4,649 matches
-
petale, scrie postfețe. Memorii din cenacluri. Am scris despre Universitas ca să Înțelegeți În profunzime, prea sfioase cititoare, ce reprezintă rujul, absolutul, umilința, numărul 69, telenovela, clonarea, surdina, Îmbrăcatul În fața oglinzii, goana printre rînduri, mașini, nori de Coca Cola, sifonați, stele Întunecate de eșapamentul mitologic, anacolutul, Împăierea, jurnalul unui cinefil 4x4, iubirea pură, cititul orei pe cadranul ceasului, călăuzele, amintirile, cuvintele Înainte, cuvintele Înapoi, Capra cu trei iezi, introducerile, preludiile cu filet sau invers, notele de subsol, hidrologia, oximoronul, vîntul, Tinerețe fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
laicii) unul dintre cei mai prolifici poeți ai momentului, Ion Gheorghe. El scrie cu comuniști În diferite gazete de perete, printre care și Socialistul. Analogii, interferențe, greci. Iată poezia Iocasta. Ion Gheorghe zice că e patria. Pe urmă universul se Întunecă. „Și voi, fiii și bărbații Iocastei, / Ajungeți din eroare tragică / Lucrare a sorții-n iatacul reginei, / Incestuoși vă omorîți unii pe alții.” Confuzia e instalată, pentru că dacă vă omorîți unii pe alții e greu de presupus că mai aveți timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a emigrat În Olanda În ’49. Foarte Înalt, foarte slab, Îi plăcea coniacul. Mi-a rămas de la el o poză. Bănuiesc că e din Olanda, se vede o moară care stă, el se uită la ea, apoi la mine. E Întunecat. Bunica e supraexpusă. Grecoaică. De o mare frumusețe, nu l-a urmat la Amsterdam, a rămas În București ca să se uite la telejurnal. A prezis că voi ajunge un om mare. Am ajuns un anonim redactor de carte. În primii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de copiii lor. Și mai observam ceva. La burse se duceau numai ei, scriitorii bărbați, nicio singură mamă. Încă o confirmare pentru mine că scriitoarele sunt mai oameni decât scriitorii - părere mai veche, fără supărare! Prin 2005 lumea s-a întunecat prima dată pentru mine. Atunci a murit Prietenia, atunci s-a clătinat încrederea în ceea ce numeam solidaritate, onestitate, recunoștință. Atunci a început depărtarea mea de așa-zisa lume literară, ba chiar față de literatura produsă de unii breslași - dacă era produsul
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
cap. Pat Keefer ieși din bar. Ed se dădu jos din mașină și fluieră. Keefer veni spre el. Ed Îl duse undeva mai departe de Inez. — E tot aici? Da, beat pulbere. Îmi luasem gîndul că mai vii. O alee Întunecată lîngă bar. — Unde e polițaiul care-l are În grijă? Mi-a spus să-l salt eu. E În jurisdicția comitatului. Tovarășii lui au șters-o, așa c-a rămas numai el. Ed arătă spre alee: — Adu-l acolo Încătușat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
implor pe Isus: - De vrei, știu că poți împăcarea Cu Tatăl Prea sfânt să-mi aduci, Căci sufletu-mi cere iertarea, Isuse, să vii să-l ridici! Abia se zărește speranța De tot ce se-ntâmplă în jur, Nori negri întunecă viața, Azi totul devine obscur. Mai lasă-Ți cu milă iubirea Să vindece plâns și amar. Îți caut cu dor azi privirea Și urc prima treaptă de har.
