36,774 matches
-
le sau torpilele ("Torpedinidae") sunt o familie de pești cartilaginoși marini din oceanul Atlantic (inclusiv Marea Mediterană), Indian și Pacific, cu corpul discoidal, turtit dorsoventral, înzestrate cu organe electrice care produc descărcări electrice cu care își ucid prada. le sunt pești cu corp moale și flasc, de mărime mijlocie (lungimea
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
le sau torpilele ("Torpedinidae") sunt o familie de pești cartilaginoși marini din oceanul Atlantic (inclusiv Marea Mediterană), Indian și Pacific, cu corpul discoidal, turtit dorsoventral, înzestrate cu organe electrice care produc descărcări electrice cu care își ucid prada. le sunt pești cu corp moale și flasc, de mărime mijlocie (lungimea totală până la circa 180 cm, greutatea maximă 90 kg, dar cele mai multe specii au o lungime totală mai mică de 1 m). Corpul torpedinidelor este foarte mult turtit dorsoventral și înconjurat de
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
află două organe electrice reniforme, bine dezvoltate și puternice, care mărginesc capul pe toată lungimea sa și proeminează la suprafața corpului, fiind vizibile la exterior. Organele electrice pot să producă descărcări electrice puternice, care doboară animale mai mari decât acești pești. Descărcarea electrică la speciile mai mari poate fi periculoasă chiar și pentru om. Culoare: suprafața dorsală a torpedinidelor este uniform închisă, sau cu tot felul de ornamente deschise și închise la culoare (oceli, pete, plaje sau marmoraje) pe diferite nuanțe
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
și subtropicale. Ele trăiesc în regiunile platoului continental la o adâncime de aproximativ 100 m, dar mai ales în apele de mică adâncime sau apele de coastă; unele torpile au fost observate până la o adâncime de 350 m. Torpilele sunt pești cartilaginoși, adaptați la viața bentonică. În mod obișnuit, ele sunt inactive pe fundurile moi ale oceanelor, adesea îngropate în nisip sau mâl, sau înotă alene; totuși, unele specii (de exemplu, "Torpedo nobiliana") pot efectua migrații sezoniere, deplasându-se în cazul
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
ele sunt inactive pe fundurile moi ale oceanelor, adesea îngropate în nisip sau mâl, sau înotă alene; totuși, unele specii (de exemplu, "Torpedo nobiliana") pot efectua migrații sezoniere, deplasându-se în cazul acesta prin apă Hrana torpilelor lor constă din pești și nevertebrate care trăiesc pe funduri. Cu ajutorul organele lor electrice, ale căror descărcare (45 volți) crește cu dimensiunea specimenului, torpilele pot paraliza prada care trece prin apropiere sau se apăra împotriva unui eventual prădător. Înotătoarele ventrale ale masculilor formează pterigopodii
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
care trăiesc pe funduri. Cu ajutorul organele lor electrice, ale căror descărcare (45 volți) crește cu dimensiunea specimenului, torpilele pot paraliza prada care trece prin apropiere sau se apăra împotriva unui eventual prădător. Înotătoarele ventrale ale masculilor formează pterigopodii. Torpedinidele sunt pești vivipari, aplacentari. "Torpedo marmorata" face obiect unui pescuit artizanal. "Torpedo nobiliana" și "Torpedo torpedo", sunt capturate ocazional cu drage, năvoade, plase, paragate și undițe. Torpilele sunt prezente regulat pe piețele din Marea Tireniană și Tunisia ("Torpedo marmorata" și "Torpedo torpedo
Torpedinide () [Corola-website/Science/330477_a_331806]
-
ce conservă habitate naturale de tip: "Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)" care adăpostesc arboret de fag, frasin, paltin de munte sau arin alb și protejază o gamă variată de amfibieni, reptile și pești. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică), printre care reptile
Văile Brătiei și Brătioarei () [Corola-website/Science/330484_a_331813]
-
agilis"), năpârcă ("Natrix natrix"), ivoraș-cu-burta-galbenă (o broască din specia "Bombina variegata"), broasca roșie de munte ("Rana temporaria", broasca verde ("Rana esculenta"), broasca râioasă brună ("Bufo bufo"), triton cu creastă ("Triturus cristatus"), salamandra de foc ("Salamandra salamandra"); și trei specii de pești: zglăvoacă ("Cottus gobio"), porcușorul de vad ("Gobio uranoscopus") și chiscarul de râu ("Eudontomyzon mariae"). În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: Reportaj
Văile Brătiei și Brătioarei () [Corola-website/Science/330484_a_331813]
-
Țiparul electric sau anghila electrică ("Electrophorus electricus") este un pește răpitor bentopelagic, din familia gimnotide ("Gymnotidae"), de culoare uniformă închisă, măslinie, cu un corp serpentiform asemănător cu anghilele, răspândit în fluviile Orinoco și în Amazon. Poate ajunge la o lungime maximală de 2,5 m și o greutate maximală de
