6,861 matches
-
evoluția sa, poetul pare a asigura în literatura contemporană linia liricii filozofice, educată în spiritul de profunzime al germanității în care au crescut Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Alexandru Philippide"1. Ion Pop îl vede ca un poet al "spiritualității rurale ardelene". "Ioan Alexandru are ceva ce se cheamă simț al elementelor. Totul este supus meditației: materia în stare de agregație și disoluție, anxietățile vârstei, elanurile erotice, misterul fiziologic, succesiunea anotimpurilor și, prin corespondență, a generațiilor și vârstelor biologice, vicleșugurile timpului"2
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un stigmat prețios"3. Petru Poantă îl consideră pe Ioan Alexandru "primul eretic" cu adevărat autentic din tânăra poezie, "care distruge toate urmele de academism, orice prețiozitate și podoabă stilistică"4. Prezenta tradiției prin Ioan Alexandru, format la școala liricii ardelene a lui G. Coșbuc, O. Goga, Lucian Blaga, se manifestă printr-un mesianism de factură specială, în sensul că există o chemare care nu mai presupune opreliști, ci se desfășoară într-o liniște contemplativă, fără gesticulație, traversând ținuturi primordiale, experiențe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
actor", care se desparte de "falsele străluciri", pentru a deveni autentic. Chemarea "Schiorului" spre muntele înzăpezit sugerează și stări emoționale indefinite. De asemenea, rămâne continuatorul vocilor limpezi ale strămoșilor: "Mă trag din neam străvechi, de cântăreți dieci/ În stranele bisericilor ardelene". În ciuda conținutului, care răspunde sau nu imnului ca specie, poetul cântă elegia fierbinte a Ardealului în rezonanțe grave și înmiresmate, reînnoind știutul glas menit să limpezească "ferestrele înghețate în nopțile de iarnă". Imnul lui Ioan Alexandru este o specie aparte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Unul după altul gâfâind/ cară un munte spre celălalt/ La noi se opresc din când în când,/ să ardă sicriele copiilor care-au murit pe drum". Întreaga noapte răsună ca o "țară pustie în care toate privighetorile/ au murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu Ioan Alexandru descindem într-un univers propriu mai ales poeziei interbelice: pământul, satul, casa părintească, nunta din Ardeal, sentimentul dezrădăcinării, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înșurubată în brațele noduroase ale tatălui. Copiii ard și vremea absoarbe în neant generații și generații. Ca și Goga, dar mai ales ca Beniuc, Ioan Alexandru își fixează originea: "Mă trag din neam străvechi de cântăreți dieci/ în stranele bisericilor ardelene". Poetul retrăiește amintiri din nopțile de iarnă, apare mama înfășurată în năframă neagră, și cumpăna fântânii, aflată într-un permanent dezechilibru, stare în care unește izvorul cu steaua. Zorii vor surprinde satul și cimitirul într-un moment de repaus. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetul surprinde gesturi și portrete în mișcare, cum ar fi cel al tăierii pâinii, sau ritualul de nuntă. Paradisul satului este cimitirul, cu o vegetație bogată, el amintește de Ion Brad, care avea să evoce și el, ca toți poeții ardeleni, satul: "La margine cresc pruni și meri/ și se văd flori mirositoare/ aburul lor pătrunde-n lucruri/ Până departe" ("Ca în paradis"). Există la Ioan Alexandru o anumită gestică, în care intuim psihologia de grup, de colectiv: "Dar nunțile la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
plutind sub aripă departe/ abia ajung în cealaltă parte" ("Invers"). Poetul urcă dinspre moarte spre copilărie: Atâta toamnă cade peste noi,/ Atâta lună luminos de mare/ S-a inversat lumina/ Parcă de acum răsare numai luna și în soare". Satul ardelean apare uneori într-un peisaj de început de eră iarba crește până la burta cailor și florile de toate neamurile se împreună. "Cosmosul meu" este leagănul acestui univers, în care poetul vorbește de o ciudată pășune a Ardealului cu arbori străvechi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mărime în "freamătul vieții naționale", Eminescu era în vara anului 1883 doar un poet de geniu. La fel de interesant și poate cel mai original ni se pare ultimul capitol "Detractorii: adevar și mistificare", în paginile căruia dr. Nica reactivează figura preotului ardelean Grama, figura cea mai sinistră în analele campaniei antieminesciene declanșate în 1891, la doi ani după moartea poetului. Ceea ce s-a încercat în 1998 în privința detabuizării poetului nțional, sunt lucruri benigne (tip Cărtărescu, "Eminescu, mom amour", o înșiruire infantilă de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
