6,215 matches
-
duhnind a șosete murdare cale de-o poștă, parfum care putea fi apreciat mai bine datorită sandalelor pe care acesta le purta. Fluierând ștrengărește, îi șopti foarte familiar la ureche: — Ce fetiță rea - fumatul nu-ți face bine. Gâdilată de barba lui, însoțită de duhoarea de bere de rigoare, Tabitha se trase deoparte, tocmai când MM intră și spuse: Are cineva vreo veste de la Violet? Clătinarăm cu toții din cap. Toată lumea e aici, în afară de ea, MM, zise Matthew. Și de Sally. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Arăți extrem de bine, zise el, aranjându-mi la loc o șuviță care tocmai se desprinsese. Mm, îmi place să te sărut în fața oglinzii. Foarte sexy. Întotdeauna mi-am dorit o oglindă deasupra patului. Ne-am privit o clipă în oglindă, cu barba lui Hugo cuibărită între buclele mele; păream amândoi îngrozitor de satisfăcuți. — Aș putea să ți-o prind eu, dacă ai deja oglinda, mă oferii, răsucindu-mă ca să-l mușc de gât. — Întotdeauna uit că te pricepi la lucruri din astea, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
marș grăbit spre tabără. Îl urmă sub privirile curioase ale muncitorilor și soldaților, care s-au întrerupt din lucru, uimiți de prezența ciudatului bărbat pe jumătate gol, zdrențăros și ars de soare, cu ochelari cu sticle groase, păr lung și barbă de o săptămână. Privirea lui rămase agățată de cutiile goale de bere împrăștiate prin tabără, de hârtiile aruncate peste tot, de hainele puse la uscat atârnând de ramurile cedrilor și de bidoanele de gunoi de lângă mașina grosolană de gătit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu bucată, poți fi în orice loc dorit”. Este prezent mitul faustian: Ruben este Satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificând sacrificiul omului superior în dorința de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire: „Ruben însuși se zbârci, barba îi deveni lățoasă în furculițe, ochii îi luceau ca jăratic, nasul i se strâmbă și i se uscă ca un ciotur de copac și scărpinându-se în capul lățos și cornut, începu a râde hâd și strâmbându-se: Încă un
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
sânge care cu siguranță trebuia să se fi amestecat cu apele lagunei, purtând În el o cunoaștere instinctivă a mareelor și curenților care i-ar fi permis să navigheze prin canalele orașului cu ochii Închiși. Bonsuan, un bondoc cu o barbă deasă, Întâmpină sosirea lui Brunetti cu o plecăciune din cap, conștient de ora aceea matinală la fel de bine ca superiorul său. Puccetti se cățără pe punte, alăturându-se unei perechi de polițiști În uniformă. Unul dintre ei desfăcu odgonul de pe pilon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ce zăcea la picioarele lor. — Era În canal. Luciani și Rossi l-au scos afară, dar n-au putut să-l ajute cu nimic. Luciani a Încercat, dar era prea târziu. Auzind acestea, Rizzardi clătină din cap și mormăi În barbă. Pielea Încrețită de pe mâini Îi spunea cât de târziu fusese pentru orice fel de ajutor. Pare că a stat În apă multă vreme, Ettore. Dar sunt convins că tu-mi poți spune mai precis cât. Acceptând complimentele doar ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Brunetti se Întoarse pe călcâie și merse la oamenii care stăteau În ceea ce devenise acum primul rând al mulțimii. Dacă v-ați comunicat numele și adresele, puteți pleca. Nu mai aveți ce vedea. Așa că puteți pleca toți. Un bătrân cu barbă grizonată se aplecă brusc pe stânga să se uite pe lângă Brunetti și să vadă ce făcea doctorul deasupra cadavrului. — Am spus că puteți pleca. Brunetti i se adresă direct bărbatului. Acesta se Îndreptă de spate, Îi aruncă o privire fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Încet prin mulțime, făcându-i cu blândețe să se Întoarcă, folosindu-se de câte-o vorbă sau de-o mână așezată pe umăr, forțându-i treptat să se Îndepărteze, lăsând perimetrul În grija poliției. Ultimul care plecă fu bătrânul cu barbă, care se depărtă doar până la balustrada de fier ce Înconjura baza statuii lui Colleoni, de care se sprijini, refuzând să părăsească acel campo sau drepturile sale de cetățean. — Vino aici o clipă, Guido, strigă Rizzardi din spatele lui. Brunetti se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Își trecu mâna peste ochii tânărului, Încercând să-i forțeze să se Închidă. Unul refuză să se miște. Celălalt se Închise preț de-o clipă, apoi se deschise Încet și se holbă din nou la cer. Rizzardi bâigui ceva În barbă, scoase o batistă din buzunarul de la piept și o așeză peste fața tânărului. — Acoperă-i fața. A murit tânăr, murmură Brunetti. — Cum? Brunetti ridică din umeri. — Nimic. Ceva ce-a spus Paola. Își luă privirea de la fața tânărului și studie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
