8,846 matches
-
Gundo făcuserăm adevărate răni la picioare, și fiecare pas era pentru noi o tortură. Observându-ne mersul chinuit, Bovo ne-a spus: - E pericol de infecție. Dacă-i așa, gata cu călătoria voastră. Astfel, luând-o pe-o cărare întunecoasă, îngustă, alunecoasă, mai rea decât cele pe care le străbătuserăm până atunci, am ajuns la o baltă de izvor. În timp ce Gundo umplea burduful cu apă, Bovo a început să smulgă din pământ și de pe trunchiuri de copaci smocuri de mușchi alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ne predăm. Am fost impresionat de cum arăta. Călărea cu fală un armăsar murg și nu avea armură. Părul lung și negru îi era împletit în nenumărate cozi mici legate două câte două cu funde colorate. Fața, în ciuda ochilor alungiți și înguști, arăta bine, barba și mustățile erau mai curând scurte. Mantaua, care la avari era de felurite culori în funcție de rang, era purpurie, tivită cu blană și-mpodobită cu broderii. Din pricina căldurii o ținea agățată cu un șiret de umărul stâng. Așa că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
râului în care fusese aruncat cadavrul lui Romilde, mi-a ieșit în întâmpinare Eleazar, cu un coș plin de pești proaspăt prinși. Era un om mai curând taciturn, pe care-l cunoșteam de ani buni. Mic și osos, avea fața îngustă și lunguiață, nasul subțire, pe vremea aceea apropriindu-se de patruzeci de ani. În timpul asediului avarilor, evreii se salvaseră pitindu-se printre brațele inaccesibile și stâncoase ale râului. Nu avuseseră parte de răzbunări, deoarece fiecare familie îi promisese lui Grasulf câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Altino, fugiți din calea longobarzilor. Locuiau pe insule mici, unele atât de învecinate, că erau unite prin niște punți de lemn. Casele toate aveau o ușă care dădea spre apă, și caii lor erau în formă de bărci, lungi și înguste, ce stăteau drept chiar dacă gondolierul vâslea cu o singură vâslă. Apa pe fundul lagunelor, mai ales până la venirea mareei, era mică și mirosea veșnic a alge putrezite și a pește mort, ca să nu mai vorbim de armata de țânțari. Pământurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-a tratat ca pe un prieten. Auzindu-se-n jur de înțelegerea încheiată, cei care la sosirea mea mă priviseră chiorâș au început să-mi surâdă și să-mi vorbească cu simpatie. Vasul era mai curând mic, lung și îngust, fără vâslași și cu o mare velă în formă de triunghi; spațiul pentru marinari și călători era redus la minimul necesar. Comandantul era un bărbat taciturn, cu glas repezit, de care se folosea doar atunci când dădea ordine; musculos și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să i se anchilozeze. S-a agățat de brațul meu și, clătinându-se, m-a rugat să-l însoțesc o bucată de drum. Am ieșit din strada Mesè aproape de locul unde ne întâlniserăm și am luat-o pe o străduță îngustă. Pășea încet, greoi, iar eu mă nelinișteam văzând cum cerul se întuneca. El a simțit nevoia să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la cele veșnice drept constructor și restaurator de biserici la Roma pe pielea voastră și înfometând populația“. Drept care îi stârnește să ia cu asalt palatul Laterano. A doua zi spusele lui s-au adeverit. Ascunși după un portic lung și îngust, am zărit o gloată de oameni urlând, amenințând și atacând reședința papală. Cracco însă pusese la punct o apărare strașnică, folosind slujitorii de la palat și o parte din cler. Fiecare ușă era baricadată, și de la ferestre se vedeau vârfuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
apă lumina un străvechi templu transformat în altar. Grilajul masiv și ruginit care despărțea grota de mare era dat de perete. I-am făcut semn camaradului meu să se oprească și n-am scos capul decât ca să privesc. Pe țărmul îngust și stâncos doi bărbați se uitau după pânza unui vas aflat la orizont. O ambarcațiune cu vâsle, încă departe, se apropia agale. Am recunoscut spinarea demonului și am fost pe loc cuprins de ură. Zgomotul valurilor acoperise rumoarea pașilor noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-se neliniștită prin casă, incapabilă să adoarmă pentru că-l simțea aproape, jos În stradă, singur și năuc la această oră târzie din noapte. Dar nimic. Obloanele nemiloase erau coborâte, iar În spatele lor - Întuneric. Doar trei, căci casa era mică. Oblonul Îngust al băii, cel pătrat al dormitorului și cel dreptunghiular al bucătăriei În fața căruia se deschidea un balcon mic și scorojit: Începea să se Împuțească, de umezeală, un braț de haine uitate pe uscător. Unde dormea ea? Cum se organizaseră? Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prin Întuneric, suprapunându-se peste cea a Majei, și dintr-o dată avu impresia că nu era deasupra tinerei și iubitei lui soții, ci, dimpotrivă, o călărea pe matroana aceea comunistă și infectă, iar ca să se liniștească, Începu să caute șoldurile Înguste ale Majei, dar nu le găsea, dând peste două fese insuportabile, și nu găsea nici sânii ei ușori ca ai unei adolescente - căci o adolescentă părea Încă, așa micuță cum era, un țâr de patruzeci și opt de kilograme -, Înlocuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
altfel, era adevărat. Și chiar dacă Îi plăcea sau nu, n-ar fi putut face nimic. Aprinse neonul de la oglindă. Își aranjă perna În cada de baie și se așeză Înăuntru. Faianța era rece. Dar cada aceea cu scaun, din baia Îngustă, era singurul colț din casă unde putea sta câteva ore liniștită. Deschise romanul, dar semnul de carte probabil că-l mutase Kevin, căci Îi păru că mai citise o dată pagina aceea. Încercă să prindă din nou firul poveștii, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-l denunțase, nu-și lăsa Înfrânte atât de ușor propriile convingeri. Sus, pe Ponte Garibaldi, trecu un automobil, farurile fulgerau printre zăbrelele parapetelor. Pe malul stâng al Tibrului erau deja niște activități În desfășurare - poate că, În sfârșit, dragau brațul Îngust al fluviului, Înfundat și Înnămolit de atâția ani. Un grilaj de tablă se Întindea pe toată lungimea debarcaderului. Era tablă ondulată, iar dificultatea proiectului Îl incita. E ușor să mâzgălești pe suprafețe plane, pe pereți, pe piloni. Toți sunt În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de parcă Își pierduse pieptenele. Antonio Îl driblá pe Salvatore și rămase interzis. Fata era o apariție. Pierdu mingea, se Împiedică, căzu și primi gol. Fata făcu câțiva pași pe malul apei și se apropie indecisă. Era Înaltă, zveltă, cu șoldurile Înguste și fesele subliniate generos de costumul de baie, tari ca o piersică necoaptă. Ațele bikinilor desenau o dună Întunecată pe pielea bronzată. Lăsă valul să-i mângâie picioarele. Se Întoarse pentru a-și chema prietenele, care Însă nu o urmară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
căci de la o vreme femeile, adolescente sau adulte, fără deosebire, ca și cum n-ar fi fost nimic deosebit, ca și cum buricul n-ar fi fost simbolul cel mai intim al mortalității noastre, Îl afișau zi și noapte. Purtau bluzițe prea scurte, prea Înguste sau prea strâmte, sau pantaloni prea coborâți pe șolduri și prea largi. Buricul Emmei. O cavitate perfect circulară. O cochilie. O cută mai Întunecată a pielii de culoarea piersicii, pe suprafața căreia se ivea ca o gaură de proiectil. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În parcarea din fața blocului, el nu putea să o lase singură. Nici el nu voia ca ei să i se Întâmple ceva. Îi Însoțise un behăit trist și lamentabil - oi, cu siguranță. În parcare, printre mașinile Îngrămădite În spațiul acela Îngust, Înconjurat de un gard ruginit, nu-l găsiseră pe Buonocore. Nici În holul blocului, nici pe palier. Poate că venise vremea să dea un sens acestei zile. Căci sunt aici, și, la urma urmei, e abia ora nouă, și aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cine e Îngerul păzitor al Îngerului păzitor? — Nu m-am gândit niciodată. — Nu e Dumnezeu? Ba da, poate că așa e. Nu știu, comoară. Se lăsă tăcerea. Preț de câteva minute rămaseră amândoi nemișcați, Întinși unul lângă altul, În pătuțul Îngust, privind cavalcada stelelor de pe tavan. În afara aeroplanelor din burta lui nu se mai auzea nici un zgomot. Nici o mașină nu trecea pe strada Mangili, prin fața vilelor adormite. Nici un motor, dincolo de ferestrele Închise. Nici un aparat nu acționa deschiderea porții. Nimic. Maja nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și cum nu văzu pe nimeni Între ierburile Înalte, dădu la o parte o creangă și-i arătă drumul: plasa de protecție străbătută de un fir de sârmă ghimpată fusese sfâșiată și În ea se deschidea o gaură. O dâră Îngustă de pământ se desfășura printre urzicile prăfuite și frigiderele stricate, coborând râpa. Metroul care trecea pe deasupra, protejat de un trotuar Îngust și de un zid jos din cărămidă, În locul acela cobora pătrunzând În tunel. La lumina lampioanelor se zărea intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
