6,583 matches
-
ne-au sărit capacele. Ești mulțumită acum? Fața lui Suki s-a înroșit, de parcă Belinda ar fi plesnit-o din nou. Nu i-ai spus, nu? a zis încet, uitându-se la Dominic. Ce să-mi spună? a întrebat Belinda curioasă. Am simțit cum Dominic a ridicat din umeri, dar mâinile de pe brațele mele nu au slăbit strânsoarea. Începuse să doară. Totuși, încă nu voiam să mă mișc. Voiam să aud ceea ce aveau să spună. Ah, este o povestioară tristă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu am cum să vă explic. E prea mult timp de atunci. Ea a ridicat din umeri. S-a aplecat, întinzându-se peste masă, și a luat paharul. A sorbit din el, ținându-l mult lipit de buze. Mă cerceta curioasă. — Voia să spună, a intervenit prietenul meu, că te cunoștea de atunci. De când te-a văzut aici numai despre tine a întrebat. Poate să-ți spună mai multe Veturia, că de capul ei s-a ținut. Ea a dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aprins lumina la o ferestruică deschisă. Instinctiv m-am uitat într-acolo. O femeie dezbrăcată intrase în camera de baie. Am fost atât de surprins, încât am făcut câțiva pași într-o parte, căutând să mă feresc. Apoi am revenit, curios și ațâțat. O femeie de vis, mi se părea, așa cum o vedeam în lumina puternică a camerei de baie, își potrivea apa în cadă. M-am tras iar câțiva pași din dreptul ferestrei, rușinat și oarecum speriat. Curiozitatea însă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul, m-a prins de mână și m-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dar am tăcut. Bea rîse. De cum sosiră cafelele și mîncarea, m-am avîntat să mă lupt cu toate, fără nici o pretenție de delicatețe. Bea nu luă nici o Îmbucătură. Cu mîinile În jurul ceștii aburinde, mă observa cu o jumătate de zîmbet, curioasă și uimită. — Așadar, ce ai de gînd să-mi arăți azi, ce eu n-am mai văzut? — Mai multe lucruri. De fapt, ce vreau să-ți arăt face parte dintr-o poveste. Nu mi-ai spus tu deunăzi că Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
schimbase nici un pic față de cum mi-o aminteam eu. Patru ani de absență nu-mi slujiseră la nimic. — Ți s-a schimbat vocea, zise ea. Te-ai schimbat și tu, Daniel? SÎnt la fel de prostovan ca Înainte, dacă de asta ești curioasă. Și mai laș, am adăugat În sinea mea. Ea Își păstrase acel zîmbet sfîșietor, care durea chiar și În penumbră. Întinse mîna și, la fel ca În acea după-amiază cu opt ani În urmă, În biblioteca Ateneului, am Înțeles Îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ea a slăbit cu două kilograme și trei sute de grame”. Dana: Nu se vede... Zău, tu, nu se vede.. Victorița: Ba se vede. Dacă vrei, îți arăt și rochițele. Dana: Dar ce? Eu fac portretul rochițelor? Victorița: Mda! Știi, sunt curioasă să știu ce ai scris mai departe... Dana: Păi, să-ți citesc. Am scris așa: ,,colega mea are o față lătăreață... Victorița: Cum lătăreață? Dana: Dar cum? Îngustă? Uită-te în oglindă!” Mai are un nas borcănat și urechi măricele
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
coada ochiului și ești surprins să vezi că nu tresar deși cu toții au văzut ce-ai văzut și tu. Nu-și strâng bagajele și nu se pregătesc de plecare, privesc țintă spre norul de praf care se apropie și par curioși. Poate nu dintr-acolo trebuie să vină autobuzul, Îți spui. După nu mult timp vezi și tu că la originea colbului stârnit se află un mic autoturism, un Fiat 850, o mașină care Încă se mai importa la noi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
veche, fetița cu puiul alb de iepure, Însoțită și acum tot de Todirică și de bătrâna lui bunică. Aceștia trei (fără a socoti și iepurele, desigur) au și rămas În stație, nu s-au urcat În autobuz, dar privirea stranie, curioasă, rea și atrăgătoare În același timp a fetiței cu iepurele te-a urmărit până când ai ajuns În oraș. — Știi ce te rog, zise Grințu, de acum Înainte să nu-mi mai povestești și ce vise ai avut. Nu-mi folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
