17,219 matches
-
am deja tot ce aveam nevoie să știu despre această istorie, Va trebui să-mi explicați mai bine, așezați-vă, nu stați acolo proptit ca doamna aceea cu căldarea goală. Câinele apăru brusc, ieși sărind, lătrând din spatele unor arbuști și alergă drept la comisar, care, instinctiv, făcu doi pași înapoi, Nu vă fie frică, spuse soția medicului apucând în trecere animalul de zgardă, n-o să vă muște, De unde știți că mi-e teamă de câini, Nu sunt vrăjitoare, v-am observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și cu posibilități, iar restul zilei, anticipăm deja, nu avea să fie diferit, toate ziarele aveau să se vândă, cu excepția acelor două grămăjoare din dreapta, de unde nu aveau să fie cumpărate mai multe decât de obicei. Comisarul nu mai era acolo, alergase să prindă un taxi care apăruse la primul colț și acum, cu nervozitate, după ce dăduse adresa de la providențial, s.a. și ceruse scuze pentru scurtimea parcursului, scotea ziarele din pungă și le desfăcea. În afară de fotografia grupului, cu o săgeată semnalând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
puteam să abandonăm, fără evaluarea cuvenită, nici una dintre variabilele în cauză, detaliind cu imparțialitate factorii de siguranță și de risc diverși și contradictorii, ca să încheiem, în sfârșit, prin ceea ce trebuia să știm încă de la început, că n-are rost să alergi la bagdad ca să eviți întâlnirea care-ți fusese stabilită în samarra. După ce puse totul în balanță și renunță să mai piardă timp cu verificarea greutăților până la ultimul miligram, până la ultima posibilitate, până la ultima ipoteză, comisarul luă un taxi spre providențial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de fier, pune mâinile pe el și simte răcoarea metalului. N-o putem întreba dacă a auzit cele două focuri de armă succesive, zace moartă pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde gâtul în sus și sloboade un urlet înfiorător pe care un alt foc de armă îl curmă imediat. Atunci un orb întrebă, Ai auzit ceva, Trei focuri de armă, răspunse celălalt, Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
descoperi punctele cele mai sensibile ale nefericitului olandez. Strickland nu folosea pumnalul sarcasmului, ci bâta invectivei. Atacul fu atât de nemotivat, încât, luat pe neașteptate, Stroeve rămase lipsit total de apărare. Te ducea cu gândul la o oaie speriată care aleargă de colo până colo fără nici o țintă. Era uimit la culme. În cele din urmă îi dădură lacrimile, care-i curseră șiroaie pe obraji. Și lucrul cel mai grav era că deși Strickland îți stârnea ura și spectacolul era îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se clintească, de parcă ar fi fost mort și arăta ca o ființă sălbatică din codru care se odihnește după o vânătoare îndelungată. Și s-o fi întrebat ce fantezii îi populează lui visele. Oare nu cumva visa la nimfa care alerga prin pădurile Greciei urmărită de un satir înfierbântat? Nimfa fugea cu picioare iuți și mânată de disperare, dar el se apropia tot mai mult cu fiecare pas până când ea ajungea să-i simtă răsuflarea fierbinte pe obraji. Și tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
păreau extraordinare și cu totul ieșite din comun. Wellington e un oraș curățel, cochet, englezesc. Îți amintește de un port de pe coasta de sud a Angliei. Iar trei zile mai târziu s-a stârnit o furtună pe mare. Pe cer alergau unul după altul nori cenușii. Apoi vântul s-a mai potolit și apa era domoală și albastră. Pacificul are un aer mai dezolant decât alte oceane. Spațiul pare mai vast și călătoria cea mai banală pe valurile lui îți dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sporiră harababura. Aerul era plin de praful ridicat de ciubotele grele ale oamenilor și cenușiu din pricina fumului. Era o căldură înfiorătoare. În spatele tejghelei era așezată o femeie care-și alăpta copilul. Chelnerul, un puști cu o față lătăreață și pătată, alerga de colo până colo cu o tavă încărcată cu halbe de bere. Puțin mai târziu intră Bill Ghioagă, însoțit de două matahale de negri. Nu era greu să-ți dai seama că e deja beat turtă. Căuta ceartă. Mergând împleticit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Bill