7,296 matches
-
împărat iubit, cu o viață lungă? — Numele tău va dăinui în istorie. Nu pot să-ți zic mai mult. — Mă zăpăcești. Nu-mi place să fiu zăpăcit - Vitellius își lăsă capul să cadă pe brațele încrucișate pe masă; neliniștea îl chinuia îngrozitor. Vreau să știu... Să știu... Deodată înălță capul și privi spre tavan. — Ați auzit? — Ce anume? întrebă indiferent hangiul. — Un foșnet... Deasupra ce-i? — Cucuvele - hangiul înteți focul. Din cauza frigului, își caută adăpost sub acoperiș. — Cucuvele, gemu Vitellius. Păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în tot timpul ăsta, chipul acela plin de răutate se afla în fața ochilor mei. Din gură i se rostogoleau monede de aur, de parcă le-ar fi vărsat - Antonius își trecu mâna peste frunte, încercând să alunge imaginea aceea care îl chinuia. Apoi, un nor roșiatic a înghițit viziunea, și chipul acela infernal a dispărut. — Cine era? întrebă Valerius. L-ai recunoscut? E un om pe care l-ai mai văzut? — Nu, nu l-am văzut niciodată, dar fiecare trăsătură a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
solzilor de bronz care îi acopereau brațul stâng. Avu impresia că omul cu un aer sălbatic și violent îi rezerva un destin necunoscut și, în primul rând, tragicul sfârșit al lui Salix. Deodată își aminti visul care continua să-l chinuiască. Instinctiv, ridică brațele; revăzu mâna dreaptă strângând sabia, i se păru că ridică brațul spre cer și auzi glasul acela: Nu-l ucide! Inima începu să-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se dusese la el împreună cu Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea ghemuit într-un colț, într-o încăpere îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase capul pe brațe. Antonius înălță capul, oftând. Contemplă umbrele lungi ale copacilor pe pajiște, tufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi desprindeau din furci și îi luau în brațe, rosotogolindu-se cu ei la pământ ca și cum ar fi fost niște adversari. Muzica flautelor și anciilor acompania ritmic mișcările atleților. Proculus se plimba încet pe sub portic, supraveghindu-și discipolii. Antonius îl urma, chinuit de neliniște, întrebându-se cum îl putea convinge pe maestru să se întoarcă la Ludi, fie și numai pentru a-l antrena pe Valerius. Muzica se opri. Cei care se antrenaseră la korykos săriră în piscină. Alții, care rămăseseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și să nu-mi mai ieși în cale. Nu accept să fiu șantajat de un sclav. Fiindcă, nu uita, acum și tu ești sclav, ca toți ceilalți. Îi întoarse spatele, străbătu grădina, deschise o poartă și începu să urce încet, chinuit de gută, pe scara ce ducea la intrarea secundară a vilei. 27 Valerius intră în cantina unde mirosea a varză și merse de-a lungul meselor, în căutarea unui loc liber. Gladiatorii coborau glasul când trecea prin dreptul lor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru gladiatori. — Ai dreptate că vremurile se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus, clătinându-se pe picioarele umflate. Se așeză pe scrinul pe care stătea de obicei, lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Da, foarte tare. În copilărie, teama provocată de zbaterea plămânilor în căutarea aerului îl împiedicase să sară în ajutorul lui Salix. Oare nu fusese îngrozit când gărzile lui Vitellius începuseră să-l bată sau în timpul antrenamentelor cu Hyrpus, când îl chinuiseră loviturile de bici și cleștii? — Povestește-mi despre moarte. Încerc să înving moartea îngrijind bolnavii. E un adversar puternic. Revăzu chipul palid al Velundei pe când o ținea în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Știu că Vitellius a poruncit să nu afle nimeni despre ce a născocit el ca să uimească poporul... Nici măcar voi, gladiatorii care veți lupta. Tu nu știi ce vă așteaptă. Valerius simți stomacul strângându-i-se dureros. Uneori, vechea spaimă revenea, chinuindu-l, dar învățase s-o învingă. Respiră adânc, redobândindu-și calmul. — Te ascult... dar grăbește-te. Peste puțin timp trebuie să mă întorc în