KorAP: Find »[drukola/base=trăit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...143 144 145 ...154 >

3,837 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

rezultatul va fi starea de sănătate. Dacă ele sunt blocate, va apărea boala psihică (vezi schema de mai jos). fig. p. ms. 37 Realizări (aspirații și idealuri) Aria frustrărilor (modelul anticipat către care se tinde) Experiența (experiența și evenimentele personale trăite anterior) EUL Idealuri (proiecte, experiență anticipativă) Bilanțul personal (identitatea construită psihobiografic) Eșecuri (frustrări, conflicte, psihotraumatisme) Un fapt important care intră în discuție, se referă direct la antropologia psihiatrică și psihopatologică. Modelul de viață al unei persoane umane nu este cuprins

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o antropologie psihiatrică (V.E. von Gebsattel). Plecând de la ideile lui M. Scheler, V.E. von Gebsattel face distincția între „omul-individ” și „omul-persoană”. Persoana ca atare nu poate constitui un „obiect” de cercetare empirică întrucât noțiunea de persoană reprezintă substanța individuală unitară, trăită individual și neobiectivabilă în câmpul cercetării științifice. Știința creează un „obiect” sau un „lucru” (Dinge) și nu o „ființă” (Sein), susține M. Scheler. Dimpotrivă, corpul omenesc sau mai exact „trupul” (Leib) poate obiectiva Eul, dar o persoană nu poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
naturii sale și ea se înscrie în „timpul trăit” de persoană. Punctul de plecare al oricărei tulburări psihice se situează acolo unde omul devine el însuși un eveniment interior, sau integrat timpului, ca desfășurare. Numai din această contemplare a timpului trăit, considerat ca un centru al devenirii ființei umane, se poate trage concluzia asupra esenței unei psihoze, în ale cărei simptome, oricât de variate ar fi acestea, se manifestă totdeauna aceeași transformare a evenimentelor desfășurate în scurgerea timpului. În interpretarea antropologică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pierde posesiunea propriului său corp. Este o stare de tensiune permanentă, de factură narcisică și angoasantă, trăită de individ: „îmi este rău”, „sunt bolnav”, „voi muri”. Trebuie făcută diferența între „corpul obiect” și „corpul subiect”. Ambele sunt părți ale „corporabilității trăite” de individ. În sensul acesta Wuff vorbește de dualitatea dintre „corpul extern” și „corpul intern”, iar A. Zutt despre „corpul în aparență” și „corpul purtător”, acesta din urmă fiind suportul vieții umane. Trupul este în mod permanent situat într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tot o adresă sau determinare corporală ca spațialitate a persoanei. Suferința psihică este interioară, prin urmare raportată proiectiv la „corpul intern” așa cum apare el în sfera conștiinței de sine a propriului Eu. Fenomenele psihice morbide, deși sunt tulburări psihice, sunt „trăite” prin intermediul trupului, iar suferința și drama acestuia sunt cantonate în sfera corporalității bolnavului. Chiar și în cazul derealizării sau al influențelor xenopatice, a stărilor delirant-halucinatorii, deși acestea au, aparent, o „origine exterioară” ele sunt tot în raport cu corporalitatea trăită a bolnavului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice, sunt „trăite” prin intermediul trupului, iar suferința și drama acestuia sunt cantonate în sfera corporalității bolnavului. Chiar și în cazul derealizării sau al influențelor xenopatice, a stărilor delirant-halucinatorii, deși acestea au, aparent, o „origine exterioară” ele sunt tot în raport cu corporalitatea trăită a bolnavului. Din acest motiv, asistăm, în sfera psihopatologiei la o „dilatare corporală” care este necunoscută stării de normalitate psihologică. Problema existenței trupului este pusă în discuție numai în condiții psihopatologice, atunci când se produce „clivajul trup/suflet”, fapt care ne

