KorAP: Find »[drukola/base=întâi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1446 1447 1448 ...1456 >

36,395 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

integrat Berlinul de Est În guvernul și instituțiile est-germane Înainte de semnarea unui tratat final, Hrușciov a Încercat din nou. După o serie de discuții neconcludente ale miniștrilor de Externe la Geneva În vara anului 1959, el și-a repetat solicitările Întâi În 1960, apoi În iunie 1961. Prezența militară occidentală În Berlin trebuia să ia sfârșit. Altfel, URSS avea să se retragă unilateral din Berlin, Încheind pace separată cu RDG și lăsând Vestul să negocieze soarta zonelor proprii de ocupație cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înălțat un zid grosolan, suficient pentru a Împiedica circulația Între cele două jumătăți ale Berlinului. În săptămânile următoare, acesta a fost Înălțat și fortificat. Au fost adăugate reflectoare, santinele și sârmă ghimpată; ușile și ferestrele clădirilor adiacente au fost mai Întâi astupate, apoi zidite. Străzile și piețele au fost Împărțite În două și orice comunicație de-a latul orașului a fost urmărită Îndeaproape sau suspendată. Era Zidul Berlinului. Oficial, Occidentul era oripilat. Timp de trei zile, În octombrie 1961, tancurile americane

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și apoi, pretinzând că acționează În numele comunității internaționale ca părți dezinteresate În conflict, urmau să atace Egiptul, Întâi din aer și apoi de pe mare. Ele urmăreau să preia controlul Canalului, să declare că Egiptul nu este capabil să administreze o resursă atât de importantă În mod echitabil și eficient, să restabilească status quo ante și să-l submineze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
semnificativ pentru randament și productivitate; a mai existat o creștere pronunțată a comerțului internațional; iar populația tânără și salariată cerea și Își permitea o gamă din ce În ce mai vastă de bunuri. Avântul economic postbelic s-a produs la intervale ușor diferite, mai Întâi În Germania și Marea Britanie și abia mai târziu În Franța și Italia, și a avut un impact variabil, În funcție de diferențele naționale În probleme de fiscalitate, cheltuieli publice sau profilul investițiilor. Primele cheltuieli ale guvernelor postbelice au vizat În general modernizarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a călători după bunul-plac: În expediții de cumpărături la supermarketurile recent amplasate la marginea orașelor și mai ales În excursii de weekend și concedii anuale 17. Călătoria de plăcere nu era ceva nou În Europa, deși ea fusese rezervată mai Întâi aristocrației și, mai recent, celor cu dare de mână și pretenții culturale din clasa de mijloc. Dar, ca orice alt sector economic, turismul a avut de suferit În timpul războiului și al recesiunii economice. Industria elvețiană de turism, care se lăuda

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fie televizat, de regulă În weekenduri. Doar tinerii ieșeau În număr mare. Iar gusturile lor În materie de divertisment Începeau să se schimbe. La sfârșitul anilor ’50, economia europeană a Început să resimtă serios impactul comercial al valului demografic. Mai Întâi s-au dezvoltat foarte mult produsele pentru bebeluși și copii: cărucioare, pătuțuri, scutece, mâncare și Îmbrăcăminte pentru copii, echipament sportiv, cărți, jocuri și jucării. A urmat expansiunea școlilor și serviciilor educaționale, dând naștere unei noi piețe de uniforme școlare, birouri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
realmente din refuzarea a tot ceeea ce reprezentau părinții - tot: mândrie națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60. În ochii lor, Republica Federală degaja suficiență și ipocrizie. Mai Întâi a fost afacerea Spiegel. În 1962, cel mai mare săptămânal german publicase o serie de articole de investigație despre politica de apărare a Germaniei Occidentale, dezvăluind manevre dubioase ale ministrului Apărării din guvernul lui Adenauer, bavarezul Franz-Josef Strauss. Cu permisiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fundalul unui zid - „Maoiști goi În fața unui zid gol”, cum a fost prezentată fotografia În Der Spiegel, În 1967. Accentul pus pe nuditate era menit să amintească imaginile cu corpuri goale, neajutorate, din lagărele de concentrare. Uite, părea să spună: mai Întâi au fost victimele lui Hitler, acum trupurile revoluționarilor maoiști, dezgolite demonstrativ. Dacă germanii se pot uita la corpurile noastre, vor putea Înfrunta și alte adevăruri. „Mesajul” - că promiscuitatea adolescenților va forța generația mai vârstnică să fie mai deschisă În privința vieții

