6,798 matches
-
aproape excitant al așteptării ca ceva să se întâmple persista, ca o miasmă de speranțe tenebroase. Și el trebuia, de asemenea, să aștepte în propriul lui interes. Trebuia să știe, să afle pentru el. Și, în plus, era și Anrella! Agățat de gardul metalic, cu mușchii începând să-i obosească, Craig se gândi înverșunat la Anrella. Cu excepția acelei izbucniri uimitoare din ziua când se confruntase cu ea, cu trei săptămâni înainte, ea încercase din răsputeri să readucă relația lor pe vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
sau pe care, poate, nu l-ai iubit niciodată! Ce bine e să te scoli dimineața fără să fii nevoit să spui "Vă urăsc pe toți", îl parafrază Filip. Neiubind nimic ce ține de viață te-ai detașat de ea, agățându-te în schimb cu disperare de ideea morții, în speranța că "acolo" vei găsi o lume compusă din elemente de care te vei putea atașa sau, cel puțin, o lume în care atașarea nu este o condiție obligatorie supraviețuirii. Ha
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de piele, un vas mare de alamă ca un cuptor de alchimist. Gâtul lung, subțire și arcuit, pornea din josul vasului, terminându-se într-un cap de șarpe deasupra umărului. Bragagiul alegea una din cănile de cositor, mari și zornăitoare, agățate în cârlige de chimir și se înclina, făcând licoarea de mei să traseze prin aer un arc de cerc. Roiuri de viespi ornau și dădea viață alamei. Harapnice îndemnau caii aduși la vânzare să urce la deal căruțe cu roțile
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
altul a sentimentului pentru femeie și a sentimentului pentru natură; eternitatea splendidă a universului, exasperând în om conștiința obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului, când moartea începînd să-i trimită crainicii, el se agață încă și mai cu spaimă de viață și când femeia iubită, în voința ei de a nu muri, își întinde brațele către altul, către bărbatul tânăr, către acela care-i făgăduiește mai sigur nemurirea. 17. ...a cere unei femei libere
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a stârnit totul. În urmă, zi cu zi, ideea a fost confirmată mereu, inconștient, de fapte: de aspectul nou, mai bogat, al frumuseții ei, de temperatura urcată a feminității ei și de cei patruzeci de ani ai tăi, care se agață de viață... Și recunoaște că toate amintirile curate despre fata de altă dată măresc, și ele, tumultul tău din suflet, ca apele cristaline din munte, care alimentează râul tulbure din șes. Nici o femeie, când începea să-ți apară ca unică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
altul a sentimentului pentru femeie și a sentimentului pentru natură: eternitatea splendidă a universului exasperând în om conștiința obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului, când moartea începînd să-i trimită crainicii, el se agață încă și mai cu spaimă de viață și când femeia iubită, în voința ei de a nu muri, își întinde brațele către altul, către bărbatul tânăr, către acela care-i făgăduiește mai sigur nemurirea. Voința de a nu muri, exprimată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o necesitate ontologică, vitală, aici numai ca un succedaneu, un stimul psihic și intelectual. Lucrurile sunt cu mult mai complicate. Căci personajul are teamă de femeie (citește vitalitatea și spontaneitatea ei), dar la cei patruzeci de ani ai săi se agață de viață, iubirea fiind un remediu împotriva morții. Prin iubire, Emil Codrescu se întinerește. Infuzia de tinerețe, cu toate gesturile adolescentine subadiacente, dezvăluie un alt suport al aventurii sale. Handicapat sentimental, frustrat erotic, aproape bătrânul personaj simte nevoia unei compensatoare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