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acestor factori sunt reprezentate, de regulă, printr-un sindrom confuzional (confuzie mintală, obnubilare etc.). 2) Factori psihotraumatizanți de natură emoțional-afectivă care pot perturba echilibrul psihic, manifestându-se de regulă prin stări reactive de forme diferite (reacții patologice la evenimentele vieții trăite, reacții ale personalității) sau stări nevrotice, de un mare polimorfism. 3) Factori de alte tipuri sunt reprezentați prin: oboseala prelungită, stările conflictuale, schimbările de mediu sau profesionale, boli somatice grave sau cronice etc. 4) Factori asociați: psihogeni (traume emoțional-afective, frustrări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în sfera psihopatologiei, trebuie considerată ca o stare de alteralitate a tuturor acestor registre care compun, în mod nuanțat, persoana umană; motiv pentru care obiectul psihopatologiei va avea particularități specifice. Elementul care însoțește în mod obligatoriu boala este suferința umană, trăită, ca stare subiectivă interioară a bolii, de către individ. Indiferent de natura, cauza, localizarea sau evoluția ei clinică, boala este o formă particulară a suferinței umane, fapt subliniat de medici moraliști, filozofi (Seneca, Marc Aureliu, Epictet, Platon, Socrate, Schopenhauer, Scheler, Jaspers

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acceptată de specialiști. Aceste obiective se realizează printr-o suită de „acte de dedublare” metodică, așa cum se poate vedea în continuare: 1) Examenul psihologic sau clinico-psihiatric permit construirea unui „dublet medico-psihologic” al suferinței considerată ca boală psihică: a) de la suferința trăită și relatată de bolnav, ca experiență sufletească interioară și strict personală, la imaginea clinică a bolii fixată de medic; b) boala se substituie suferinței ca rezultat al unei sinteze a gândirii medicale sau psihologice având ca surse următoarele: observarea (imaginea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
din trecutul său, pe care acesta le consideră a fi cele mai importante, modul de participare sau de angajare emoțională la propria sa suferință și atitudinea față de relatările sale; e) trebuie făcută legătura între afecțiunea psihică prezentă și evenimentele vieții trăite anterior de bolnav; f) medicul trebuie să pună întrebări detaliate, căutând să adopte o atitudine de înțelegere față de bolnav și față de suferința acestuia, să aibă tact, răbdare, să nu întrerupă sau să bruscheze bolnavul, să nu-i sugereze idei străine

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Lebensgeschichte) sau contextul conținuturilor trăirilor sufletești. În sensul celor de mai sus, centrul individual al persoanei oferă trăirilor sufletești anumite conținuturi intenționale ale căror interdependențe spirituale interne reprezintă însăși noțiunea de „istorie a vieții interioare”. În această succesiune de experiențe trăite poate fi urmărită o corelație istorică unică și irepetabilă, a cărei înțelegere se realizează prin întoarcerea ei către persoana spirituală individuală. Datorită acestei întoarceri, se construiește în decursul vieții un sistem de importanțe și raporturi de importanțe, de care depind

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-i și vectorializându-i viața conștientă într-un anumit sens, pentru o foarte lungă durată. Psihopatologia afectivității Tulburările vieții afective sunt deosebit de variate și multiple. Ele pot fi înregistrate ca „reacții” care constituie „răspunsul emoțional-afectiv al unui individ la evenimentele vieții trăite” (K. Sckneider) având o cauză exogenă; sau, dimpotrivă pot apare „spontan”, legate de o anumită dispoziție constituțională de factură endogenă. O caracteristică a tulburărilor vieții afective este, în special a celor de factură endogenă, dinamica lor ciclică, văzută ca modalitate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
manifestări psihopatologice: a) instabilitatea grefată pe o stare generală precară, b) instabilitatea post-viscerală și post-coree; c) instabilitatea post-encefalitică; d) instabilitatea post-traumatică. Tulburările de memorie Aspecte psihologice generale Se vorbește despre memorie ori de câte ori comportamentul unui individ se organizează în raport cu o experiență trăită anterior. Pentru P. Janet, memoria constă în recunoașterea sau evocarea spontană a amintirilor. Procesul memoriei constă în fixarea, evocarea și recunoașterea datelor anterior achiziționate de persoană. În ceea ce privește tipurile de memorie se descriu următoarele: - memorie mecanică, de înregistrare automată a unor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o clasificare după un model pe care-l numește psihopatologie clinică. În sensul acesta, el distinge două mari categorii de afecțiuni psihiatrice și anume: 1) Varietăți anormale ale ființei psihice: - aptitudini intelectuale anormale; - personalități anormale; - reacții anormale la evenimentele vieții trăite. 2) Consecințe ale bolilor și malformațiilor: - grupa afecțiunilor somatotogice (intoxicații, PGP, infecții, boli cerebrale, traumatisme, ASC, afecțiuni senile, epilepsia); - grupa afecțiunilor psihologice (tulburări de conștiință, tulburări de personalitate, demențe). La aceste două grupe principale adaugă, ca forme clinico-psihiatrice, „psihozele endogene

