37,442 matches
-
mai natural cu putință, în însăși alcătuirea cea mai intimă a ființei sale": " Da, a fost roșu pământul,/ și roșu ogorul!/ De atunci au trecut doar două decenii și anii/ Țipând pe sus/ Ca triunghiul cocoarelor toamna/ În luptă cu vântul/ Cum ați putea uita,/ Bătrânii mei țărani/ C-a fost roșu pământul." Ion Brad îl invocă pe Iancu, al cărui cântec este aprins ca o dacică vatră", cutremurată/ "Nemuritoare": "Măria-ta, Iancule, tată,/ Cântec, tragic, visare,/ Ziua de ieri mi-e-nfășurată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Să le cunosc cu râvnă, să le pasc/ În iarba deasă de printre morminte" ("Marele preot"). Cuvântul însuși este primordial și obsesiv, se confundă cu elementele creației, biblic, cu însuși Creatorul: "La început a fost pustia/ și în pustie era vânt/ și-n vânt ardea ascuns cuvântul/ și în cuvânt era pământul". Interpretarea cuvintelor lui Ioan Evanghelistul este susținută de ideea că Dumnezeu trona peste pustiu. Odată inițiat, contaminat de arderile secrete, nu mai există drum înapoi, procesul este ireversibil: Voi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu râvnă, să le pasc/ În iarba deasă de printre morminte" ("Marele preot"). Cuvântul însuși este primordial și obsesiv, se confundă cu elementele creației, biblic, cu însuși Creatorul: "La început a fost pustia/ și în pustie era vânt/ și-n vânt ardea ascuns cuvântul/ și în cuvânt era pământul". Interpretarea cuvintelor lui Ioan Evanghelistul este susținută de ideea că Dumnezeu trona peste pustiu. Odată inițiat, contaminat de arderile secrete, nu mai există drum înapoi, procesul este ireversibil: Voi fi de bună
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este idealul poetului, moartea acestuia constituia un fel de inexistență marcată prin formă (Rilke moartea se inserează în viață): N-ar fi mai bine să-i spunem de-acum primăverii viitoare,/ văzduh să nu mai împartă/ Pentru coroana ta moartă/ vânturile albastre să le retragă/ Din căpățâna asta bolnavă,/ Să le înăbușe, cuvânt de cuvânt,/ Stelele depuse la temelia ta pământ". Existența este comentată și într-un fel de fabulă, "Păianjenii", în care "mor de boală ori de moarte bună/ și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o organizare stranie. De la sămânță la energia generată de ea, de la starea de zbor la starea onirică, totul este învăluit într-o muzică halucinantă: "pe genunchii mei începe să curgă clepsidra/ bob după bob, un întreg siloz de sămânță; e vânt și urât și aburul spaimei se ridică de pe borhotul de fructe și pâine strivită... dar craniul ei în ce se mai sprijină/ când vântul spală prundurile îndepărtate le tânguie." Forța imaginilor izvorăște din capacitatea poetului de a redimensiona halucinant obiectele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe genunchii mei începe să curgă clepsidra/ bob după bob, un întreg siloz de sămânță; e vânt și urât și aburul spaimei se ridică de pe borhotul de fructe și pâine strivită... dar craniul ei în ce se mai sprijină/ când vântul spală prundurile îndepărtate le tânguie." Forța imaginilor izvorăște din capacitatea poetului de a redimensiona halucinant obiectele lumii reale, lume pe care parcă ar privi-o după ce a băut substanțe halucinogene. Femeia are picioare de țap, capul țăranului este răsucit la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rând cu Zamolxe sau cu Pan. Ca și în "Pașii Profetului", asistăm la o interferare de regnuri (animal, vegetal, mineral): "când prin aerul străveziu ca izvorul de apă păienjenișul de miere/ al miresmei de tei;/ când prin ape străvezii ca vântul". Portretul lui Manimazos se alcătuiește treptat de-a lungul poemului prin asimilarea unor elemente de basm. Manimazos are un ochi care râde și unul care plânge. El ne trimite și la bătrânul preot din "Strigoii" lui Eminescu: "Avea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuvintele/ spusul și răspunsul se-ntreceau/ Unul pe altul/ Cu toate tainele omului". Paralel cu prezentarea cuvântului ca punct de plecare al universului, ("La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvânt") este adus și vântul, ca semn al dezordinii și ca factor al proliferării: "Vântul însuși îi ajuta întâlnindu-le/ mirosurile prin care se-nmulțeau," Vântul însuși avea pe soția sa Vânta hărăzită de zei". De-altfel, întregul univers este prezentat în forme esențializate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