reprezenta pe Mașa, tot În rochie de mireasă, și pe vizitator, În chip de mire, Îmbrăcat Într-un costum În carouri, de genul celor pe care-l purtau prin anii ’30 gangsterii de la Chicago, cu un trandafir de culoarea sângelui agățat de rever. - Ce-i asta? tresări uimită Mașa. - Viitorul, răspunse cu satisfacție Extraterestrul, pocnind din degete și destinzându-se printr-un căscat. Mașa mai-mai că nu izbucni În plâns. Măritișul, după amara experiență pe care o avusese cu fostu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Extraterestrul... - Ce ați spus? - Ce fel de demoni invoci, ce dezlegări, ce invidii, ce farmece? - M-am rugat și eu, după cum am Învățat de la străbuni. - De la străbuni, o Îngână vizitatorul. Ai Învățat toate astea de la niște babe, care văd demoni agățându-se și de propriile lor fuste. - Poate că știu ele ceea ce știu... - Superstiții, obscurantism, făcu Extraterestrul. La noi de mult au dispărut toate astea. Noi nu mai avem nevoie nici de cruci, nici de icoane și nici măcar de credință. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Acum ea e bătrână, iar glanda i s-a atrofiat de la sine. Mult timp a fost supravegheată Îndeaproape. Se mulțumea să stea În cușca ei și să se roage În gol. Simțindu-i neputința, ceilalți o duseră În afara orașului și agățară cușca de un stâlp de sare, lăsând-o pradă soarelui și vânturilor. Acum, probabil, n-a mai rămas din ea decât o grămăjoară de cenușă amestecată cu oase, bucăți de piele și nisip, din care totuși continuă să se Înalțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
groază de copii...“ Sprâncenele arcuite ale Mașei se Încruntară la gândul că, umblând atâta În căutarea necunoscutului, ar fi dat peste o casă din care s-ar fi arătat o nevastă bărbătoasă, ținând În brațe un plod și cu alții agățați de poala ei. Ce i-ar fi spus femeii? Că stai să vezi, că pe aici și pe dincolo, „l-am cunoscut pe soțul tău, care mi-a promis marea și sarea, dar nu mi-a spus că-i Însurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
păhărel de rachiu. Mașa aduse din cerdac șapte castraveciori de mărimea degetului mare, intră cu farfuria În bucătărie, luă un cuțit și tăie castraveciorii rotund-rotunjor, În felii mici-micuțe, după care, aruncând o privire În ciobul de oglindă ce se afla agățat În perete și aranjându-și un pic fusta, intră În camera unde se afla oaspetele ei venit din alte galaxii. Extraterestrul Își terminase Între timp de băut cel de-al doilea sau al treilea păhărel, Îl umplu și pe al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu adevărat liber. Abia În afara materiei poți deveni liber-cugetător. Materia anorganică, mai spuse el, conține mai mult suflet decît cea organică. Organicul e ultimul stadiu al decăderii pe care o cunoaște spiritul. Și ceea ce mă exasperează e că voi vă agățați cu dinții de acest organic. Vă țineți ca un scai de fusta lui. Extraterestrul dădea semne de oboseală. Se pare că alcoolul dat pe gât păhărel după păhărel Începea ușor-ușor să-și facă efectul. Ochii Îi sticleau din ce În ce mai rigizi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce emana un miros extrem de neplăcut. Dacă n-ar fi fost musafirul, Mașa nu s-ar fi sinchisit nici de murdărie, nici de miros. Ci ar fi luat pur și simplu farfuria, ar fi șters-o cu prosopul de bucătărie agățat În cui deasupra ușii și ar fi așezat frumos farfuria În dulap peste celelalte farfurii. După câteva zile, mirosul de scrumbie și castraveciori s-ar fi evaporat sau s-ar fi amestecat cu celelalte mirosuri din dulap, iar izul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
simplu terchea-berchea care, umblă de ici-colo, căutând să se aciuască la bătrânețe Într-un loc mai cald. Toți vin, Își fac mendrele, apoi Își iau catrafusele și pleacă În lumea lor... Pe urmă ia și aleargă după ei și te agață de genunchii lor! Se șterg de tine ca de-o cârpă, te calcă În picioare și, pe deasupra, te și scuipă În obraz...“ Oare răposatul Onisei nu se oploșise și el pe la casa ei, căutând aceeași alinare? Beția Îl Împinsese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cel mai ticălos omor, tot ce-i păcat, păcate de tot soiul, mă-nvinuie răcnind: ești vinovată! Nu-i om să-i fie milă dacă mor...