Golgotha mea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83297_a_84622]
-
le descrie mai târziu. Coșuri subțiri și case țipător colorate se ghemuiau între vălătuci moi și alburii de ceață în depărtările umede, copăcei rahitici adăposteau păsări, pâlcuri anemice de arbori se alăturau drumului și doar după un timp orizontul se întuneca de pădurile viguroase ca niște armate înstăpânite pe un pământ străin de oraș. Nu le arunca decât o privire. De acum trebuia să răspundă întrebărilor tot mai nerăbdătoare ale Ioanei Sandi, cuprinsă de o frenezie sporindă, pe măsură ce lăsa orașul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce face. Cum să-și lase casa singură, cu chiriașii ăia care nu sunt în stare nici să plătească singuri lumina? Cum de unde știu? Ea mi-a spus! Ați adus toate lucrurile de la spital? Eu nu mai stau mult, se întunecă și, până ajung la mine acasă, mai fac o oră. Vrea cineva cafea? Câte sunt? stați să vă număr. Sună telefonul, răspunde tu. Pe mata te caută, domnule Andrei Vlădescu, o duduie. I-a răspuns Ioanei Sandi. S-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și a prins în ținte, pe pereții goi și murdari, reproduceri după mai multe peisaje nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome, toate numai pete de culoare. Dar pereții continuau să fie întunecați și triști. Și-a scos din cămăruța lui, unde lăsase numai biblioteca acoperind de sus până jos un perete, covorașul uzat, care, întins în camera mare, arăta incredibil de sărăcăcios. Avea să se obișnuiască cu el. Și, în timp ce telefonul suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unde și de ce apare acest orgoliu, în fiecare din noi? Nu cumva, cel mai adesea, este o mască pe care trebuie s-o ridicăm cu precaută atenție, pentru a nu tulbura apele de dedesubt, a căror oglindă s-ar putea întuneca, precum atunci când se arunca o piatră, de norișori de praf fin ridicați de pe fund? Pentru că este foarte posibil ca nevoia de iubire pe care n-o mai mărturisea, de la o vreme, decât lui însuși, ba chiar rareori, în momente când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-l lase acasă, ca și cum ar fi avut treabă sau n-ar mai fi avut chef de nimic. După-amiaza scurtă trecea încet și cerul cenușiu încremenit într-o nemișcare rareori tulburată de vreo fulguire palidă se încăpățâna să nu se întunece. Privea pe fereastră orașul tăcut și mort. Luminile aprinse în câteva case erau lipsite de viață. Ceasul electric se agita sub clopotul de sticlă, dar altceva nu se mai auzea. Privea în gol, spre spațiul înghețat, cu pumnii strânși vârâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
învețe. Dar asta n-o pot înțelege eu, pentru că trebuie să te oprești la un moment dat și să trăiești fără să te mai urmărești trăind și să te întrebi de ce ai făcut cutare și cutare lucru. Obsesiile astea au întunecat mințile multor oameni. Dar nu mă pot desprinde de el și nici nu vreau, pentru că am ajuns să fac la fel și să mă uit în jurul meu și să văd cu un ochi critic. Și descopăr că dintr-o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tine meseria și dorul ăla al tău de-a scrie te înghite și nu te urnește nimeni. Îmi spune că mă iubește și nu i-o cer eu; și tu n-ai făcut-o niciodată. Râde tot timpul, nu e întunecat și apăsat de probleme ca tine, mă târăște după el la teatre, spectacole cu muzică pop, prieteni și petreceri; aștept asta de-o viață. Nici nu i-am spus o vorbă că aș ține la el sau chestii de-astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gândea că seara sau mâine sau peste o altă zi va avea un pretext să-i telefoneze, sfârșitul examenelor sau începutul lucrării de licență sau orice altceva, dar reușea să readucă vraja. Până către seară, când odată cu amurgul toate se întunecau în el și în mintea lui și nici o vorbă sau fir sau pretext nu mai aveau putere, sfărâmate și înlăturate de amărăciuni, spaime, deznădejdi, groază care înaintau cadențat și atotstăpânitoare. Noaptea era cu desăvârșire a lor, iar somnul, cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
totuși eram de neconsolat. Mi-au spus după aceea că părea că nu mă voi mai opri niciodată din plâns. Dar au reușit până la urmă să mă schimbe, să mă îmbrace și să mă mâne în lumea exterioară unde se întunecase deja, pentru că se anunța o ploaie torențială. — Ce rușine, spunea bunica. Îi spusese verde unuia dintre îngrijitorii bazinului părerea ei, lucru de nedorit nimănui. Trebuia să puneți un anunț. Sau o diagramă care să ne spună care e temperatura apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
