7,094 matches
-
decât azi, și ei toți nu mai aveau să ridice pungile de pe jos, nu mai aveau să înfășoare șireturile și să le păstreze. Fiecare rupe chiar și azi învelișul de staniol de pe ciocolată, aruncă o foaie de celofan mototolită pe trotuar sau în rigolă, lasă să-i cadă mucul țigării oriunde s-ar afla, chiar și cojile de portocale sau șervețelele astea de hârtie pe care le folosește azi oricine. Nu vor mai exista măturători de stradă, nu atâta vreme cât se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de replici, l-am reevaluat. —Îți plac filmele proaste? — Îmi plac, dar sunt capabil să improvizez și în legătură cu cele bune. Asta e esențial dacă vrei să treci drept postmodern și nu drept necioplit, am fost eu de acord. Stăteam pe trotuar bucurându-ne de legătura creată. — Acum că te-ai asigurat că nu există nici un risc de a fi lovită cu o bâtă și să-ți fie smulse plombele, am vreo șansă să fiu invitat înăuntru? —Scuză-mă, intră te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
s-a trezit poate niciodată din fantastica lui reverie. În toiul verii, el purta o manta cu pelerină scurtă, de culoarea tabacului și o pălărie decolorată și pleoștită. Avea sandale cu tălpi de lemn, care în plimbările sale nocturne pe trotuarele de piatră ale Vienei, vesteau cadențat trecerea lui, cu mult înainte de a-și face apariția. Se oprea să sărute mâna unei prostituate, fără să observe sluțenia unui chip topit de boală și alcool, surd la hohotul ei de râs, spart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mama. - Cum, nimeni? Am izbucnit când văzui că toată mulțimea de oameni se topise. - Vine cineva - miorlăi piticul cocoșat, cutremurat de tuse seacă. Din josul străzii, venea șontâc, izbindu-și proteza de lemn a piciorului amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că de după cotitura drumului îngust și palid luminat de strâmbul felinar, ne apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
am descoperit, în sfârșit, la Viena, în împrejurări cu totul deosebite. Era o dimineață parcă turnată în ghips, cu toate casele din strada Garnizoanei albe, cu drumul asfaltat și umed de sudoare și cu o singură clădire vânătă, la capătul trotuarului din dreapta, unde laptele scurs din soarele potopit nu putuse să răzbească încă. Omul meu cotise tocmai dinspre dom, rămânând buimac, în plină baie de lumină. Îl recunoscui din depărtare după jachet, dar mai cu seamă după jobenul cu capacul oblic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de umbrele noastre culcate pe drum, se zărea doar spinarea rotundă a unui hamal ce urina pe zidul umed din colț. Dintre picioarele crăcănate se scurgea, pe asfaltul cenușiu, o coadă șerpuitoare de lichid negru pe care naviga, până la bordura trotuarului, un muc de țigară și un băț de chibrit. - „Permiteți să mă recomand: mă cheamă Bonciu.” - „Ramses Ferdinand Sinidis, făcu el mecanic și oarecum dezmeticit, cu domiciliul pasager în pensiunea doamnei Pipersberg, din strada Garnizoanei No. 3.” „Numai puțină scurgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
atunci”. „Pe chipurile fetelor din Viena de azi, stăruie neliniștea zilei de mâine. Zâmbetul fugar, lasă locul liber tristeților de fiecare oră. O trepidație satanică strică tot... E o neliniște supărătoare în ochii fetei tinere ce trece tăcută pe linia trotuarului, în goană după pâine. Trage după dânsa o sandală cu ștaiful întors, și mârâie ca o cățea bătută, asistând, indiferentă la atacul sexual declanșat de un câine rău. Conștientă că-mi prezintă o „marfă”, asupra căreia urmează să mă pronunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se prelinge tristețea ce mă va ucide. Autocamioanele scrâșnesc din frâne și scârțâitul lor îmi intră în creier, ca un cuțit știrb și ruginit. O curvă chioară se plimbă pe stradă în rochie de bal, cu brațele goale. Ea mătură trotuarul cu trena albă a foilor lungi, ca să nu i se vadă „icsul” picioarelor. Are, desigur, genunchii frecați unul de celălalt. Se vede asta, după cum își aruncă pașii, lateral, în mersul ei de boșoroagă. Am surprins-o, într-o noapte, șterpelind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fel sau altul, manuscrisul s-a rătăcit. Dacă vrei să Încerci să scoți ceva din ea, Henry, ești bine-venit. — Ești foarte generos, dragul meu Kiki, dar... nu știu dacă e stilul meu. Henry rămase pe gânduri câteva minute, pășind pe trotuarul neted. De la o fereastră deschisă, se auzea un bărbat cântând În limba germană, acompaniat de un pian. — A, exclamă Du Maurier, oprindu-se și săltând capul. Serenada lui Schubert. Rămaseră sub geam și ascultară, până când melodia ajunse la sfârșit. Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Mai adaugă antractele și, dacă spectacolul Începe la ora șapte, se face aproape miezul nopții până la cortina finală. Nu se poate. — Și ce e de făcut? exclamă Henry. — Trebuie să tăiem din ea, zise Compton. Henry se opri abrupt În mijlocul trotuarului, șocat de sugestie. Muncise săptămâni Întregi, cântărind și lustruind fiecare replică precum un bijutier pietrele prețioase, pentru a crea un colier de cuvinte strălucitor și fără fisură. Ideea acestui produs Încântător ciopârțit Într-o formă prescurtată Îl rănea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
alături. Când slujnica Îl pofti să intre, Fenimore stătea la fereastra salonului. — Felicitări, Îi spuse ea zâmbind. Henry o privi cu gura căscată. — De unde știi? — Te-am așteptat, Îi răspunse ea cu un surâs. Când te-am văzut pășind pe trotuar, aveai un mers atât de săltat și o expresie atât de senină, Încât am știut că piesa trebuie să fi fost un succes. A fost un triumf, zise el și Îi relată toată istoria. Doar slujnica, bătând la ușă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
seară.] Opri o brișcă În Kensington Gore și ceru să fie dus la Haymarket, dar, constatând că ajunsese cam devreme, coborî În Piccadilly, vizavi de Hatchard’s, și de acolo porni pe jos. O decizie pe care o regretă curând. Trotuarele de jur-Împrejurul lui Piccadilly Circus erau Înțesate de mulțimile promiscue, obișnuite sâmbăta seara: don Juani cu jobene de mătase și perechi de mahalagii, florărese și vânzători de ziare, tinere Îndrăznețe, plimbându-se la braț și aruncând invitații obraznice tinerilor timizi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Personalul care stătea fără treabă pe coridoare Îl privi Încremenit În timp ce ieșea În fugă pe ușă, Înainte de a i-o putea deschide. Încă auzind valurile de aplauze Înăbușite, Își recuperă pălăria și paltonul de la garderobă și abia când ajunse pe trotuarul din Haymarket reuși să se scuture de zgomotul succesului. Traversă strada și porni În goană pe Charles II Street, neluând seama la femeile care Îl Îmbiau Încet din arcadele umbrite ale ușilor sau Își ondulau șoldurile și Își săltau fustele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
carieră de dramaturg: „A fost un vis, dar visul s-a sfârșit!“ Din cerul Întunecat Începu să curgă o ploaie subțire și rece. Lămpile de gaz se Înșirau Înaintea lui pe un Piccadilly aproape pustiu, azvârlind bălți de lumină pe trotuar, cu petice de Întuneric Între ele. Se Îndreptă hotărât spre Kensington. 3 Așa Începu convalescența lentă a spiritului. Duminică dimineață se trezi cu mult Înaintea zorilor cu un oribil sentiment de depresie și Își aminti imediat și cauza. Fără speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plece. Du Maurier Își luă paltonul și Îl Însoți o parte din drum, În josul dealului, până când Henry Îl rugă să se Întoarcă, motivând că, altfel, avea să Își vadă și el numele pe lista neagră a Emmei. Rămase neclintit pe trotuar, urmărindu-și amicul suind panta, până când acesta dispăru În bezna cețoasă. O siluetă fragilă, Încovoiată și cam tristă. N-ai fi ghicit că era unul dintre cei mai celebri scriitori din lume. Celebritatea lui Du Maurier crescu odată cu timpul. Henry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
grădină, dar foarte plăcută ochiului: locuința solidă, cinstită a unui gentleman englez, construită din cărămidă roșie, cu șapte ferestre cu ghilotină, o ușă frumoasă, În casetoane, cu un mâner minunat de alamă și trei trepte de piatră care coborau până pe trotuar. Era o casă extrem de atrăgătoare, la care râvni pe loc. Când și când Întârzia pe stradă, trăgând impertinent cu ochiul printr-o fereastră de la parter, fără a zări Însă mai mult decât un colț al unui salonaș intim, cu pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
