36,395 matches
-
mai fi personală. (...) Se atinge forma dramatică atunci când vitalitatea, care cursese și se învolburase în jurul personajelor, umple fiecare personaj cu o asemenea forță încât acest bărbat și această femeie primesc o viață estetică proprie și intangibilă. Personalitatea artistului, tradusă mai întâi printr-un strigăt, o cadență, o impresie, apoi printr-o povestire fluidă și superficială, se subtilizează în fine până la a-și pierde existența și, ca să spunem așa, se impersonalizează. (...) Artistul, ca și Dumnezeul creației, rămâne în interior, sau în spate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în sensul cel mai exact al cuvântului, celor care l-au adus acolo. Pe scurt, strigă, arde, și ia cu sine un acces de nebunie care-l determină să revină, nu numai cu cei care l-au adus acolo mai întâi, ci în fruntea lor pentru a mai aduce și pe alții." (Confesiuni, Cartea VI) Teatrul, care în orice moment poate deveni o forță de subversiune, îi va neliniști totdeauna pe legiuitori. Datorită lui se stabilește un consens, chiar și numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Antichitate, textul grecesc este tradus în siriacă în secolul al VI-lea d.H. Această versiune este tradusă și ea în arabă în secolul al X-lea, apoi în latină la sfârșitul secolului al XV-lea, când este difuzată mai întâi în Italia și imediat după aceea în Franța. Această serie de ocolișuri operate asupra textului originar și în special transmiterea lui prin intermediul lumii arabe, care nu cunoștea teatrul 10, explică multiplele probleme de interpretare pe care nu a încetat să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunea ce cauzează distrugereea sau durerea, de exemplu omorurile înfăptuite pe scenă, marile dureri, rănile și toate lucrurile de acest gen". (cap.11) Mila (eleos) se naște direct din spectacolul evenimentului dureros. Cât despre teamă (phobos)23, ea provine mai întâi din surpriza încercată de spectator în fața nenorocirii neprevăzute care-l lovește brutal pe erou, apoi, într-un al doilea interval de timp, din ideea că el însuși ar putea fi atins de o lovitură a sorții analogă. Chiar prin acest
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mare parte de acțiunea dramatică, trebuie să provină "din ascultare și nu din văz". "Spaima și mila se pot cu siguranță naște din spectacol, dar ele se pot naște și din sistemul faptelor însuși: este procedeul care deține locul întâi și îl revelă pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de spectacol, întâmplarea să fie astfel constituită, încât, aflând faptele care se produc, să tremurăm și să fim cuprinși de milă în fața a ceea ce se întâmplă: asta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o estetică a purității care va deveni a clasicilor. "În ce ritm se puteau scrie remarcabilele fapte ale regilor, cele ale conducătorilor, și sumbrele războaie, a fost arătat de Homer. În unirea a două versuri inegale a fost închis mai întâi plânsetul, apoi satisfacția pentru o dorință înplinită. Ce creator a inventat totuși scurtimea versurilor elegiace? Gramaticienii se ceartă pe marginea acestui fapt și procesul este încă în curs de judecată. Furia l-a înarmat pe Arhilocus cu iambul, care îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucruri detașate, ele formează intriga și deznodământul, și sunt atât de necesare aici, că nu ar fi posibil să înlăturăm vreuna, fără a face să cadă întregul edificiu." Corneille se scuză, fără îndoială din cauza docților, că nu a acordat locul întâi declamației în această operă, cum o face pretutindeni în altă parte. "Permiteți (...) ca frumusețea reprezentației să înlocuiască lipsa versurilor frumoase pe care nu le veți găsi într-o atât de mare cantitate ca în Cinna sau în Rodogune, pentru că principalul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care se bazează intriga din Horace. Cum au putut cele două orașe, Alba și Roma, să-și încredințeze destinul unor campioni uniți prin legături familiale și afective atât de profunde? Cearta în jurul Cidului ilustrează această dezbatere asupra verosimilului. Scudéry mai întâi, în Observații asupra Cidului, din 1637, Chapelain apoi, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638, îi reproșează lui Corneille neverosimilul piesei 22. Subiectul ei este "defectuos în partea cea mai esențială, ca acela căruia îi lipsește atât unul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și începutul celeilalte, ceea ce nu se întâmplă când ele sunt legate împreună, legătura aceasta fiind cauza că una începe obligatoriu în aceeași clipă în care se termină cealaltă." Corneille știe că plăcerea teatrală, chiar trecând prin satisfacerea verosimilului, introduce mai întâi în joc imaginația spectatorului. Este preferabil deci, după părerea lui, să nu fie precizată durata acțiunii și să se mențină un flou propice iluziei. "Mai ales, aș vrea să las această durată la latitudinea imaginației auditoriului, scrie el în Discurs