“ Cuvintele sunau straniu În gura ei rujată strident. Ghebul de cârpă pe care și-l agățase pe unul dintre omoplați aluneca pe burtă, conferindu-i un aer extrem de caraghios, astfel că trecerea de la Încrâncenatul Richard la jucăușul Puck se făcea cât ai fi bătut din palme: „Ai ghicit. Eu sunt un duh ce zboară o-ntreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oraș și un stilou. Un astfel de instrument de scris, la Brodina, nu avea decât domnul Serapion, directorul școlii, căruia copiii, nu se știe de ce, Îi spuneau și Mecadosta. Stiloul era negru, lucios, gros cât degetul arătător. Directorul Îl ținea agățat În buzunarul de la piept. Avea o peniță strălucitoare, aurie și Încă două inelușe care te orbeau. Toți abia așteptau clipa când directorul școlii desprindea stiloul din buzunarul de la piept și-l așeza pe catedră. Stiloul servea mai mult ca element
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cuiburile lor, ce semănau cu niște mușuroaie. Veneau tot mai multe și mai multe. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic bătrânii ieșiseră În ninsoare cu prapurii, cu icoanele făcătoare de minuni, ferecate În argint suflat cu aur, zadarnic coborâseră crucea de lemn, agățată deasupra iconostasului, pe care o desprindeau de la locul ei doar În noaptea de Înviere, zadarnic Își pusese preotul Fadei pe creștetu-i pleșuv sfântul potir, pe care-l folosea la Împărtășanie, zadarnic colindase Nicanor Însoțit de Fevronia și de babulea, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el borcanul: „De soartă am Înțeles că nu te temi, dar ce zici de consoartă?“. Ippolit Își roti ochii săi albaștri asupra celor douăsprezece fețe ce chicoteau, Înghiontindu-se cu coatele. Privirea sa se opri asupra locului unde cândva fusese agățat portretul tătucului tuturor popoarelor. „Bine țintit, replică brigadierul, țintit la fix. Dar vă Întreb: ce Înțelegeți dumneavoastră prin cuvântul «consoartă»?“, replică el, ridicându-și semnificativ degetul arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lui. Mai mult, Îi admirase cuvintele meșteșugit construite adresate muncitorilor precum și a altor persoane care venise la el cu diferite treburi, Încât ea sărmana, se simțise mică - mică de tot. Pe loc, imaginația ei o transformase Într’o frunză rătăcitoare, agățată de aripile unei violente furtuni, fără orizont și punct de sprijin, departe de orice speranță...!! În biroul tehnic al fabricei de mobilă, lume multă. Tony Pavone făcu prezentările cu cei doi tehnicieni pentru care de fapt venise, iar În cele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la nota de plată Încă patru sticle cu vin, hotărât, să nu intre În disgrația celor doi cheflii, ridicându-se dela masă oarecum magnetizat de băutură și,de timpul pierdut. Afară, adia un vânt rece, pătrunzător. Îmbrăcată sumar, Atena se agăță de brațul bărbatului căutând adăpost, murmurând: „Te superi...?” Drept răspuns, Tony Pavone o adăposti cum putu mai bine, zâmbindu-i drăgăstos. Se urcară În autobuzul care nu Întârzie să vină, În timp ce Atena se minuna. „Fantastic...!! Cum a putut slăbănogul acela
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o constate În a doua jumătate a zilei, atunci când bărbatul de lângă ea o privise Într-un fel anume. Mai precis, puțin mai târziu, atunci când Îi luase apărarea În fața nesuferitului acela de Lakner iar În prezent Însuși faptul plimbării În oraș agățată de brațul lui. Bănuielile fetei se confirmară În momentul când Tony Pavone,se opri În dreptul unui local pe care i-l arătă. „Mai ai puțin timp...?” „Vai mie...” - oftă prelung Atena lipindu-se cu sensibilitate de el. „Dacă ași avea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
leșin, spintecă apa Învolburată Într’o coborâre continuă, fără sfârșit!! Atunci Însă, când nu mai Întrezărea nici o altă alternativă de-a scăpa din fioroasa prăbușire, se pomeni cocoțat În spinarea unei reptile care-i zâmbea complice...! De frica morții se agăță cu disperare de unul din brațele giganticei viețuitoare făcând corp comun, salvându-se! După câteva secunde reptila Îl privi semnificativ, apoi cu o viteză uluitoare descrise un arc de cerc scufundându-se În adâncul lacului ce părea fără sfârșit...! De
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]