toate tainele omului". Paralel cu prezentarea cuvântului ca punct de plecare al universului, ("La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvânt") este adus și vântul, ca semn al dezordinii și ca factor al proliferării: "Vântul însuși îi ajuta întâlnindu-le/ mirosurile prin care se-nmulțeau," Vântul însuși avea pe soția sa Vânta hărăzită de zei". De-altfel, întregul univers este prezentat în forme esențializate, cu partea lui bărbătească și femeiască. În Tracia, "Frunza gorunului se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al universului, ("La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvânt") este adus și vântul, ca semn al dezordinii și ca factor al proliferării: "Vântul însuși îi ajuta întâlnindu-le/ mirosurile prin care se-nmulțeau," Vântul însuși avea pe soția sa Vânta hărăzită de zei". De-altfel, întregul univers este prezentat în forme esențializate, cu partea lui bărbătească și femeiască. În Tracia, "Frunza gorunului se lipise de frunza gorunei/," fagul de fagă, ulmul de ulmă, frasinul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al lui Miron Radu Paraschivescu cu verbul voluptos a cărui stridență nu supără: "Mult melancoli că-i/ Duduia Marghiolița repede-i/ se înflorează pielița/ când printre genunchi bucălăi/ ce n-au fost văzuți de hăndrălăi/ faldul de mătase rece/ îl vântul mișcă și-l petrece". Culorile dominante sunt negrul, roșul ca piatra de chinovar, albastrul vânăt, corai, verdele, argintiul, auriul. Vocabula misterioasă și nouă, trăind alte legi morfologice și sintactice, realizează sintagme noi: rapiți papiți, nerudă, nefrate. De asemenea, vine cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia "Bunavestire" apare un adevărat tablou medieval cu elemente de iconografie bizantină: "Și iată că-n cerdac văzu bărbat ca un rege dac/ era palidă statuie de var/ în veșmântul roșu ca piatra de chinovar/ Un fel de chepeneag de sub vântul care dă-n vileag/ alb la căptușeală din pânză de cambrai și acele gunturi negre și corai/ pe pantalonii albi ca ai unui arnăut". Tânărul este un zburător, un frumos cadavru cu două aripi de aur pe umăr. Poemul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poli: poetul și absolutul. Poetul încearcă să se situeze în sfera absolutului, dar aceasta rămâne un permanent miraj, un fel de Mecca ce lasă în urmă, semnificativ, strădania: "...Dar el s-a dus alunecând,/ împins din rai ca de un vânt,/ sau, poate, de apăsarea unui gând/ cu mult mai mare" ("Îngerul cu o carte în mână"). Cu "Laus Ptolemaei", Nichita Stănescu atinge maturitatea poetică, modalitatea estetică fiind expunerea în ton de prelecțiune populară pentru specialiști, iar pentru cei mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ciclul "Trunchiate" e reluată ideea artei poetice: facerea universului este un pretext de a vorbi despre creație: "Acum trebuie să faci o nouă frază/ Tot universul". Poemele se concentrează în trei-patru versuri, uneori se încearcă o sensibilizare a ideii: ("Urme", "Vânt", "Drum", " Merg înainte spre moarte/ Cu coada ochilor/ Târâș spre lucruri"). Ciclul "Către mare" nu mai aduce nimic nou, realul se implică în poezie cam fără scânteie și fără haz: "din antichitate facem greșeli tactice, strategice, poetice, politice: trenuri întregi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
îndoi, de a fi prezent, de a fi viu,) se fac simțite. Tensiunea se întețește retoric, ca la romantici în caligrafia ciudată a unor poeme ca "Descoperirea focului" sau "Claun": "Veniți, lume/ circul mare, de la broască la gorilă scheunatul, versul, vântul se plătesc la fel de bine,/ în treptată vindecare plânge silnica mulțime/ ei de ea îi este jale, ei de ea îi este silă.". Interesant este că poetul își suprapune existența cu cea a poporului; deci, chiar poezia raportată la propriul eu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-o evocare plină de candoare: "Mai dăinuiesc pe-ascuns în dormitoare/ Iluzii moarte și uitați fiori,/ buchete mici și veștede de flori/ Ce-ar fi rămas în vaza fără soare." 3 "Cântarea cetății lui Bucur" (1959), "Moartea morilor de vânt" (1961), "Inimă desenată (1964); mai cităm "Cheile somnului", "Cocoșii de vânt", "Solara noapte", Mâinile orelor", "Ce oră e în lume" (1973). Dacă mai adăugăm și versurile publicate în 1955 și volumul antologic "Versuri alese", vom sublinia că prezența lui în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dormitoare/ Iluzii moarte și uitați fiori,/ buchete mici și veștede de flori/ Ce-ar fi rămas în vaza fără soare." 3 "Cântarea cetății lui Bucur" (1959), "Moartea morilor de vânt" (1961), "Inimă desenată (1964); mai cităm "Cheile somnului", "Cocoșii de vânt", "Solara noapte", Mâinile orelor", "Ce oră e în lume" (1973). Dacă mai adăugăm și versurile publicate în 1955 și volumul antologic "Versuri alese", vom sublinia că prezența lui în epocă va contribui la orientarea poeziei spre un univers interior, inedit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Maniu, Tudor Arghezi, V. Voiculescu citați de Al. Dima în "Zăcăminte folclorice în poezia română contemporană" vin cu aceleași motive. 