imaculat. De aceea, când m-am retras în bucătărie și am aprins spoturile de 100 de wați ale căror fascicule de lumină pură explorau fără teamă fiecare colțișor care sclipea de curățenie, mi-am recăpătat încrederea de sine. Afară se întuneca încet-încet și primul lucru pe care l-am văzut în chiuveta de bucătărie a fost imaginea feței mele, planând ca o nălucă în fața ferestrei de la etajul al cincilea. Aceasta era fața căreia i se adresase Fiona în ultimele minute. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pagină făcută de voi marți. — Aia cu LESBINELE LABURISTE ȚICNITE INTERZIC AUTORI CLASICI AI LITERATURII PENTRU COPII? — Da, aia. A râs de s-a prăpădit. Și, zău așa, toți avem nevoie de puțină relaxare în perioada asta. Fața i se întunecă din nou. Știi că se vorbește de o nouă schimbare la conducere. S-ar putea ca Heseltine să atace. E o nebunie. Curată nebunie. — Postul liber de care vorbeai... îi suflă Hilary. — A,da. Henry mențonă numele uneia dintre marile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
carne prinse între dinții lui, auzeam perfect când amestecul cleios de brânză și pâine terciuită i se lipea de cerul gurii și trebuia dislocat cu limba scormonitoare. Apoi totul a început să se piardă în ceață, în vagon s-a întunecat și mai mult, podeaua a început să-mi fugă de sub picioare și am auzit pe cineva spunând: Atenție, leșină! și ultimul lucru de care mi-a amintesc este că m-am gândit: săracu’, nu e de mirare cu astmul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-i poată răspunde, zări ceva la orizontul îndepărtat. Iat-o! Iubita casă părintească. Prima impresie a lui Phoebe despre Winshaw Towers n-a fost încurajatoare. Cocoțată aproape chiar pe coama unei coline întinse și amenințătoare, clădirea lăsa adânci umbre întunecate pe terenul de sub ea. Grădinile încă nu se vedeau; dar Phoebe deslușea deja o zonă dens împăturită care ascundea casa când te apropiai de ea, iar la poalele dealului era o întindere mare de apă mohorâtă și searbădă. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am dat un interviu acum câțiva ani. Era genul de om băgăreț, recunosc. În orice caz, lucrurile s-au liniștit. Slavă Domnului. Ajunseseră la aleea principală. Roddy viră și intră pe ea și imediat s-au cufundat într-un tunel întunecat de frunziș. Poate că în zilele de de mult, era suficient de lată pentru a încăpea pe ea un vehicul destul de mare, dar acum parbrizul și tavanul lor erau atacate permanent de viță, iederă, plante agățătoare și de crengi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și persoana care o “însoțește“. Apropo, trebuie să cobor să aprind lumina de pe scară pentru ei. Pyles o să uite precis. Mă întorc să te iau peste vreo zece minute și am putea face un tur al casei până nu se întunecă de tot. — Și tatăl tău...? Zâmbetul lui Roddy nu exprimă absolut nimic. — Ce-i cu el? Se lăsase amurgul. Roddy și Phoebe stăteau pe terasa care dădea spre iazul Cavendish și beau un Chateau-Lafite din 1970, scos atunci din pivniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ochelari bifocali din buzunarul cămășii și se aplecă pentru a cerceta dovada crucială pe care o căuta de aproape treizeci de ani. Mi-e rușine să recunosc că am simțit un dram de satisfacție meschină când am văzut cum se întunecă brusc la față, dezamăgit. — O, făcu el. — V-am spus. Însemnarea lui Lawrence conținea doar trei cuvinte, scrise cu majuscule. Ele erau biscuit, brânză și țelină. Ibricul începu să fluiere. Findlay opri gazul și umplu ceainicul, apoi se aplecă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Își petrecuseră luna de miere într-un hotel din Lake District, cu vedere spre Derwent Water; și exact în acel hotel, douăzeci de ani mai târziu, George s-a pomenit bând singur, într-o seară de iunie rece și umedă. Întunecată de alcool, mintea lui încă mai păstra vie în amintire noaptea neplăcută a nunții. Deși nu se putea spune că i se opusese, pasivitatea rece a lui Dorothy era ea însăși un obstacol și, pentru a fi și mai umilitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șeful departamentului de actualități de la una dintre cele mai mari companii de televiziune fuseseră foarte încurajatoare: Beamish spusese că atâta timp cât era el în postul respectiv, va face tot ce-i stă în putință ca să fie susținut filmul. Începea să se întunece. Graham aprinse lumina și trase perdelele. Cabina de montaj - de fapt dormitorul din spate al casei lor din Edgbaston - era chiar deasupra bucătăriei și o auzea pe Joan mișcându-se dedesubt, făcând ultimele finisaje la masa de seară. — Pistele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Alex la ora la care mă rugase să‑l sun. Uitasem pur și simplu să fac ceva atât de simplu pentru cineva care nu părea să aibă niciodată nevoie de nimic din partea mea. M‑am așezat În biroul de‑acum Întunecat și tăcut și am ridicat receptorul Încă umed din pricina mâinilor mele asudate din timpul ultimului apel primit de la Miranda cu numai câteva minute În urmă. Telefonul lui de acasă a sunat până când a intrat robotul, dar a răspuns imediat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]