70, pe de alta discursul "antieroic", cultura alternativă a anilor '70 și '80 ce este atinsă de neputința soluțiilor și parazitează spațiul public. Salvarea vechiului Regat vine prin autori ca AI. Vlad, V. Marineasa, Al. Mușina. Apărând și ilustrând autori ardeleni, bănățeni sau brașoveni fără teama de a cădea într-un soi de bizar provincialism secesionist, Caius Dobrescu nu pregetă să-și ridice în slăvi propriul concitadin, nu altul decât Al. Mușina, numindu-l "dușman" al postmodernismului și "partizan" al "unor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Zaciu. Ultimul latin (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2005, 184 pagini), n-are cum a afla, căci nici cea mai mică notă biobibliografică tip "de același autor", nu o însoțește. Nu înțelegem de ce atâta modestie și discreție din partea unui intelectual din elita ardeleană, a unui critic și eseist tobă de carte, care se livrează premeditat izolării, ruperii de centru și implicit de cititorii din fostul regat. Mulțumindu-ne doar cu excelentul portret spiritual pe care i-l face pe Internet Al. Cistelecan, definitoriu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
licheaua"). Masivul jurnal sau vanitatea zbuciumului jumătăților de măsură, astfel interpretat de Gelu Ionescu, se remarcă prin oralitatea intensă a consemnărilor ce răsfrâng un Mircea Zaciu monden, curios, sociabil, atent și cu simț practic, un legatar ludic al vechii societăți ardelene distruse de comunism, dar și un sarcastic justițiar vs. mediocritatea fără har. Abordarea jurnalului "Trecut-au anii" de Virgil Ierunca (Lădești, jud. Vâlcea, 1920 - 2006, Paris), pleacă de la apostazia orgoliosului autor ce nu s-a împăcat cu gândul că s-
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de ... modernă de la Criterion", se miră cu tâlc Mircea A. Diaconu. Exegetul pune acest paradox pe seama obsesiei idealului național pe care au avut-o toți marii exponenți ai culturii și artelor românești în Europa, de la Cantemir, Miron Costin și iluminiștii ardeleni până la Brâncuși, Blaga, Eliade și George Enescu. Caracterului plural al modernității (raționalistă, antiraționalistă, cosmopolită, naționalistă) nu putea să nu-i corespundă multitudinea tradiționalismelor. În cazul autorilor mai sus citați, preluarea și prelucrarea motivelor folclorice nu se face mimetic, tezist, din
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Grigorescu m-a trimis acasă la maestru, să iau cîteva portrete de-ale sale de pe perete, pentru a ilustra paginile dedicate dramaturgului, de revista "România Literară". Ajuns acasă la celebrul scriitor, am fost întîmpinat de secretara sa, Anicuța Chendi (nepoata ardeleanului), o femeie ușor trecută, dar căreia-i luceau ochii precum la codobaturi. Mi-a spus, cu o drăgălășenie cam zaharisită, că maestrul doarme dar, dacă-i las gaj buletinul, pot să-mi aleg de pe perete unul sau două portrete făcute
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
de țară a cronicarilor moldoveni, imaginația fabuloasă la Dimitrie Cantemir, gustul pentru supranatural, senzațional, aventură din Cărțile populare, fuziunea psalmului cu doina lui Dosoftei etc. (Al. Piru). Urmează o fază de tranziție marcată de "occidentalizare", de "clasici întârziați", istoricii Școlii Ardelene, reprezentanții poeziei culte (Văcăreștii, Budai-Deleanu, Conachi). Perioada romanticilor cuprinde atitudini din cele mai diverse: ei cântă ruinele, lamartinizează, unii sunt mesianici, alții sunt anti-bonjuriști, umaniști, macabri și exotici, cântăreți ai evenimentelor politice la ordinea zilei. Alecsandri reprezintă poezia oficială, Odobescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în cinci decenii. Nichifor Crainic e raportat la Vlahuță; Demostene Botez și Camil Petrescu sunt urmași ai lui Bacovia. Povestitorii moldoveni pleacă de la Neculce ca să ajungă, prin Negruzzi, Creangă, Nicu Gane și Hogaș, la Sadoveanu; Rebreanu descinde din rasa prozatorilor ardeleni cu un simț realist: Slavici, Agârbiceanu (Ov. S. Crohmălniceanu). Sburătorul (cenaclul a ființat între 1919 și 1947, iar revista între 1919 și 1922, apoi între 1926 și 1927). În lirică, preferințele celor de la Sburătorul se orientau spre explorarea orizonturilor interioare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
scap de urâțenia asta", după care murmura trist "și să rămân tot calic, pentru o muiere". Pădurea spânzuraților Plecând de la fapte reale, L. Rebreanu a scris romanul Pădurea spânzuraților care înfățișează secvențe din primul război mondial, în special drama intelectualului ardelean, obligat de împrejurări să lupte împotriva românilor. Protagonistul este Apostol Bologa, tânăr cu studii filosofice și juridice, înzestrat cu o sensibilitate mistico-religioasă, care primește de la tatăl său îndemnul de a nu uita că este român. Deși nu-l interesau frământările
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lectură" mai fidelă față de realitatea faptelor. Se admite acum că nu putem avea o explicație coerentă a secolului XVIII fără a lua în seamă elementele de continuitate, de creație modestă dar genuină, susceptibilă să explice buna primire și rodnicia profetismului ardelean în spațiul extracarpatic sub zodia renașterii naționale. Un mare contrast între noua epocă și fanarioți ar justifica de altfel întrebarea deja pusă de N. Iorga: "Ce judecată trebuie să apese asupra țării care i-a suportat?" Desigur, a fi atent