10 "Cu vârcolacii/ Mă-nzăpezii./ Mâncată luna/ Lipsă sus/ E azi cununa/ Ce ți-am pus..." 11 " Când se zbate/ vântul sfânt/ Latră câinii în pământ." 12 Tudor Arghezi, Ion Barbu, A. Maniu, V. Voiculescu sunt menționați de Al. Dima în "Zăcăminte folclorice în literatura noastră contemporană". 13 "Și dănțuie un dans bătut și frânt,/ De s-au oprit și stelele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Latră câinii în pământ." 12 Tudor Arghezi, Ion Barbu, A. Maniu, V. Voiculescu sunt menționați de Al. Dima în "Zăcăminte folclorice în literatura noastră contemporană". 13 "Și dănțuie un dans bătut și frânt,/ De s-au oprit și stelele și vântul,/ Iar Eva cu priviri rătăcitoare cerea ieșiri în era viitoare/ Bătrâne șarpe, cântatul tău de-atunci/ Se furișează din părinți în prunci." 14 "Domnule, Domnule/ de ce v-ați împărțit/ aseară banii spurcaților/ ținându-se ca șerpii/ și-ați sărutat leproșii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Într-un litru de oțet. Presopunctură Se masează energic, timp de 5-10 minute, următoarele puncte: Fundul văii, care se află la Întâlnirea ce unește oasele degetului arătător cu degetul mare. Întâlnirea miresmelor, care se află la baza orificiilor nazale. Mlaștina vânturilor, care se află pe ceafă, pe linia orizontală ce trece pe sub protuberanțele occipitale. Masarea punctelor respective se face prin stimulare, În sensul Înșurubării unui șurub. FEBRA Infuzie cu iarbă moale, 2 linguri cu flori uscate la 2 căni cu apă
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
Încălzite, cu boabe de linte fierte și făcăluite, cu bob fiert amestecat cu rachiu, aplicate pe stomac. Băi cu moare de varză, frecții cu rachiu de drojdie sau cu spirt, comprese cu moare de varză și rachiu. VARIOLĂ (vărsat de vânt, vărsat negru) Boală infectocontagioasă de natură virotică, manifestată prin erupția unor pete roșii, cu aspect de bășici și temperatură ridicată. Apare primăvara, În special la copii, din cauza răcelii. Se caracterizează prin dureri de cap, fierbințeli, somnolență, apariția unor bășici dese
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
Înghițituri mici. BRONȘITA Afecțiune a căilor respiratorii, constând În inflamația acută sau cronică a mucoasei bronhiilor, provocată de infecțiile acute cu microbi, viruși, substanțe chimice care produc alergie sau irită mucoasa bronhiilor (de exemplu, fum de țigară), ciuperci. Sezonul rece, vântul și umezeala favorizează apariția bolii, precum și unele infecții ale căilor respiratorii superioare: faringită, laringită, traheită. Boala se manifestă prin tuse uscată, cu expectorație redusă, jenă sau usturime În piept, răgușeală, iar uneori febră de 38-40ș C. Bronșitele repetate și netratate
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
pentru inflamațiile oculare de orice fel (ale mucoasei conjunctivale și ale corneii, etc), precum și În caz de "orbeală", de opacifiere a cristalinului. ALBEAȚA Reprezinză vederea Încețoșată, ce apare "ca o pată albă pe lumina ochiului", cauzată de lovituri sau din "vânt". Vindecarea afecțiunii depinde foarte mult de promptitudinea administrării unor leacuri, dintre care cel mai răspândit și des folosit este zahărul, care "mănâncă", "roade albeața". După ce este bine pisat, făcut pudră, zahărul se suflă În ochiul afectat cu ajutorul unei trestii, corn
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
În sensul opus acelor de ceasornic. Durata unei ședințe este de 5-10 minute, 3 ședințe pe zi, dimineața și la prânz, niciodată după masă. Poarta Vâlcelelor (VS4), care se află la 5 măsuri de antebraț, sub mijlocul plicei pumnului. Mlaștina Vânturilor (VB12), care se află pe orizontala ce trece pe sub lobul urechii, În scobiturile de sub protuberanțele occipitale, de o parte și de alta a coloanei vertebrale. ENDOCARDITA POST-REUMATICĂ Se caracterizează prin febră, modificări caracteristice ale zgomotelor inimii etc. Rețetele unor specialiști
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
cu sfeclă crudă și rachiu, cu bobâlnic fiert și prăjit, amestecat cu ou și oțet; cu pelin, ceapă, oțet și spuză; cu zârnă. Băi cu fiertură de baghiță sau cu leșie amestecată cu argilă. Ceaiuri și concentrate cu cățușnică (iarba vântului), pălăria cucului, priboi, planta ciorii. Celor "stricați" rău la burtă, li se fixa pe pântece un fitil aprins, care se acoperea cu un pahar de sticlă (ventuză). Când se stingea fitilul, "răul" dispărea. Românii din teritoriile românești din Ucraina luau
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]