4,226 matches
-
astea Dumnezeu știe de ce, fiindcă ea nu știe. Matilda plânge, o ia în brațe, doarme cu ea, o întreabă. Pur și simplu nu răspunde, nu știe ce face." "Fleacuri, zisei, copiii trec prin crize de-aatea, unii fac mai rău, se trântesc pe jos, țipă și dau din picioare, se urcă pe casă și în general fac exact ceea ce li se spune să nu facă. Cineva mi-a povestit că și-a prins copilul cerșind, cu toate că părinții îi cumpărau tot ce dorea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vedea clar ce-o să li se întîmple: schiurile o luau vizibil înaintea picioarelor în timp ce schiorul încerca disperat să se redreseze; cădea aiurea, alunecând apoi pe pârtie până hăt departe. Surpriza era un dâmb care te sălta brusc în aer, mă trântise și pe mine de câteva ori. Cei experimentați, ca Suzy îl treceau rămânând câteva clipe în sbor de pasăre, cu trupul înaintea schiorilor, care apoi, la atingerea pîrtîei erau răsucite de schior într-o amețitoare cristiană. Un mic sentiment de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pat... O aiureala, nu era nici un mort, au pus și ei acolo un costum de-al lui în care au băgat o pătură și în loc de cap o mască de carnaval și o pălărie. El a venit acasă beat, s-a trântit pe pat și a adormit... Când s-a trezit și a văzut, s-a aruncat pe fereastră... Noroc că era la parter și n-a pățit nimic... Mai bine ar fi murit atunci... N-am divorțat, de frică. Mă amenința
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ziua era crepusculară iar noaptea mai neagră decât străfundurile cosmosului. Motivul era simplu: nici o stea nu scânteia prin atmosferă pentru a-i nimba solul cu lumina ei slabă. Vântul bătea în construcțiile metalice dărâmate din Hadley, șuiera prin culoare și trântea ușile. Nisipul plesnea geamurile sparte ale ferestrelor, într-o răpăială neîntreruptă și angoasantă. În interior, toți așteptau începutul coșmarului. Iluminarea de rezervă funcționa încă în centrul de experimentare și în împrejurimi; supraviețuitorii istoviți și deznădăjduiți se regrupaseră pentru a studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Ea nu văzu picioarele de artropod care apărură în vârful pupitrului de care se rezemase. Dar capacitatea ei de a percepte mișcările devenise aproape la fel de acută ca și cea a detectoarelor roboților-santinelă. Se răsuci și, cu forțele dezlănțuite de teroare, trânti mobila de perete. Înțepenită, creatura se contorsiona nebunește. Își folosea picioarele și coada pentru a se degaja, timp în care fetița împingea cu toată greutatea ei pupitrul, gemând: ― Ripley! Mobila zvâcnea și se ridica datorită sforțărilor monstrului care-și degaja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
proiectă înapoi. Ripley se răsuci și puse mâinile la față și ochi: un gest de protecție devenit instinctiv. Dar impactul glontelui tras de aproape împinsese monstrul atât de puternic încât jetul de acid nu le atinse. Deși amortizat, reculul o trânti pe Ripley de ușa zăvorâtă. La început, orbită de deflagrație, clipi în nădejdea recuperării vederii. Timpanele încă îi mai vibrau din cauza detunăturii. În centrul de exploatare, Hicks își ridică ochii la timp pentru a vedea una dintre creaturi sărind asupră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de tot. Ea, cu o expresie de surprindere artificială, își făcu o mână pâlnie la ureche. ― Ce zici? Pătrunseră în laboratorul medical devastat. Vasquez fiind ultima, împinse ușa, după ce mai proiectă trei grenade prin întredeschidere. Cu o clipă înaintea exploziei, trânti ușa și intră alergând. Vacarmul îi asurzi, iar ușa grea de metal se bombă. Ripley, ajunsă deja la cea de a doua ușă, nu se miră să o găsească zăvorâtă. Se apucă să manevreze încuietoarea în timp ce Hicks își folosea iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
amintești de tatăl meu. Așa că sunt cât se poate de convinsă că am găsit bărbatul cel mai potrivit, nu numai pentru Enin. dar și pentru mine. Imediat după asta trecură prin ușa cea albastră care era deschisă, și ea o trânti în urma ei. Gosseyn auzi pocnetul unei închizători automate. 8 Acesta nu era, cu siguranță, - gândi cu amărăciune Gosseyn Trei - unul din marile momente ale istoriei. ...Un supra-om - în felul ei, aceasta era o descriere potrivită pentru indivizii Gilbert Gosseyn din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
