5,174 matches
-
l-a găsit pe Napoleon cu botul pe labe. Câinele ridică spre el niște ochi parcă plini de reproș. În fața WC-ului public de peste drum stătea o femeie, probabil chelneriță la vreun bar. Când l-a văzut pe Gaston, a tresărit și și-a întors privirile în altă parte. Chiuveta era lângă WC. Gaston s-a spălat pe față și s-a întors în cameră. Bătrânul punea niște sardele prăjite pe o farfurie. Poți mânca așa ceva? întrebă el. Sardelele nu avuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acum, la poliție, pentru că se uitase mai atent la expresia feței, i se părea că trebuie neapărat să-și amintească ceva despre omul acela. — Chipul lui Endō? — Gata! Știu! spuse Takamori repezit. A făcut-o și pe sora lui să tresară. — Nu mă speria în halul ăsta. — Oare e posibil? — Ce anume? — Polițistul spunea că e un gangster deștept care a absolvit o facultate, nu? Universitatea... Sigur că seamănă... — Despre ce tot vorbești? — La școală era un elev care semăna foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
își aveau fructele protejate cu pungi de hârtie; cireșele roșii atârnau greu. Cu cât pătrundea trenul mai adânc în Tōhoku, cu atât erau mai numeroși pomii fructiferi. Știi cum se numesc cireșele acelea? Se numesc Napoleon. Tomoe și Takamori au tresărit când au surprins conversația de lângă ei. Ce coincidență ciudată! Să audă tocmai în regiunea aceasta, prin care treceau pentru prima dată, numele lui Napoleon! Cireșii, cu frunzele lor argintii în bătaia vântului, își etalau cireșele rubinii, mănunchi după mănunchi. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gas-san?“ Takamori avea senzația că sacul acela de molton ascunde multe enigme și secrete. Tomoe a urcat scările ca o pisicuță. Așa proceda de fiecare dată când voia să dea buzna peste Takamori și să-l surprindă în așternut. Takamori tresărea și întindea mâna repede după cămașă, dar astăzi nu s-a sinchisit de sora lui, deși a auzit-o venind. A rămas nemișcat, cu brațele încrucișate și cu țigara în gură și privea înspre alcov. — Ce naiba s-a întâmplat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
seară aprins săruta cerul de Apus și-i scoate ruji de sânge pe obraji. Trântit în iarba rup cu dinții gândind aiurea - mugurii unui vlăstar primăvăratic. Îmi zic: Din muguri amari înfloresc potire grele de nectar" și cald din temelii tresar de-amarul tinerelor mele patimi. NOI ȘI PĂMÎNTUL Atâtea stele cad în noaptea asta. Demonul nopții ține parcă-n mâini pământul și suflă peste el scântei ca peste-o iască năpraznic să-l aprindă. În noaptea asta-n care cad
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
le-aș strînge-ntr-un mănunchi să le cobor la mine, dar pământul poate nu mai are flori. Gândul meu și veșnicia seamănă ca niște gemeni. Ce lume se va zbate azi în valurile zilei? Ades un zgomot surd mă face să tresar. Să fie pașii sprinteni ai iubirii mele, sau e moartă și ea de sute și de mii de ani? Să fie pașii mici și guralivi ai ei sau poate pe pământ e toamnă și niște fructe coapte-mi cad mustoase
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
un fluier din nuia de soc. Piticul dobitoc i se plimba pe mână. Și'n scăpărări de putregai Pan descoperi mirat că prietenul avea pe spate-o cruce. Bătrânul zeu încremeni fără de grai în noaptea cu căderi de stele, și tresări îndurerat, păianjenul s-a-ncreștinat. A treia zi și-a-nchis coșciugul ochilor de foc. Era acoperit cu promoroacă și-amurgul cobora din sunetul de toacă. Neisprăvit rămase fluierul de soc. CĂTRE CITITORI Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
nu mă puteam uita la el, și Îmi golesc mintea de gînduri pînă ce, În final, cad Într-un somn greu, fără vise. Trish mă trezește a doua zi dimineață. Telefonul, care sună de sare din furcă, mă face să tresar violent și, timp de cîteva secunde, chiar cînd bîjbîi după receptor, nu sînt sigură cine, unde și ce sînt. — Alo? mormăi eu, mijindu-mi ochii ca să văd cît e ceasul. O, Doamne, e 8.11. Tom sigur moare de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fi arătat mai ca lumea decît știu că arăt În clipa de față. — Am crezut că ar trebui să-ți dau asta. Caută În buzunar și scoate un plic. E cheia de la intrare. — O, fac eu Întinzîndu-mă după ea și tresărind ușor cînd degetele ni se ating. Da, mulțumesc. Dar ai fi putut s-o folosești, să știi. Nu mi s-a părut corect, răspunde el dînd din umeri. Da, Înțeleg, zic Încuviințînd din cap. Mă Întorc ca să așez plicul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
