5,438 matches
-
r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei. Bătrânul ședea pe scaunul cel de lemn. Fruntea sa pleșuvă și încongiurată de câțiva peri albi ca argintul în lumină era norată de durere, ochii săi roșii de bătrânețe și de coloare turbure erau plini de lacrimi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vocea ei, ce încetase, aud în dreptul meu un foșnit de rochie... îmi ridic ochii... era ea... Se uita cu o milă nemărginită, c-un amor nemărginit asupra figurei mele îngenuncheate. - Poesis, șoptii eu, ridicîndu-mă și întinzîndu-mi brațele. O clipă, și zăcea ca înmărmurită pe sânul meu, încungiurînd cu brațele ei albe și goale gâtul meu. Cu buzele mele căutam fața ei, ce se ascunsese pe pieptul meu, dar în acel moment ea-și descleștă un braț al ei dempregiurul gâtului meu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puterile mele, cu toate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strângea gîtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cu pumnul în frunte, încît îmi scăpărară ochii scântei verzi și căzui amețit pe spate. Nu știu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însă eram culcat pe-o bancă de piatră din colțul bisericei și la capul meu veghea Ioan! - Cine-i acel om? fură primele cuvinte ce le putui pronunța. - Cine!... Ce treabă mare... cel ce-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lințoliului. Mînele, unite drept asupra acelei inimi ce-o rupsesem c-un glonte, nu lasau a se vedea rana, și pe haina cea neagră curgea un șir de picături de sânge. Era frumoasă astfel... acea martiră sântă, albă. Și vergină, zăcând întinsă pe pământ alături cu acele figuri satanice și dobitocești totodată. Unul din ei da vânt preotului și-l clătina de picioare într-o parte și-ntr - alta, altul i-atinse lumânarea de barba lui cea albă, care prinse foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar fi mai simțit ceva - în locuința cea răcoare și eternă. Apoi mă dusei la izvor, unde i se aruncase capul. Soarele se răsfrângea pe fața apei lucii, care tremura ca o unduioasă oglindă de argint, dar în fundul apei clare zăcea capul cel frumos al junelui. Apa, curgând, curățise și dusese cu sine scursurile {EminescuOpVII 218} de sânge, astfel încît nu rămase decât capul cel blond, palid, c-o față alba ca argintul, cu buze vinete ca porumba, cu ochii cei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dumnezeu. Și oare nu sunt toate popoarăle așa? Blânde și pacifice în timp de pace, fizionomia bunomă, ochii sinceri, statura aplecată de sarcina cea grea a {EminescuOpVII 221} vieței. Dar vezi-le în revoluțiune! Vezi profunditatea acelui suflet teribil care zăcea sub masca bunomiei, vezi cum presupune, de nu știe, injuriile trecutului, vezi cum aruncă lanțurile mînilor sale în fața stăpânilor fără de suflet. Și se tem stăpânii fără de suflet și-și dau averile ca să-și scape viața. Ci omul din popor nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe o perină de atlas alb brodat cu negru zăcea capul cel palid cu răsfiratele bucle negre ale moartei. Caii îmbracați în negru mergeau în pas după melancolicu [l] tact al marșului de moarte preoți în haine de mătase roșie și verde brodată cu aur citeau murmurând înaintea, carului funebru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
