3,713 matches
-
română, psihologia și compunerea. Inițiază pentru prima oară în țara noastră, practica pedagogică a elevilor, printre care se numără și Ion Creangă. În 1863 Titu Maiorescu publică la Iași „Anuariul Gimnasiului și Internatului din Iași pe anul școlar 1862—1863”; anuarul este precedat de disertația lui: „"Pentru ce limba latină este chiar în privința educației morale studiul fundamental în gimnaziu ?"” La 28 martie se naște fiica lui Titu Maiorescu, Livia, căsătorită Dymsza, moartă în 1946. La 8 octombrie Titu Maiorescu este numit
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
aceasta « și-a ridicat fustele » în fața lui. La sfârșit, tatăl protagonistului pronunță verdictul: « te osândesc acum la moarte prin înec ». Tulburat, Georg Bendemann iese din cameră și se sinucide, aruncându-se de pe un pod. Povestirea este publicată în 1913 în anuarul lui Max Brod "Arkadia", editat de Kurt Wolff. Franz Kafka o întâlnește pe Felice Bauer la 13 august 1912 în timpul unei vizite la Max Brod. Tânăra stenografă, născută în Silezia în 1887 și crescută în Berlin, este o rudă îndepărtată
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
lingvistice sînt inițiate de către "Consiliul național al limbii japoneze" ("Kokugo Shingikai"), fondat în 1934. Cuvinte nou-create, împrumuturi din alte limbi etc. sînt incluse anual în dicționarul "Cunoștințe de bază referitoare la uzul curent" ("Gendai Yōgo no Kiso Chishiki") sau în anuare precum "Imidas" (ediția 2007 fiind ultima publicată în formă tipărită, actualmente existînd doar ca sit pe internet).
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
de cult, majoritatea datează de dupa 1830, una singură, biserica „Sfanțul Nicolae”, fiind o geamie musulmană transformată, iar biserică „Adormirea Maicii Domnului” fiind construită deasupra unei biserici subterane care a funcționat în timpul dominației turcești), o capelă catolică și două temple mozaice. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul cu 20.895 de locuitori. În 1950, Giurgiu a primit statut de oraș regional în cadrul regiunii București, el devenind și reședința raionului Giurgiu, subordonat acestei regiuni. Între 1952-1954, regimul comunist, sprijinit de URSS, a construit
Giurgiu () [Corola-website/Science/296944_a_298273]
-
perioadă corpul didactic era format din directorul Ștefan Albu și profesorii Vasile Boneu, Pavel Oprișa, Ioan Radu, Ioan Cheri, Traian Suciu și Mihail Stoia. Activitatea culturală a gimnaziului a fost intensă. Între anii 1877-1920 au fost publicate "Programe" (1877-1904 ) și "Anuare" (1905-1920), care erau niște reviste-magazin ce cuprindeau materiile predată, situația școlară a elevilor, rapoarte ale activității gimnaziului și diverse prelegeri scrise într-un limbaj accesibil, pe teme educative ("Apel către părinți și educatori" de Georgiu Părău, "Ce e școala" de
Colegiul Național „Avram Iancu” din Brad () [Corola-website/Science/298232_a_299561]
-
Învățământ”. Dr. Traian Suciu (1877, Veneția de Jos - 1919, Brad) a urmat Gimnaziul greco-ortodox din Brașov și Universitatea din Cluj. A fost numit profesor la Brad în 1905, unde a predat limba română. A făcut studii asupra folclorului, publicate în anuarele gimnaziului din anii 1906, 1907 și 1909, pentru care a fost premiat din Fondul Dr. Iosif Hodoș. În 1914 a publicat studiul "Băile de aur de la Brad". Ca membru al „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român” a susținut
Colegiul Național „Avram Iancu” din Brad () [Corola-website/Science/298232_a_299561]
-
piese de teatru, în beneficiul fondurilor „Masa studenților” și „Fondul morboșilor”. A fost președinte al despărțământului Brad al ASTRA și membru în consiliul științific al acesteia. A fost colaborator al "Enciclopediei Române", a publicat articole în Calendarul ASTREI și în Anuarele liceului, lucrarea "Punctele însemnate ale triunghiului sferic" fiind premiată în 1891 de senatul Universității din Cluj. Ca membru al „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român” a susținut, alături de Traian Suciu, numeroase prelegeri (42 doar în anul 1906/7
Colegiul Național „Avram Iancu” din Brad () [Corola-website/Science/298232_a_299561]
-
Bolintinu a județului Dâmbovița, ea fiind formată din satele Bâldana și Fundata, cu 748 de locuitori și 210 case. Aici funcționau o școală înființată în 1896 și două biserici una în satul Fundata și una a mănăstirii Bâldana. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Tărtășești în plasa Buftea-Bucoveni a județului Ilfov, având aceleași sate în compunere, plus satul Gulia, și o populație totală de 2170 de locuitori. Tot atunci, comuna Bâldana avea 1950 de locuitori în satele Bâldana, Fundata și Priseaca