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
În cazul anomaliilor calitative a proceselor psihice, asistăm la o „rupere a semnificației continuității evoluției spiritualo-sufletești” a bolnavului. Aceste aspecte sunt reprezentate în schema din pagina 229???. fig. p. ms. 229 III) Reacții psihice și dezvoltării anormale la evenimentele vieții trăite (nevroze) II) Structuri psihice anormale (constituții anormale, tulburări de personalitate) : psihopatii, arierații mintale Psihice Psihice NEVROZE STĂRI DE ARIERAȚIE MINTALĂ PSIHOPATII Dispoziții Influențe externe (EXOGENE) (ENDOGENE) Materiale și biologice Biologice PSIHOZELE I) Tulburări psihice grave (psihoze): - exogene - endogene I) Cercul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a personalității. Ele cuprind tulburările constituționale de caracter și temperament (psihopatiile), precum și situațiile de deficiență intelectuală datorate unor nedezvoltări intelectuale ale individului (stările de arierație mintală) oligofreniile. III) Cercul din stânga sus, cuprinde reacțiile psihice și dezvoltările anormale la evenimentele vieții trăite, precum și efectul acestor evenimente psihotraumatizante asupra individului (reacții, nevroze și dezvoltări). Sectoarele psihopatologice cuprinse în cercurile II și III, desemnează „anomaliile cantitative” ale personalității, între ele existând relații contingente. Sectorul psihopatologic cuprins în cercul I desemnează „anomaliile calitative” ale sistemului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
diferite conduite de refugiu etc. Psihopații sunt personalități perverse moral și caracteriopatice din punct de vedere psihopatologic, incorigibile, imposibil de a putea fi ameliorate sau schimbate, imprevizibili, cu tendință la recidivă. 21. REACȚII, CONTRA-REACȚII ȘI DEZVOLTĂRI ANORMALE LA EVENIMENTELE VIEȚII TRĂITE Cadrul general Reacțiile, contra-reacțiile și dezvoltările constituie un grup de tulburări psihice care au cauze și mecanisme psihopatologice comune, fiind prin aceasta foarte apropiate între ele. Ele sunt „răspunsuri” anormale ale persoanei la factorii psihotraumatizanți exogeni, în special de natură

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de „reacție” reprezintă o contribuție a Școlii Germane de Psihiatrie. Primul care face referință la acest concept este K. Bonhoeffer prin descrierea „tipului exogen de reacție”, despre care am vorbit deja anterior. E. Kretschmer analizează „reacțiile patologice” la evenimentele vieții trăite și „reacțiile personalității”. Cel care analizează mecanismele psihopatologice ale reacțiilor și le fixează cadrul clinic este K. Jaspers. K. Schneider se ocupă de studiul reacțiilor anormale la evenimentele vieții trăite. În psihanaliză, S. Freud susține că reacțiile sunt în raport cu Eul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
deja anterior. E. Kretschmer analizează „reacțiile patologice” la evenimentele vieții trăite și „reacțiile personalității”. Cel care analizează mecanismele psihopatologice ale reacțiilor și le fixează cadrul clinic este K. Jaspers. K. Schneider se ocupă de studiul reacțiilor anormale la evenimentele vieții trăite. În psihanaliză, S. Freud susține că reacțiile sunt în raport cu Eul conștient, considerat ca fiind „sediul conflictelor”. Tot K. Schneider este cel care va face diferența între „reacțiile conflictuale interne” și „reacțiile la evenimentele trăite” exterioare persoanei bolnavului. Pentru Braun există

