4,882 matches
-
arab amuțeau pe neașteptate. I se păru că timpul a stat în loc și că, din clipa aceea, nici un om nu va îmbătrâni și nu va muri. Pretutindeni, viața se oprise. Doar în inima ei cineva plângea, de tristețe și de uimire. Dar lumina își reluă mișcarea, soarele, limpede și înghețat, coborî, înroșind puțin zarea la apus, în timp ce la răsărit se îngroșa un val cenușiu, stând să se surpe încet peste întinderea nemărginită. Un câine urlă, și lătratul lui îndepărtat se înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
simțit? spuse șoferul, trăgând aerul în piept cu lăcomie, ăsta miros de mare. Până la Iguape puțin. - Dacă nu ni se termină benzina, spuse d'Arrast. Și adormi din nou, liniștit. În zori, d'Arrast, abia trezit din somn, privea cu uimire din patul lui la încăperea în care se afla. Pereții mari erau proaspăt spoiți până la jumătate cu o vopsea întunecată. În partea de sus fuseseră cândva albi, dar acum erau acoperiți până în tavan cu un strat de var gălbui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
despărțea de mulțimea îngrămădită la capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre primele rânduri, care-i făcură loc să treacă. Intră în piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa dar izbuti să vadă biserica și, în fața ei, racla, care părea că-l așteaptă. Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
necunoscute ar fi declanșat cândva, în vastul hol al casei Hariga, asemenea murmur, reminiscențe culturale atât de puțin obișnuite ?... Greu de crezut, probabil, că încântarea ar fi ajuns la derută și perplexitate. Iar dacă cineva și-ar fi dezvăluit, totuși, uimirea, ecoul n-ar fi putut persista : îngrijorarea, proiectele și febrilitatea viitoarelor acțiuni militante rămâneau obsesive. Existența își schimba cursul... N-ar fi deloc imposibil, însă, ca printre cei prezenți, spirite adânci și cultivate, să fi existat un bun cunoscător al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
știați precis când a trecut autobuzul anterior, ați continuat să așteptați. Cam nervoasă, dar sperând că va apărea din clipă în clipă. A și venit. Noi l-am reținut ! Atât cât consideram necesar. — Mă bucur că nu căscați ochii de uimire și nu vă lăsați impresionată. M-ar fi obosit. N-aș mai avea răbdare, nici chef. Așa însă capăt încredere, sper să ne înțelegem. Se apropiase dintr-odată cu scaunul. Un aer dezarmat, nenorocit. Ca și cum cerea ajutor. Gata să cedeze, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în întregime. Deținuta părea definitiv epuizată. Incapabilă, după ce rezistase la atâtea surprize, să se mai mire de ceva. O privire buimăcită, ca și cum ar fi înțeles totuși despre ce i se vorbește. Bucuria lui de a-și arăta, la rându-i, uimirea că femeia dintr-odată nu-i mai înțelegea intențiile și bunăvoința, se arăta surprinsă de tot auzea. Continua pe același ton alb. De parcă n-ar fi remarcat năucirea care împietrise gesturile femeii. Într-adevăr, deținuta prindea, deodată, glas. — Bine, dar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șapte de-acuma, câte i-au trebuit Domnului să-și termine lucrarea. Azi, înaintea reîntoarcerii, n-am mai fost singur, m-am bucurat cu-adevărat de venirea amicului. Epicureu raționalist ! Aparență burgheză, etanșeizată. Urechile lungi se ridicaseră, primind cuvintele fără uimire. Lumina se schimbase, abdomenul deveni în întregime albicios, pierzând dungile, copitele elegante se înveliseră într-un lac cafeniu. Bucuria acestor zile și acestei nopți te-a ales martor ! Mâine avem o zi grea ! N-ai înțelege decât dacă m-ai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