indicator de STOP și dădu un colț, se uită În spate la Brunetti și explică: — Tatăl ei era păgân, iar ea era creștină. Tatăl ei voia să o mărite cu un păgân, dar ea voia să rămână virgină. Adăugă În barbă: Toanta. Întoarse privirea la drum chiar la timp să frâneze brusc pentru a evita să intre Într-un camion. — Așa că tatăl s-a hotărât s-o pedepsească tăindu-i capul. A ridicat sabia deasupra ei, dându-i o ultima șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
au fugit cu două tablouri și câteva din bijuteriile soției lui. — Există vreo descriere a făptașilor? — Nu i-a văzut clar, n-a putut spune multe, doar că unul era foarte Înalt și i s-a părut că unul avea barbă. Dar, adăugă Rossi, ridicând privirea și zâmbind, erau doi turiști care ședeau pe marginea canalului și aceștia au văzut trei oameni ieșind din palazzo. Unul dintre ei ducea o valiză. Puștii ăștia erau Încă acolo când au ajuns oamenii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de Ruffolo. — Ce știi despre ceilalți doi? Descrierile pe care ți le-au dat belgienii sunt la fel ca a lui? — Păi, domnule, era Întuneric, iar ei nu erau tocmai atenți. — Dar? — Dar sunt destul de siguri că nici unul nu avea barbă. Brunetti se gândi la asta pentru o clipă, apoi Îi spuse lui Rossi: — Du fotografia la spital și vezi dacă-l recunoaște. Poate vorbi milanezul? — O, da, domnule. E-n ordine. Vreo două vânătăi, un ochi Învinețit, dar e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
boală a clasei de mijloc. — Ți-a dat o descriere a bărbaților? — A spus că unul dintre ei era foarte Înalt, mai Înalt ca mine. Vianello era unul dintre cei mai Înalți oameni din forțele de poliție. — Iar celălalt purta barbă. — Câți au fost, doi sau trei? Nu era sigur. L-au Înșfăcat când a intrat și-a fost atât de surprins, Încât n-a văzut, sau nu-și aduce aminte. Cât de grav e rănit? — Nu destul de grav ca să primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cred că Ruffolo a fost prezent. Brunetti clătină din cap. — Ruffolo-i un tip pipernicit, nu-i așa, domnule? Nu e deloc foarte Înalt. Suflă un fuior subțire de fum, apoi Îl alungă cu mâna. — Și sigur nu și-a lăsat barbă cât a stat la Închisoare, observă Brunetti. — Asta Înseamnă deci că nici unul dintre oamenii pe care Viscardi spune că i-a văzut nu putea fi Ruffolo, nu-i așa, domnule? — Exact acesta pare să fie cazul, zise Brunetti. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de joi, se consultă cu Vianello și Rossi când ajunse la Questura, dar Încă nu apăruse nici un semn de Ruffolo. Viscardi se Întorsese la Milano, după ce oferise o descriere scrisă a celor doi bărbați, unul foarte Înalt și unul cu barbă, atât companiei de asigurări, cât și poliției. Se părea că intraseră prin efracție În palazzo, căci Încuietorile de la ușa laterală fuseseră forțate, lacătul care Închidea un grilaj de metal fusese tăiat. Deși Brunetti nu vorbise cu Viscardi, discuția sa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să ne aruncăm deșeurile În țările din Lumea a Treia, Giancarlo. Pentru americani, poate că noi suntem o țară din Lumea a Treia. Sau poate că toate țările care nu sunt America aparțin Lumii a Treia. Ambrogiani bâigui ceva În barbă. Înaintea lor, traficul Încetinea la ghișeele de intrare pe autostradă. Brunetti Își scoase portmoneul și-i dădu lui Ambrogiani trei mii de lire, puse restul la loc și vârî portmoneul Înapoi În buzunar. La a treia ieșire, Ambrogiani trase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lui Brunetti era contagioasă. Apăsă butonul sirenei cu două tonalități, Împinse maneta În față