grijă să te îmbraci călduros, din momentul acesta încolo! Urmă o pauză la celălalt capăt al firului. Apoi, aceeași voce, dar cu un ton uimit în loc de amenințare, spuse: - Ce prostie mai e și asta? Bang! Receptorul de la celălalt capăt fu trântit. "...După telefonul acesta, analiză Gosseyn, sunt înclinat să trag concluzia că acesta este rezultatul faptului că paznicul nostru sfătuiește pe cineva care este dispus să plătească informațiile." Enin se încruntă. - Nu-mi dau seama care este presupunerea, spuse el. Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
În interiorul lui... se iscase brusc o senzație ciudată, ca și cum ceva îl atrăgea spre nicăieri, Se ridică degrabă în picioare și spuse: - Îl duci pe Enin înapoi la Institut. Spunând acestea, scoase repede din buzunar banii dați de Blayney și-i trânti pe masă. De data aceasta n-a mai simțit vârtejul, ca mai înainte, dar... Reuși să se întrebe: "Smuls?... Încotro?..." 21 Pe o planetă a unui soare din Calea Lactee, un bărbat pe nume Neggen stătea în picioare, privind o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și una, și alta. Nu împărtășeam gusturile simple și rudimentare ale foștilor mei colegi de facultate, care mă invitau sâmbătă seara când în Buzești, când pe Ștefan Furtună: „Hai, băi Alecule, să dăm și noi o bucă cinstită!“. Îi ghiceam trântiți prin paturi râncede, prinși în apăsarea unor corpuri aproape nevăzute, transpirând ca pachetele de carne macră în geamul măcelăriei. Păreau că se distrează, în ei pulsau toată viața și moartea vremurilor de altădată, țâșnind prin vârful sexului direct între pulpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
orale; ți le turuiau la examen, cu sentimentul că te bucuri să le-auzi. Foile deshidratate circulau de colo-colo, cu scrisul aproape ilizibil. Când nu se îngrămădeau la xerox, le găseai somnolând pe holuri sau trăncănind cu băieții. Unele își trânteau pe degete o ojă de culoare lactată; altele se spoiau în culori sangvinolente sau petrolifere, de negăsit prin magazine. Băieții erau puțini, nesemnificativi, curioși. Așa începea cursul și tot așa se termina: pândindu-ne absent, reciproc. Confruntarea părea interesantă. Iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în viață. Odată cu începerea școlii, ne-am mutat la bloc, cărând după noi lăzi și geamantane, ca-n război. Bunică-meu înjura, apoi încerca să zâmbească, zicându-mi: „E mai bine așa“. Nu, nu era mai bine, auzeam dimineața ușa trântindu-se și tropăituri pe scări, iar când mă trezeam i se profila șapca gri la colțul străzii și sub ea fața transpirată, prinsă în mulțimea de paltoane. Seara îl găseam tot acolo. Oamenii așteptau răbdători, își aduseseră scaune și tabureți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trening se împingea cu sexul într-o doamnă, ca și cum s-ar fi aplecat metroul la curbe. Când s-au deschis ușile, mulțimea a năvălit spre scările rulante: femei, bătrâni, copii, lovindu-se cu plase, umbrele și jucării ascuțite. Am fost trântit într-o parte; nici nu-mi doream altceva. Odată cu sutele de călători, din metrou a explodat un miros năpraznic de transpirație și parizer, cum numai la noi poți întâlni. Parcă tot vagonul mâncase în același timp, în mers, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din somn (ochii ei mari și negri spuneau altceva; oricum nu putea să adoarmă fără mine). Trecea de la supărare la gelozie, mușcându-mă de gât sau de ureche, înainte să plece triumfătoare: „Culcă-te cu invențiile tale!“ Auzeam ușa dormitorului trântindu-se ușor, și mica noastră scenetă se încheia cu victoria ei. Alteori, rămânea cocoțată în brațe și mă lua la întrebări: „Ce faci? La ce te gândești la ora asta?“ „La vremurile de-altădată...“, îi răspundeam cinstit, adică imprudent. „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
peticele se evaporau, cu pietrișul spălat încă de la primele ploi. Șoferii strângeau din dinți, făceau slalom și își blestemau zilele. Până pe 1 august, nici o mișcare: atunci demara Marea Asfaltare. Buldozerele rupeau dintr-un capăt în altul bulevardele centrale, pentru a trânti un nou strat de asfalt în locul celui vechi, intact și lucios: se „decopertau marile artere“. Grupuri răzlețe de muncitori demontau și bordurile (erau vizate piesele interbelice, din granit masiv sau alea ceaușiste de beton, care nu se clintiseră o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nimeni nu punea nici o întrebare. Parcă începeai de fiecare dată o altă existență, ca un imbecil senin și ascultător. Sigur că azi nu era mai rău, puteai să zici orice, să asculți orice, să te vezi cu oricine. Nu mai trânteai perna pe telefon, să n-audă securiștii ce vorbești prin casă. Puteai să călătorești, să evadezi în Spania la cules de căpșuni sau în Italia după struguri. Nu-ți mai trebuia buletin ca să invadezi Bucureștiul, iar mașinile nu mai circulau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o săruți sau s-o iei la palme n-avea mai mult de 12 ani. Suficient cât să sucească mințile oricui. Luchian o pictase din semi-profil, cu umbre largi și multe, ca și cum ar fi vrut s-o ascundă. Apoi îi trântise și-un ghiveci de flori în cap, în pastă groasă, severă. Nu-i de mirare că nu se mai vedea nimic, era limpede că nici nu se dorise asta. „Tot nimic.“, am protestat. „Dă-mi un indiciu.“ Maria a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