că trebuie să vă fie tare foame... Poftiți dincoace în odaie... Auzind glasul românesc, cei doi gradați ridicară deodată nasurile spre ordonanță, mirați. Bologa observă mișcarea lor și răspunse cu o mândrie copilărească, parcă ar fi căutat să le sfideze uimirea: ― Bine, Petre... Chiar mi-e foame, căci în tren mai mult am răbdat decât am mîncat! În tindă, prin ușa rămasă întredeschisă, auzi glasul unuia: ― Mi se pare că și locotenentul e valah... Vorbele acestea aproape disprețuitoare, care altă dată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
el glasul. Totuși, când ajunse în fața ei, se opri mirat, prefăcîndu-se că de-abia acuma a văzut-o, și-i zise cam rece: ― Ce cauți aici, Ilona? Fata se făcu de asemenea a nu-l fi zărit și răspunse cu uimire: ― Uite, uite, domnul locotenent!... Ai și venit?... Tata zicea că mai ai vreo trei zile... De altfel, pe dumnealui îl așteptam, că s-a dus la oraș după niște... Dar poate c-o să sosească cu cellalt tren... Își sorbiră o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strălucitoare de nerăbdare. ― Uite, căprioară, prietenul nostru și-a ales mireasă pe Ilona! strigă preotul, cu totul vesel, umplând paharele. Preoteasa felicită pe Apostol și-i lăudă pe Ilona că-i fată cuminte și... În glasul ei însă era atâta uimire, că Apostol nici nu îndrăzni să răspundă și se bucură când "căprioara" trecu la Ilona, s-o descoase și să-și astâmpere curiozitatea prin fel de fel de întrebări. După ce preoteasa se mai potoli, Boteanu le spuse o veste grozavă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
văzu de îndată ce trecură de cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul căruței, două scânduri printre care fugea șoseaua înapoi... Caii, obosiți, cum dădură de umbră, își înceteniră trapul, până ce căzură la pas. Când zări sublocotenentul spânzurații, nu-și mai putu stăpâni uimirea și chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate. ― Uite, uite ce interesant! strigă privind cu atenție când în dreapta, când în stânga. Lasă la pas, băiete, așa, să vedem mai bine, că-i foarte interesant!... Noi, pe front, trăim
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și bătu cu pumnul în masă, în vreme de Apostol căzu grămadă pe scaun, respirând greu, cu obrajii ca varul stins, cu privirile roșii agățate de crucea albă. În sală
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială“. Cei trei cheflii se uită unul la celălalt, ca și cum nu le-ar veni să creadă. Gicu surâde. Gore bate mărunt din buze și dă să aprindă altă țigară. Numai Sandu Își revine din uimire și spune cu sete, Înainte de a duce către gură paharul cu tâmâioasă: Păi aia e, m-am prins. Gore, Gicule, e clar ca lumina zilei. După rocfelăr s-au luat boc și băsescu. Ăla cu ordinea mondializată, ăștia cu dezordinea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
divinii săi străbuni. Iar pe plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite - Rupt e șirul lor pe-a locuri de al soarelui foc roș. Pe un trunchi înnalt de stâncă chiar Cesarul stă-n uimire: "Ridicați semnele Urbei înspre-a cerului oștire Și strigați: Cu noi e Roma! " - Codri-adînci și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde; Gândul lui o prorocie - vorba lui mărgăritar; Și l-aude valea-adîncă și L-aud stelele multe. De pe stânca lui Cesarul stă-n uimire să-l asculte - Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar: "Vai vouă Romani puternici! - Umbră pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți - Cât
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ne-nduratul Dumnezeu. Căci a morții braț puternic, când stă viața s-o despartă, Nu se-ndură să ridice sîngeroasa-i lungă bardă, Cum călăul greu se-ndeamnă la un cap d-imperator; Zeii pregetă să-și dee-a lor sentință... Și-n uimire Cugetă - de au fost popol destinat spre nemurire, Au fost ei - și dacă mor ei - suntem noi nemuritori?... Strănepoții?... Rupți din trunchiul ce ni dă viață fertilă, Pe noi singuri ne uitarăm printre secoli făr-de milă. Ei purtau coroane de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Priivește însusi cerul dintre nouri să le vază: Despletit flutură pe-umeri moale, dulce, părul blond. Noaptea-n nori visează stele și se uită-n fund de mare, Luna lin roșește-n față de amor și de mirare, Se aplană de uimire valu-albastru vagabond. Dară una-i fiica mării ca o lacrimă de aur. Păru-i curge la călcîe ca un lung și scump tesaur: E a stelelor regină, e al nopții meteor. Ades albă dintre valuri de-a înnot marea despică