leagănă o trestie... Astfel apărea în hainele-i lungi și albe... un înger al cerului, cu cununa ei de roze... Și când privea el bogăția lui i se părea că sufletu-i fusese o comoară întunecată unde aurul și margaritarele zăceau în întuneric și că o rază de amor, intrând într-acea inimă, ar face să strălucească florile de {EminescuOpVII 257} metal în toată splendoarea și toată conștiința puterei lor... O, Ella! raiul îl puteai visa cu ea... în căldura arzătoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei, cu esteriorul de regi, popi, cavaleri, dame de curte, hetere etc., dacă nu era acel neînsemnat manuscript vechi de o sută de ani în fundul saltarului. Câtă bogăție de viață, costume, oameni, aranjament, pasiuni în câteva foi terfelite în care zăcea învăluit Archaeus. Ei bine, privește viața ca o comedie - cine-o aranjează? Privește omul ca o mașină - cine-o ține? Privește natura ca un decor - cine-o zugrăvește? Ș-apoi nu uita că hârtia chiar era de nevoie numai ca să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zi mă trezii în pat acoperit cu perini și mă durea capul... Mama-ntorcîndu-se acasă și negăsindu-mă și-a adus aminte de ce-mi spusese și m-a căutat numaidecât în țintirim, unde m-a și găsit. Săptămâni întregi am zăcut în neștire, până ce m-a dat la școală... - Frumoasă istorie... dar n-are sfârșit... - Ba are, doamnă, un sfârșit insuportabil... - Ei bine? - Ei bine, au trecut zece ani de-atunci, a trecut douăzeci. Venisem în acest oraș mare... Câte - a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
concret cine a speculat faptul respectiv. Am amintit deja cazul unor ofițeri căzuți în revoluție în urma unor erori tactice: cadavrele acestora au fost utilizate cu miză diversionistă, pe unele dintre ele fiind puse pancarte pe care scria „terorist” (lăsate să zacă în stradă, asemenea cadavre au fost profanate și mutilate în fel și chip). În unele cazuri, asemenea cadavre au aparținut unor membri USLA chemați în ajutorul revoluției și uciși din greșeală (sau nu), dar și unor revoluționari rămași o perioadă
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
m-am gândit. Am stabilit prețul la 5 dolari și am așteptat să se vândă ca pâinea caldă. Mănușile, expuse cât mai la vedere lângă casa de marcat, nu s-au vândut nicidecum ca pâinea caldă. De fapt, chiar au zăcut acolo peste iarnă. Într-un an de zile, am vândut o singură pereche de mănuși. Într-o zi, m-am plâns reprezentantului meu că afacerea secolului se transformase În mult mai puțin. El s-a uitat la raft și mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
par scrise de Leonid Dimov: era frig îmi închipuiam satele mirosind a covrig, orășelul copiilor mirosind a vată de zahăr și amandine, fondante, sarailii și praline și frigoriferele din cofetării, încărcate, cu diplomaturi cu frișcă și coji de portocală însiropate zăceam lângă mașina de scris și visam... Ca și în poemul Vis cu bufon al lui Leonid Dimov, enumerarea variantelor creează impresia de cantitate enormă; există grație și eleganță în finisarea imaginilor, o ingenuitate numai parțial jucată, ce vine din credința
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
critic al femeii demonice. Nevasta rea este obsesia lui, apropiindu-se În această privință de Creangă. Și romanticii notează seismele de ordin fiziologic pe care le provoacă amorul. Costache Negri vorbește despre turbarea omului Înciudat, contrariat În iubire: „Căci eu zac afară-n poartă În durerea cea mai mare Și-n blăstemuri de turbare”... Mai liric, de o senzualitate mai rafinată, Bolintineanu sugerează, pe lîngă celelalte semne, un por nenumit manifestat prin schimbarea rapidă a temperaturii corpului: „CÎnd ochiul meu o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul dinspre răsărit și se cățără cu îndemânare pe ieșiturile din perete. Sub zidurile cetății se căsca o prăpastie al cărei afund zăcea înecat încă în cețuri. În schimb, cerul era limpede ca un geam lipsit de abureală. În ceruri nu respira nimeni. Apoi, dintr-odată, marginile se rupseră și se putură privi, omul, de-o parte, soarele urcând, de cealaltă, și la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Târgul începuse să se întunece. Obloanele se trăseseră, ghicitoarele din corturile colorate șterseseră zațul de pe fundul ceștilor de cafea, cerșetorii ologi își recăpătaseră sprinteneala și porniseră spre casă, călușeii înlemniseră cu ochii goi, lanțurile celui mai tare om din lume zăceau morman, ca un șarpe sătul. Petrache privi cu un aer satisfăcut cum Aurica își îngroapă fața în păpușa moale. „Ți-e frig ?