4,165 matches
-
aș strădui n-aș putea să redau ce s-a întâmplat atunci. Totul îmi e atât de clar încât limpezimea se întunecă și bâjbâi prin ea ca un bezmetic, lovindu-mă de ziduri, de mine însumi și nu mai știu încotro să mă îndrept și ce să cred. A fost un accident? Ceas rău? Sinucidere? Vendetă? Oboseală de a mai trăi? Revoltă? Sau scârbă? Când ne atinge într-un fel sau altul direct, moartea arată ceea ce este de fapt: un scandal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o iau spre pădurea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o moarte de guzgan. Asta mă ajută să aștept disperarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și de lipsa oamenilor în deșert, se topiseră de mult nu atât datorită inimii bune a lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcu plăcere: avea cu cine schimba o vorbă atâta timp cât Auta se îndeletnicea cu steaua aceea a lui. Îi făcu semn și-l strigă pe Agbongbotile și acesta se apropie de gard. Dar ochii îi căzură pe Auta, și bătrânul văzând încotro se uita acela tăcu, deși deschisese gura să spună ceva. Iahuben vru să-și arate știința și rosti cu oarecare mîndrie: - Teski-bu, steaua cea mare. Auzi și Auta și murmură ca pentru sine: - Cine privește oare din ochiul acela? - Un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
erau nici palate sclipind de fildeș și oricalc, nici băi de marmură, nici locuri de petrecere sau grădini minunate ca în Țara Apelor, pe care acești oameni rome o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută a lui Iahuben nu putea fi, până la venirea corăbiilor, decât să se plimbe cu Auta pe țărm sau la marginea pădurii. Cârciumile și alte locuri asemănătoare din orașul Behdet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cei noi drept cei fugiți, numai că ceea ce spui tu sunt vorbe goale. Vorbim ca să treacă vremea. Eu socot că e mai cu folos să mergem și să-i căutăm pe munte cu câinii. Nu puteau să ajungă departe. - Și încotro să pornim mai întîi? întrebă sutașul cu vădită părere de rău că planul său nu a fost încuviințat de slujbaș. - Deodată în mai multe părți, zise slujbașul. Spre apus, spre răsărit, spre miazăzi și miazănoapte. Câinii or să le ia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se mânie zeii și pe noi și să ne facă scrum tot grâul sau să dea o năpastă în ținut și în oameni. Așa că eu zic mai bine să nu vă duceți. Și țăranul plecă, după ce-i arătă lui Auta încotro să meargă. Dar după un sfert de ceas soldații se opriră. Auta întrebă: - Vreți să facem popas? Eu cred că putem ajunge înainte de amurg. Mai bine întindem cortul acolo. Căpetenia cetei porunci însă soldaților săi să bată țărușii pentru cort
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numai foile și unealta ciudată de scris fără vopsea și fără cărbune le avea la sine, primite în dar. Ieșind în lanul de grâu, își văzu măgarul păscând departe spice. Era aproape întuneric și unele stele ieșiseră. Căută să vadă încotro putea fi cortul soldaților, și porni într-acolo. Drumul i se păru mai scurt de o clipă. Soldații stăteau în jurul unui foc și mâncau. Când îl văzu, căpetenia lor întîi crezu că nu-l vede. Apoi făcu ochii mari. - N-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dovadă că zeii erau născociri omenești, căci erau închipuiți ca niște ființe certărețe și pizmașe, clocotind întruna de mânie și de trufii. Îl trezi din gânduri o întrebare a cîrmaciului: - Îți pare rău că nu ne-am bătut?... Spune-ne încotro e muntele. Auta îl privi încurcat. - De aici nu știu cum să-ți arăt. Dacă ar fi noapte, aș ști după stele. Și ziua pot găsi drumul, după umbra soarelui, însă pentru asta trebuie să coborâm și să înfig un băț în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri luminoase, săgeți și semne necunoscute. Auta ședea în spatele cârmaciului. Îi arătase încotro să zboare și acum privea pe geamul de jos. Auzi însă glasul lui Tefnaht: - Auta, tu ai putea să duci luntrea asta singur? - Nu, stăpîne! răspunse el surprins. Întrebarea era cu totul neașteptată, dar Tefnaht, fără să-l privească, mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben, care până acum nici nu se uitase la străini, căscă gura și holbă ochii la țeava fermecată. Străinul stătea cu țeava întinsă spre soldați. Ei văzuseră moartea grabnică a câinelui și nu mai ascultară de porunca dată, fugind care încotro. Tefnaht auzise amenințarea străinului și vedea și țeava din mâna lui, dar pe câine nu l-a văzut. Când se trezi singur, fără sutași și fără soldați, căută să înțeleagă ce s-a petrecut și, rotindu-și, ochii zări câinele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins mai puțin cu iuțeala zborului. Singurul lucru mai greu a fost pentru înfricoșații măgărari vederea turnului de argint și a zeilor în veșmânt argintiu. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-și smulgă o săgeată din inimă. Câțiva robi se apropiară de el. Doi căzură. Apoi încă unul. Cei rămași se aplecară spre Iahuben, însă îndată îl părăsiră. Așadar murise. Auta rămase câteva clipe mut. Hor se uită cu ocheanul încotro îi arăta Auta. Pricepu repede. Se uită la Auta și zise încet: - Mi se pare că este prietenul tău care a zburat cu noi! Auta nu răspunse. Ședea cu pumnii încleștați pe genunchi. Apoi nu mai putu să îndure și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama încotro pluteau, și strigă să se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să urle ca o mie de fiare rănite. Marea se cutremură, aruncîndu-și valurile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lung până la pietrele sale rare de preț și podoabă sau până la cele mai dragi și mai tăinuite papirusuri. Corabia lui era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit aruncând corăbiile ca pe niște semințe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și-l rugă să povestească mai departe. Mai-Baka urmă: - Eu și cu alții am fugit spre țărm. Nu știu de ce am fugit spre țărm, căci marea era sălbatică. Și am alergat de-a lungul țărmului spre miazăzi, fără să știm încotro. Dar zeii au fost buni: am găsit o corabie fără pânză, părăsită de atlanți. Marea încă n-o spărsese și ne-am suit în ea. Am dezlegat-o de la țărm și pentru că mai erau câteva vâsle, am vâslit. Era ziuă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu știu, slăvite, cum am putea să-i urmărim. Cine din slujitorii noștri s-ar măsura cu zborul prin văzduh al acelor străini blestemați! Chiar dacă am domestici vulturi să zburăm pe ei... - Destul! porunci bătrânul. De aceea trebuie să știm încotro se îndreaptă. Cu cât e lupta mai grea, cu atâta să fim mai pregătiți. - Dar de ce trebuie să ne temem de ei, slăvite? întrebă un preot tânăr. Totdeauna așa de stăpânit, Marele Preot bătu cu piciorul în lespezi: - Nu întreba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
deodată moale trupul de carne de piatră și își lăsă capul pe umărul străin. Nu mai știa dacă Hor era zeu sau într-adevăr om! Era sfârșitul zilei. Soarele cădea după cedri când plecară. Mai-Baka își întrebă cu sfială prietenul încotro au pornit; acesta se uită încă o dată îndărăt, spre turnul argintiu, apoi zise: - Hor a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doua lecturi, dar, cu cât citea mai mult din partea care pentru el era nouă, cu atât i se confirmau temerile inițiale. Un timp, narațiunea curgea pur și simplu la Întâmplare pe când autorul, prost ascuns după masca naratorului, se Întreba evident Încotro să se Îndrepte. „Citind și recitind aceste ultime pagini, constat că am fost impardonabil de egoist, exagerat de prolix și de difuz“, recunoștea Peter; și „Da, da, băiete dragă, mă tem că așa e“, murmură Henry În timp ce citea aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de huiduieli și fluierături. Arnold Bennett stenografie În carnet: „O bătălie Între duri și puri“. Se năpusti spre culise, șocat, amețit de zgomot și năucit de lumina reflectoarelor. Se Împiedică de o mobilă din recuzita piesei și rămase locului, neștiind Încotro să o apuce, ce să facă, iar Alexander Îl ajunse din urmă. — Îmi pare rău, Henry, murmură el. — De ce m-ai expus acestui... acestui tratament infam? — Nu m-am așteptat la așa ceva. Ai auzit și tu cum strigau să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Soarele și Luna vin să pășească împreună pe câte un dans miraculos și să ne cânte toate stelele din cer. Iar stelele la rândul lor îngheață un patinoar pentru fulgii de nea. Fluturii zburdă pe câmp, hoinăresc, zboară aiurea care încotro, în zig-zag. Pajiștea multicoloră este o lume aparte, în ea toate florile s-au adunat să țină soarelui cunună. Acolo este lumea insectelor, vara climei temperate e o binecuvântare pentru câmpul care forfotește de atâta suflare. Fluturii se joacă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
inima mea. În ea te vedeam, peste tot te vedeam, căci îți spun erai în mine. Te iubesc. Poate nu știai că te iubesc.... Cântă copacii. Câteodată cântă copacii. Când cântă copacii eu (j' écoute). Ei îmi spun la ureche încotro bate vântul. Când cântă copacii (j' écoute) . Coaja lor e groasă, scorțoasă. Și o picătură de sânge îmi cade pe piele. Ei îmi cer iertare. Iar eu îi sărut, spunându-le că i-am iertat. Și o altă picătură mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vulgaritate nesfârșită pe care-l degajă poezia Generației '80 - îi pune piedică. Nu-i pică bine la stomac. Îi mută nările. Îi dăunează. Nu apleacă oarecine capul să citească un singur vers, de un singur Optzecist, că nu mai are încotro, trebuie să se repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din răbdări un singur vers, piuit de un singur Optzecist, Fiorosule? - Nu scapă nici un prilej și mi-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Apoi și-a adus aminte. —Offf! A început să se deplaseze către ieșirea din parcare. Pentru că întârziase la ședința de yoga, când ajunsese, parcarea era deja plină ochi cu jeepurile celor mai bine organizați decât ea, așa că Susan nu avusese încotro decât să parcheze pe o stradă din apropiere și să fugă până la club. Acum o luase din nou la goană, știind că Milly o aștepta. Știu, s-a gândit femeia, o sun și-i spun să mă mai aștepte câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]