roabă metalică pe ușa pe care te pregăteai să intri. Conținutul roabei pare cald, scoate aburi. Miroase puternic a drojdie și a folosință. Te saluți cu cei doi. Lumina nu permite să vă examinați fețele, dar nici ei nu par curioși, nu țin neapărat să te recunoască, să știe cine ești și ce vrei. Înăuntru, Împrejurul cazanului e forfotă și lume multă. Unii sunt ocupați cu golirea cazanului, ceilalți stau pe jos și ascultă povestea cuiva, râd, râgâie, comentează. Cum privești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
populau. Așa cum la Început povestise despre peștii pe care-i prindea cu mâna și-i ținea apoi În dinți să nu-i scape, tot așa și acum lucrul neobișnuit pe care Îl aducea el În prim-plan, În timp ce noi eram curioși să vedem În ce fel a supraviețuit o companie Întreagă rămasă fără hrană și apă, a fost viață și dimensiunile șerpilor de pe insula ce le purta numele. Îl și vedeai uitând de foame și sete pentru a se informa asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
târzie de mai își așternea năframa peste sat. Toate în jur se pregăteau pentru liniștea odihnitoare a nopții. Precum se știe, doar copiii nu sunt niciodată pregătiți pentru somn; prin urmare, cele două fetițe încă mai explorau viața cu ochi curioși. Cea mare, Viviana, care avea cinci ani, tocmai prinsese un cărăbuș și-l cerceta curioasă; avea obiceiul să prindă fără frică toate vietățile ce-i ieșeau în cale și să le studieze cu interes. Cea mică, Angelina, doar de trei
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
odihnitoare a nopții. Precum se știe, doar copiii nu sunt niciodată pregătiți pentru somn; prin urmare, cele două fetițe încă mai explorau viața cu ochi curioși. Cea mare, Viviana, care avea cinci ani, tocmai prinsese un cărăbuș și-l cerceta curioasă; avea obiceiul să prindă fără frică toate vietățile ce-i ieșeau în cale și să le studieze cu interes. Cea mică, Angelina, doar de trei anișori, așezată pe iarbă, mângâia cu mânuțele ei mici și gingașe firele de iarbă crude
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
mică, Angelina, doar de trei anișori, așezată pe iarbă, mângâia cu mânuțele ei mici și gingașe firele de iarbă crude și mătăsoase. Era o mogâldeață de om! Părul, de culoarea grâului copt scăldat în razele de soare, ochii jucăuși și curioși, verzi ca nemărginita câmpie, obrajii albi ca spuma laptelui, dau chipului ei aura unui înger. Micuță și bondoacă, se ridică și alergă spre tatăl ei, aproape împiedicându-se în piciorușele mici. Tăticule, ce este aceasta? întrebă, în timp ce întindea mâna în
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
multă treabă. Ce treabă ai făcut? Am făcut curat în casă, am făcut mâncare, am avut grijă de porci, de rățuște, am săpat roșiile, le-am pus araci și le-am legat. Părinții priviră uimiți unul către celălalt și intrară curioși în curte, să vadă ce trebușoară făcuse fata lor. Mare le fu bucuria când văzură isprăvile copilei! Mama se supără foarte tare când dădu cu ochii de rățuștele atârnate pe sârmă ca rufele la uscat. Florinuțo, ce-ai avut cu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
cadă și atunci o să-l arunci pe casă și ai să-i cânți: „ cioară, cioară, ia un dinte de lapte și dă-mi unul de oțel! ” apoi îți va crește altul în locul lui, mai puternic și mai rezistent. Fetița asculta curioasă, cuibărindu-se în brațele mamei. Ei, Florinuța, mamă, dacă au început să-ți cadă dinții, înseamnă că ți s-a deschis mintea către griji și ești pregătită să mergi la școală. După toate isprăvile tale de astăzi, nu doar pentru
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
adevărat că drumul până acolo a fost vesel și ușor, dar la întoarcere ne-a umplut cu apă de ni s-au lungit urechile sub greutatea ei, nici nu mai ținem minte câte drumuri am făcut! Ilenuța privi cu ochi curioși prin ușa bucătăriei la gălețile de apă, căci ele erau cele care vorbiseră. Pe mine toată ziua m-a pus să măsor apa, spuse donița, ba pentru compoturi, ba pentru murături... Voi vă plângeți de un pic de apă, dar
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
