KorAP: Find »[drukola/base=vânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1441 1442 1443 ...1489 >

37,223 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

om? Ă Un, doi, trei, patru, cinci - au fost cinci rame, domnule căpitan și iată cinci oameni. Ă Asta e bine. Ajută-mă, omule, vreau să mă ridic în picioare. Așa, așa, acum o văd! Acolo, acolo, e tot sub vînt! Ce jet înalt! Ia mîinile de pe mine! Seva eternă curge din nou prin oasele lui Ahab! Ridică pînza! Ramele la apă! Cîrma! Se întîmplă adesea ca echipajul unei ambarcațiuni sfărîmate, pescuit de o altă ambarcațiune, să dea o mînă de

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mijloc de a continua vînătoarea. De aceea, ambarcațiunile se îndreptară spre Pequod și fură de îndată ridicate de palancurile ei, laolaltă cu cele două jumătăți ale ambarcațiunii sfărîmate; după care, desfășurîndu-și pînzele și fixîndu-le, jos, cu bonete, corabia porni sub vînt - ca un albatros cu aripile întinse - pe urmele lui Moby Dick. Jetul scînteietor al acesteia era semnalat cu regularitate de pe catarge, la intervalele ritmice prevăzute; iar cînd balena se scufunda, Ahab își nota ora și, plimbîndu-se de colo pînă colo

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
pe la posturile lor. Ă Acum nu mai putem vedea jeturile, domnule căpitan! E prea întuneric! strigă un glas din văzduh. Ă încotro se îndrepta, ultima oară cînd ați văzut-o? Ă La fel ca mai înainte, domnule, adică drept spre vînt. Ă Bine! Acum, pe întuneric, o să înoate ceva mai încet. Domnule Starbuck, să fie scoase bonetele de pe rîndunici și zburători! Nu trebuie să i-o luăm înainte pînă mîine dimineață. Poate că se oprește puțin, ca să-și tragă sufletul. Timonier

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
întuneric, o să înoate ceva mai încet. Domnule Starbuck, să fie scoase bonetele de pe rîndunici și zburători! Nu trebuie să i-o luăm înainte pînă mîine dimineață. Poate că se oprește puțin, ca să-și tragă sufletul. Timonier, ține-o bine în vînt! Voi, cei din arboradă, coborîți! Domnule Stubb, trimite în vîrful arborelui-trinchet un om odihnit și ai grijă să stea acolo pînă mîine dimineață. înaintînd apoi spre dublonul fixat în arborele mare, se adresă astfel echipajului: Ă Oameni buni, galbenul acesta

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
capricioase și își spun în sinea lor: „De aci în cîteva ore, balena asta va străbate două sute de mile, atingînd cutare grad de latitudine sau longitudine“. Dar pentru ca aceste previziuni să se adeverească întocmai, vînătorul trebuie să aibe ca aliați vîntul și marea, căci la ce i-ar folosi unui marinar ținut pe loc de o mare calmă sau împins prea repede de vînturi, știința lui care-i spune că a ajuns, să zicem, la nouăzeci și trei de leghe și-

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
latitudine sau longitudine“. Dar pentru ca aceste previziuni să se adeverească întocmai, vînătorul trebuie să aibe ca aliați vîntul și marea, căci la ce i-ar folosi unui marinar ținut pe loc de o mare calmă sau împins prea repede de vînturi, știința lui care-i spune că a ajuns, să zicem, la nouăzeci și trei de leghe și-un sfert depărtare de ținta propusă? Rezultă din cele de mai sus că vînătoare de balene ridică numeroase probleme delicate și dificile. Corabia

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cîmp la auzul bizonilor. Mîna Destinului le înhățase sufletele; iar pericolele cumplite din ajun, așteptarea chinuitoare din cursul nopții, goana oarbă și nebunească a corabiei spre ținta ce se depărta mereu - toate astea le făceau inimile să bată mai tare. Vîntul, care le umfla pînzele ca pe niște bărdăhane și care împingea corabia cu un braț pe cît de invizibil, pe atît de irezistibil, părea simbolul forței nevăzute ce-i mîna ca pe niște robi înainte. Erau un singur om, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ambarcațiunile nimicite; atunci, coada ei se abătea pieziș peste apă. Dar în curînd, ca și cum s-ar fi încredințat că și-a făcut temeinic treaba, își împinse fruntea ridată spre larg, trăgînd după ea saulele încîlcite și-și urmă drumul sub vînt, cu pasul tacticos al unui drumeț. Ca și data trecută, corabia - care observase întreaga scenă - se apropie de locul luptei, pentru a-i salva pe naufragiați; lăsînd la apă o ambarcațiune, îi pescui și pe ei și coșurile de saulă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
vătămare cît de mică ființei adînci și inaccesibile a lui Ahab. Există vreun plumb care să poată găuri pardoseala mării sau vreun catarg care să poată zgîria cerul?... Hei, cei de sus, în ce direcție a fugit? Ă Drept sub vînt, dom’le căpitan! Ă Atunci, bara-n vînt! Și toate pînzele sus, din nou! Restul ambarcațiunilor de rezervă să fie coborîte din grue și pregătite! Domnule Starbuck, du-te și fă apelul oamenilor din ambarcațiuni! Ă Dă-mi voie mai