plutea printre poșete, cataloage și cranii parfumate, cu sentimentul că am exact ceea ce merit: lumea meschină și supradezvoltată, ca un borcan osos, a minții mele. Singurul refugiu mă aștepta seara, când, tâmpit de oboseală și de versurile lui Coșbuc, mă trânteam în dormitor, pentru binemeritata uitare. Câteodată, găseam un corp sub cearșaf (domnul inspector nu-i dădea voie fetei să vină tot timpul la mine), o pereche de brațe lipite de spatele meu, dar mă simțeam ca-n autobuz, eram prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
față, ca și cum nimic n-ar fi. Robanu vine și el prin spate, când îi fac semn. Intrăm în culise și punem mâna pe impostor. Ne vedem la mașină. Maria ne-așteaptă aici, cu motorul pornit. Îl săltăm pe scriitoraș, îl trântim în portbagaj, și valea! Maria, o să conduci tu. Te descurci?“ „Sigur. Viteza?“ „Normală, nimic peste limită. Suntem niște turiști obișnuiți, veniți la mare.“ „În mijlocul lui noiembrie, pe ditamai furtuna...“, am observat. „Are procurorul invitația, la o adică. Turiștii au mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de orice intruziune. Era bine. Apoi Mihnea ne-a făcut un semn de sub copertină. Am sărit din mașină și-am alergat spre el, ferindu-mă de ploaie. Maria a coborât și ea și-a urcat în față, am auzit portiera trântindu-se. Dacă ar fi plecat acum, învârtind cheia în contact și întorcând Opelul pe drumul spre București, nimeni n-ar fi condamnat-o. „Am deconectat sistemele. Putem intra.“, m-a anunțat Mihnea în grabă. „Cum ai reușit?“, m-am interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu Cezar și Gino. La pauză, venea și Nicu Boboc, de la antrenament, cu mingea „Artex“ în pungă. Acțiunea avea un aer filantropic, inutil, patronat de Facultatea de Filologie. Sala își păstrase însă farmecul, prin așezare și geometria interioară: autoritățile o trântiseră la ultimul etaj, chiar sub acoperiș, iar de intrat, intrai printr-o ușiță minusculă, care se deschidea într-un fel de depozit. Ușa fusese plasată intenționat, la un capăt al sălii, lipită de perete: nu vedeai, dar erai imediat văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
două-trei cărți pe săptămână; mergeau și frunzărite. Dacă te interesa și „iubitul conducător“, împușcai premiul cel mare: o rubrică. Jumătate din țară făcea critică literară, de la profesori la ingineri, și de la pensionari la elevi de liceu. Oamenii își notau impresiile, trânteau observații, dădeau indicații: le citeai în reviste, pe foi, la cenacluri, în gazete de perete. Cealaltă jumătate scria poezie. La revistele bucureștene, se luau bani buni, Partidul se îngrijea de slujitorii lui. Mi-ar fi plăcut să lucrez într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când confundase lichidul de degivrare a parbrizului cu Pepsi Blue). Mătușile aduceau țigări și dulceață de nuci verzi, zaharisită, de anul trecut; veneau îmbrăcate în gri din cap până în picioare, ca niște controlori ITB. Scobeau dulceața cu o lingură groasă, trântind-o într-o ceșcuță de sticlă. Nucile nu puteau fi desfăcute din peltea, era ca și cum ai fi încercat să muști dintr-o valiză veche. Trebuia să aștepți să scufunde cineva borcanul în apă fiartă, cum proceda doamna Dinu înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o mai putea numi trădare. Ne declaram rolurile, scoteam din dulap vestimentația sau cumpăram ustensilele necesare, pregătind pas cu pas întâlnirea și tachinându-ne din altă cameră, fiecare cu replicile și costumația lui, până când ațâțarea devenea insuportabilă și, nemaiavând răbdare, trânteam ușile și ne întâlneam pe terenul de mijloc al holului. Uneori, nici nu aveam nevoie de haine sau scule. Cuvintele ne apropiau, ridicându-ne corpurile acolo unde viețile, teama sau reținerile noastre nu puteau ajunge. Îmi imaginam că eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]