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
câteva luni În urmă, cei mai zgomotoși adepți ai lui Dubček - „abia după Primăvara de la Praga din 1968”, scria Zdenìk Mlynáø, unul dintre reformiștii de la vârful Partidului Comunist, „am Început să vedem cine e fiecare”. Ușurința aparentă cu care mai Întâi Dubček, apoi partidul și, În cele din urmă, Întreaga societate s-au Înclinat În fața stăpânilor sovietici și a executanților locali nu era doar umilitoare (comparațiile cu Ungaria anului 1956 nu erau deloc flatante); ea Învăluia retrospectiv În scepticism idealurile și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
umane era asociată pe atunci, În mod corect, cu scrierile lui Michel Foucault. Cu tot obscurantismul său ocazional, Foucault era un raționalist. Primele lui scrieri urmează Îndeaproape preceptul marxist că, pentru a elibera muncitorii din lanțurile capitalismului, era nevoie mai Întâi de o altă interpretare a istoriei și a economiei, care să demaște narațiunea interesată produsă de societatea burgheză. Așa-zisa cunoaștere revoluționară trebuia, pe scurt, să se substituie cunoașterii stăpânilor; În cuvintele lui Antonio Gramsci, atât de apreciate cu câțiva

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu s-au concretizat Într-o mișcare politică separată: protestele (și compromisurile) au fost negociate În cadrul majorității guvernamentale. „Verzii” au avut mai mult succes În Suedia, unde au reușit să intre În parlament În 1988, și În Finlanda, unde mai Întâi au fost aleși candidați ecologiști independenți În 1987, În anul următor formând Asociația Verde, un partid ecologist (nu e de mirare că „verzii” finlandezi au avut mai mult succes În sudul prosper, urban, „modern” al țării decât În zonele sărace

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau poate tocmai din această cauză -, situația din insulă părea stabilă. Chiar dacă Ciprul nu mai era o zonă de criză, el rămăsese o „problemă”. În 1973, când studenții atenieni (mai Întâi cei de la Drept, apoi cei de la Politehnică) au pus În dificultate regimul manifestându-și public opoziția pentru prima oară, ofițerii au Încercat să distragă atenția publică și să-și consolideze sprijinul popular reafirmând dreptul Greciei la insula Cipru. Generalul Ioannides

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
obiective democratizarea, decolonizarea și reforma economică. La fel ca puciul tinerilor ofițeri din 1926 prin care Salazar a ajuns prima oară la putere, lovitura de stat nu a Întâmpinat rezistență, iar liderii vechiului regim au putut fugi din țară - mai Întâi În Madeira, apoi În Brazilia. Generalul António de Spínola, fost șef de stat-major În armata portugheză și guvernator al Guineei din 1968 până În 1972, a fost pus de colegii lui ofițeri În fruntea juntei. Ei au desființat poliția secretă, au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și evitând politicos să se uite la victime. Sartre, de departe cel mai cunoscut dintre „tovarășii de drum”, a căzut În acești ani În dizgrație, chiar Înainte să moară, În 1980: moștenirea lui creatoare era pătată de apologia făcută mai Întâi comunismului sovietic, apoi maoismului 3. Schimbarea de climă de la Paris nu a Însemnat doar o reglare de conturi Între două generații de intelectuali angajați. În 1978 a apărut În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
oameni interesați să mențină pârghiile politice și instituționale ale unei economii de comandă; corupția cotidiană și absurditățile minore, dar extrem de răspândite din economie erau tocmai sursele puterii și autorității lor. Pentru a reforma economia, partidul trebuia să se reformeze mai Întâi pe sine. Nici această idee nu era nouă: epurările periodice din vremea lui Lenin și a succesorilor săi proclamau de obicei aceleași obiective. Dar timpurile se schimbaseră. Oricât ar fi fost de opresivă și retrogradă, Uniunea Sovietică nu mai era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sub forma unui comunicat oficial de două propoziții. Însă catastrofa de la Cernobîl nu putea rămâne un secret: două săptămâni mai târziu, Îngrijorarea comunității internaționale și incapacitatea sovieticilor de a limita consecințele calamității l-au forțat pe Gorbaciov să facă mai Întâi o declarație publică, recunoscând doar parțial ce se Întâmplase, și apoi să solicite ajutor din străinătate. Pentru prima oară, sovieticilor li se confirma În mod public incompetența crasă a conducătorilor și indiferența acestora față de viața umană, iar Gorbaciov a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să nu fi Învățat nimic din experiențele sale triste: continua să vorbească despre calea cehoslovacă spre socialism, mai blândă și mai Îngăduitoare. Pentru zecile de mii de tineri aflați În stradă la Praga, Brno ori Bratislava, el a fost mai Întâi o curiozitate istorică, pentru a deveni În scurt timp de o irelevanță agasantă 26. În urma unui compromis, Dubček a fost ales președinte al Adunării Federale. Președinția i-a revenit lui Václav Havel - o idee atât de neverosimilă cu doar cinci

