3,846 matches
-
Valeria și cu mine l-am condus să se așeze pe un scaun și i-am Întins un pahar cu apă, să-și revină. Tremura din tot corpul și avea broboane mari de transpirație pe frunte. Prin ușa deschisă a capelei năvăliră ultimele raze crepusculare, iar un vântișor rătăcit fâlfâi o clipă limbuțele incandescente ale lumânărilor, alungindu-le nefiresc. La scurt timp se ivi și preotul, Înalt și slab, Însoțit de “nea Gore”, un burtos cu mustățile arcuite, “tovarăș de haită
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe care l-a avut În ziua morții tatălui meu, domnul Martin simți un jet de greață pe esofag și se cutremură cu fața congestionată. Rămase siderat, cu privirea spânzurată departe, peste capetele celor care Începuseră să tot intre În capelă, rude și cunoștințe. Aerul dintre noi se Împuținase și un miros Înțepăcios de tămâie ni se cuibări În nări. După ce preotul citi bâzâit la căpătâiul mortului, iar noi ne făcurăm În câteva rânduri cruce călăuziți de mișcările sale, Își făcu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
precum speranțele noastre de a descoperi vreun loc nou. Ajungem pe un aeroport identic cu cel de pe care am plecat, cu aceleași agenții de Închirieri auto și aceleași camere de hotel cu canale de filme pentru adulți și băi dezodorizate, capele ale religiei laice care e turismul În masă. Aceleași pipițe plictisite așteaptă În antreurile restaurantelor, iar mai tîrziu chicotesc și joacă solitaire cu cărțile noastre de credit, explorînd cu ochi Îngăduitori ridurile de sfîrșeală de pe fețele noastre, care n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nimeni. — Asta-i greu de crezut. A fost un caz clar de incendiere. Am așteptat o replică din partea lui, dar el s-a mulțumit să-mi zîmbească, acel zîmbet liniștitor de simpatie profesională cu care sînt tratați cei Îndoliați la capelele funerare. Părea să nu-și dea seama că degetele lui, În loc să Împăturească mai departe șervețele de hîrtie Într-o flotă miniaturală, Începuseră să le desfacă și să le netezească. Pe cînd mă Îndepărtam, el s-a aplecat peste mica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cercetam cu privirea acoperișurile orașului. Girueta de pe biserica anglicană se ridica peste Plaza Iglesias, neîndoios cea pe care o Întrezărisem În imaginea de pe bandă. M-am oprit pe treptele bisericii, o structură geometrică albă ce reprezenta o replică modestă a capelei din Ronchamp, opera lui Corbusier - mai degrabă cinematograf din era spațială decît casă a Domnului. Avizierul anunța reprezentații cu Murder in the Cathedral, de Eliot, Întîlniri ale asociațiilor de caritate În sprijinul persoanelor În vîrstă și un tur cu ghid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
neagră, categoric stilul tău. Betty Shand le-a ales, nu eu. PÎnă una, alta, hai să vedem etajul. Am urcat după el pe scara al cărei palier se continua cu coridoare largi și o terasă de beton neacoperită, ca o capelă solară. M-am plimbat prin dormitoarele goale, cu băile lor Îmbrăcate În oglinzi, Încercînd să-mi imaginez cum ar reacționa niște locuitori nou-sosiți la aceste interioare nemișcate, rupte de lume În spatele sistemelor de securitate și al senzorilor. Deșertul exterior al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de-ale lor și spre seară s-a întors. În capul străzii, când să iasă la maidan, cu cine a dat ochii? Cu Nicolae. Parcă mai crescuse, și hainele de militar abia îl cuprindeau. Capul îi era acoperit de o capelă soldățească. Vântul îi bătea mantaua largă, închisă la gât. Purta cizme cu carâmbi înalți și centiron de piele galbenă, cu baionetă la șold. El n-o recunoscu de la început. Când se apropie, o strigă cu jumătate gură: - Lino! - Nicolae! Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oameni. Și clipa sosirii dricului se apropia. Nu puteau s-aștepte nici noaptea. O dată cu căderea întunericului, porțile cimitirelor se închid. 215 Fratele mortului tocmise o ceată de milogi, să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte la capelă, tocmai pentru a nu băga nimeni de seamă că vestitul cămătar al Cuțaridei pleacă în lumea celor veșnici. Rudele, vreo două femei și vreo trei bărbați, așteptau încremeniți pe niște scaune. Își blestemau în gând soarta pentru că răsturnaseră casa cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
