4,115 matches
-
mi se întâmpla deseori să jignesc pe cineva neintenționat, vorbind de dragul logicii sau de dragul argumentării. Îmi răsuna în gând remarca naratorului când se referea la Mihai: subțirele și tristul umor acid al cancelarului... sau la meditația gravă în care era adâncit... purtându-și povară cu melancolică răbdare. 10. Odată ajunși la Comitetul de Cultură, imediat sunt invitat în biroul Contabilitate, fără Valy. Da.-îmi ziceamtoată mișcarea aceasta miroase a regie și la propriu și la figurat. Odată intrat în somptuosul birou
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de ajutor de cealaltă parte, animalului, întrebându-l: — Dacă mi-ar da voie căpitanul, m-ai lua cu tine să căutăm „Marea Caravană“? Targuí-ul refuză cu un gest: — „Pământul pustiu“ nu e pentru tine. Doar noi, neamul imohag, ne putem adânci în el. — Aș veni cu trei cămile. Am putea lua mai multă apă și provizii. în caravana aia prisosesc banii pentru toți. I-aș da o parte căpitanului, cu alta mi-aș cumpăra transferul, și tot mi-ar mai rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unuia dintre acei șireți „Fii ai Vântului“, aparent simpli ca mod de viață, dar extrem de complicați în realitate. Luă binoclul de pe scaun și-l îndreptă spre bărbatul ce devenea un punct tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv foarte serios. Auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și în fața ochilor săi se afla confirmarea proverbului, căci, întinzându-se până îi pierdeai din ochi în depărtare, își înălțau frunzele spre cer peste douăzeci de mii de palmieri, fără să le pese de zăduful înăbușitor, fiindcă rădăcinile lor se adânceau în apa clară și răcoroasă a sute de izvoare și nenumărate puțuri. Era, într-adevăr, un spectacol frumos, chiar și cu soarele ce te bătea în cap, drept și imparțial, dezolant și copleșitor, pentru că înăuntru, în imensul birou întunecos, apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în spatele unei dune sau străbătea fără să se rătăcească un drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune și să mă adâncesc în nisip. Nu, n-o să te bucuri, zise. Aici adie vântul. Mai mult sau mai puțin, te răcorește și te ajută să respiri. Râurile de nisip se formează în drumurile vântului. Dar „pământurile pustii“ sunt ca niște gropi moarte, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm. Nu va lăsa cămilele să meargă în șir indian, ca să nu se facă o potecă vizibilă, ci toate patru împreună, și asfel copitele lor nu se vor adânci în nisipul tare al dunelor. Iar dacă nisipul e moale, vântul șterge urmele în mai puțin de un ceas. Făcu o pauză, în timpul căreia ceilalți îl observară, așteptând. — Tuaregii călătoresc noaptea și se opresc la răsăritul soarelui. Dumneavoastră nu decolați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi devenit dacă ar mai fi rămas încă vreo câteva săptămâni în larg. Respingătorii viermi ajunseseră deja la patru centimetri lungime și unul diametru și, introducând o crenguța în găurile formate, era ușor de constatat că unele dintre ele erau adânci de opt centimetri. Doar vreo cinci dintre ele ajunseseră până pe partea cealaltă, provocând scurgeri de apă aproape neglijabile, însă numărul imens de găuri din exterior le permitea să-și formeze o idee clară cu privire la gravitatea pericolului prin care trecuseră, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni... Erau oare? Îl privi îndelung pe când trăgea guta fără să se grăbească, punea în cârlig ca momeală un vierme pe care îl scotea din nămol și lansa din nou unealta în apă, adâncindu-se mai departe în lectură. Erau oare prieteni? N-ar fi băgat mâna în foc. Relația și chiar conversațiile lor erau ca între prieteni, dar nu poți ști niciodată... Trebuia să-l accepte așa cum era, sau să-l uite. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