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În acest punct crucial, Elțîn, care avusese destule ocazii să constate cum orice schimbare reală era Înăbușită În fașă de birocrația de partid și de stat, a avut inteligența politică de a se reinventa ca politician rus: remarcându-se mai Întâi ca deputat reprezentând Federația Rusă după alegerile din martie 1990 și apoi ca președinte al Sovietului Suprem rus (Parlamentul rus). De pe această poziție influentă și vizibilă, Elțîn a devenit primul reformist al țării, părăsind demonstrativ Partidul Comunist În iulie 1990

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
scrutinul din mai 1989, În urma căruia a devenit președintele republicii sârbe. Dar, pentru a menține și a consolida influența Serbiei În Iugoslavia, el trebuia să transforme Întregul sistem federal. Între diferitele republici constituente exista un echilibru atent calculat, asigurat mai Întâi de figura charismatică a lui Tito și apoi de președinția prin rotație. În martie 1989, Miloševiæ a trecut la desființarea acestui aranjament. El a forțat adoptarea unui amendament constituțional prin care provinciile Kosovo și Vojvodina, până atunci autonome, erau „integrate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sancțiunile impuse Belgradului, se părea că ONU nu poate face mai mult. În mod tradițional, trupele ONU acționau ca forțe de menținere a păcii În regiuni devastate de război - or, În Iugoslavia, pentru a putea fi menținută, pacea trebuia mai Întâi să existe, iar voința și mijloacele de a pacifica teritoriul lipseau. Cum se Întâmplase cândva cu războiul civil din Spania, poziția aparent neutră a comunității internaționale favoriza În practică agresorul: embargoul la livrările de arme aplicat Iugoslaviei nu i-a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un optimism exagerat. De Îndată ce războiul din Bosnia s-a Încheiat și agențiile internaționale au sosit la fața locului pentru a asigura pacea, interesul internațional a pălit. Uniunea Europeană, ca de obicei, era absorbită de propriile griji instituționale, iar Clinton, acaparat mai Întâi de alegerile din țară, apoi de expansiunea NATO și de instabilitatea Rusiei lui Elțîn, nu a mai dat atenție crizei din Balcani. Dar, cu toate că Bosnia, Croația și Slovenia erau acum state independente, problema iugoslavă nu era rezolvată. Slobodan Miloševiæ controla

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Margaret Thatcher promova cu entuziasm extinderea timpurie (socotind că Uniunea extinsă se va dilua inevitabil Într-o zonă paneuropeană de comerț liber, cum visau britanicii), În strategia UE s-a impus În final abordarea franceză. François Mitterrand a propus mai Întâi o „Confederație Europeană” vag conectată la UE: un fel de pătură exterioară de membri asociați, deschisă tuturor doritorilor, fără condiții, dar și fără avantaje materiale. În anii următori, diplomații francezi s-au plâns de abandonarea acestei idei, regretând că nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dinafară. Din acest moment, extinderea a căpătat o dinamică proprie, indiferentă la premonițiile sumbre ale unor membri UE și, dacă ne luăm după sondaje, la lipsa generală de entuziasm din partea „vechilor europeni”. S-au demarat negocieri bilaterale de aderare, mai Întâi cu un așa-zis nucleu de țări candidate (Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Polonia și Slovenia), iar un an mai târziu cu celelalte (Bulgaria, România, Slovacia, Letonia, Lituania și Malta). Polonia era În primul val, În ciuda dificultăților economice pe care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
socială pentru care statul Își asuma acum responsabilitatea. Internaționalizarea economică din anii ’90 a urmat totuși Îndeaproape primul mare val de privatizări din Europa și a dat impulsul pentru următoarele (vezi capitolul XVII). Statul european bătea acum În retragere - mai Întâi În Marea Britanie, apoi În restul Europei Occidentale și, În cele din urmă, În Estul fost comunist -, un proces stimulat după 1987 de implementarea Actului Unic European, ale cărui prevederi Încurajau competiția liberă internă și externă. Prin fuziuni, achiziții și internaționalizarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care Heine (cu sugestiile lui profetice despre „vremuri sumbre, tumultuoase, ce se apropie cu vuiet”) ar fi apreciat-o mai mult decât oricine, cei care vor să devină cu adevărat europeni În zorii secolului XXI trebuie să-și asume mai Întâi o moștenire nouă și cu mult mai apăsătoare. Astăzi, referința europeană relevantă nu este botezul. Este exterminarea. Pentru contemporani, biletul de intrare În Europa este recunoașterea Holocaustului. În 2004, În dorința de a Încheia un capitol dureros din trecutul națiunii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]