Ghioagă se năpusti asupra lui Strickland îi cuprinse pe toți o poftă de luptă și, cât ai zice pește, se stârni un meleu ca la rugby. Se răsturnară mesele, se sparseră paharele și halbele. Era iadul pe pământ. Femeile alergară spre ușă sau se adăpostiră îndărătul tejghelei. Din stradă intrară înăuntru trecătorii. Se auzeau înjurături în toate limbile, bufniturile pumnilor și pocnetul palmelor, strigăte; iar în mijlocul camerei vreo doisprezece bărbați se băteau pe viață și pe moarte. Deodată năvăli înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și arbori de vanilie. Pescărușii de pradă scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra căreia îmi atrăsese atenția tot ceea ce auzisem în ultima vreme despre Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Cine era omul acesta? - Un pelerin care mergea spre Roma. A zis că se numește Brunetto din Palermo, decorator. Am crezut că e unul din mulții drumeți care se duc la papă, ca să capete de lucru pentru Jubileu... Privirea poetului alergă spre mâinile mortului. Noduroase, acoperite cu petele Întunecate ale unei vârste Înaintate. Dar Încă puternice. - Ai luat ceva de aici? - Nu, Dumnezeule! N-am avut nici curaj să intru când am fost anunțat că... că... - Cine a descoperit crima? - Una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înșelătorie... și iată-mă aici. - De ce? Mi se pare că tu ai respectat Învoiala. Celălalt izbucni pe dată Într-un râs batjocoritor, ca și când toate suferințele i s-ar fi risipit când Își amintise cele Întâmplate. - Am făcut treizeci de pași alergând, messere. Dar, În loc să aprecieze farsa, fățarnicul acela de vecinu-meu a dat fuga să mă pârască. Fără să vrea, Dante se apucase și el să râdă odată cu osânditul. - Cu adevărat, e o chestiune de Înțelegere, prietene. Cu siguranță, măsura crește, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cred că te cunosc, Îi zise când se apropie Îndeajuns, salutându-l cu o ușoară plecăciune. - Și eu te cunosc pe domnia ta, messer Alighieri. După faima dumitale, dacă nu personal, răspunse bătrânul, plecându-și fruntea la rândul său. - Uneori faima aleargă mai iute decât pașii. Dar pașii dumitale, ce i-a purtat prin aceste locuri? - Dacă știi de mine, Înseamnă că Îmi cunoști și meșteșugul. Studiez chinurile trupului și mișcarea astrelor care le provoacă sau le vindecă. M-am gândit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un cal berber, messere. Oare În călătoriile dumitale ți-ai dezvoltat mersul acesta? izbucni el după ce, În mai multe rânduri, fusese silit să alerge ca să Îi rămână alături. Celălalt se opri, zâmbind. - Așa este, priorule. Există pământuri, printre cele pe care le-am vizitat, unde fie și o oră de Întârziere poate reprezenta diferența dintre viață și moarte. În deșert, Între o oază și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Dumnezeu Însuși, care, prin glasul unor oameni sfinți, precum călăuzitorul nostru, vă cere să răscumpărați pământul nașterii Sale și al martiriului Său? Călugărul Își plecase capul În semn de confirmare. - Dăruiți-vă inimile, spadele și averile pentru această faptă! Alergați sub steagurile lui Cristos! Înainte să fie prea târziu și sufletele voastre să se prăvălească În iad, drept pedeapsă pentru nepăsarea voastră! mai strigă relicva, cu un glas care acum se frângea din pricina angoasei acelei premoniții. Dante Își Învinse primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii. Dante Îi văzu lămurit părul, lung și despletit pe spate, alb precum o cascadă de gheață pe creasta unui munte. Între timp, Brandan dăduse fuga În spatele altarului, În loc să alerge spre sacristie. În partea aceea nu avea nici o cale de scăpare, se gândi priorul, Îndreptându-se și el Într-acolo cu intenția de a-i reteza orice posibilitate de a se furișa spre portița laterală. Dar călugărul se ascunsese. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
