4,343 matches
-
calamități naturale, precizează rece Esmé. Altfel, fiecare cu destinul lui. N-am de ce să fac reduceri. Dacă aveți o problemă, intrați pe rând. Ce preziceți la banii ăștia? întreabă într-o doară Lionel, care e gata să abandoneze. — Moartea, răspunde înghețat Esmé. — Eu plec, spune cu o voce pierdută Roman. — Cum adică, moartea? redevine curios Lionel. — Vă spun când o să muriți. — Eu încerc, nu stau într-o sută de euro, se decide Kiril. Piticul împinge sertarul pe care se află o
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în lumea înlocuitorilor, identificat cu numele și rolul și memoria pe care avea să le mimeze, cum cerea subterana măștilor și înlocuitorilor. Tolea era și el în genunchi, degetele lor se încleștară din nou și iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță, deopotrivă. Femeia se lăsă pe spate, ținea brațul strâns bratul barbatului și îi ghidă degetele prin tufișul țepos, pe floarea în flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și de bietul detectiv A.D.V.V.. Dar își revenea, iată, se calma, scumpa de ea, spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă, în sfârșit, uitarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă, în sfârșit, uitarea în care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de Celan sau atmosfera claustrofobă a terorii în creștere din Badenheim 1939 de Appelfeld.“ (LARRY WOLFF, The New York Times Book Review, USA, 25 iunie 1995) * „Câinele mut Dingo, Holocaustul uitat: marele roman al lui Norman Manea despre România... În timp ce est-germanii înconjoară cu înghețată frustrare arhiva poliției lor secrete, aici (în Plicul negru), o de-a dreptul mitică fantezie iluminează teroarea Securității în vârtejurile istoriei. Nici o cinstire pentru delator, ca figură a secolului. Tema lui Manea înseamnă mai mult: este vorba de chinul victimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
celor care au crezut în viață. Intenția lui Eminescu de "a modifica Luceafărul și a înălța cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" (ms. 2257, f. 4291), arată că pentru poet, finalul capodoperei sale în forma apărută, și anume, starea înghețată, era nesatisfăcător, fără logică internă. Pentru că încremenirea este moarte, iar viul este mișcare. Suferința lui Hyperion era metafizică, era viață spirituală dureroasă. * Tema celui mai profund dintre pictori, Rembrandt, este suferința. Starea filozofică a suferinței a creat arta lui Van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Bruno, urmărind logica mersului ascendent al eliberării radicale posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei umane. Iată textele esențiale în acest sens: Ah! Cum nu suntem pe atunci când Nici ființă nu era nici neființă , Nimic cuprinzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea să înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea să înceapă seria gravurilor cu parcuri, cu copaci, cu siluete înghețate. Numise ciclul „Destin“, dar nu-i primiseră lucrările cei de la Uniune. Le-a dat lui Burtăcureanu să le premieze la Cântare, dar n-a vrut nici el să i le ia. Îi dăduse până atunci trei premii județene și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
simplu burtosul dispăruse. Coborî cu privirea spre revoluționarii săi. Îi cerceta îngândurat. Îi cunoștea aproape pe toți. Cei mai mulți erau de-ai lui, de la Șoptireanca. Zilieri la silozul de tutun. Câțiva descărcau și la șlepurile din port. Îi privea înduioșat. Băieții, înghețați, săreau de pe un picior pe altul. „În fond, ce-am cu Burtăncureanu...“, își spuse Nisip. „Ce-a făcut și ăsta? A furat și a mințit și el cât a putut. N-a omorât pe nimeni. Dimpotrivă, a scris niște cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă. Înghețat, Burtăncureanu, îngăimă. - Andromanda... Madam’ Brandaburlea, ce... De ce nu ești, cocoană, în pat?! Femeia aceea de abur, lipită de ușă, îi făcu doar semn să se apropie. Burtăncureanu împietrise în tocul ușii dintre cele două camere. - Vreau să plec, șopti năzărenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Sbor sub mîna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurândă Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. {EminescuOpI 19} Ești tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită, Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. {EminescuOpI 20} AMORUL UNEI MARMURE Oștirile-i alungă în spaimă înghețată, Cu sufletu-n ruină un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
simțirea-i să se poată înșela, Să confunde-un craiu de pică cu un craiu de mahala... Căci cu dorul tău demonic va vorbi călugărește, Pe când craiul cel de pică de s-arată, pieptu-i crește, {EminescuOpI 163} {EminescuOpI 164} Ochiul înghețat i-l umplu gânduri negre de amor Și deodată e vioaie, stă picior peste picior, Ș-acel sec în judecata-i e cu duh și e frumos... A visa că adevărul sau alt lucru de prisos E în stare ca să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
