KorAP: Find »[drukola/base=vreo & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...143 144 145 ...200 >

4,976 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

luat răsplata. Cum puteau. După aia comandantul american ne-a avertizat că-s prizonierii lor și nu avem dreptul să ne răzbunăm - ni s-a tradus În vreo 13 limbi. Trei zile i-au ținut acolo, i-au adunat, erau vreo trei sute și ceva - dar cel puțin o sută și ceva au fost spintecați de deținuți. Nu au putut să-i supravegheze americanii - doar dacă făceau uz de armă. Așa de tare Îi uram. Dar toate astea au trecut. A treia

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mai țin minte, de exemplu, ce făceam Între apeluri, când stăteam În curtea barăcii... Amănunte din astea nu mai știu... DAVIDOVICI: Între apeluri pauza era foarte mică... ADLER: Dar, totuși, era o distanță... Era un apel de dimineață care dura vreo trei-patru ore, un apel de prânz și unul de seară. DAVIDOVICI: Da, da... ADLER: Un apel de prânz și unul de seară. Nu mai țin minte. Știu că se „gătea”... ipotetic. - Câți erați la Gherla? DAVIDOVICI: Nu știu, Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nici o clipă, pentru că tot timpul speram ca părinții să se Întoarcă. - Deci este o stare pe care v-ați... ADLER: Abia acasă ți-ai dat seama că nu mai este nici o speranță... Sigur, sigur... Ce vârstă aveau părinții tăi? DAVIDOVICI: Vreo 40-41... ADLER: Ca și ai mei... DAVIDOVICI: Mi se părea că sunt bătrâni. ADLER: Dă-mi voie să-ți mai pun o Întrebare. Voi erați În lagărul C - undeva pe la mijlocul lagărului, presupun... DAVIDOVICI: Da, da. ADLER: Ți se părea că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Am uitat să vă spun că lagărul avea și un spital: Într-una din barăci, separat, era spitalul. Eram complet pierduți, că nu știam ce e cu noi. - Câți oameni erau Într-o baracă? - Nu aș putea să vă spun - vreo 400-500. - Erau toți evrei din Ungaria? - Din Târgu-Mureș, toți. - Apelul se făcea pe Întregul lagăr sau pe sublagăre? - Numai pentru lagărul ăsta. În acest caz, lagărul de țigani. Dacă nu ieșea apelul, se Întârzia. Am locuit În toate lagărele din

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mine, cu grupul ăsta de copii, ne-au luat și ne-au dus În lagărul D - un lagăr vecin, lagăr de muncă. Ne-au băgat pe toți copiii, Împreună cu alții, pe care i-am găsit acolo, Într-o baracă - eram vreo 300. Între lagărul C și lagărul D era un drum pe care veneau transporturile. Dar acolo era mama, la C. Când am revenit, pe urmă, la lagărul de țigani, tata nu mai era: am auzit că a fost dus la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
lagăr. Nu după aceea. Nu știu ce lucrare am citit despre răscoala aceasta a Sonderkommando-ului - care este, de fapt, și singura răscoală, după câte știu, la Auschwitz, În afară de Încercările de evadare, destul de dese și care au eșuat. - Dar cât a durat aceasta? - Vreo două ore am fost În alarmă. Alarma de lagăr Însemna că nimeni nu mai iese din barăci. Au dat alarma, toată lumea În barăci. - Dar cum era alarma asta? Era un fel de sirenă? - Da, un fel de sirenă. La noi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
anului următor, În 1941, ungurii au primit toate datele - În general, fiecare avea dosarul lui, că era socialist sau comunist, și poliția românească a predat Siguranței maghiare toate dosarele. Deci ne-au luat ca din oală, pe toți, ceea ce Înseamnă vreo 2.000 de oameni, majoritatea muncitori din Valea Oltului, din Valea Mureșului, din Reghin, Miercurea-Ciuc și așa mai departe, din Cluj, Satu Mare, Oradea... Nu ne-au strâns la Cluj - la Cluj cred că erau vreo patru-cinci sute. Restul la Târgu-Mureș

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
oală, pe toți, ceea ce Înseamnă vreo 2.000 de oameni, majoritatea muncitori din Valea Oltului, din Valea Mureșului, din Reghin, Miercurea-Ciuc și așa mai departe, din Cluj, Satu Mare, Oradea... Nu ne-au strâns la Cluj - la Cluj cred că erau vreo patru-cinci sute. Restul la Târgu-Mureș, Miercurea-Ciuc, Satu Mare... În primul rând că ne-au bătut: „Ești comunist?” - „Nu sunt comunist, socialist” - „Ei, același lucru. Și ce-ai făcut?” - „N-am făcut nimic”. Zice: „Cum? Ești cu partizanii?”. Și au Început să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
leșinat. Asta a fost prima Întâlnire cu ei, după care m-au stropit, că acolo o căldare cu apă și mi-au turnat-o peste cap; credeam că este urină, dar nu era, era apă murdară - și iarăși au Început, vreo două ore. M-au lăsat când au văzut că iar am leșinat - nu am mai putut, picioarele mi se umflaseră. „Du-te dracu’, și ăstuia i-a crăpat planta, piciorul.” Mi-au scos parul și m-au târât de păr

