38,404 matches
-
a fondat Mișcarea Cercetașilor, într-un erou național. Ridicarea asediului Mafekingului a fost o victorie decisivă pentru britanici și o înfrângere majoră pentru buri. Cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război al Burilor în 1899, Lord Wolseley, comandantul armatei britanice, care nu a reușit să convingă guvernul britanic să trimită trupe în regiune, l-a trimis în schimb pe colonelul (devenit mai târziu lord) Baden-Powell, însoțit de un număr mic de ofițeri, în Colonia Capului pentru a recruta
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
S-a avut grijă și de moralul populației civile, și s-au negociat încetări ale focului pentru zilele de duminică, zi în care se țineau competiții sportive (meciuri de cricket) și spectacole de teatru. La început, generalul J. P. Snyman (comandantul ce i-a succedat lui Cronje) a fost jignit în sensibilitățile sale religioase și a amenințat că va trage în jucători dacă vor continua. În cele din urmă Snyman a cedat și i-a invitat chiar și pe britanici la
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
mai greoi și mai încet dintre toți generalii buri din război”, nu a reușit să-l susțină pe Eloff. Între timp, complicata rețea telefonică a lui Baden-Powell i-a oferit acestuia informații precise în timp util. De la cartierul său general, comandantul britanic le-a cerut maiorului Alick Godley și escadrilei B din Regimentul Protectoratului să înăbușe atacul și a trimis escadrila D, și câțiva lucrători feroviari înarmați pentru a-i ajuta. Oamenii lui Eloff au ajuns în curând să fie izolați
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
României până la instalarea guvernului communist. După venirea comunismului familia își pierde domeniile din Dobrogea și toate proprietățiile deținute în București fiind totalmente destituită. Ion Caraman se zbate în sărăcie și se angajează ca portar la o unitate militară din capitală. Comandantul unității îl simpatizează datorită zelului cu care acesta își făcea datoria în fiecare zi, dar și scrisului de mână pe care îl etala fostul ofițer al Armatei Regale. Comandantul îl ia sub protecție și îi oferă posibilitatea să devină mic
Cristian Caraman () [Corola-website/Science/321900_a_323229]
-
și se angajează ca portar la o unitate militară din capitală. Comandantul unității îl simpatizează datorită zelului cu care acesta își făcea datoria în fiecare zi, dar și scrisului de mână pe care îl etala fostul ofițer al Armatei Regale. Comandantul îl ia sub protecție și îi oferă posibilitatea să devină mic funcționar în cadrul unității până la pensionare. Familia Caraman se regăsește printre familiile protestante din România de mai bine de cinci generații, alternând între cultul Creștin după Evanghelie la primele generații
Cristian Caraman () [Corola-website/Science/321900_a_323229]
-
Smaranda cu picioarele pătate de vin roșu. Joia are loc nunta Marei cu Iancu. În ziua nunții, Gogonea vine la locul nunții cu tovarășul Dumitru Păstaie (Lazlo Matray) de la Comitetul Județean de Partid și cu căpitanul Vladimir Bezimialnîi (Vitalie Ursu), comandantul Diviziei a IV-a Sovietice cantonată în apropierea satului, și-i anunță pe nuntași că în noaptea trecută a murit Iosif Visarionovici Stalin, conducătorul URSS, și au fost decretate șapte zile de doliu internațional în care sunt interzise toate manifestările
Nunta mută () [Corola-website/Science/321910_a_323239]
-
din Rusia. În zonele de munte însă, performanțele pieselor de artilerie învechite erau mulțumitoare. Din iulie 1942, Corpul Vânătorilor de Munte a participat la Operațiunea Albastru cu diviziile 2 și 3 VM care au avansat în Caucaz. Generalul Ioan Dumitrache, comandantul Diviziei 2 VM, a primit Crucea de Cavaler a Crucii de Fier pentru aportul trupelor sale în cucerirea orașului Nalcik. Diviziile 1 și 4 VM au fost folosite în iarna dintre anii 1942 și 1943 pentru paza Peninsulei Crimeea, fiind
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
și în 2011 în format hardcover. Războiul celor cinci regi se apropie de sfârșit. Robb Stark, Joffrey Baratheon, Renly Baratheon și Balon Greyjoy sunt morți, iar regele Stannis Baratheon a pornit în ajutorul Zidului, unde Jon Snow a devenit Lord Comandant al Rondului de Noapte. Regele Tommen Baratheon, fratele de opt ani al lui Joffrey, conduce acum la Debarcaderul Regelui, sub supravegherea atentă a mamei lui, regina regentă Cersei Lannister. Tatăl lui Cersei e mort, ucis de fiul său Tyrion, care
Festinul ciorilor () [Corola-website/Science/321949_a_323278]
-