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
a lui Ahab. Există vreun plumb care să poată găuri pardoseala mării sau vreun catarg care să poată zgîria cerul?... Hei, cei de sus, în ce direcție a fugit? Ă Drept sub vînt, dom’le căpitan! Ă Atunci, bara-n vînt! Și toate pînzele sus, din nou! Restul ambarcațiunilor de rezervă să fie coborîte din grue și pregătite! Domnule Starbuck, du-te și fă apelul oamenilor din ambarcațiuni! Ă Dă-mi voie mai întîi să te ajut pînă la parapet, domnule

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
zăcească pe toți avocații, susținuți de fantomele tuturor judecătorilor - o enigmă care-mi ciocană creierul întocmai ca pliscul unui vultur. Dar o voi dezlega, eu o voi dezlega! Cînd se lăsă întunericul, balena încă se mai zărea în partea de sub vînt. Drept care, pînzele fură din nou terțarolate și totul se petrecu întocmai ca noaptea trecută, cu deosebirea că zgomotul ciocanelor și scîrțîitul tocilei răsunară pînă-n zori, căci oamenii lucrară la lumina felinarelor, pentru a pregăti cu grijă ambarcațiunile de rezervă și

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
în clipa asta îmi crește, căldura îl face desigur să crească... Dar nu, e ca iarba de rînd care crește oriunde, chiar și în crăpăturile acoperite cu pămînt, ale ghețurilor din Groenlanda sau în lava Vezuviului. Ce-o mai scarmănă vîntul! Din pricina lui, firele astea de păr îmi biciuiesc fruntea, așa cum zdrențele unor vele rupte biciuiesc corabia de care se-agață. Un vînt murdar, care a trecut, desigur, prin coridoarele și celulele unor închisori și prin sălile unor spitale și le-

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și în crăpăturile acoperite cu pămînt, ale ghețurilor din Groenlanda sau în lava Vezuviului. Ce-o mai scarmănă vîntul! Din pricina lui, firele astea de păr îmi biciuiesc fruntea, așa cum zdrențele unor vele rupte biciuiesc corabia de care se-agață. Un vînt murdar, care a trecut, desigur, prin coridoarele și celulele unor închisori și prin sălile unor spitale și le-a aerisit, înainte de a veni să sufle aici, cu aerul unui mielușel nevinovat. Pfui! Ce murdar e! De-aș fi eu vînt

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
vînt murdar, care a trecut, desigur, prin coridoarele și celulele unor închisori și prin sălile unor spitale și le-a aerisit, înainte de a veni să sufle aici, cu aerul unui mielușel nevinovat. Pfui! Ce murdar e! De-aș fi eu vînt, n-aș mai sufla peste o lume atît de rea și de ticăloasă! M-aș tîrî undeva într-o peșteră și acolo aș rămîne! Și totuși, ce ființă nobilă și eroică e vîntul! Cine a fost în stare să-l

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Ce murdar e! De-aș fi eu vînt, n-aș mai sufla peste o lume atît de rea și de ticăloasă! M-aș tîrî undeva într-o peșteră și acolo aș rămîne! Și totuși, ce ființă nobilă și eroică e vîntul! Cine a fost în stare să-l înfrîngă vreodată? în fiece bătălie, el are ultimul cuvînt, cuvîntul cel mai aprig. Dacă te repezi să-l străpungi cu lancea, nu faci decît să treci prin el. Ha! un vînt laș, care

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
eroică e vîntul! Cine a fost în stare să-l înfrîngă vreodată? în fiece bătălie, el are ultimul cuvînt, cuvîntul cel mai aprig. Dacă te repezi să-l străpungi cu lancea, nu faci decît să treci prin el. Ha! un vînt laș, care nu pregetă să lovească un om gol, dar în schimb refuză să primească măcar o singură lovitură! Pînă și Ahab e mai curajos și mai nobil. O, dacă vîntul ar avea trup! Dar toate lucrurile care-l exasperează

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
nu faci decît să treci prin el. Ha! un vînt laș, care nu pregetă să lovească un om gol, dar în schimb refuză să primească măcar o singură lovitură! Pînă și Ahab e mai curajos și mai nobil. O, dacă vîntul ar avea trup! Dar toate lucrurile care-l exasperează și-l scot din sărite pe om sînt lipsite de trup și totuși active în imaterialitatea lor. Iată o perfidie unică, pe cît de subtilă, pe atît de nimicitoare! Și totuși