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins - ideea m-a lăsat. Și ca un soare Vezi că-ncepe a apune într-a secolilor mare, 1155Aruncînd ultima-i rază peste domul d-invalizi. La apus privește lumea în duioasa ei uimire. N-a fost om acel ce cade, ci a veacului gândire A trăit în el... Cu dânsul cartea lumii iar s-a-nchis. Exilat în stînce sure și-n titanica-i gândire, 1160Ca Prometeu ce-a-adus lumei a luminei fericire, De
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-am risipit-o? De dragul tău de mult înnebuneam, Sau că muream de-atîta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de sgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi sgomotoasă, Cum e cu sgomot luna lui April. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și se mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al cerului albastru. Frumoși ca două basme, isvoarele uimiri-s, În păru-i lung de aur se învălea Tomiris. Încolo voievozii, boiarii după treaptă Șoptesc cu admirare în barba înțeleaptă Când spune cântărețul povești din alte vremuri, De regi de-a căror fapte te miri și te cutremuri. Spunea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
căci dulce arde el, Când treci frumoasă și ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit de moarte Într-un genunchiu eu tot mă scol; Tinzîndu-mi dreapta de departe Mă-nchin la tine, dona Sol. ............................... Când luna trece în uimire Spre-a face-al mărilor ocol, Ea, luminând a mea iubire, Te lumineze, dona Sol. {EminescuOpIV 429} DE-AR FI MIJLOACE De-ar fi mijloace Și-ar fi putință. Cum m-aș mai face După dorință! M-aș face-oglindă Strălucitoare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în flagrant delict de ignoranță. Cu cele mai bune intenții, școala și familia pot face din educație o iresponsabilă sâcâială. O carte valoroasă poate deveni un pedagog național. Școala imbecilă torturează memoria și zaharisește inteligența. Obligația școlii e să moștenească uimirea. Maestrul desenează aripile. Învățarea zborului intră în atribuțiile discipolului. Educația nu e contagioasă precum guturaiul. Educatorul mediocru și-a dorit întotdeauna elevi ascultători, adică blegi. Copilul inteligent este cel mai rebel aluat. Profesorul bun este asemenea bioenergeticianului : trezește în elev
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din sfânta inconștiență juvenilă. Orice morală visează la solidaritatea umană. Insomnia poate contribui la însănătoșirea spirituală a lumii. Desenul din covor - o filozofie ancestrală esențializată la maximum. Cu dorințele inaccesibile nu ești sărac decât în aparență. Marca celor buni este uimirea. Nu există probabil inimi care să nu se decongeleze puțin la impactul cu o floare. Esența oricărei democrații depinde de selecția selecționerilor. Gândurile și lenjeria intimă trebuie aerisite cât mai des. Dialogul real țâșnește numai din diferențe. E bine ca
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mână o suferință, un pariu, o obsesie. Ne-a ars casa, e adevărat. Dar ce foc sublim! Sublimul e un pisc în care nu ai cum să te odihnești. De la Demostene încoace, niciodată nu știm ce au oratorii în gură. Uimirea poate fi produsul revelației. Dar și al sclerozei. Dumnezeu a dat toată cota de talent criticilor literari. Iar ei o repartizează pe scriitori. Orice prozator este convins că a scris o variantă a romanului „Război și pace”. Sunt foarte mulți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]