Comuna Tărtășești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/298378_a_299707]
-
formată din satele Bolintinu-Drăgăneasca, Bolintinu-Moșneni, Bolintinu-de-Mijloc și Malu Spart, având în total 3261 de locuitori ce trăiau în 685 de case. În comună funcționau două școli mixte, o moară cu aburi și două biserici (la Bolintinu-Moșneni și la Malu Spart). Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna ca reședință a plășii Bolintin din același județ, având 6000 de locuitori în satele Bolintinu din Vale, Crivina (preluat de la comuna Țigănia-Crivina, desființată) și Suseni. În 1950, comuna a fost transferată raionului Răcari și apoi
Bolintin-Vale () [Corola-website/Science/297068_a_298397]
-
în Scăeni, construită în 1850-1855 de Constantin Sterienescu din Ștefești, preotul Iancu, Sava Bălăceanu (proprietarul moșiei Scăeni) și alți ctitori din Ploiești; și o alta în Balaca, zidită de familia Cantacuzino la 1797 și refăcută de Grigore Filipescu la 1840. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Boldești cu 3160 de locuitori, în vreme ce comuna Scăeni avea 1260 de locuitori. În 1931, se oficializează apariția satelor Satu Nou și Zamfira în comuna Boldești. După desființarea județului în 1950, ele au trecut în raionul
Boldești-Scăeni () [Corola-website/Science/297067_a_298396]
-
Cornetu (Sălcuța) și Boteni, având 1854 de locuitori. Aici funcționau o moară de aburi, una de apă pe Dâmbovița, o fabrică de făină și griș, una de spirt (toate în satul Boteni), plus două biserici și o școală. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Titu ca reședință a plășii Titu din același județ, având în compunere satele Atârnați, Codreanu, Dâmbovicioara, Dobreasca, Fusca, Hagioaica, Plopu și Titu, cu 3008 locuitori. Comuna Cornetu era denumită acum "Sălcuța", având în compunere aceleași sate, Cornetu-Sălcuța
Titu () [Corola-website/Science/297073_a_298402]
-
și comuna Aprozi-Negoești, cu satele Aprozi, Frecați, Lacu Cocorului și Negoești, având în total 1235 de locuitori, ce trăiau în 281 de case și 12 bordeie. În comuna Aprozi-Negoești existau o moară cu aburi, o școală mixtă și două biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna ca reședință a plășii Budești din același județ și având în compunere satul Budești și cătunul Negoești-Poșta, având în total 1749 de locuitori. Comuna Aprozi-Negoești, denumită acum "Aprozi" făcea și ea parte din plasa Budești
Budești () [Corola-website/Science/297084_a_298413]
-
Capșa, Cârnu, Cheile-Bicazului, Crasna, Fârțigu, Floarea, Fundu Bicazului, Gura Bicazului, Hamzoaia, Izvorul Muntelui, Mărceni, Neagra, Poiana Corbului, Secu, Tașca și Ticoș, având o populație totală de 2416 locuitori. În comună funcționau șase mori, opt fierăstraie, o școală și patru biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna ca reședință a plășii Muntele a aceluiași județ, având 2550 de locuitori în satele Ața, Bicaz, Capșa, Cârnu, Chișirig-Neagra, Ciungi, Hămzoaia, Izvoru Muntelui, Poiana Cârnului, Secu, Tașca, Ticoș, Floarea și în cătunul Mărceni. În 1931
Bicaz () [Corola-website/Science/297089_a_298418]
-
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cele două sate ale comunei aveau împreună circa 5000 de locuitori, chiar dacă Pogoanele fusese creat abia cu 50 de ani în urmă, iar Căldărăștiul a fost grav afectat de incendiul din 1880. În 1925, Anuarul Socec arată că această populație crescuse la peste 6000. La recensământul din 2002, populația a ajuns 7795, după care a început să scadă. În domeniul economic predomină societățile cu profil agricol—producție vegetală și industrializarea produselor agricole, la care se
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
din satele Crângu, Fundulele și Gostilele, având în total 1160 de locuitori ce trăiau în 306 case. În comună funcționau trei biserici, o școală mixtă și două mori de apă, iar principalii proprietari de pământ erau C. Stoicescu și statul. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Sărulești a aceluiași județ, având 2578 de locuitori în satele Boanca, Crângu, Fundulele și Gostilele. În 1931, comuna a luat numele de "Fundulea", fiind formată din satele Boanca, Crângu, Fundulea, Fundulea-Mardaloescu, Fundulea-General-Popescu, Fundulea-Mihăilescu
Fundulea () [Corola-website/Science/297206_a_298535]
-
ortodocși (36,33%). Pentru 3,69% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau pe teritoriul actual al orașului satele Cerdac și Băile Slănic, în cadrul comunei Târgu Trotuș din plasa Trotușul a județului Bacău. Anuarul Socec din 1925 consemnează înființarea în aceeași plasă a comunei Slănic, cu satele Băile Slănic, Biserica, Satu Nou și Cerdac, având în total 215 locuitori. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău, și-a