m-a făcut să tresar. Lăsând baltă corespondența, se întorsese cu totul spre noi. — Leon se va duce s-o vadă pe fata asta chiar astăzi, după liturghia de requiem. * * * În ziua aceea, într-adevăr, trebuia să fie comemorat, în capela Sixtină, primul an ce se scursese de la moartea lui Raffael din Urbino, pe care Leon al X-lea îl iubea mai mult decât pe toți ceilalți protejați ai săi. Îl evoca ades, cu emoție adevărată, făcându-mă să regret că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pretinde că vărul său, cardinalul Giulio, avea intenții vinovate în legătură cu această fată; singura sa grijă era de a găsi o soție pentru vărul său, Leon Africanul! Un preot pe care-l cunoșteam, și pe care l-am văzut ieșind din capelă, mi-a oferit și alte elemente care mi-au întărit presupunerile: Maddalena trăise vreme îndelungată într-o mânăstire. În cursul unei vizite, cardinalul o remarcase și, la sfârșitul zilei, când trebuise să plece, o luase pur și simplu cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o făcea Adrian: „Îmi place sărăcia!“ n-avea cum să-mi displacă, iar întâmplarea de care făceau mare haz curtenii încă din prima săptămână a domniei lui, pe mine, unul, nu mă făcuse să râd în hohote. Când intrase în Capela Sixtină, se pare că noul pontif strigase la spectacolul oferit de bolta pictată de Michelangelo: „Asta nu e biserică, ci o etuvă umplută cu nuduri!“, adăugând că era decis să acopere cu var acele înfățișări nelegiuite. Pe Dumnezeu, și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
astfel cu câteva ceasuri înaintarea imperialilor. În cele din urmă, însă, au cedat sub numărul covârșitor al atacatorilor, iar pdestrașii germani au dat năvală în Piața Sfântul Petru, zbierând: — Luther papă! Luther papă! Clement al VII-lea ae afla în capela sa, nerealizând încă pericolul. Un episcop a venit să-l tragă de mânecă fără menajamente: — Sanctitate! Sanctitate! Sosesc! Au să vă ucidă! Papa era îngenuncheat. S-a ridicat și a început să alerge spre coridorul care duce la Sant’Angelo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la jumătate distanță, un pic cam baroc și totuși În armonie cu frumoșii copaci, cu brazii Întunecați și cu mestecenii strălucitori, a căror sevă curgea cândva prin lemnul lor. Romburi de vitraliu rubinii, verzi sau albastre conferă o atmosferă de capelă zăbrelelor de la ferestrele cu canaturi. Este exact așa cum era În adolescența mea, o structură veche și solidă din lemn, deasupra unei vâlcele cu ferigi În partea mai veche, dinspre râu, a parcului nostru de la Vira. Exact așa cum era sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Latacunga -, trecea Încă o dată În revistă amintirile, evocînd chipurile bărbaților pe care-i iubise și Întorcîndu-se la zilele fericite din hacienda de lîngă Cotopaxi sau la frumoasa călătorie pe care o făcuse cu Germán de Arriaga În primăvara cînd căutau capela ascunsă În care voiau să se căsătorească. Toată acea fericire rămăsese pentru totdeauna În umbră și ea știa asta, dar Încă nu era În stare să-și explice de ce. Aproape un an mai tîrziu muri tatăl ei, iar la Înmormîntare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu totul absentă. Acea rochie de mătase gri pal cu dantelă neagră la gît și la manșete i-o dăruise Germán de Arriaga În urma unei fabuloase nopți de dragoste și o Îmbrăcase pentru prima oară cînd călătoriseră la Aranjuez, căutînd capela unde urmau să se căsătorească o lună mai tîrziu. Încă Își mai amintea neliniștea care o cuprinsese cînd intrase În bisericuță, neliniște motivată de faptul că știa că urma să „oficializeze” fericirea acelor momente, transformînd-o, dintr-un sentiment spontan, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dumneavoastră adresă, râse Cristescu. ― Dumnezeule! Mi-e greu să-mi dau seama de ce am fost convinsă că o cunoașteți. Am o garsonieră pe Strada Toamnei 16-B. Acum, vă rog să mă iertați. A început slujba. Înșfăcă sacoșa și intră în capelă. Maiorul se întoarse spre inspector. ― Ei, cum vi se pare? ― Hm, cred că, într-adevăr, l-am cunoscut pe abatele Brown. Și mai cred că e... fermecător! Cristescu îi căută privirea. Ai fi zis că pentru bărbatul acesta înalt, cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
strident, totul de excelentă calitate, și spune tu, Melania, dacă știi ceva mai rafinat decât un raglan gris souris la un costum gris fer și o cravată neagră cu picouri albe. Splendid! Fii convinsă, vă veți înțelege ad-mi-ra-bil." Bărbatul ocoli capela. Se opri în dreptul statuilor simulând curiozități artistice. Ochii duri scormoneau băncile goale, încercau să pătrundă întunericul ungherelor. În catedrală se afla o singură femeie. Stătea în prima bancă, nemișcată, ținîndu-și fruntea în palme. Nu întorsese capul când auzise pașii tânărului