stâlpi legați cu funii de cânepă, se legănă amarnic sub greutatea umbrei ce se cățăra cu repeziciune spre partea dinspre absidă. Ultimele scânduri ale etajului de sus se terminau În golul uneia din ferestrele naosului, care dădea spre acoperiș. Dante alergă spre partea opusă, Încercând să Îi taie calea, și Începu să se cațere și el cu greu. Acolo sus, spre căpriori, orice zgomot era amplificat de ecou, și deși nu vedea pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse sus. Alergă peste scânduri ca să Îl ajungă din urmă și să Îl Înșface Înainte să cadă În gol. Nu Îl vedea, dar știa că acolo trebuia să fie, din moment ce ferestrele, spre deosebire de cum păreau de jos, erau foarte departe de capătul schelăriei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ales de rațiune, care suscitase imaginea acelui om. Dar dacă Brandan nici măcar nu se cățărase până la Înălțimea și, Într-un fel misterios, printr-un truc infam asemănător cu acela, sfruntat, al Fecioarei, Îl Înșelase? Începu să coboare grijuliu. Ajuns jos, alergă spre ușă și pătrunse În sacristie, dar și aceasta era pustie. Într-o parte a Încăperii, pe lângă perete, se ridica o scară din piatră, care probabil că ducea la vechile chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ce forță extraordinară putea să aibă Eros, dacă doar vederea plăcerilor sale era de ajuns că să dea la o parte orice alt considerent? Tulburat, se pregătea să dea bice, când simți un foșnet de pași grăbiți pe lângă căruță. Pietra alerga pe furiș spre ei, uitându-se În urmă ca și când s-ar fi temut să nu fie văzută. Trase puternic de hățuri, oprind calul, care o pornise la drum. Între timp, tânăra femeie se agățase de marginea căruței ca și când ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușa dinapoia altarului. Dar, după doar câțiva pași, se opri, Împingând-o la adăpostul unuia dintre pilaștri și nemaifăcând nici el nici un zgomot, În Întuneric. În fața lor era un bărbat care se Învârtea prin naos, căutând parcă ceva. Mâna Îi alergă la dagă, gândindu-se că Brandan s-ar fi putut Întoarce, În timp ce umbra se apropia tot mai mult. Se pregătea să Îl atace, iar mușchii Îi jucau În așteptare; dar Înainte să sară afară, raza lunii lumină, printr-o fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mă aflu aici ca să respir aerul miracolului și să Îmi pregătesc sufletul pentru a-l spăla la San Pietro, când m-oi duce. - Ce faci aici? repetă poetul fremătând. Masca surâzătoare a lui Cecco Începea să se destrame. Ochii Îi alergau de la el la femeie, ca și când n-ar fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam... bâigui el Încurcat. Își ținea ochii În pământ. Apoi Îi ridică spre mută. - Așadar, ai descoperit totul, murmură el, trăgându-și capul Îndărăt cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de Îndată atitudinea dezinvoltă. - Hai, Dante, doar nu vrei să-i faci una ca asta vechiului tău tovarăș de arme? Nu-ți amintești cum ți-am apărat spatele, În câmpie la Campaldino? - În câmpie la Campaldino ți-am văzut spinarea, alerga Înaintea tuturor! - Care va să zică, erai În preajma mea! Dante clătină din cap, Îngrețoșat. - Cu cine ești În afacerea asta? - În Italia sunt atâția gata s-o facă pe preoții, zâmbi celălalt. Și cu atât mai mult dacă sunt niscaiva speranțe de câștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să socotească acel număr de pași. De ce era nevoie de un matematician pentru a duce la bun sfârșit proiectul acela obscur? O neliniște bruscă pusese stăpânire pe el. Se grăbi spre ușă, pradă unei presimțiri. Parcurse lungul drum până la han alergând din răsputeri. Între timp, se blestema pentru cât fusese de neprevăzător. Mișcat de ceea ce văzuse la Stinche, ordonase ca omul să plece liber. Fusese o decizie luată nu cu rațiunea, ci dictată doar de simțământul vinovăției de a fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
interior, parcă deranjată de sosirea lui. - Cecco, zise Dante Înghețat, am venit să-ți spun ceva. Celălalt, curios, se opri. - Astăzi l-am văzut pe Brandan, pe malul Arnului. Mort. Sienezul Își duse o mână la gură, pălind. Privirea Îi alergă pentru o clipă În direcția În care dispăruse femeia, apoi reveni asupra lui. - Ești sigur? - La fel de sigur cum sunt că mă aflu acum aici. Cecco se rezemă de un perete, ca și când l-ar fi lăsat puterile. - Cum a murit? Priorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]