gîndit că distanța și timpul nu fac decît să accentueze lipsa cuiva, absența și întrebările rămase fără răspuns se ascut ca lama unui cuțit, cu fiecare an nedumerirea de a nu primi răspuns devine din ce în ce mai profundă, în loc să se șteargă se adîncește și se transformă în tristețe, în amărăciune, în durere sufocantă, o rană care nu se închide pentru că nu are cum. Și cum să justifici ceea ce nu poți să-ți explici? De ce a dispărut din peisajul meu o persoană care a
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
răcoare, pentru a vedea diferența dintre iad și rai. Cum ziua aleasă de Cel de Sus era o duminică, mi-am instalat balansoarul în umbrar, am desfăcut o bere, am închis ochii și m-am scufundat în meditații adînci. Dar adînci de tot, nu glumă. Viața mi se perinda ca într-un film și eu analizam rostul și, mai ales, esența interesantului periplu al unei ființe omenești pe pămînt. Mă minunam de complicata structură creată de Dumnezeu și nu acceptam ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cerere decît din imbolduri și instincte, Roxana vorbea cu sine și își descria trăirile. "Erai în mine și te simțeam copil Te zămislisem parcă și-ți ofeream un sîn Plin de lichidul vieții... Te declaram stăpîn." Poeții, care se credeau adînci ca Eminescu, chițcăiau pubertin și se uitau fie la picioarele poetesei, fie la sînii ei frumoși, fiind gata oricînd să-i înhațe și să o soarbă pe Roxana cu totul. Pentru că fata aceasta era într-adevăr frumoasă tare. Profesorul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
maculează, capătă trăsăturile vulgare ale propriei mele fizionomii. Am obosit. SÎnt sigură că Grigurcu, care nu-i cunoaște decît poezia, ar putea să-l descifreze mai bine. Așa cum stă acum, de cînd s-a trezit, În halatul cafeniu de casă, adîncit În Scrisorile persane ale lui Montesquieu, pare un personaj dintr-o lume mai veche, care știa să se abandoneze total Într-o stare, Într-un gest, o lume care avea timpul. Sună la ușă. Iar. Înnebunesc. Du-te tu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca doi roboți programați pe cîteva propozițiuni invariabil aceleași. Ai plătit telefonul? E gata masa? Nu mai fuma. Ți-ai luat medicamentele?) Se răsucește cheia În broască. Domnul D. intră pe ușă. Se așează În fotoliu. Despăturește ziarul și se adîncește În lectură. Doamna E. se duce la bucătărie să Încălzească mîncarea. Deodată fața i se crispează de durere. Simte În partea dreaptă, sub coastă, o Înțepătură, care devine tot mai persistentă. Se Înmulțesc cutiile de medicamente, cadourile de Crăciun sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe Guță cînd o adoarme pe... mai bine căutați caseta aia cu Julio Iglesias. — HÎhîhÎ! PÎnă și venerabila noastră amfitrioană e moartă după Sulio! Doamna E. se duce vădit iritată la bucătărie. Domnul D. moțăie În fotoliu. Algazi s-a adîncit În lectură. Niki Bârsan s-a tolănit pe canapea alături de Wanda. Fixează atent o țigară mînjită de ruj care arde singură În scrumieră. — MÎine o să vuiască tot orașul. Asta și vreau! Că nu te simți bine, dacă nu-ți cari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un ritm imaginar o senzație de deplasare o lădiță cu scule bune de deschis orice ușă Înțepenită mă descurc destul de bine și ea o să mă laude și o să mă spele pe cap și o să-mi dea cu parfum și seara adîncit În lectura cuirasatului Tirpitz o și aud) — Nu, au devenit insuportabile, dragă. Te tratează ca pe un cerșetor. O Întreb politicos dacă a adus și mușchi și-mi răspunde după cinci minute că nu e oficiu de informații. Ăsta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-i dau și lui — Păi d-aia n-avem noi ce mînca că trebuie să hrănim javrele hrăni-i-ar hingherii să-i hrănească, ăștia ar trebui duși În lagăre de muncă, ăștia și țiganii, plaga societății țse tot adîncește crăpătura asta de la cutremur pe care urcă furnicile cară fărîmituri mai mari decît ele altele le cară pe cele moarte fel de fel de neamuri de obiceiuri) — ...la Choisi Mangâru ce domnișoare de familie, pian, franceză, altă lume țca-n cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce se referă, dar nu pot. Și eu am un tub de aer și o mască, dar nu ies niciodată mai în larg de locul unde ating fundul mării cu vârfurile degetelor de la picioare. Iar în Naxos, unde apa se adâncește