cămăruța mea. — Vitellius a chemat opt sute de soldați și două sute de marinari din flota de la Misenum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apoi, eu am oroare de sânge. M-ai adus aici cu forța. Tot ce vreau e să mă ridic și să plec; nu mă interesează ce-ai născocit tu ca să-i omori pe gladiatori. Și acum mai am coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut focurile lui Nero... Toți creștinii ăia care ardeau de vii pe cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și separându-le, completându-le invers și plasându-le în categoria greșită. Încercă să urmărească o coloană cu numere până la caseta de jos, sub care scria „Total“, dar, oricât de mult ar fi încercat, oricât de mult s-ar fi chinuit să-și concentreze atenția într-un singur punct cât un vârf de ac, un ac în care să înfigă număr după număr, mintea îi devenea din ce în ce mai confuză; era silit să o ia din nou de la început până când, odată cu după-amiaza, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ridica. Seara, când se descoperi că nu terminase nimic din ceea ce-ar fi trebuit să facă, fu trimis acasă sub amenințarea celor mai sumbre consecințe; avea să vină în ziua următoare înaintea tuturor ca să își termine treaba. Cât îl chinuiau! Se simțise atât de bine lăsat cu ale lui. Și cum să se poată concentra? Nu putuse să doarmă noaptea trecută și nici în cea de dinainte și nu exista nici o îndoială că avea să stea treaz și în cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
învățat. — Ah, unuia ca el îi e greu să se concentreze la lucruri atât neînsemnate și de lumești. Se uită pe fereastră și peste tot vede slava Domnului. — E-adevărat, spuse Ammaji, nici nu vă pot spune cât ne-am chinuit. E greu pentru o familie. Ne rugam de el: „Hai, învață un pic; măcar cât să treci; nu-ți cerem nici un miracol.“ Dar el o ținea tot așa, ședea cu orele, se uita la o floare, privea spre cer... — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
că spionul se simțea implicat personal și revoltat personal, așa că-și continuă tirada preț de încă o oră. Tocmai oamenii ca Sampath obstrucționau progresul națiunii, trăgându-i în jos oamenii onești și educați, ca el. Nimiceau sufletele inteligente, care se chinuiau atâta, nimiceau progresul și pe oricine încerca să stea în calea marilor hoarde needucate, care creșteau și se îndreptau spre statutul de cea mai mare populație de idioți din lume. Chiar și țările minuscule, precum Taiwan-u sau Filipinele, mergeau înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
gata să sară la bătaie, să se înfrunte. Iată străzile și măturătorii venetici. Iată-i și pe artiștii ambulanți. În colțul lui Fifty-Fourth, un tip mare și negru înghesuit între pereții de sticlă și oțel ai unei cabine telefonice. Se chinuia îngrozitor acolo, asta era cât se poate de clar. În timp ce mă apropiam, a bătut de mai multe ori cu palma lui cărnoasă și palidă în metalul încins. Țipa - dar n-am înțeles ce. Pun pariu că la mijloc era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
așa că, atunci când, cu o ultimă convulsie eroică, am țâșnit din pat, carcasa lui m-a lovit în tibie, după care a căzut ca o bombă pe piciorul meu gol... Douăzeci de minute mai târziu, timp în care durerea m-a chinuit cumplit, dezlipeam filele ude ale agendei mele de telefon. Am vrut să mă reasigur că numărul Martinei nu e trecut acolo. Era vorba de un singur telefon dat, de o întâlnire ratată, de o scuză pe care am adresat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ți-am vorbit despre el, pentru numele lui Dumnezeu. — Asta-i problema. Făcu o pauză, lăsându-și capul în piept. Filmul ăsta. Cine e regizor? Tu ești...? Mi-ai dat subiectul. Parcă ai fi unul de zece ani care se chinuie să-și aducă aminte de un banc porcos. Dar nu asta ar fi problema care mă frământă. Industria filmului e plină de cârpaci prosperi și de milionari analfabeți. Ceea ce mă neliniștește e... Ca să faci un film, ai nevoie de multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în New York și el a primit angajament pentru o serie de comedii romantice. Probabil că ai auzit de el: acum îl cheamă Jeff Davis. Din contră, fosta lui prietenă, Butch Beausoleil, e foarte prinsă de cazul meu. Horris Tlchok mă chinuie zilnic prin scrisori sau telefon. „Am o casetă video cu tine în pielea goală“, m-a anunțat el de curând, „în care o bați pe clienta ta. Ăsta-i viol cu violență, amice.“ Dar avocatul meu crede că putem da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