protecție străbătută de un fir de sârmă ghimpată fusese sfâșiată și În ea se deschidea o gaură. O dâră Îngustă de pământ se desfășura printre urzicile prăfuite și frigiderele stricate, coborând râpa. Metroul care trecea pe deasupra, protejat de un trotuar Îngust și de un zid jos din cărămidă, În locul acela cobora pătrunzând În tunel. La lumina lampioanelor se zărea intrarea: un semicerc perfect, amenințător și ademenitor În același timp - ca porțile din carton colorat din Luna Park. Tunelul dragostei, sau ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
urmă, când o sărutase Îndelung și adânc, cu o neîndoielnică satisfacție reciprocă, nu a reușit să topească În ea toată acea rigiditate distinsă și reținută. Ezita sub arcul galeriei, cu tocurile ei prea Înalte, Într-un echilibru precar pe șina Îngustă, cu poșeta În mână. — E un delict? Îl Întrebă Maja la un moment dat. — Se pare că da, răspunse Zero ridicând din umeri. Și se Îndreptă spre celălalt capăt al galeriei. Ea se Întoarse Înapoi. La câteva sute de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
noastre, ne vom Întâlni, dincolo de diferențe, de vârstă, de istoria noastră și de viețile noastre. Preț de câteva minute merse alături de el, alunecând și oprindu-se la fiecare pas, căci nu reușea să urmeze firul lucios al șinei. Era prea Îngust și talpa pantofilor ei nu era aderentă la metal. Atunci se aplecă să-și dezlege curelușele din jurul gleznelor și Își dădu jos pantofii cu o grație care Îl lăsă fără suflare. Zero luă prețioasele Încălțări și le puse În gluga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și nu mai reușea să distingă nimic În față. Doar contururile nedefinite ale unei galerii Întunecate, un tavan neregulat și Îngust, un felinar palid, acolo În capăt - dar cine știe unde... — Ți-e teamă? o Întrebă Zero, strângându-i brațul cu putere. Maja Închise ochii și privi lumina Îndepărtată din capătul Întunericului și spuse: — Nu. Încet-Încet, În jurul lor orașul se golise. Se atenuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trezit pe nimeni. Îi este somn, Îl doare capul și i se face greață. Încearcă să se lase de fumat și țigara i-a lăsat gura Înveninată. — Vino, murmură agentul simplu cu o voce vlăguită. Vino. La capătul unui coridor Îngust, gol și anonim este aprinsă lumina. Agentul principal intră În ceea ce pare să fi fost camera unei fetițe, căci are pereții acoperiți cu tapet impermeabil roz pe care sunt Împrăștiate zâne și personaje din lumea lui Walt Disney. Pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
analizeze ceva auriu care lucește pe mochetă. E un cartuș. Și totuși În Încăpere nu este nimeni, iar glasvandul care dă spre terasă e bine Închis. — Vino, repetă agentul simplu. Se Întoarce. Traversează din nou salonul și intră În pasajul Îngust care duce spre o bucătărie strâmtă. Vede coșul de gunoi - aproape gol. Vede o pată mică, roșie ca o picătură de ceară pe dalele Întunecate. Privește apoi dulapurile, rafturile, frigiderul mascat În perete - Îi pare că a mai văzut undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
strâns și răsucit de bătăile ei, apoi a ieșit în același periplu nebunesc pe alte canale, până când a ajuns din nou de unde plecase. A străpuns iarăși vena și-a ieșit puțin lângă locul de intrare, la timp ca să prindă fâșia îngustă ce se furișa fâlfâind. Contactul cu propriul lui corp a fost o nebunie. Nu-și imaginase că prin mișcarea asta circulară poate să atingă un stadiu atât de înalt de fericire. Era acum ca un cerc mototolit, ca un continuum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
minte. A deschis ochii și l-a izbit miracolul. Nimic din ceea ce văzuse înainte nu mai era așa. Lumea se deschisese într-o mie de culori. Fiecare părticică a ei i se deslușea acum: iarba măruntă, bătută deasupra pământului, cărarea îngustă care ducea în sat, pădurea din zare, cerul și fluierașul mic din mâinile lui Pampu, care erau acum mâinile lui. Pe gât îi apăruseră două puncte mici, dureroase - orificiile prin care se strecurase înăuntru și pe unde ieșise să regăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]