serios ce nu zâmbea decât rar, ca și când ar fi vrut să vadă cum e. Speriat el însuși și mânat de frică, ajungea să-i gonească și să-i înspăimânte pe alții. Se vedea urmărit, ieșea din camere mergând de-a-ndăratelea, evita trotuarele, încerca, mergând pe stradă, să-și șteargă urmele, înlătura amprentele, voia să fie ascuns de amenințătorii bărbați întunecați în galeria atelierului meu și m-a rugat să-i cumpăr un aparat de fotografiat special, tocmai de aceea nu chiar ieftin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din apropiere. Erau doar două-trei sute de pași. Nu chicoteau, ca de obicei, nu se alergau și nici cu voce tare nu vorbeau. S-ar fi minunat părinții lor să-i vadă cât de cuminți erau, cât de corect foloseau trotuarul și cât de atent s au asigurat înainte de a traversa strada pe trecerea pentru pietoni. Odată ajunși în parc, energiile au fost eliberate și s-au deplasat în fugă spre un pâlc de bănci, ceva mai departe de cele ocupate
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
de el și rânjeau din cauza cuvintelor rostite în stil american. Bietul Adam ne-a explicat: —Eu habar nu aveam că nu pronunțam cum trebuie. Ceilalți băieți ziceau chestii de genul: —Hei, Micko, la cât ai pus gunoiul în tomberonul de pe trotuar? —La unșpe după zece, Johnny sau poate era douăzeci după opt. La care izbucneau hohote răgușite. Și cum, atunci când încerca să se apere snopind în bătaie câte-un puști localnic, toată lumea îi zicea că-i un bătăuș, fiindcă era mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
popicele. Eram deja lansat ca o bilă gri, enormă, ajunsesem vizavi Înainte să mă mișc și să știu ce văd. Peste drum am văzut o agenție Loto. Casiera era singură, căruntă, cu un neg uriaș pe obraz, Îl vedeam de pe trotuarul meu. Printre țipete de admirație. Am traversat, am intrat În agenție, am ochit În neg, femeia nici nu și-a ridicat privirea spre mine, citea un roman. Moartea romanului. Pe urmă lucrurile s-au Încîlcit. PRELUDIU Prea delicate cititoare, povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
zbiară: „Și pe el, și pe el!” E izbit imediat, din toate părțile, cu ciomege și furtunuri de cauciuc și aruncat Într-o dubă a poliției sub ochii mei și ai lui Filip Florian. Tremurăm de frică și furie pe trotuar. Altceva nu putem face. În clipa aceea sîntem, am ajuns ca ei. Două animale. Dacă cineva ne-ar pune-n mînă o mitralieră, am trage fără să gîndim. Sediul României libere și al partidului P.N.Ț-c.d., Universitatea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de undeva trebuia Început și să o salveze pe micuța Iris ce nu dădea nici cel mai mic semn c-ar fi vrut să fie salvată, ca-n filmul cu bătrînica ce trece strada fără să vrea și moare pe trotuarul ce nu-i fusese destinat. Finalul este auditiv, cu scrisoarea de mulțumire a părinților din off ai lui Iris, ce-i transmit eroului că ea e cuminte acum, Învață. De aici ar fi putut ieși un Taxi Driver II, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
zi călduță de mai, profesorul Simionescu trecea ca de obicei prin fața catedralei Saint Jacques În plimbarea lui spre diferite stații de metrou pariziene, cînd a văzut o țigancă c-un inconfundabil parfum românesc cerșind În stilul vremii, adică Înjurîndu-l pe trotuar pe Ceaușescu care-o oprima ca minoritate și disident politic În fuste largi suprapuse Înflorate predominant roșii, așa era moda, tehnica stîrnirii compasiunii avînd drept rezultat răspîndirea de franci În poala milogului direct din buzunarul adînc al francezilor de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
reîncarnare, reîncarnarea tuturor marilor filozofi Într-o femeie bufantă, și-a adus aminte de prietenul Noica, a căutat un cuvînt țigănesc prin care să-și exprime admirația, n-a găsit decît mișto, nu l-a mai rostit pentru că doamna de pe trotuar și-a Întors privirile și și-a reluat donez moi je suis roumaine, asta-nseamnă cu adevărat să n-ai nimic, adică să te ai numai pe tine adică nimic, nu m-așteptam să cad În profunzime găsindu-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de curînd. Probabil că de singurătate. Louvain (Leuven): oraș universitar, unul dintre cele mai importante din Europa. Clădiri vechi, roșcate, studenți, iederă, aproape toți locuitorii sînt studenți care Închiriază minuscule apartamente În casele Înșirate de-a lungul canalelor. Nu există trotuare. Poți coborî direct În apă, dacă vrei. Biserica Saint Michel. Închisă. Biblioteca Universitară, copleșitoare. Iarăși fotografie, pierdut printre mii de volume. Librăria de unde puteam să-mi aleg orice carte, drept cadou din partea nepotului lui Arie, care lucra acolo și În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]