16,454 matches
-
bordul unei nave genoveze... Pentru bani, pirații aceia sunt gata de orice. Se află În oraș și sienezul acela milog, Cecco Angiolieri. S-a alăturat de Îndată companiei. Ei Îl așteptau, evident. — I-am citit chestiile, zise cardinalul cu un zâmbet disprețuitor. E taman omul potrivit pentru dânșii. — Poate că e omul potrivit și pentru noi. Cu câțiva florini, o să-l avem În mână. — Știu de planul dumitale, dar i-ai cântărit bine consecințele? Dacă vei fi descoperit... Inchizitorul scutură din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părul lung și despletit pe frunte. Un triumf de cârlionți Întunecați care se Întindea peste umeri, Încadrând o față prelungă, ca aureola unui martir. Îl fixa cu neobrăzare, cu capul aplecat pe o parte și cu buzele strâmbate Într-un zâmbet vulgar. — Așadar, iată-te din nou, messer Alighieri. La urma urmei, tot patul meu Îl cauți, Îl apostrofă ea deznodându-și șireturile rochiei și arătându-i pieptul. Glasul ei ascuțit tăia ca un pumnal. Dante se oprise dintr-o dată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ori pe scări, la el acasă, și numai dracul știe cum de nu și-a frânt gâtul. — Pentru că ești un om trăsnit, Cecco. Iată de ce. Angiolieri Își ridică ușor bărbia, mijindu-și ochii. Era ca și când ar fi revăzut scena. Un zâmbet Îi Încolți pe buze, pentru a se preschimba mai apoi Într-un rânjet. — Nu-ți dai seama? Nici măcar cu toată știința dumitale? — Calul nebuniei e greu de urmărit. Mai ales atunci când aleargă la galop, ca În cazul dumitale, murmură Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spus că o să mănânce totul, până În ultima zi, așa Încât nimic să nu Îi supraviețuiască. Și apoi e zadarnic, fiindcă În orice caz va muri după mine. Îl are pe dracul de partea lui. Dante nu reuși să Își rețină un zâmbet. Dar pe el nu tatăl lui Cecco Îl interesa. — De ce ai venit la Florența? — Ți-am mai spus. Erau vremuri grele pentru mine la Siena. Trebuia să mă Îndepărtez cât mai grabnic. Dar de ce tocmai la Florența? — Nu aici vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Bargello apăruse ca prin farmec În mijlocul oamenilor săi. — Și domnia ta tot În recunoaștere nocturnă, messer Alighieri? Îl Întrebă când fură aproape unul de altul. E o recunoaștere dulce, dacă e să judecăm după locul de unde vii, adăugă el cu un zâmbet prefăcut, arătând spre Paradis. — Ce faci aici cu oamenii dumitale? Îi replică Dante fără să ia În seamă insinuarea. — Datoria, messer Alighieri. Se pare că cineva vrea să se infiltreze În oraș. Garda e dublată. Poetul bolborosi ceva și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Noffo Dei avea din nou fruntea acoperită cu picături de sudoare. — Iarăși cu legenda fiicei lui Manfredi... Ești Încăpățânat precum catârii din ținutul dumitale. Ți-am spus că nu această acuzație i se aduce femeii. Dante Îl fixă cu un zâmbet sarcastic. — Văd din cuvintele domniei tale că afirmația mea nu te surprinde. Atunci, de vrei să Îți fie predată? Cu siguranță, nu fiindcă e vrăjitoare, zise el apropiindu-se ceva mai mult. Călugărul pălise. — De ce o acuzați? Îl presă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încât să semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era schițat un chip grosolan: doi ochi larg deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți În ceva ce putea fi un zâmbet, un rânjet ori un strigăt Înghețat. Păpușa era singura ființă vie de pe scenă Îmbrăcată Într-o haină obișnuită de lucru. La stânga sa, țopăia și zbiera un mic grup de actori costumați cu niște tunici țipătoare, cu fețele ascunse Îndărătul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
secretul acela avea să Îi domolească mândria intelectuală. Dar el voia altceva... voia prea mult. Privirea marinarului se Îndreptă pentru o clipă spre femeie. — Urma să caute și să găsească. Și el a plătit pentru excelența lui, adăugă cu un zâmbet palid. Poate că lumea e a ființelor mediocre. Numai ele umblă În siguranță. Dante observase o mică variație În tonul glasului său, ca o notă concluzivă. Cu siguranță, se pregătea să Îl lovească. Cine știe dacă nu urma să expună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În care doar biserica, grădina și conacul - toate, ctitorii ale epocii de aur a băftosului abate - ieșeau În evidență, prin dimensiunile lor impozante. Acest hotelier, care vorbea cu un ușor accent etranger, cultivă insistent și cu o perseverență care stârnește zâmbete ironice În rândul concetățenilor săi amintirile și nostalgiile văduvei neoficiale a lui Bérenger Saunière. Se pare că tactica de Învăluire a străinului dă roade frumușele, el dobândind, zice-se, acces și la un oareșicare fond de documente rămase, după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