condițiile de înaintare și mai grele pentru orice atacatori), Cassino era cuiul Liniei Gustav, cea mai puternică linie de apărare ce făcea parte din Linia de Iarnă. Din cauza semnificației istorice a abației benedictine veche de paisprezece secole, în decembrie 1943, comandantul forțelor germane din Italia, feldmareșalul Albert Kesselring, a ordonat unităților germane să nu includă mănăstirea în pozițiile defensive, și a informat Vaticanul și Aliații de acest lucru. Unele avioane de recunoaștere ale Aliaților au raportat prezența trupelor germane în mănăstire
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
a-și construi poziții defensive. Argumentele militare care au dus la distrugerea mănăstirii s-au bazat însă în cele din urmă pe amenințarea potențială pe care o reprezenta ea, și nu pe ocuparea sau nu a ei de către inamic. Planul comandantului armatei a cincea americane, generalul Clark, era ca Corpul X britanic, aflat pe flancul stâng al frontului de 30 km, să atace în ziua de 17 ianuarie 1944, trecând râul Garigliano în apropierea coastei (diviziile de infanterie britanice 5 și
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
a fost efectuat la 17 ianuarie. În apropierea coastei, Corpul X britanic (Diviziile 56 și 5) au forțat traversarea lui Garigliano (fiind urmat după două zile de Divizia 46 britanică în dreapta lor), ceea ce l-a determinat pe generalul von Senger, comandantul Corpului XIV Panzere german, responsabil de fortificațiile Gustav din jumătatea sud-vestică a liniei, să se îngrijoreze serios în ce privește capacitatea Diviziei 94 Infanterie germană de a apăra linia. Ca răspuns la îngrijorările lui Senger, Kesselring a ordonat Diviziilor 29 și 90
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
catâri pe drumuri de 11 km de poteci ale turmelor de capre pe un teren perfect vizibil de la mănăstire, expus tirului precis de artilerie — de unde și numele de „Valea Morții”). Aceasta a fost evidențiată în scrierile gen.-mr. Howard Kippenberger, comandantul Diviziei 2 neozeelandeze, după război: Planul lui Freyberg era o continuare a primei bătălii: un atac dinspre nord de-a lungul crestelor muntoase și un atac dinspre sud-est de-a lungul căii ferate și capturarea gării de dincolo de Rapido aflată
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
cea care împiedica ruperea liniei Gustav. Presa britanică, precum și C. L. Sulzberger de la "The New York Times" scriau adesea foarte convingător și în detaliu (de multe ori cu date fabricate) despre niște presupuse posturi de observație și de artilerie germane din interiorul abației. Comandantul Forțelor Aeriene Aliate din Mediterana, general-locotenentul Ira C. Eaker însoțit de general-locotenentul Jacob L. Devers (adjunct al generalului Sir Henry Maitland Wilson, comandantul suprem al trupelor aliate de pe teatrul de război din Mediterana) a observat personal în timpul unui zbor de
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
ori cu date fabricate) despre niște presupuse posturi de observație și de artilerie germane din interiorul abației. Comandantul Forțelor Aeriene Aliate din Mediterana, general-locotenentul Ira C. Eaker însoțit de general-locotenentul Jacob L. Devers (adjunct al generalului Sir Henry Maitland Wilson, comandantul suprem al trupelor aliate de pe teatrul de război din Mediterana) a observat personal în timpul unui zbor de recunoaștere „o antenă radio [...] uniforme germane agățate pe o sârmă de rufe în curtea mănăstirii; [și] poziții de mitraliere la de zidurile mănăstirii
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
de 45 m și groase de cel puțin 3 m, geniștii nu au cum să distrugă acest obiectiv, și că bombardarea cu bombe puternice este singura soluție, întrucât bombele de 500 kg ar fi „aproape inutile”. La 11 februarie 1944, comandantul Diviziei 4 indiene, Harry Dimoline, a cerut bombardarea mănăstirii Monte Cassino. Tuker a reiterat opinia sa în favoarea bombardamentului de pe patul său de spital de la Caserta, unde era tratat după un grav atac de febră tropicală. Freyberg a transmis cererea la
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
operațiunilor terestre. Gen-lt. Mark W. Clark de la Armata a 5-a și șeful statului său major, general-maiorul Alfred Gruenther a rămas convins de „necesitatea militară”. Când a predat corpului neozeelandez pozițiile Corpului II american, generalul de brigadă J.A. Butler, comandant adjunct al Diviziei 34 americane, a spus: „nu știu, dar nu cred că inamicul este în mănăstire. Toate focurile au venit de pe deal, de sub ziduri”. În cele din urmă, Clark, „care nu dorea ca mănăstirea să fie bombardată”, l-a
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Diviziei 34 americane, a spus: „nu știu, dar nu cred că inamicul este în mănăstire. Toate focurile au venit de pe deal, de sub ziduri”. În cele din urmă, Clark, „care nu dorea ca mănăstirea să fie bombardată”, l-a obligat pe comandantul forțelor armate aliate din Italia, general Sir Harold Alexander să-și asume răspunderea: „i-am zis: «dați-mi un ordin direct și-l voi executa», și mi-a dat.” Misiunea de bombardament din dimineața zilei de 15 februarie 1944 a