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
m și o greutate maximală de 20 kg. Înotătoarele pelviene, dorsală și caudală lipsesc; înotătoarele pectorale sunt mici, iar înotătoarea anală este foarte alungită. Au o respirație dublă, branhială și bucală, care le permite să trăiască în ape slab oxigenate. Peștii adulții se hrănesc cu alți pești și mamifere mici, iar juvenili se hrănesc cu nevertebrate. Țiparul electric este înzestrat cu 3 organe electrice: organul principal, organul lui Hunter și organul lui Sachs. Organul principal și organul lui Hunter produc descărcări
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
20 kg. Înotătoarele pelviene, dorsală și caudală lipsesc; înotătoarele pectorale sunt mici, iar înotătoarea anală este foarte alungită. Au o respirație dublă, branhială și bucală, care le permite să trăiască în ape slab oxigenate. Peștii adulții se hrănesc cu alți pești și mamifere mici, iar juvenili se hrănesc cu nevertebrate. Țiparul electric este înzestrat cu 3 organe electrice: organul principal, organul lui Hunter și organul lui Sachs. Organul principal și organul lui Hunter produc descărcări puternice, de până la 700 V. Fără
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
mai mare specie din ordinul gimnotiformelor, și poate ajunge la o lungime maximală de 2,5 m și o greutate maximală de 20 kg. În pofida numelui său, țiparul electric nu este o anghilă (țipar) adevărată, el este de fapt un pește ostariofiz ("Ostariophysi"), înrudit cu caracidele ("Characidae"), care includ piraia și neonul, dar are o asemănare fizică mare cu anghilele adevărate. Are un corp serpentiform (în formă de șarpe), alungit și cilindric (rotunjit), golaș, fără solzi. Capul este ușor turtit. Gură
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
înotătoarei pectorale) și se mișcă ondulatoriu, fiind folosită ca mijloc de locomoție. Cavitatea abdominală este foarte mult redusă și organele vitale (aparatul digestiv, respirator și circulator) se află în partea anterioară a corpului și constituie doar aproximativ 20% din lungimea peștelui. Anusul este deplasat sub cap, adesea în apropierea gurii. Partea posterioară a corpului conține trei perechi de organe electrice (organul principal, organul lui Hunter și organul lui Sachs). Coada (partea corpului aflată posterior de cavitatea abdominală) constituie aproximativ patru cincimi
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
cap, adesea în apropierea gurii. Partea posterioară a corpului conține trei perechi de organe electrice (organul principal, organul lui Hunter și organul lui Sachs). Coada (partea corpului aflată posterior de cavitatea abdominală) constituie aproximativ patru cincimi din lungimea totală a peștelui. Dimorfismul sexual absent Țiparul electric are o culoare uniformă închisă, măslinie care variază de la cenușiu la brun sau negru. Partea ventrală anterioară (sub cap și gât) este gălbuie sau portocalie. Durata de viață a țiparului electric în sălbăticie este necunoscută
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
femelele 12-22 de ani. Țiparul electric este răspândit în regiunile tropicale din nordul Americii de Sud: râurile din Guiane, bazinul Orinocului și în partea mijlocie și inferioară a bazinului Amazonului (Venezuela, Surinam, Peru, Guiana, Guiana Franceză și Brazilia). Țiparul electric este un pește tropical de apă dulce, bentopelagic. Trăiește în apele lente, pe funduri mâloase ale râurilor, pâraielor, bălților, lacurilor și mlaștinilor. Preferă zonele foarte umbrite, în care apa are o temperatură de 23°-28 °C, pH de 5,5-7,5 și o
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
râurilor, pâraielor, bălților, lacurilor și mlaștinilor. Preferă zonele foarte umbrite, în care apa are o temperatură de 23°-28 °C, pH de 5,5-7,5 și o duritate de 2-20° grade germane. Reprezintă peste 70 la sută din biomasa de pește din varzea (pădurile inundate din Amazonia). Țiparul electric este un animal nocturn, care trăiește în mâlul din apele întunecate, unde el se poate baza numai pe organele electrice pentru detectarea prăzii și ocolirea obstacolelor. Se ascunde în timpul zilei în adăposturi
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
a elimina bioxidul de carbon, mai puțin pentru absorbția oxigenului. El respiră în mod obligatoriu aer atmosferic prin aparatul respirator accesoriu bucal. Până la 80% din oxigen este luat din bula de aer care se află în gura sa bogat vascularizată. Peștele se ridica la suprafață apei la fiecare câteva minute ca să înghită aer, reînnoind bula de aer. Respirație bucală îi permite să trăiască în ape slab oxigenate. Țiparul electric este în mare parte piscivor (se hrănește cu pești). Adulții se hrănesc