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
intenția. Continua să plângă cu fața ascunsă în îndoitura cotului. ― Și totuși nu putem continua așa! observă iritat sculptorul. Nemâncați, nedormiți, plus pleașca asta cu înmormîntarea lui Panaitescu. Popa își suflă nasul. ― Eu n-am să merg. Sânt răcit. În capelă e frig, trebuie să stai cu capul gol. ― Ești deștept, papa, dar nu ține! Ori mergem toți, ori nici unul. ― N-ai să-mi dai dumneata lecții, tinere! În ce te privește, faci ce poftești. ― Nu trebuie să ne certăm, interveni
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
grozav de săritor, în fine un prieten admirabil... Refuza hotărât amicilor doar două hatîruri: să-i viziteze la spital și să-i asiste la înmormîntare... A, uite-i! Melania Lupu, Grigore Popa și Matei, înconjurați de câțiva vecini, așteptau în fața capelei. Maiorul îl trase pe Azimioară în spatele unui cavou. ― Încă nu vreau să ne vadă. ― Continuați să-i suspectați, surâse Azimioară. ― Vreau să mă conving, ceea ce în ultimă analiză e același lucru. În viața mea nu am întîlnit o sinucidere mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
care am întîlnit-o vreodată. Ține minte! Altceva decât insistențele și zâmbetele Melaniei Lupu l-a convins să iasă din casă. ― Ce? Cristescu îl privi fix: ― Nu știu, dragul meu. Încă nu știu... Să mergem. A început slujba. Se îndreptară spre capelă. * Ultimii bulgări de pământ căzură peste sicriul lui Panaitescu. Melania Lupu, asediată de mâini întinse, începu să împartă pomenile... Porții generoase de colivă în farfurii de lut, căni umplute cu vin, prosoape ieftine. Vecinii se împrăștiară. Fusese o înmormîntare fără
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lui preferat - un adevărat paradis al localității, grație întregii lui flore, de la tufele de tuia, buxus și ienupăr până la brazi argintii masivi; de la simple și modeste monumente funerare, proletare chiar, de pe mormintele construite în timpurile noi, la monumentele și chiar capelele valoroase confecționate în urmă cu cel puțin un secol, din blocuri masive de marmoră frumos înflorate. Aceste plimbări deveniseră deja, pentru pensionarul obsedat de insomnie, un bun exercițiu. Plimbările, cu alte cuvinte, chiar și înainte de îmbolnăvire, constituiau pentru Epa, un
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Regret, nu-mi iert niciodată faptul că în acele momente nu reușisem, cu toate eforturile ambițiosului peste poate de înrăit, să mă transpun suficient în situația lui Karin-tante, că nu participasem suficient de afectiv la ceea ce se petrecea acolo în capela aceea răcoroasă, cu icoane vechi care mai susțineau abia-abia, într-o rână, pereții umflați peste măsură și igrasioși. Abia după zile și săptămâni urma să mi dau seama prin ce momente trecusem. Dinlăuntrul meu, o voce insista: Numai o astfel
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
că moartea este o adevărată mană cerească pentru om. De-atunci nu m-am mai temut niciodată de moarte. Copil fiind, chiar îmi părea rău că nu voi putea supraviețui morții mele, măcar un pic, atât cât ține drumul de la capelă până la groapă, ca să aud și eu, în sfârșit, vorbindu-se foarte frumos despre mine, adică rostindu-se adevărul gol-goluț. Este o satisfacție deosebită să vezi atâta lume care o viață întreagă te-a ponegrit, te-a urgisit, și acum, obligată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
bașca lecțiile de echitație... M-am gândit chiar că ar trebui să-l vând, dar poți să vinzi un cadou? Să i-l trimit lui Majed? Dar unde Dumnezeu o fi Majed?... Între timp, Antu a gestionat fericit înălțarea unei capele în curtea căsuței mele. Este o bijuterie arhitectonică, futurístă rău de tot. Am lucrat un an la schițele ei. Am amestecat stilurile maramureșean și moldav și a rezultat un fel de mini-bisericuță de poveste. I-am școlit pe meșterii băștinași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
proveniți din vânzarea vreunui tablou din expozițiile prin care mai am expuse lucrări. Sunt la cheremul toanelor iubitorilor de artă. M-am îndrăgostit pur și simplu de pictura murală. Dar nu știu altceva despre ea decât faptul că pictura unei capele este, ca și cea a unei biserici, o frumoasă poveste care începe cu Geneza sau Răstignirea, continuă cu apostolii, cu patimile lui Hristos, cu păcatele oamenilor și, în sfârșit, se încheie cu caznele și suferințele celor sortiți Satanei... Citesc însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]