Slănic-Moldova () [Corola-website/Science/297210_a_298539]
-
doar din satul de reședință. Comuna Novaci avea 683 de locuitori, o biserică și o școală cu 40 de elevi (dintre care 10 fete). Comuna Popești avea 796 de locuitori, o biserică și o școală mixtă cu 26 de elevi. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Argeșul a aceluiași județ. Comuna Mihăilești avea 2424 de locuitori în satele Costieni, Mihăileștii de Sus și Mihăileștii de Jos. Comuna Novaci avea 1286 de locuitori, iar comuna Popești 1118. În 1931, comuna
Mihăilești () [Corola-website/Science/297200_a_298529]
-
5 mori pe râul Slănic (4 în Groșani și 1 în Prăjani) și o fabrică de ipsos aparținând familiei Alexerio. Sunt atestate atunci Baia Verde și Baia Baciului, cu izvoare de sare și iod, aflate în proprietatea statului. În 1925, anuarul Socec consemnează existența a patru școli — una de băieți, una de fete și două mixte și o populație de 7713 locuitori. În 1950, orașul a fost arondat raionului Teleajen din regiunea Prahova, și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În
Slănic () [Corola-website/Science/297199_a_298528]
-
Canada și, în funcție de modul de calcul, Statele Unite ale Americii. În general, suprafața totală a Chinei este considerată ca fiind de aproximativ 9.600.000 km. Cifrele variază de la 9.572.900 km, conform Enciclopediei Britannica, 9.596.961 km, conform Anuarului Demografic al ONU, la 9.596.961 km, conform CIA World Factbook. China are cea mai lungă frontieră terestră din lume, de 22.117 km, de la vărsarea în mare a râului Yalu, până la Golful Tonkin. China se învecinează cu 14
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul "Isvoare de Filosofie". În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat
Constantin Noica () [Corola-website/Science/297472_a_298801]
-
văr hidraulic. De asemenea, în ianuarie 1892 a fost deschisă și o fabrică de cuie de fier, care avea 45 de angajați, români și germani. Din punct de vedere administrativ, comuna era reședința plaiului Peleșul din județul Prahova. În 1925, Anuarul Socec consemnează că Sinaia avea sistem de canalizare și apă curentă, alimentată din izvoarele Peleșului și Vânturișului, precum și o uzină hidroelectrica de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric. Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
făcut ca situația locală să aibă mult de suferit. În campaniile acestuia, unitatea din Piatra - Neamț a pierdut peste 2.000 de ostași. În anii de după război s-a reușit refacerea vieții economice, perioada interbelică fiind o perioadă relativ prosperă. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul cu același statut, având 18981 de locuitori. În 1929 este finalizată o a doua uzină electrică. În 1925 satele Sărata, Văleni și Vânători intră în compunerea localității. Intrarea României în cel de-al Doilea Război
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
din 1895 a slujit aici ca paroh preotul Ștefan Pavel, născut în 1855, preot din 1883. Acesta păstorea comunitatea din Botoșana și în 1907, iar cantor era Chiril Chiraș, născut în 1867 și angajat din 1887. După cum se precizează în "„Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937”", Biserica „Sf. Dimitrie” din Botoșana avea o casă parohială de cărămidă, o sesie parohială de 12 hectare, o sesie a cântărețului de 3 hectare și o sesie a ponomarului de 1 hectar. Parohia avea în
Biserica de lemn din Botoșana () [Corola-website/Science/317077_a_318406]
-
nu mai ținea de M-rea Mărcuța, era biserică de enorie, acest lucru putând surveni fie chiar de la construirea ei din zid, de către Toma Baltă (1847), fie mai târziu, în urma secularizării averilor mănăstirești, din 1860, din vremea lui Cuza. În Anuarul bisericilor din București, de pe anul 1909, parohia Sfântul Vasile figura cu un număr de 171 familii și 600 suflete. Anuarul mai precizează că biserica este întreținută de comunitate, neavând avere proprie, ceea ce ne face să presupunem că acea rentă anuală
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
din zid, de către Toma Baltă (1847), fie mai târziu, în urma secularizării averilor mănăstirești, din 1860, din vremea lui Cuza. În Anuarul bisericilor din București, de pe anul 1909, parohia Sfântul Vasile figura cu un număr de 171 familii și 600 suflete. Anuarul mai precizează că biserica este întreținută de comunitate, neavând avere proprie, ceea ce ne face să presupunem că acea rentă anuală lăsată de doamna Filipescu prin testament nu se mai plătea la acea dată. Biserica a mai fost reparată în anii
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]