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
studiul reacțiilor anormale la evenimentele vieții trăite. În psihanaliză, S. Freud susține că reacțiile sunt în raport cu Eul conștient, considerat ca fiind „sediul conflictelor”. Tot K. Schneider este cel care va face diferența între „reacțiile conflictuale interne” și „reacțiile la evenimentele trăite” exterioare persoanei bolnavului. Pentru Braun există „reacții de mediu” și „reacții ale personalității”, iar Hamburger vorbește despre „reacții de situații”. Definiție și cadru psihopatologic J. Piaget consideră că orice conduită reprezintă un schimb dintre organism și mediu. Blocajul acestui „schimb

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care caută să i se substituie, cum ar fi de exemplu: - dezgustul, ca reacție împotriva tendințelor canibalice sau coprofage, - pudoarea, ca o funcție reacțională contra exhibiționismului. K. Schneider definește reacția ca fiind răspunsul afectiv al unui individ la evenimentele vieții trăite. K. Jaspers stabilește următoarele criterii-regulă care caracterizează orice fel de reacție. Acestea sunt următoarele: 1) orice reacție are la originea ei o cauză, sau un „fenomen cauzal” specific care o produce; 2) conținutul tematic al reacției este în relație direct

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
K. Schneider explică mecanismele psihopatologice ale reacțiilor, în raport cu o anumită configurație a aparatului psihic. El distinge, două dimensiuni ale acestuia, direct interesate în procesul reacțiilor. Acestea sunt fondul psihic (Untergrund) și arrier-planul (Hintergrund). Fondul psihic al reacției la un eveniment trăit, nu motivează reacția, ci acționează într-o manieră pur cauzală. El reprezintă „predispoziția persoanei”. Există, în sensul acesta „depresii fundamentale” sau esențiale, nereactive, în care fondul psihic (de tip constituțional-genetic) reprezintă substratul atât al tulburărilor psihopatologice autonome, cât și al

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
manifestările sale. El ne apare ca ininteligibil. Cu toate acestea, viața psihică este traversată și de reacții inteligibile la evenimentele trăite de individ. Al doilea aspect care se distinge de fondul psihic este arrier-planul, ca sediu al reacțiilor la evenimentele trăite. El are un caracter inteligibil. În sensul acesta, putem afirma că reacțiile persoanei sunt de două feluri: - reacții exterioare, în raport cu evenimentele exterioare trăite de individ; - reacții interioare, legate de conflictele interne ale persoanei. La cele două aspecte legate de natura

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
c) Dorințele și realizările artistice, care sunt legate de sublimare, mecanismele de catarsis, realizarea autistă a dorințelor de tipul erotomaniei sau a bovarismului. Din punctul său de vedere, K. Schneider clasifică stările reactive în două grupe: reacții anormale la evenimentele trăite externe și reacții conflictuale interne. Le vom prezenta în continuare. Reacțiile anormale la evenimentele trăite de individ sunt depresia reactivă, starea crepusculară reactivă și delirul reactiv. Ele sunt, de regulă, răspunsuri afective la evenimentele vieții exterioare trăite de bolnav. Caracterul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
precocitate, impresionabilitate, tendință către cochetărie căutând să atragă atenția celorlalți asupra lor, tendință la reverie și mitomanie. Afectiv sunt instabile, imprevizibile, cu o mare tendință la imitație datorită unei sugestibilități excesive. Caracter bizar, capricios, reacții afective disproporționate în raport cu evenimentele vieții trăite, cleptomanie, nevoia de a se da în spectacol în public, tendința de a construi intrigi etc. Structura mintala a istericilor se caracterizează prin următoarele trăsături: îngustarea câmpului conștiinței și apariția unei personalități secundare. Pentru majoritatea specialiștilor este vorba de o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]