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le bouffon l'agréable et le fin, Et sans honte à Térence allié Tabarin. Dans ce sac ridicule où Scapin s'enveloppe, Je ne reconnais plus l'auteur du Misanthrope"48. (Arta poetică) 6.2. Forme noi Corneille pare mai întâi că se conformează definiției tradiționale a tragediei și comediei asupra căreia sunt de aceeași părere teoreticienii clasicismului. "Comedia diferă deci de tragedie prin următorul lucru, scrie el în Discurs despre poemul dramatic, că aceasta vrea ca subiect o acțiune ilustră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu-l mai privește deloc pe omul timpului său. "Un țăran din Alsacia, om cu scaun la cap, se afla la Paris pentru prima oară în viață. Găsiră amuzant să îl ducă în lojă să vadă reprezentația unei tragedii. Mai întâi ascultă foarte atent, și cum îl întrebau despre ceea ce simțea, el răspunse: "Văd niște oameni care vorbesc și gesticulează mult; cred că discută despre problemele lor, și pentru că nu sunt ale mele mă gândesc că nu este nevoie să le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la Ferney către contele d'Argental, se felicită pentru o astfel de reformă, care va permite reprezentarea acțiunii pe scenă, fără a recurge la povestire, și introducerea, în acest fel, a elementelor de spectacol ce ar favoriza iluzionismul. Cedez mai întâi cerințelor zelului celui mai nobil, scrie el, aflând că cei cu perucile albe și cei numiți talons rouges 30 nu se vor mai amesteca cu Auguștii și Cleopatrele. Lucrurile stând în acest fel, teatrul din Paris se va schimba. Tragediile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Comedianții Italieni, ei au sensibilizat publicul parizian față de un joc dramatic aprobat de Diderot. "Un paradox, al cărui adevăr va fi resimțit de puține persoane, și care le va revolta pe altele (dar ce vă pasă dumneavoastră și mie? mai întâi trebuie spus adevărul, iată deviza noastră), este că, în piesele italiene, comedianții noștri italieni joacă cu mai multă libertate decât comedianții noștri francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-o, studiați-o, și veți fi convins la cea de-a șasea reprezentație că își știe pe de rost toate amănuntele jocului ca și toate cuvintele rolului. Fără îndoială că ea și-a făurit un model căruia a încercat mai întâi să i se conformeze; fără îndoială că și-a conceput acest model la nivel cât mai înalt, cât mai mare, cât mai perfect ce i-a fost posibil; însă modelul acesta pe care l-a împrumutat din istorie sau pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-și hăinuțele scurte deasupra capului, agitându-se și imitând cum pot mai bine vocea răgușită și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a actorului, care transformă, prin propria-i viziune, personajul imaginar conceput de scriitor, pentru a crea, în alteritatea sa, o formă pe care autorul nu o recunoaște
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste trei așteptări, melodrama, care folosea multe elemente de spectacol, era destinată mulțimii, tragedia, acordând atenție zugrăvirii pasiunii, se adresa mai ales femeilor, comedia, hotărât satirică, gânditorilor. "Trei categorii de spectatori compun ceea ce se obișnuiește să fie numit publicul: mai întâi, femeile; în al doilea rând, gânditorii; în al treilea rând, mulțimea propriu-zisă. Ceea ce cere mulțimea de la opera dramatică în mod aproape exclusiv, este acțiunea; ceea ce vor de la ea femeile înainte de orice, este pasiunea; ceea ce caută în ea în mod special
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și în fanteziile lor dramatice. De aceea teatrul lor acordă primul loc insolitului. Prologul la Mamelele lui Tiresias (Les Mamelles de Tirésias) de Apollinaire (1880-1918) este un adevărat manifest. Piesa, care datează din 1917, a fost numită de Apollinaire mai întâi "supranaturalistă", apoi calificată drept "suprarealistă" pentru că anunța un spirit nou, deși fusese scrisă înainte de nașterea Suprarealismului propriu-zis. De altfel, în Prefața sa apare pentru prima dată termenul de Suprarealism. Apollinaire reprezintă acolo în mod ludic un fenomen de transexualitate, metamorfoza