și roti barca spre canal. La capătul lui, coti În Rio San Giovanni Crisostomo, cu sirena țiuind, și porni spre Marele Canal. Câteva minute mai târziu, barba țâșni În apele largi ale Marelui Canal, ratând la mustață un taxi și trimițând pe ambele părți câte-un val violent care lovi bărcile și clădirile. Goniră pe lângă un vaporetto care tocmai oprea la San Stae, valul iscat de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pădurea, ca un clopot vechi, de aramă și lanurile de porumb îi răspund cu un foșnet subțire și dulce, răspândind miros de bucate proaspete. Într-o astfel de zi, bunicul meu, care nu este chiar un bunic deoarece nu are barbă albă și lungă și nici nu este prea bătrân, dar este totuși bunic, în timp ce mă așază în mașină, pe scaunul din față, de lângă el (făcându-mi astfel o favoare), îmi spune că mi-a rezervat o mare surpriză: Am să
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
către Hugo când acesta părăsire biroul. Hugo intenționa să procedeze întocmai. La ultima oră din cursul prenatal li se puseseră casete cu nașteri adevărate: femei grase și păroase care urlau în agonie în timp ce se țineau agățate de niște bărbați cu bărbi uriașe. Una dintre femei - în mod interesant, patologul de la Ministerul de Interne - începuse să plângă când văzuse ce-o aștepta. Lui Hugo îi venise să facă același lucru. Sincer vorbind, nașterea părea a fi o treabă îngrozitoare și urâtă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
totul altfel decât își aducea ea aminte. Cândva atrăgător, acum ar fi trebuit să se bărbierească. Fosta lui spilcuială era acum mototolită. Ochii îi erau injectați, iar dedesubt aveau niște săculeți roșietici uriași, care trădau oboseală. Pielea îi era uscată, barba îi era crescută, iar privirea îi era hăituită și disperată. Alice și-a amintit că Jake spusese despre el că e un „ticălos uns cu toate alifiile“ și că-l detestase din prima clipă din motive pe care ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
avea tendința să facă mătreață. Nici unul din aspectele astea nu le-au fost de ajutor în încercările de reconciliere. Ca să nu pomenească de acelea de a face sex. Acum, de fiecare dată când Jake încerca s-o ia în brațe, barba o zgâria pe Alice pe față și-i umplea nările cu miasma caldă și penetrantă a nespălării. Contrastul cu obrajii rași ai lui Hugo și cu starea generală de curățenie era absolut. — Aici e mama lui Tom Kitten. Îl spală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la destinație. - Mda, lipsa de comunicare o să ne omoare la un moment dat, asta este situația, iar dacă dorești să depui o reclamație nu găsești nici un ghișeu, fiindcă nu s-a inventat încă o registratură la nivel celest... Râse în barbă. - Dezavantajul zilelor ploioase este acela că îți umblă tot felul de gărgăuni prin cap. Ajungi, inevitabil, să te tâmpești. Ca ăla din romanul încă nescris, care se uită la grămada foșnitoare cu priviri pofticioase și nu are curaj să se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiștoc de țigară între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca și cum le-ar fi fost frică să nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de atât nici nu se putea. Bun, și atunci? Ce-i cu munții din dreapta mea, au apărut peste noapte? S-a modificat relieful în vreme ce conduceam eu? Bicicleta zburătoare îl obligă să se aplece brusc. Așezat în șa, un bătrân cu barbă lungă, albă, îi făcu un semn obscen. - Ce-ai crescut, domnule, așa de înalt? Uite că nici să mai zbori în siguranță nu se mai poate. Am să te reclam la controlul traficului! Privi lung în urma lui. Îi veni să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să fac cale întoarsă. Ușa cafenelei de peste drum se deschise, iar Magicianul apăru în prag și salută, luându-și jobenul de pe cap. Traversă strada cu pași măsurați, ocolind un jeep negru la volanul căruia se afla un tip cu o barbă impunătoare. Îl arătă cu degetul: - Habar n-are că timpul se poate opri. Ascultă un post de radio cu melodii oldies și tocmai se pregătește să răspundă la telefon. La intersecție nu va fi atent, nu va frâna la timp
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]