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
din cei grav răniți care fuseseră duși de călugări au fost luați de o ambulanță militară. După ce s-au întâlnit cu un ofițer german, călugării au fost duși la mănăstirea Sant'Anselmo. La 18 februarie, abatele s-a întâlnit cu comandantul Corpului XIV Panzer, general-locotenentul Fridolin von Senger und Etterlin. Un călugăr, Carlomanno Pellagalli, a revenit la abație; când a fost văzut umblând printre ruine, parașutiștii germani au crezut că este o fantomă. După 3 aprilie, el nu a mai fost
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
cartierul general a înțeles că și tentativele de a rupe frontul în munți și de-a lungul digului sunt sortite eșecului. Fuseseră foarte aproape. Germanii au fost foarte alarmați de capturarea gării și, dintr-o conversație purtată de Kesselring cu comandantul Armatei a 10-a, von Vietinghoff, rezultă că nu se așteptau la succesul contraatacului. Pentru a treia bătălie, s-a decids că, atâta vreme cât persistă vremea de iarnă, forțarea râului Rapido în aval de Cassino este o opțiune nefavorabilă (după experiențele
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
din sud și deci către valea Liri valley. Divizia 78 infanterie britanică, sosită spre sfârșitul lui februarie și pusă sub comanda corpului neozeelandez, urma apoi să treacă râul Rapido în aval de Cassino și să înceapă înaintarea spre Roma. Niciun comandant aliat nu era mulțumit de plan, dar existau speranțe că un bombardament preliminar fără precedent, realizat cu bombardiere grele, s-ar putea dovedi un atu. Era nevoie de trei zile senine cu vreme bună și asaltul a fost astfel amânat
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
putea dovedi un atu. Era nevoie de trei zile senine cu vreme bună și asaltul a fost astfel amânat timp de 21 de zile succesive, trupele așteptând pe pozițiile lor ca vremea rece și umedă să se îmbuneze. General-maiorul Kippenberger, comandantul Diviziei 2 neozeelandeze a fost rănit de o mină antipersonal și și-a pierdut ambele picioare. El a fost înlocuit cu generalul de brigadă Graham Parkinson. Singura veste bună pentru aliați a fost eșecul contraatacului german de la Anzio. A treia
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
doilea rând pentru a întări poziția de pe Dealul Castelului și a permite astfel eliberarea de trupe pentru închiderea celor două trasee dintre Dealul Castelului și punctele 175 și 165 prin care germanii puteau să îi mai întărească pe apărătorii orașului. Comandanții aliați s-au simțit în pragul succesului, deși în ziua de 21 martie luptele grele au continuat. Apărătorii erau însă hotărâți și atacul asupra punctului 445 pentru blocarea rutei de întărire a germanilor a eșuat la limită, în timp ce în oraș
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
grele au continuat. Apărătorii erau însă hotărâți și atacul asupra punctului 445 pentru blocarea rutei de întărire a germanilor a eșuat la limită, în timp ce în oraș aliații avansau doar casă cu casă. La 23 martie, Alexander s-a întâlnit cu comandanții lui. S-au exprimat mai multe opinii privind perspectiva victoriei, dar era evident că diviziile neozeelandeză și indiană erau epuizate. Freyberg s-a lăsat convins că lupta nu mai poate fi susținută și a renunțat la atac. Divizia 1 parașutiști
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
perspectiva victoriei, dar era evident că diviziile neozeelandeză și indiană erau epuizate. Freyberg s-a lăsat convins că lupta nu mai poate fi susținută și a renunțat la atac. Divizia 1 parașutiști germană, descrisă după câteva săptămâni de generalul Alexander, comandantul teatrului de operațiuni din Italia, într-o conversație cu generalul Kippenberger drept „...cea mai bună divizie din armata germană...”, suferise pierderi grele, dar câștigase. Aliații au petrecut următoarele trei zile stabilizând frontul, extrăgând grupurile izolate de Gurkha de pe Dealul Spânzuratului
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
au cucerit Piedimonte și linia s-a prăbușit. Drumul pentru înaintarea spre Roma era liber. În vreme ce canadienii și polonezii își lansau atacurile la 23 mai, generalul Lucian Truscott, care îl înlocuise pe gen.-lt. John P. Lucas în funcția de comandant al Corpului VI american, a lansat un atac dublu cu cinci (trei americane și două britanice) din cele șapte divizii aflate în capul de pod de la Anzio. Armata a 14-a germană aflată în fața acestui asalt nu avea divizii de
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]