lase în pace, să dorm. ― Încă nu intraseră șerpii în visele tale. Inchiziția ți-a schimbat viața. ― Într-adevăr, a existat o vreme când râdeam sau plângeam fără să-mi aduc aminte nimic Acum, de câte ori tipă lăstunii pe colinele acestea tresar și îmi aduc aminte sfatul lui Marc Aureliu: "Trăiește fiecare zi ca pe ultima." Mi-am imaginat adesea acest dialog: "Condamnat, îți voi îndeplini ultima dorință. Care e?" "Să trăiesc". ― Așadar, nu te temi că această lumină, dacă rămâi prea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cabanei, am văzut, deodată, lucind niște umbre ciudate. În curte ardea un rug uriaș pe care vântul, amestecat cu ploaie, îl ațâța. Încolo, totul părea cufundat într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare, dimineața mirosea a cenușă și mă întrebam cât va dura astfel. Am simțit, apoi, miros de lapte cald și am răsuflat ușurat. Afară, focul arsese ultimele lemne și ploua peste cenușa caldă... Când am deschis ochii
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Trei oameni din patrulă îl păzeau; nu le fusese deloc ușor să-l imobilizeze, dacă mă luam după fețele și mâinile zgâriate și după nerăbdarea lor de a-l vedea fără suflare. Când le-am poruncit să-l dezlege, au tresărit și s-au uitat nedumeriți spre Faroald. Scara a fost culcată pe pământ, și le-am cerut longobarzilor să se așeze de jur împrejur, în cerc, și să evite orice violență față de acel om, indiferent ce-ar fi făcut sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
buzele cu lingurița goală. La care s-a adăugat un imperceptibil freamăt al genunchilor strânși și deschiși ritmic, un ușor tremurat al bazinului, umflarea sfârcurilor sub pânza de in. Eram încurcat. Tocmai încercam să găsesc o scuză, când ea a tresărit, s-a uitat la mine lung, a citit ceva în ochii mei și s-a sculat brusc să pună cupa pe o masă. Observasem deja că, deși era cald, fața și brațele n-aveau nici urmă de sudoare și, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de lemn ars. Casa patriarhului, deși neagră de fum, era în picioare și fusese reconstruit un acoperiș provizoriu din scânduri și paie. L-am găsit pe Grasulf în sală vorbind de zor cu patriarhul Marciano. Văzându-ne intrând, amândoi au tresărit. N-am reușit să-l opresc pe Rotari. S-a repezit la Grasulf, l-a ridicat de pe jilț și, apucându-l de piept, a strigat: - Unde erai în timp ce aici lumea murea? În spatele lui, Grimoald și Rodoald urlau: - Unde este trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
partida albastră, bărbați și femei îmbrăcați luxos. Între ei era și o anume Teodosia, foarte frumoasă și care, așa cum ni s-a spus, trecea drept cea mai bună dansatoare a momentului; mie mi s-a părut neroadă. Pe la mijlocul seratei am tresărit, dovada cât de vie era încă experiența mea cu avarii. Au intrat trei, îmbrăcați și înarmați ca niște prinți ai acelei nații. Am priceput apoi că erau tineri romani deghizați. Uimirea mea nu s-a oprit aici. Au venit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de soare. Chiar și fiii lui aveau un aer mândru, deși felurit: Constantin era subțiratic și palid, Heraclius, un mânz oacheș, iar Atalaric avea privirea ageră și piezișă. Un ropot de aplauze m-a făcut, în cele din urmă, să tresar, însoțit de un strigăt repetat: „Flaviano! Flaviano!