorabil, vocația. Scriitorii anilor ’50 erau grupați în trei lumi diferite: una a victimelor comunismului (revelată de multele testimonii apărute după 1989), alta, a celor care credeau în regim și profitau din plin de
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
Gabriel Dimisianu au un aer de cumsecădenie, de normalitate a trăirii umane, de înțelegere superioară pentru tot ce ține de realitatea vieții literare din epoca respectivă. Este perioada formării sale profesionale de jurnalist și scriitor, cu modelele și deziluziile ei. Timpul admirației nestăvilite (memorabilă este întîlnirea cu Tudor Arghezi, în relatarea căreia autorul reușește să transmită cititorilor întregul fior al emoțiilor sale - vezi pp. 33-36) și al generozității inocente. Rămas tot mai singur în generația sa, Gabriel Dimisianu aduce testimoniul necesar
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
infernal din casă, din hainele azvîrlite peste tot, din vacarmul care îmi vuiește încă în creier. Și la prînz se întoarce. Și cînd îmi spune, cu ochii închiși pe jumătate, “ iubițeala mea, nu mă deranja, vreau să mă joc cu timpul”, mă scufund, voluptos, în mierea cuvintelor și dispar! Mă încunoștiințează, cu o insistență teribilă, că vrea să se facă gunoier, soldat în Parcul Carol, polițai...numai bucurii. Eu îi explic că orice trebuie făcut serios și cu pasiune. Acum vreo
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]
-
să fiu Horia Andreescu.” Sîmbăta și duminica stă la mama. Duminica din 14 decembrie a rămas acasă. După masa de prînz, înainte de culcare, ne mai giugiuleam în sufragerie. Televizorul era deschis la Știri, pe Euro News. Aud, ca din alt timp, că Saddam a fost prins. Mă blochez. Uitasem complet de existența lui, așa cum uit chiar și de a mea, luată pe sus de turbioanele fiecărei zile. Mi-am repetat în barbă vestea... Deodată, Luca sare în picioare, foarte solemn, și-
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]
-
în curînd la Editura Hasefer. Oberchelnerul alergă în întâmpinarea noastră și ne conduse în nișa unde Sam și Betty luau masa ori de câte ori veneau aici. Regretă, spuse el, că nu i-a mai văzut pe Sam și pe Betty de mult timp. Cu toate că era înainte de amiază, la unele mese erau așezați oameni care mâncau carne și pește și beau bere. Betty a comandat pentru ea cafea și prăjituri, iar pe mine m-a convins să iau ouă cu chifle și cafea. Chelnerul
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]