întotdeauna cu „de ce?”, întrebări care se abat ca o avalanșă asupra interlocutorului și pentru care neapărat trebuie un răspuns. Iar tata (ocrotitorul omniprezent și atoateștiutor) trebuie să răspundă, să-și imagineze și să potolească setea de cunoaștere a copiliței extrem de curioase. Când apar personaje nonumane, lectorul are în minte tot fetița aceea curioasă, Angelina, din prima povestire a volumului. Universul rural în care crește micuța, imaginea bucolică a satului tihnit vine parcă din alte timpuri, greu de imaginat pentru trăitorul modern
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
și pentru care neapărat trebuie un răspuns. Iar tata (ocrotitorul omniprezent și atoateștiutor) trebuie să răspundă, să-și imagineze și să potolească setea de cunoaștere a copiliței extrem de curioase. Când apar personaje nonumane, lectorul are în minte tot fetița aceea curioasă, Angelina, din prima povestire a volumului. Universul rural în care crește micuța, imaginea bucolică a satului tihnit vine parcă din alte timpuri, greu de imaginat pentru trăitorul modern cu mobil, internet și cu televiziune tridimensională. Și asta se întâmplă pentru că
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pentru câteva momente. Întrebați-vă pe voi înșivă: Sunt în Astral? Imediat, încercați aceasta: faceți un mic salt cu intenția de a pluti . Daca plutiți este pentru ca sunteți în Astral. Dacă, de exemplu, vedeți în vitrina unui magazin un obiect curios, puneți-vă întrebarea: Sunt în Astral? De multe ori studenții și-au pus această întrebare și au făcut micul salt, rezultatul a fost ca s-au trezit în Astral, care, așa cum știm, este același cu Lumea Viselor, erau realmente acolo
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
acest exercițiu pe care îl dăm, trăiesc întotdeauna cu Conștiința adormită. Dacă faceți această practică, și în timpul întregii zile (fiecare minut, fiecare secundă în prezența unei persoane pe care nu ați văzut-o de mult timp, în prezența unui obiect curios, în prezența unei mulțimi etc. etc. etc.) vă puneți întrebarea, este clar că aceasta se întipărește foarte bine în subconștient, și rezultatul este că noaptea ne punem aceeași întrebare în Lumea Astrală, trezind astfel Conștiința. Ceea ce face cineva peste zi
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
a luat cu amețeală de scârbă. — Normal că nu s-a Întâmplat nimic, tocmai asta e și ideea! aproape că am țipat. Doi tipi blonzi, care păreau de-abia sosiți din clubul Princeton s-au Întors și m-au privit curioși. M-am gândit să mă mai compromit timp de Încă un minut pentru că, ei bine, erau amândoi foarte drăguți, dar mi-am amintit rapid că acești jucători de lacrosse ridicol de sexy nu erau doar nepermis de tineri, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
toată ziua următoare amânând decizia. M-am jucat cu cățelușii de la magazinul de animale de la colț, am făcut o haltă la Dylan’s Candy Bar și am aranjat În ordine alfabetică romanele aflate la vedere În apartamentul meu. Desigur, eram curioasă ce presupunea slujba. Avea o latură ce părea foarte tentantă, șansa de a cunoaște oameni și de a nu sta la birou toată ziua. Anii de lucru la bancă mă Învățaseră să fiu atentă la detalii, iar decadele de socializare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ar fi supărat dacă aș fi răspuns, dar chiar Își doreau asta. Hei, Bette, ce faci? Era Michael, care părea ușor derutat. —Michael, scumpule, ce mai faci? Scumpule? Îmi scăpase fără să-mi dau seama. Cei de la masă mă priviră curioși, mai ales Penelope. „Scumpule?“ m-a Întrebat ea, intrigată. —Scumpule? râse Michael În telefon. Dar ce, ești beată? Am scăpat mai devreme! Spune-mi unde ești și vin să ne Întâlnim. Am râs de complezență, nereușind să mi-l Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
oră. Te sun eu când ajung acasă? Sigur, spuse el, părând și mai derutat. Dar sună-mă pe fix, că nu mai am baterie la mobil. — Atunci vorbim. Am Închis telefonul. Era Michael al nostru? Întrebă Penelope, În mod evident curioasă. —Cine eraaaaaaaaa? Întrebă Elisa, aplecându-se avidă peste masă. O poveste de amor? Un manager sexy de la bancă? Sentimente nedezvăluite care pot fi În sfârșit scoase la lumină pentru că nu mai lucrați Împreună? Hai, spune! Și, deși să mă culc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]