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
sa bogat vascularizată. Peștele se ridica la suprafață apei la fiecare câteva minute ca să înghită aer, reînnoind bula de aer. Respirație bucală îi permite să trăiască în ape slab oxigenate. Țiparul electric este în mare parte piscivor (se hrănește cu pești). Adulții se hrănesc cu pești mai mici, amfibieni și alte mamifere mici, mănâncă și fructe căzute, ajutând astfel la răspândirea semințelor prin defecare. Juvenilii se hrănesc cu nevertebrate mici: viermi, crustacee, insecte și larve de insecte. Alevinii se hrănesc inițial
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
ridica la suprafață apei la fiecare câteva minute ca să înghită aer, reînnoind bula de aer. Respirație bucală îi permite să trăiască în ape slab oxigenate. Țiparul electric este în mare parte piscivor (se hrănește cu pești). Adulții se hrănesc cu pești mai mici, amfibieni și alte mamifere mici, mănâncă și fructe căzute, ajutând astfel la răspândirea semințelor prin defecare. Juvenilii se hrănesc cu nevertebrate mici: viermi, crustacee, insecte și larve de insecte. Alevinii se hrănesc inițial cu icrele depuse mai târziu
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
electric mult mai puternic pentru a o paraliza, generat de organul principal și organul lui Hunters. Șocul electric în sine nu ucide prada, doar o paralizează. Deoarece țiparul electric nu are dinți maxilari, este dificil pentru el să mănânce un pește care se zbate. Cu toate acestea, în moment ce prada este imobilizată de șocul electric, țiparul electric deschide gura pentru a crea o aspirație, care îi permite să mănânce prada cu ușurință. Țiparul electric nu se reproduce în acvariu. În
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
el este evitat din cauza șocurilor electrice care pot fi emise până la opt ore după moartea lui. Deși nu are nici o importanța economică, țiparul electric a fost pentru mai mulți ani o sursă constantă în studiile experimentale ale fenomenelor bioelectrice. Din peștii electrici, "Electrophorus electricus" este specia cea mai bine documentată. Exemplarele mici sunt prinse și comercializate ca pești pentru acvariilor publice. Țiparul electric poate fi foarte periculos pentru om, din cauza potențialului lui electric puternic. El poate să producă o tensiune suficientă
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
nu are nici o importanța economică, țiparul electric a fost pentru mai mulți ani o sursă constantă în studiile experimentale ale fenomenelor bioelectrice. Din peștii electrici, "Electrophorus electricus" este specia cea mai bine documentată. Exemplarele mici sunt prinse și comercializate ca pești pentru acvariilor publice. Țiparul electric poate fi foarte periculos pentru om, din cauza potențialului lui electric puternic. El poate să producă o tensiune suficientă pentru a răni grav omul și alte animale. Se citează cazuri când descărcarea electrică dată de țiparul
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
de foioase și terenuri arabile cultivate) încadrată în bioregiune continentală; ce conservă habitate naturale de tip: "Pajiști stepice subpanonice" care adăpostesc plante xerofile cu specii de colilie ("Stipa stenophyla") și păiuș ("Festuca valesiaca") și protejază faună de amfibieni și reptile, pești și fluturi. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică), printre
Râpa Lechința () [Corola-website/Science/330493_a_331822]
-
speciilor de faună și floră sălbatică), printre care reptile și amfibieni cu specii de: broască țestoasă de baltă ("Emys orbicularis"), buhai de baltă cu burta roșie ("Bombina bombina", specie considerată ca vulnerabilă și aflată pe lista roșie a IUCN); și pești: avat ("Aspius aspius"), porcușor-de-nisip ("Gobio albipinnatus"), petroc ("Gobio kessleri") sau boarță ("Rhodeus sericeus amarus"). În arealul sitului este semnalată și prezența unui lepidopter, un fluture din specia "Cucullia mixta". În vecinătatea sitului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural
Râpa Lechința () [Corola-website/Science/330493_a_331822]
-
le sau somnii (s, numiți și Nematognathi) este un ordin foarte distinct de pești actinopterigieni, unii marini, cei mai mulți dulcicoli, cu lungimi între 4 cm și 4,5 m și pot cântări până la 300 kg. Corpul lor este de obicei mucos și golaș, lipsit de solzi sau sau acoperit cu plăci osoase. Înotătoarea dorsală este
Siluriforme () [Corola-website/Science/330498_a_331827]