avea nimic ironic În glas, deși o clipă mi s-a părut că vorbele sună a zeflemea cu deschidere dublă: la adresa parcimoniei mele orale și a vorbăriei sale cvasiincontinente. - Sper să ne mai vedem zilele astea, a adăugat cu un zâmbet mai mult circumstanțial decât promițător, ceea ce m-a făcut să Întreb la cel mai idiot mod cu putință: Unde? Nu e atât de important unde, mai important e să... Am Înțeles: pe-aici, prin Paris, așa... - De ce nu? Se Întâlnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prima lovitură. Troppo pericoloso, vorba personajului dintr-un vechi film al lui Sergio Leone... Ajuns În fața unei uși capitonate În negru, Însoțitorul meu s-a oprit, a apăsat butonul plantat pe perete și, pentru prima oară, a schițat un vag zâmbet politicos În direcția mea: - Poftiți, sunteți așteptat. Așteptat? De cine, mă rog frumos? Dacă m-am mulțumit să Întreb doar În gând, a fost numai pentru că taciturnul mă călca pe nervi inclusiv când se chinuia să pară cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Sfântă a fost viața lui Isus, nu moartea sa. Crucificarea l-a umanizat, nu l-a Îndumnezeit, cum credem noi de 2.000 de ani. Am așezat cu indiferență foile de hârtie pe birou și i-am adresat lui Zoran zâmbetul cel mai inocent de care eram În stare. - Nu Înțeleg ce vreți să dovediți cu acest text. Este o speculație, un exercițiu de ficțiune, mai curând literară decât istorică, inclus Într-un articol despre Începuturile creștinismului, pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
domina dialogul. Ridicole, pentru că postura În care mă aflam nu justifica deloc, dar absolut deloc, ipostaza cocoșească În care Încercam să mă instalez În virtutea unor obișnuințe devenite deja și de mult prima natură. - O cafea? m-a Întrebat cu un zâmbet echivalent cu o propunere de armistițiu. - Pot să aprind și o țigară? - Desigur, deși tutunul dăunează grav sănătății, știți foarte bine... - Și viața dăunează sănătății la fel de grav, dar asta nu Îngrijorează pe nimeni, am replicat. Oricum, există și lucruri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sau În afara lui să se Întâmple ceva anume - accidentări, schimbări providențiale de jucători, fenomene meteorologice sau intervenții ale arbitrului -, Începe să se aleagă praful de marșul triumfal al favoriților. Împotriva cursului jocului, ei primesc un gol care, În tribune, strârnește zâmbete condescendente: mare prostie au făcut desculții ăia, numai bine că i-au supărat pe-ai noștri, care or să le mai dea patru, ca să-i Învețe minte! Dar, stupefacție: desculții Înviază miraculos și mai marchează o dată, și Încă o dată, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sună mai mult a lirică decât a istorie, mister Adam. Iar eu Îl suspectam de invidie răutăcioasă pe cel care a spus că istoricii sunt acei filozofi care, neavând talent pentru proză, se consolează să scrie poezie... Glasul onctuos și zâmbetul multilateral al lui Zoran! Mda... Dialogul cu Eveline se Întrerupsese la propunerea ei de a-l repeta și a-l duce mai departe În fața membrilor Consiliului. Am acceptat În speranța unor clarificări vizavi de ce mă interesa cel mai mult: motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ca el pe coridoarele Centrului, bântuiau otova - În aparență, cel puțin. Cine erau cei păziți și de ce pericole trebuiau să fie feriți, nu-mi era deloc clar. Tipul s-a apropiat de mine Îndatoritor și mi-a spus afișând un zâmbet profesional, de recepționer la marile hoteluri: - Mister Adam, astăzi Magistrul nu are program de birou. Dacă vreți, Îl găsiți la sala Consiliului... Am fost la fel de uluit de faptul că bodyguardul Îmi știa numele ca și de ce auzeam. - Magistrul? am repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu cred că se simțea prea bine după Încercare. Very funny, am bombănit În gând, ce să spun, foarte spirituală doamna Sonia Anderson cu ochii ei albaștri cu tot. Am rugat-o să revină la chestie; s-a conformat, schimbând zâmbetul specific oamenilor cărora tocmai le-a reușit o mică farsă cu surâsul neutru-amabil de la Început. Informațiile, să spunem, primare, ajungeau la biroul de centralizare unde erau triate pe criteriul relevanței, cele reținute fiind Înaintate laboratorului de analiză. Acolo erau Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