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Dar toate lucrurile care-l exasperează și-l scot din sărite pe om sînt lipsite de trup și totuși active în imaterialitatea lor. Iată o perfidie unică, pe cît de subtilă, pe atît de nimicitoare! Și totuși, repet, jur că vîntul are ceva eroic și grațios în același timp! Alizeele astea calde, care adie sub cerul senin, cu o putere blîndă și statornică, neabătîndu-se din drumul lor, oricît s-ar strădui curenții marini să le tragă în jos și oricît s-

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și s-ar învîrti cele mai puternice fluvii Mississippii ale uscatului, care nu știu încotro să se-ndrepte - alizeele astea, cel puțin, știu ce vor! Da, alizeele astea, care-mi mînă corabia vitează drept spre țintă, alizeele astea sau un vînt asemănător lor - un vînt la fel de neclintit și de viguros, îmi mînă înainte corabia sufletului meu! Hei, cei din arboradă! Ce vedeți? Ă Nimic, domnule căpitan. Ă Nimic?! Și amiaza bate la ușă! Dublonul de aur plînge după-un stăpîn! Uite

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cele mai puternice fluvii Mississippii ale uscatului, care nu știu încotro să se-ndrepte - alizeele astea, cel puțin, știu ce vor! Da, alizeele astea, care-mi mînă corabia vitează drept spre țintă, alizeele astea sau un vînt asemănător lor - un vînt la fel de neclintit și de viguros, îmi mînă înainte corabia sufletului meu! Hei, cei din arboradă! Ce vedeți? Ă Nimic, domnule căpitan. Ă Nimic?! Și amiaza bate la ușă! Dublonul de aur plînge după-un stăpîn! Uite soarele! Da, da, asta

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Ce dobitoc am fost! Saulele și harpoanele înfipte în ea îi îngreunează mersul. Da, da, i-am luat-o înainte, noaptea trecută. înapoi, înapoi! Toată lumea jos din arboradă, să rămînă doar oamenii obișnuiți! Brațați! Pequod, care pînă atunci navigase cu vîntul în travers, se întoarse în direcția contrară, astfel încît acum înainta cu greu, înfruntînd briza și răscolind spuma propriului său silaj. „Acum aleargă contra vîntului, drept spre fălcile căscate ale monstrului, murmură Starbuck în sinea lui, înfășurînd peste parapet brațul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
jos din arboradă, să rămînă doar oamenii obișnuiți! Brațați! Pequod, care pînă atunci navigase cu vîntul în travers, se întoarse în direcția contrară, astfel încît acum înainta cu greu, înfruntînd briza și răscolind spuma propriului său silaj. „Acum aleargă contra vîntului, drept spre fălcile căscate ale monstrului, murmură Starbuck în sinea lui, înfășurînd peste parapet brațul vergii mari, tras mai înainte. Dumnezeu să ne aibe în pază, simt că mi s-au și muiat oasele, jilăvindu-mi carnea. Ascultîndu-l pe Ahab

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Ahab în văzduh. Trecu o oră întreagă - o oră lungă cît o veșnicie. Timpul însuși își ținea parcă răsuflarea, într-o așteptare încordată. Dar în cele din urmă, Ahab zări din nou jetul, la vreo trei carturi înaintea bordului din vînt; în aceeași clipă, de pe cele trei catarge trei strigăte se înălțară spre cer, ca trei limbi de foc. Ă Frunte lîngă frunte, așa te voi întîlni a treia oară, Moby Dick! Hei, cei de pe punte! Brațați și mai tare, țineți

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
clipă, de pe cele trei catarge trei strigăte se înălțară spre cer, ca trei limbi de foc. Ă Frunte lîngă frunte, așa te voi întîlni a treia oară, Moby Dick! Hei, cei de pe punte! Brațați și mai tare, țineți-o contra vîntului! Balena e încă prea departe ca să lăsăm la apă ambarcațiunile, domnule Starbuck. Velele tremură! Ia un mai și stai lîngă timonierul ăla! Așa, așa! înaintează repede, iar eu trebuie să cobor. Dar, înainte de asta, vreau să mai arunc o privire

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
întrucîtva. Da, nu s-a schimbat cu nimic din ziua cînd am zărit-o pentru prima oară, în copilărie, de pe dunele din Nantucket! Aceeași, aceeași mare pe care a văzut-o Noe, am văzut-o și eu! în partea de sub vînt cade o ploicică - o, frumoase priveliști de sub vînt! Trebuie să ducă undeva, desigur că altundeva decît spre pămîntul cunoscut - spre un ținut mai înfloritor decît înseși florile. Dar Balena Albă merge spre vînt, de aceea să privim și noi spre

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]