“, întrebă. Ea văzu în asta un îndemn și-l luă de braț, și încă atât de strâns, încât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că pe urmă au început să se cocoațe la grămadă pe mașini, careva a adus chiar un steag din ăla găurit și l-a înfipt în grătarul de la cupa excavatorului, ca într-o redută. Se apropiară de un camion ce zăcea, fără roți, cu burta lipită de pământ. Petrache continuă, simțind că fata se strânge și mai tare în el : — N-avea cine să-i oprească, au smuls tot ce se putea, au spart parbrizele, au tăiat cu cuțitul mușamaua de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Stați, oameni buni, striga câte unul, dacă le stricați, cum le mai mutăm de aicea ? O mai fi nevoie de ele vreodată, că nu sunt bune numai de dărâmat... După atâtea spaime și supărări adunate, cine să mai asculte ? Au zăcut o vreme așa, parcă așteptam să se întoarcă lucrătorii și să-și reia treaba. Da’ nu s- au mai întors, au venit, în schimb, alții, cu niște mașini la fel de mari, parcă erau tramvaie, și le-au tras pe străzi, ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât unul absurd, și atunci n-ar fi fost altceva decât o nouă întrebare. Pentru că jos, sub privirile lui descumpănite, zăcea o balegă. Și, pe cât se pricepea el, copil crescut la oraș, dar colindând iarmaroacele și târgurile de animale de pe vremuri, era cea mai obișnuită balegă de cal din lume. O clipă se gândi că cineva îi făcuse o glumă, potrivind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lățime. Dibui, prin penumbrele care se îndeseau, niște pietre și mărgini cu ele câteva palme de loc pe care desfăcu legătura de crengi. Deșertă deasupra o sticluță cu gaz și le dădu foc. Ramurile se aprinseră dintr-odată, de parcă focul zăcuse până atunci în ele și acum se eliberase. Flăcările se înălțară tot mai sus, cățărându-se unele pe altele, scânteile urcau și mai departe, mistuindu-se în aer ca niște licurici zburători. Crengile pârâiau și se zbăteau, de parcă focul le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel anume, inegal, încât pe pereți jucau forme și mai întunecate, camera părea populată de trupuri-fâșii, de flăcări negre, unduindu- se ca niște năpârci. Iar în mijloc, întins pe podea, dar perfect conturat în întuneric, de parcă lumina îi venea dinăuntru, zăcea pustnicul. Întâi m-au surprins ochii lui. Goi, căscați, îngroziți și limpezi, în același timp, privind spre ceva care părea suspendat. Se rezema în cotul stâng, iar mâna cealaltă îi era ridicată, încât nu știai dacă brațul încerca să-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o să iasă până la urmă. El zice da și așa rămâne dacă țin palmele uite-așa. Dar, dacă le inversez, devine nu. Înțelegi ? — Trebuie să înțeleg ? — Ce-i viața ? întrebă Pantelimon. O întrebare cu răspuns îndoielnic în salonul acela unde bolnavul zăcea îngropat în pansamente, conectat la tot felul de pungi translucide și ecrane luminoase. Dar Pantelimon se descurca în orice situație. Avea de partea lui moneda, pe care o arătă, ținând-o între degete. — Viața, atunci când merită trăită, e un mod
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
l-a regăsit, în sfârșit. Căzut între mobilă și perete, coperțile îi erau murdare de var și de praf. L-a scuturat, lovindu-l cu palma deschisă, și, ce să vezi, din el a ieșit atâta praf, de parcă ar fi zăcut cu anii. Poate din cauză că s-a făcut curățenie, și-a spus fata, dar în camera ei nu intrase nimeni. Foaia cu dragonul orb se potrivise de parcă ar fi fost ruptă de acolo. Dar Cosmina nu mai desenă altul, căci începuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]