dintr-odată, un singur pas te desparte de largul mării. Ceea ce m-a îngrozit, în puținele dăți când am încercat să fac scufundări, e uriașa întindere de albastru pe care o vezi când te uiți spre largul oceanului. Faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uitându-mă cu ochii mijiți prin gaura rămasă în peretele-raft. Mi-am apropiat ochii de cotoarele cărților și am văzut alte cărți cuibărite în beznă, întunecate și greu de identificat. M-am întrebat din nou, în treacăt, dacă rafturile erau adânci sau dacă pereții înșiși erau făcuți din cărți. Am pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor, când am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să pornească spre plajă. Am trecut ca o rachetă peste barul taberei și peste taverna cu felinare colorate, peste șirurile de umbrele albe și pe deasupra apei de un albastru luminos care se transformă repede în albastru-închis, sobru când oceanul se adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe care i-am cunoscut erau Îngroziți de Îmbătrânire, tot timpul se gândeau la vârsta lor. Această obsesie a vârstei apare foarte devreme - am Întâlnit-o la oameni de douăzeci și cinci de ani - iar după aceea nu face decât să se adâncească. Am hotărât să mă opresc, să ies din joc. Duc o viață liniștită, lipsită de bucurie. Seara citesc, Îmi fac ceaiuri, băuturi calde. În fiecare weekend mă duc la părinți, mă ocup mult de nepotul și de nepoatele mele. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
următoarei zile, roata de rezervă a Alfinei s-a desprins din suportul ei și-a luat-o la vale. Câteva sute de metri, roata a mers cumpătat, mai admirând priveliștea, mai storcoșind o zmeură, dar apoi, pe măsură ce panta drumului se adâncea, a căpătat viteză. Și-a luat rămas-bun veselă de la șosea pentru a străbate un gard viu, aproape răsturnând-o pe bunicuța care culegea lucernă În spatele lui, a trecut ca o sălbăticiune prin porumbar, scoțând fulgii din păsări și iscând decolări
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
citeam, în adevăr, mult. Se afla în livada noastră o bancă putredă și plină de mușchi care toată vara mă suporta pe mine și vraful de cărți ce-l căram subsuoară. Pînă se însera și răsărea cea dintîi stea, rămîneam adîncit în strania realitate a șirelor de carte, mai cu relief decît cea din jur pentru care devenisem un leneș. Trebuințelor mele sufletești arta le răspundea într-o măsură mult mai mare decît altele. Cînd cineva mă striga, tresăream, dar cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu gest teatral și scrîșni răgușit: - Maestre, v-o las în cinșpe lei. - Ho-ho, făcu poetul, Nenorocitul nu știe că ieri am dat-o p-a mea cu șapte... Din ce în ce mai mult îmi căutam satisfacțiile în lectură. Aproape cu disperare mă adînceam într-o patimă care avea darul să-mi vlăguiască vitalitatea. La ceasul la care toți colegii mei se plimbau cu fetele prin parc, eu ieșeam tehui de cap din bibliotecă, împleticindu-mă pe sub pereți. Simțeam un soi de resemnare. Atunci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
că pînă atunci întrebuințase o ortografie greșită. Pentru toți chestiunea aceasta apărea ca una minoră. Vorba lui Jugan, îndefinitiv, oricum ar fi fost scrise, orice nătărău înțelegea ce voiau să spună vorbele de pe tablă. Reușisem să mă detașez de colegi. Adîncit în mine, le auzeam doar glasurile care se impuneau agresiv, chipurile deabia dacă le întrezăream. Din cînd în cînd totuși nutream un cu totul omenesc îndemn de a mă apropia de ei ca de niște semeni. După ce se pîrau ca să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fără griji pe platforma deschisă și lasă vântul să le bată direct pe chipurile sălbatice. În curând tramvaiul o să fie doar o amintire, iar sub ei se vor afla într‑o mașină nouă. Prăpastia dintre Hans și gemeni s‑a adâncit și mai tare aici, unde mai sunt și alți oameni de față, care se uită la ei. Anna și Rainer erau sus, Hans era (încă) jos, dar această situație n‑avea să mai dureze mult. Dacă nu e curentul provocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]