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părerea lui, sensul acestei terori misterioase care este unul din elementele cele mai eficace ale teatrului, iar reprezentațiile lor exploatează neîncetat halucinația și teama. Una din piesele la care a asistat debutează prin intrarea unor fantome. Personajele "hieroglifice" apar mai întâi, cum explică chiar el, sub aspectul lor spectral, ca și cum ar fi fost halucinate de spectator. În Teatrul și ciuma (Le Théâtre et la peste), Artaud compară teatrul cu această pandemie înfricoșătoare care a bântuit imaginația occidentală pe tot parcursul Evului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cruzimii. Cu mania aceasta ce ne caracterizează astăzi de a diminua valoarea a toate, "cruzime", când am pronunțat acest cuvânt, a vrut imediat să însemne pentru toată lumea "sânge". Însă "teatru al cruzimii" vrea să spună teatru dificil și crud mai întâi pentru mine însumi. Iar pe planul reprezentării, nu este vorba de această cruzime pe care o putem exercita unii contra altora sfârtecându-ne reciproc corpurile, tăindu-ne anatomiile personale, sau asemenea unor împărați asirieni, trimițându-ne unii altora prin poștă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu nări corect decupate, ci de cea, mult mai teribilă și necesară, pe care lucrurile o pot exercita asupra noastră. Nu suntem liberi. Iar cerul ne mai poate cădea încă în cap. Și teatrul este făcut ca să ne învețe mai întâi acest lucru." Artaud va șovăi mereu între acești doi poli ai cruzimii, concepția grand-guignolesque, sălbatică, ce face sâmgele să curgă, care mutilează, care torturează corpul, și cruzimea metafizică ce rănește sufletul. Cele două pantomime ale sale, Piatra filosofală și Nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mult de la performența unui actor, așa cum o dovedește acest pasaj din Scrisoare către actorii atelierului volant (Lettre aux acteurs de l'atelier volant, 1989). "Trebuie actori de intensitate, nu actori de intenție. Să fie pus trupul la treabă. Și mai întâi, din punct de vedere materialist, să adulmeci, să mesteci, să respiri textul. Plecând de la litere, împiedicându-te de consoane, răsuflând la vocale, mestecând, marșând foarte tare la asta, găsești cum respiră acest lucru și cât este de ritmat. Se pare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puternică relație ancestrală. Atunci nu ne găsim nici în personaj, nici în non-personaj. Plecând de la detalii, putem descoperi în noi un altul bunicul, mama. O fotografie, amintirea unor riduri, ecoul îndepărtat al nuanței unei voci permit reconstruirea unei corporalități. Mai întâi, corporalitatea cuiva cunoscut, iar apoi din ce în ce mai departe, corporalitatea unui necunoscut, a strămoșului. Este ea veridică sau nu? Poate că nu este cum a fost, ci cum ar fi putut fi. Putem ajunge foarte departe în urmă, ca și cum s-ar trezi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vieții cotidiene. Nu viața cotidiană în sine, ci o anumită viață cotidiană pe care o determină locul, momentul istoriei, poziția socială a oamenilor ce se găsesc acolo în relație unii cu alții. Această materie, în limitele acestui cadru, este mai întâi amorfă și neînsemnată. Evenimentele care se vor desfășura vor fi oarecare și fără vreo legătură deosebită unul cu altul. Numai plecând de la această materie traversată și zguduită de evenimente, se stabilesc în mod obligatoriu raporturi, se degajă semnificații pentru personaje
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet, "obiectul propriu teatrului, al cărui scop a fost mai întâi, și rămâne în continuare, să țină, ca să spunem așa, oglinda în fața naturii, să arate în bine propria-i față și în rău fizionomia sa, secolului însuși și întrupării timpului nostru imaginea și efigia sa." Însă arta reflectării, complexă, presupune o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este adresată lui Pison și celor doi fii ai săi, personaje de rang înalt, contemporani cu Horațiu, despre care nu se știe practic nimic. 26 După modelul tratatelor de retorică, Epistola către Pisoni cuprinde trei părți. Horațiu consemnează aici mai întâi un oarecare număr de precepte generoase despre artă, apoi considerații diverse asupra genurilor literare, în sfârșit sfaturi destinate artistului. În special a doua parte a Artei poetice ne interesează deci aici. 27 Folosim, în extrasele citate, următoarea ediție: Epîtres, Paris
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]