“. Drept care acesta și-a făcut apariția în arenă. Mie mi s-a părut că zăresc o cocotă, dar, după ce a fost lăudat pentru scenografiile lui, a dorit să declame el însuși fragmente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe când el nu era admis aici, trebuia să stea În stradă, ca un vagabond, ca un câine râios. Nu reuși să-și Înfrângă dorința de a coborî din mașină. Zgomotul portierei care se Închidea În tăcerea nopții Îl făcu să tresară. Nu voia s-o trezească. Emma e atât de obosită. Doarme puțin, muncește mult, mănâncă pe apucate, câte o Înghițitură În picioare, În vreo cafenea, se omoară curățind funduri de moșnegi ridate și Împuțite, se consumă spunând la telefon tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mult! Kevin Buonocore se exprimă cu o deosebită ușurință, având În vedere că nu prea studiază. Foarte bine pentru formă, inacceptabil pentru conținut.) — Kevin? Îl chemă sora. El, care tocmai lipea pe dosul băncii o biluță uscată scoasă din nas, tresări. Râcâi cu degetul stratul uscat, care se desprinse ca zahărul caramelizat. Clopoțelul sună ieșirea În pauză, iar clasa țâșni În picioare, gata să fugă În curte, dar sora Angelica nu se mișcă. Ce mai vrea și pupăza asta? Era nespus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nici un zgomot. Nici o mașină nu trecea pe strada Mangili, prin fața vilelor adormite. Nici un motor, dincolo de ferestrele Închise. Nici un aparat nu acționa deschiderea porții. Nimic. Maja nu se Întorcea acasă. Ce Înseamnă să nu fii viu, tată? rupse tăcerea Camilla. Elio tresări, debusolat. Nu știa ce să-i spună. Nu-i trecuse vreodată prin minte că fetița lui se putea gândi la ceva atât de trist. Camilla avea patru bunici și toți erau foarte sănătoși. Morții Îi văzuse doar la televizor. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
carton de la McDonald’s cu paiul Încă trecut prin capac - găsit pe aceeași canapea. De fiecare dată când agenții trec pe lângă el, mișcarea aerului face ca balonul roșu, agățat la Încheietura micuțului, să oscileze. Și de fiecare dată agentul principal tresare, căci legănarea aceea Îi dă impresia că mititelul Încă se mai mișcă. Copilul. Îl numesc Victima Numărul Unu. Încă nu are un nume, o identitate, o poveste. E bine să o ignori. Te calmează, te distrage, te ajută să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă pe pernă. Buzele i se Întredeschid și ochii par să i se anime. Asistenții țin deschise portierele ambulanței și, pentru o clipă, fata rămâne singură, ținta miilor de priviri - zecile de polițiști care așteaptă În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că mulți remarcă diferența dintre omul obișnuit și cel pe care îl ia el în stăpânire, pentru că acela devenea brusc mai impunător, mai sigur pe sine, preocupat de alte lucruri, adică altul. A privit-o din nou și Zoe a tresărit. Ea îi remarcase privirea îndrăgostită și se speriase. Îl știa de mult pe Ianache și îi învățase pe de rost poeziile. Îl plăcea acest om, dar nu se gândise niciodată la el ca la un bărbat. Masa de stos era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
plânge câteodată Mama o hrănește-ndată. Îi vorbim și ne ascultă Parc-ar vrea să ne răspundă. Doar un gângurit hazliu Scoate ea într-un târziu. Toată lumea o iubește, O alintă, o-ndrăgește. Când o strig pe nume, Sara, Ea tresare și-mi zâmbește Și cu ochișorii mici Îmi spune că mă iubește.... Eu?! Sunt tare fericită Că visul mi s-a-mplinit Să am surioara mea Ce viața-mi va bucura! Primăvara E primăvară, soarele surâde! Prin pomii albi și ninși de-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru alții. De primăvară Uităm de zăpadă. Uităm de povești, De plapuma albă, De ramuri cerești, Pe care creșteau Globulețele vii, Lumini ne ningeau, In glas de copii. Privesc azi in urmă Cum iarna dispare Și mantia verde Sub soare tresare. Gând de vară Noapte de vară, Cuvânt risipit printre șoapte, Taină ruptă din noapte, Miez de cuvânt mușcat dintr-un gând De iubire... Iubesc vara Că-mi este în fire. Iarna Fulgii-și caută cărarea Prin țipete de copii Și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Bine ai venit Primăvară! Mi-a fost dor de iarba verde, De ghiocelul ce vede Prima si întâia data Primăvara minunata Natura mă înconjoare, Si pentru întâia oară Văd doar fețe zâmbitoare Bucurându-se de soare. Mă-ndrept către florărie Tresărind de bucurie Când văd lumea colorata De parfum înmiresmată. Păsările-mi cânta-n cale, Triluri lungi de sărbătoare Simt in suflet o schimbare Ca o binecuvântare. Când i-am oferit buchetul De-a privit înduioșată Și mi-a spus cu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]