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
femei. La noi era secretarul C. C. din Baia Mare, Îl confruntau cu ăla, aici era, din Comitetul Central era avocatul Cohn Hilel, care stătea la Cluj tot timpul - de fapt, pentru Ardealul de Nord el răspundea cu munca de partid; erau vreo cinci oameni din secretariat: era el, o unguroaică, Szabo Iuliana din Cluj, era un muncitor din Sândominic, din Valea Oltului..., nu-i știu pe toți, mai mulți. Erau cinci care conduceau partidul. Tot timpul veneau și te confruntau. Eu nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
la Merkato, la Jaszbereny, În nord-vestul Ungariei, spre munții Carpați, iar norocul nostru a fost Stalingradul. - Ați fost duși cu trenul sau În convoi? - De acolo ne-au dus cu trenul. Vac-Budapesta cu trenul, Budapesta-Jaszbereny la fel. În vagoane eram vreo 60-70, vagoane de vite, deschise... Dar până la Jaszbereny nu a durat mai mult de o zi-două. - Era iarnă? - Era iarnă, da. Pe urmă ne-au băgat Într-o școală la Jaszbereny și așteptau să ne ducă dincolo, pentru deminare. Aveau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
se poate, e cetățean maghiar, cum să predau nemților un cetățean maghiar, să-l omoare ei acolo?”. Asta am auzit-o eu... și alții.... - Câți oameni au fost În acest tren care mergea spre Germania? - Optzeci, dintre care au murit vreo 11. - Optzeci În vagonul În care erați dumneavoastră? - Unde am fost eu. - Ce fel de oameni erau cei din vagon? - Erau și țigani... Erau țigani, partizani iugoslavi, sârbi, croați, fel de fel. Erau și câțiva unguri - ungurii ăștia erau cam

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mergi, să Îl ajuți - dacă nu putea merge Îl Împușcau. - Din câte vagoane era compus trenul? - Avea vreo treizeci de vagoane, cu vreo 60-70-80 de oameni În vagon. Au mai murit pe drum. Când am ajuns noi la Dachau eram vreo cinci sute. Femeile le-au dus În altă parte, În lagărul Allach. - Când s-a făcut selecția? - Încă de la Budapesta am mers separat. Și acolo erau Închise femeile separat, bărbații separat. Pe noi ne-au dus la Komarom, tot așa

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să le fac: mai aveam aspirină, dar nu ajungea. Vedeai cum merg - că eram, v-am spus, În lagărul mic -, merg așa și deodată pică jos... În fiecare zi, spre final, martie, aprilie, În 1945, În lagărul ăsta mic (erau vreo 10.000 de haftlingi) erau vreo 50-60 de morți. Veneau cu o dubă enormă, aruncau cadavrele și le duceau. - Cine se ocupa de tragerea aceasta? - Într-un bloc erau vreo patru sute - dar erau și blocuri mai mici. Adică În lagărul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
timp destul: ori ne despăducheam de câteva ori pe zi, ori povesteam cum a fost la Siguranță, cum ne-au bătut, cum ne-au Întrebat; ori aveam niște jocuri de societate. - Ce anume? - Fel de fel de jocuri. Dacă eram vreo șapte alegeam o literă: b. Și spuneam nume de orașe numai cu b: București, Budapesta... Și mergea jur-Împrejur și unde se oprea și nu mai putea spune nici un oraș cu b ăla avea un punct negru. Și Începeam cu altă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
comitet și se adresa fiecăruia În parte? - Din comitet venea la noi. - Venea A. Darian? - Venea la mine, nu la toți, și spunea. Și eu, pe urmă, Îi strângem pe ăia care erau În jurul meu și răspundeam de ei. Erau vreo patru-cinci. - Cum adică răspundeați de ei? Aveați un fel de funcție? - Nu aveam funcție. Noi trebuia să ne vedem zi de zi. Și atunci stabileam: „Mâine, dacă nu se Întâmplă nimic, ne vedem după cafea sau după prânz”. - Unde vă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Hitler kaputt!”. - Ridicau mâinile și spuneau asta? - Sigur, „Hitler kaputt!”. Mânca-i-ar... Cu o zi-două Înainte cine știe câți au omorât. Din cei șaizeci de mii care au apucat să Îi scoată au murit pe drum - au mai rămas În viață vreo cinci-șase mii. - Când au Început aceste evacuări? - Pe 1 aprilie. - Ce a determinat conducerea internațională a lagărului să Înceapă această rebeliune, această mișcare de eliberare? - Ei o Începuseră cu ani de zile Înainte. - De ce a avut loc chiar pe 11