urmase. Nici măcar dragoste nu mai făcuseră de câțiva ani și amândoi tânjeau după asta. Totuși, se gândea Vultur-în-Zbor, acum ea îl are pe Sispy. Femeia unui neguțător: adică, pentru ea, finalul domesticirii. Șamanul își drese vocea din nou. Vultur-în-Zbor se chinuia să-i asculte vorbele spuse pe ocolite. Sănătatea, cum bine știi, rosti solemn morsa, e un lucru ciudat. Al naibii de ciudat. Treaba e să te asiguri că ești tot timpul cu un pas înainte. Mai rapid decât microbul cel șiret, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
O’Toole își imagina că e un paratrăsnet, un conductor de electricitate, un Prometeu dezlănțuit, frust, un om carnal, în floarea vârstei, vitalitatea vieții însăși. Mai adăsta în el un puternic sentiment religios. în diminețile de după dezmăț, putea fi văzut chinuindu-și trupul cu o nuia sau putea fi auzit plângând disperat dincolo de ușile odăilor lui mademoiselle de Sade din Casa Fiului Răsare. A fost unul din motivele pentru care îl părăsise Dolores. Cei care trec în mod involuntar prin suferințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a întors în locul unde măgarul său stătea și răgea - dar Prepelicarul nu era nicăieri. Măgarul răgea pentru că Puștiul De-Două-Ori, Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, era pe cale să-l sodomizeze și până și un măgar docil își are limitele lui. Chinuindu-se să-și stăpânească furia și greața, Vultur-în-Zbor l-a întrebat: — Ai văzut-o? — Pe cine? a întrebat Vânătorul, dornic de vorbă. Măgarul răgea tot mai tare. O femeie a ieșit pe una din ferestrele Casei. — Plecați de-acolo! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de preferat. După ce Helen m-a informat că Janey e mult prea ocupată cu filmarea încât să mă sune înapoi, m-a întrebat, cu o voce fals îndatoritoare, cum o mai duc - era actriță, pentru Dumnezeu, măcar putea să se chinuie să pară sinceră - și mi-a povestit totul despre cariera ei de succes. Am privit îndelung peretele din bucătărie, descurajată, mult timp după ce am închis. Pe perete era un tablou pictat de o prietenă de la școala de arte, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe Tom și nu numai pentru că prezența lui îmi oferea ceea ce în romanele de spionaj se numea acoperire. Întâlnirile întâmplătoare sunt mereu bine-venite când te-ai certat; îi scot din încurcătură pe amândoi, deoarece nici unul nu a trebuit să se chinuie să aranjeze întâlnirea. Am bătut cu palma locul de lângă mine. —Ești grăbit? Ia loc. —De ce vorbești în șoaptă? m-a întrebat Tom suspicios. De-abia te pot auzi. Dar a pășit prin poartă în micul parc și a rămas uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de exemplu copia pe care i-a arătat-o Nicolei Walters sau fotografia lui Simon -, era greu de crezut că nu a păstrat documentele de debit semnate de ei, cel puțin printre celelalte acte ale sale. Până la urmă, s-a chinuit mult prea mult pentru a le face să pară legale. Mi se pare normal să încerce să ascundă dovezile de șantaj într-un seif la bancă, dar de ce să facă la fel și cu documentele care păreau legale? Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cad în ele; dar era bun, era foarte bun la asta. —Și nu am găsit nimic. Se pare că oamenii tăi au făcut o treabă minunată. M-am gândit totuși să încerc. —Așa deci, a spus Hawkins, fără să se chinuie să-și ascundă neîncrederea. Vrei să spui că ai trecut prin chinul de a te împopoțona și te-ai dus până acolo să îl amețești pe portar ca să te lase în apartamentul lui de Groot doar pentru o mică șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]