i se spună Zoran, după numele unui erou sârb din nu știu ce război, despre care citise el Într-o carte ori pe care Îl reținuse dintr-un film, ceva de genul ăsta... Ca de obicei, domnul chimist cu antecedente militare avea zâmbetul la purtător, că m-am și Întrebat: oare când se duce să facă nani și-l deșurubează, Îl Împăturește și-l pune sub pernă, ca să-l aibă la Îndemână pentru orice eventualitate? Și cum naiba dădea ăsta ordine autoritare subordonaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Împreună cu alte documente, poate la fel de prețioase. Cât de mult mi-ar fi plăcut să-l violentez pe Zoran spunându-i calm: știu! Îmi doream enorm să văd ce mutră ar fi făcut și cât de rapid i-ar fi dispărut zâmbetul de pe față. Trebuia să-mi reprim Însă orice impuls iconoclast. Până una-alta, cel puțin. L-am ascultat, prin urmare, impasibil. - Deocamdată, n-am reușit. În Încăperea despre care v-am vorbit există mii de dosare, sute de sertare, fișete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Zoran, Îmi aducea din nou aminte că Îi datoram supraviețuirea sau Îmi sugera că dacă nu marșez la propunere devin inutil și, prin urmare, eliminabil? Cum trebuia să iau spusele lui, ca pe un compliment ori ca pe o amenințare? Zâmbetul lui mecanic nu mă ajuta deloc să ghicesc răspunsul bun. - Aș mai avea o Întrebare: ce Înseamnă, practic, „controlul și manipularea istoriei”? Sună incitant, dar și destul de ambiguu, trebuie să recunoașteți. - Domnule profesor, știți care este unul dintre defectele dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vă temeți că vreodată cineva ar putea să vorbească afară despre existența Centrului, să informeze și să alerteze autoritățile? - Cine l-ar crede? Dacă n-ar fi internat Într-un spital de psihiatrie, ar fi trimis probabil la plimbare cu zâmbete condescendente. - Am impresia că investiți o Încredere mai mult decât riscantă În infailibilitatea psiho-logicii voastre. Eveline Fontaine v-a consiliat? Îmi aduci aminte de raționamentul fistichiu al unui cunoscut al meu din București, care Își șoca prietenii și cunoștințele printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de Încheiere. Am gestionat binișor cele mai lungi zece minute din viața mea. Spectaculos chiar, aș putea să spun, fără să mă laud prea tare. În mijlocul tiradei care amenința să nu se mai sfârșească (așteptam din clipă-n clipă ca zâmbetul lui Zoran să se transforme În schimonoseală de furie că fusese păcălit), așadar, Într-un moment oarecare pentru auditoriul remarcabil de răbdător cu divagațiile mele, am schimbat brusc tonul pedant cu unul decis, aproape tăios. - Am reflectat mult asupra celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
DESPRE CUM AU LUAT ȘTIRE CEI DOI CĂLUGĂRI DE RÂNDUIALA TĂTĂRASCĂ Auzind vorbele bătrânului, tătarul își miji ochii oblic: — Lei parla italiano? - întrebă el. — Si, io parlo - răspunse înfricoșat Metodiu. Fața tuciurie, dar frumoasă a tătarului se încreți într-un zâmbet: — Bravo, signore, grăi el într-o italiană cursivă, mâhnitul meu suflet se bucură că întâlnește în aceste pustietăți un om de o aleasă educațiune a spiritului, iar urechii mele îi sunt plăcute zvonurile dulci ale unor cuvinte de viță nobilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
domn, mazilit alaltăieri din pricini care dacă dumnealui îi scapă, mie nu. Dar să lăsăm acestea. De vei voi, cinstește-l, căci după cum îi vezi trupul, așa-i este și inima. Bine ați venit pe frumoasele meleaguri tătărăști! - zise numai zâmbet hanul cel tânăr, ieșind în întâmpinarea lor. — Care e vodă? - șopti Huruzuma, care stătea mai deoparte cu Iovănuț, apucându-l strâns de mână. Pe Iovănuț îl trecu, pe sub sutană, un fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-a dat? - mârâi Ximachi, fără să ridice glasul. — Nu pot pentru ca să spui - surâse Metodiu. — Părinte, nu mă fierbe: cine-a dat? - scrâșni Ximachi. — Sima-Vodă, domnul nostru - zise Metodiu. Fața lui Ximachi se contractă un moment, apoi se destinse într-un zâmbet. Ridică ochii spre Sima-Vodă și spuse cu blândețe: — Doamne, când am simțit cocoloașa aruncată cu gingășie de domnia-ta mângâindu-mi fruntea, mi-am zis: ferice de pământul îmbelșugat al cărui domn zvârle în slujitorii săi nu cu plumbi, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]