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sau altul, dar ceea ce se cuvenea făcut acum era o instrumentalizare cât mai deplină a ansamblului. Construcția culturală avea prioritate în viziunea lui Maiorescu și ea cerea să se treacă peste considerentele de alt ordin. "Discordanța metodologică" în raport cu discipolii Școlii ardelene a nutrit cea mai semnificativă dispută din epocă, protagonistul ei cel mai de seamă fiind mentorul Junimii. Accente noi, răspicat puse, dădeau acestei mișcări un aer grav, de competență și temeinicie. Ideea de autentic precumpănea, motiv pentru care Eminescu a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ideilor și tehnicilor stimulative. Se descoperea parcă din mers Europa. Iar nevoia de a se integra în civilizația de tip apusean românii o întemeiau pe realitățile prezente, etno-culturale, și pe istorie. Latinitatea era o idee-forță, pe care mai ales erudiții ardeleni din epocă au știut să o pună la lucru, cu argumente istorico-filologice, spre a obține intrarea în lume. Așa o tratează și A.D. Xenopol, între alți istorici, susținând că românii au mers multă vreme în același sens cu apusenii, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mecanică a realității, printr-o redare fotografică limitată, lipsită de transfigurarea artistică. Românul Ion face parte dintr-o proiectată trilogie pe tema pământului și a condiției țăranului, urmărită în toată complexitatea. În prima carte a trilogiei este prezentată dramă țăranului ardelean integrat într-o societate pentru care pământul este, mai mult decât un mijloc de subzistență, un criteriu al valorii individuale. Titlul este sugestiv pentru intenția autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean, dar și de a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
este prezentată dramă țăranului ardelean integrat într-o societate pentru care pământul este, mai mult decât un mijloc de subzistență, un criteriu al valorii individuale. Titlul este sugestiv pentru intenția autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean, dar și de a sugera evoluția lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat. Trei scene importante au dus la nașterea acestui text literar. În anul 1932 în Mărturisiri romancierul mărturisește că a fost impresionat de o scenă pe care a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
sociale, naționale și religioase) în spațiul Moldovei, cele dintâi “popasuri” având loc chiar pe Valea Trotușului. Această situație, a avut ca urmare trei aspecte de maximă importanță: sporirea realității demografice, ca număr de locuitori, întemeierea unor așezări omenești de către coloniștii ardeleni și simbioza dintre populația locală și noii veniți, aceasta lăsând urme vizibile în graiul local, în folclor, în etnografie și în toponimia acestei zone. În ceea ce privește situația demografică, e suficient să invocăm două repere din anii în care s-au efectuat
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
șir de papi de la Roma. În urma unor cercetări de decenii, cel mai bun specialist în acest domeniu, Dumitru Mărtinaș, a ajuns la o concluzie argumentată și de necontestat, în lucrarea de sinteză intitulată Originea ceangăilor din Moldova: “Ceangăii sunt români ardeleni maghiarizați și catolicizați în secuime, emigrați în Moldova în secolul al XVIII-lea”. Nu e întâmplător, prin urmare, că la recensământul din 1992 doar 2.165 de locuitori s-au declarat ceangăi, în Moldova. Ei sunt cetățeni români și, așa cum
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
sunt cetățeni români și, așa cum au subliniat Cosmin Lucaciu și Aurelian Teodorescu (Despre ceangăii din Moldova și originea lor, 1998), “ei au în continuare nevoie de întregul nostru sprijin”. Este firesc, drept consecință a simbiozei dintre românii autohtoni și emigranții ardeleni (mulți dintre ei numiți ceangăi), să întâlnim în graiul din Valea Trotușului elemente lexicale de origine maghiară, dar și nume de locuri care provin de la locuitorii veniți din Transilvania - în special în zona Trotușului superior și mijlociu, inclusiv în cazul
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
polițistă. Nimic nu este de prisos, totul se țese firesc, în secvențe ce crează un tot unitar și absolut necesar în ansamblul scenarului epic. Criticul literar Pompiliu Marcea, autorul monografiei lui Ioan Slavici și al altor studii despre opera prozatorului ardelean, afirmă: „nuvelele lui Slavici au importanță pentru proză ce au avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru teatru și Creangă pentru povestire. După ce am parcurs studiul marilor clasici ai literaturii române din a doua jumătate a secolului XIX: Mihai Eminescu
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]