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
americană - ne-au dat mașini care ne-au dus la Pilsen, În Cehia. Și de acolo ne-am dus la guvernul praghez, la Primăria din Pilsen, de fapt, ne-a dat legătura, o locomotivă și câteva vagoane pentru noi. Eram vreo 200. Și am venit acasă. Însă În Ungaria ne-a dispărut locomotiva: ne-au furat-o Într-o noapte. Am staționat undeva Într-o gară. Dimineața trenul stă, nu mai pleacă. Păi, nu are locomotivă (râde). Atunci am luat un

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
unde erau mai mulți d-ăștia cu camioane și care nu erau meseriași de talia lui taică-meu. Service-uri, pe vremea aia, nu erau. La Cluj erau trei service-uri... sau două - „Leonida” și mai era Încă unul. Și vreo doi cârpaci. Atunci tata mai repara o mașină, mai aranja una, alta și-i mai ieșea și el ceva la treaba asta - În mod neoficial, bineînțeles, la negru, cum se cheamă acum. Deci nu muream de foame. Dar pentru cei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era când am fost noi În Leipzig. De la Leipzig am mai mers Încă vreo două zile și am ajuns În Franța, În apropierea Liniei Maginot și a graniței cu Luxemburgul, Într-un sătuc care se chema Thill, lângă Longwy, la vreo 60 km, În care lagărul nu era Încă gata. Era un fel de vale, avea garduri de sârmă ghimpată, bineînțeles fără curent electric. Aici nu aveau curent electric, blocurile Încă nu erau terminate, nu erau Încă paturi suficiente, mai dormeam

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
parte. „Cine dintre ei a fost În primul război mondial?” S-au dat la o parte mai puțini. „Cine dintre ăștia au fost ofițeri În armata austro-ungară sau În armata germană?” De data asta s-au dat la o parte vreo 15-20. Ei, din ăștia care s-au dat la o parte ultima oară, nu știu dacă toți au fost ofițeri, că ăla nu cerea livretul militar, că nu aveau așa ceva (râde), a stat de vorbă cu fiecare câte cinci-șase propoziții

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dintre ai noștri: oameni respectabili, cunoscuți, foarte exigenți, dar nu băteau, nu țipau... Era o diferență enormă. Cu closetul era tot o nenorocire, În sensul că, În prima zi, când am ajuns, ne-au pus să săpăm o groapă. Avea vreo zece metri pe zece, adâncă de vreo patru metri... - se numea latrină: stăteai la marginea ei și Îți făceai nevoile; dacă picai Înăuntru mureai. - S-a Întâmplat așa ceva? - Nu s-a Întâmplat. Era poate și mai rău decât la Auschwitz

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vreo 15-20 metri... În dreapta era o prăpastie și În stânga un deal, și trecea trenulețul de vagoane rabatabile cu minereu și noi le descărcam. Acolo nu era lume, nu erau alții În afară de noi. Totul a mers bine, dar foarte puțină vreme: vreo două săptămâni. După două săptămâni am primit un transport cu deținuți pentru conducerea lagărului - germani. Deci deținuți germani care urmau să fie Blockaltesteri, Vorarbeiteri și așa mai departe. Ăștia băteau ca la Auschwitz. Erau profesioniști, nu amatori, ca ai noștri

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
după care ne culcam. Nu exista altceva. Și, bineînțeles, Înainte de plecare și la venire, apelul. Dar apelul era rapid, nu mai ținea mult, că nu aveau ei timp. - Câți erau În lagăr? - Păi, eu cred că dintre noi mai eram vreo 200 și ceva, și mai erau vreo 600 de ruși. Eu știu, 800 și ceva de oameni. - Un lagăr care nu mai există În momentul de față... - Nu mai există. Adică am fost acolo, nu mai există. Și Îți mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ajuns foarte târziu, seara. - Spuneți că aproximativ jumătate au supraviețuit acestui transport... - Din tren - da. Din cei care au mers pe jos - nici atât. - Dar ce s-a Întâmplat În tren? Este, totuși, o mortalitate foarte mare. Cât a durat drumul? - Vreo două zile, cred. Nu mai mult. Două zile și jumătate. De la Stuttgart la München. Da, dar nu se mergea așa cum merge trenul, că pe vremea aia erau bombardate liniile... Mergeau În zig-zag. Nu era așa de simplu. Și plus că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]