florilor de salcâm iar vara vine tiptil pe tril de ciocârlie. Munții îmi îngână o simfonie de dragoste închisă într-o colivie, împletită din fire de dor de parcă ar împărți amintiri din altă lume. Nu-mi doresc decât o clipă înghețată, de fericire, din clepsidra timpului care a trecut prin mine. Să-i mulțumesc încă o dată și să-i povestesc, că de la un timp greierii îmi cântă în cor un cântec de singurătate.. Jocul iubirii Jucăm șotronul vieții: aruncăm piatra iubirii
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
s-a furat locul întâi, pe care l-am avut în inima ta, încrustat, ca o pecete, dar tu l-ai șters atât de ușor cu patimă și ură... Vor trece multe anotimpuri și mai ales ierni, peste trupul meu înghețat de neiubire; mă lepăd și de amintirile care ne-au legat, voi avea un timp de reflecție și de răgaz... Sigur voi auzi într-o zi, eliberată din propria-mi colivie, clinchetul unui clopoțel care anunță o nouă iubire... În
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
lui de schimbare. M-am înșelat. Patronul era în spatele barului și striga să facem liniște. A dat televizorul la maxim ca să putem auzi vestita numărătoare de la miezul nopții. Se transmiteau scene cu petrecăreții din Trafalgar Square, săraci, amețiți ori străini înghețați care urmau să afle că nu vor găsi nici un club deschis după miezul nopții, așa că trebuia să se transforme cu toții în Cenușărese, să se înghesuie în metrouri sau în autobuze. Acolo urma să aibă parte de onorabila tradiție a hărțuirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea e cioclul nopții. Noaptea-cioclu, noaptea-sicriu, noaptea care nu curge stă asemenea mecanismului pendulei cu zâmbetul împietrit la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ciozvârte din buturi de porc, tone de ceai rămase de la băloșii bolnavi, sute și sute de pâini mușcate puțin, frânte de mâini tremurânde, pătate cu sos, cu sânge sau muci, păstrate atent în beznă și frig, pe trupuri umane frumos înghețate, bucate gustoase mirosind a formol, mustind din belșug de viață și moarte. Lentoarea mișcărilor voastre cu ochi înecați în grăsime, Sâni opulenți și fleici vălurite pe burți Revărsate obscen în hălci transpirate, Pe stâlpii diformi, altădată picioare, Cilindrii de carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
anotimpuri nu există, Mioara. Tu ești o iarnă continuă, un frig continuu cu soare zgârcit. Eu sunt o vară continuă, pentru că mă raportez la înghețul din tine. Și-mi iau măsuri să nu-ți semăn. Și dacă am un pol înghețat, în raport cu el, opusul său trebuie să fie cald. E logic mamă, dar poți inversa Polii. S-au inversat Mioara, dinainte de nașterea ta. Tot ce ai văzut tu, a fost mamă care ai fost tu cândva în închipuirea unei alte minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fierbinți decât toate flăcările lumii, ardeau și gândurile ale căror săgeți încenușau zăpada, de a-i aduce acasă pe românii lui din Siberia, cu Rusie cu tot, dacă se poate. Eram tânăr spuse Satelitu când am dislocat cătunul din pământul înghețat, elanii, mai mulți decât copacii, erau împușcați de soldați, nu pentru că vreun deportat încerca să evadeze legat cu metrul curelei de coarnele lor, ci pentru că prizonierii trebuiau să mănânce bine, ca să aibă forță la tractat și noi mâncam evadați fierți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Mioara. Eu am fost o iarnă veselă și-mi proiectă holograme din trecutul Brăilei. Era un ger frumos. Sub nămeții cât casa orașul respira, copiii mergeau la școală sub cerul de zăpadă, erau canale și podețe ca într-o Veneție înghețată, cu gondolele trase de cai pe gheața Dunării, bolborosea printre bulele copcilor torsul de motan al apei prin branhiile peștilor cu botul afară, înnebuniți de parfumurile teilor din moleculele de hidrogen, bile înghețate pe oglinda sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în față prin gura de peșteră a depărtării, tensiunea i-a îmbujorat obrajii pentru că urmărește dihăniile care nu o lasă până nu o zdrobesc și oglinda gheții o răsfrânge, o sfărâmă, cioburi de Lună sub copite, sar așchii de Lună înghețată. Un strigăt nefiresc opri caii din zborul avântat și spectrele se buluciră unele într-altele amestecându-și trupurile, până împietriră în vechile forme. Drumul iernatic se desfăcea voluptuos ca o femeie obscenă întinsă sub globul Lunar. Caii l-au înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din zborul avântat și spectrele se buluciră unele într-altele amestecându-și trupurile, până împietriră în vechile forme. Drumul iernatic se desfăcea voluptuos ca o femeie obscenă întinsă sub globul Lunar. Caii l-au înțeles pe omul înmărmurit de frumusețea înghețată și au pornit încet, în timp ce un vânt hain a vălurit o pânză de zăpadă peste tabloul vrăjit. Luna se rostogolește printre apele cerului până se îneacă și rămâne ca o migdală inflamată în gâtul zării. Acum iarna hălăduia prin oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]