5,030 matches
-
trandafir roșu se unește cu regina sa trandafir alb pentru a săvârși schimbarea nu numai în ei înșiși ci în toți cei care-i însoțesc. Și astfel curge Cuvântul, fluviul tainic al înțelepciunii, dintotdeauna ca un amestec heterogen de zâne, demoni, vrăjitoare, stafii și spiriduși, oameni obișnuiți și printre ei magicieni capabili să înțeleagă și să transmită imagini acceptabile tuturora. În țesătura lumii lumea materială și cea eterică formează un amalgam fascinant datorat, în aceeași măsură, filosofiilor oculte elaborate la cel
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
realității. Individul devine atunci incapabil să facă distincția dintre lucrurile din imaginarul său și cele din lumea reală. Ideile delirante pot fi multiple: idei de posesie, de seducție, de vrăjire, de blesteme (pacientul poate să se creadă persecutat, la discreția demonilor), idei de ales mistic, de mărire, de misiune pentru salvarea lumii, de a fi reîncarnarea lui Iisus etc. (pacientul se consideră neînțeles de ceilalți, pe care îi consideră ca fiind mediocrii) și idei obsedante cu privire la diferite teme precum sfârșitul lumii
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fiind ades studiat de antropologi și psihologi. Un sentiment ciudat, o tulburare în fața însuflețirii unui obiect fără viață, iată reacția noastră în fața dublurii hărăzite nouă de către lumină. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,/ Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,/ Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază,/ Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită.// Ea un înger, ce se roagă - El un demon, ce visează;/ Ea o inimă de aur - El un suflet apăsat
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
întuneric, lâng-o cruce mărmurită,/ Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,/ Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază,/ Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită.// Ea un înger, ce se roagă - El un demon, ce visează;/ Ea o inimă de aur - El un suflet apăsat;/ El în umbra lui fatală sta-ndărătnic răzimat -/ La picioarele Madonei tristă, sfânta Ea veghează 834. Puterea tămăduitoare și de procreere a umbrei, a duhului se reflectă și în
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Istoria din noi este o experiență dusă înafara timpului și apare frecvent ca o străfulgerare de secvențe necesare obținerii eternității. Dilema interpretării răului sau binelui din Dumnezeu, angelicul divin și angelicul demonic cuprinde febra liricii de-a lungul veacurilor: Și demonul ce voiește? O carte Răspundea vocea lui luminată de un vechi solar chiparos Al tău al meu sau un altul, Scrisă sub semn de sus. Și troate păsările cântară de mai multe ori pe cer Și poetul din nou era
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nerostit de astre, un vers ce n-a fost spus de niciun bard1163. Împărăția umbrelor devine prin Cartea lui Enoh un spațiu în care se poate readuce la starea nediferențiată toate formele creației. Prăpastia plină de flăcări și populată de demoni apare dincolo de Styx, fiind lumea osândirii veșnice a lui Hades. În iconografia religioasă lacrimile reprezintă credința adevărată, ofrandă adusă lui Dumnezeu. În timp ce plângem ne îngrijim de noi și de cele pe care le experimentează trăirea noastră. Iubim plânsul pentru că plângem
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
magică 830 Lucian Blaga, Umbra Evei 831 Victor Ieronim Stoichiță, Scurtă istorie a umbrei, Editura Humanitas, București, 1997. 832 Liviu Pendefunda, Excitație și inhibiție 833 Dante, Divina Comedie, Purgatoriu, III 16-20, Editura Minerva, București, 1982. 834 Mihai Eminescu, Înger și demon 835 Nichita Stănescu, Emoție de toamnă 836 Alexandru Macedonski, Palidă umbră 837 Mihai Eminescu, O, stingă-se a vieții... 838 Mihai Eminescu, Mușatin și codrul 839 Liviu Pendefunda, Vernisaj 840 Liviu Pendefunda, Balanta 841 Goethe 842 Noul Testament, Mt 21, 22
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
De ce înjurăm femeile”, continuare la cartea de succes „De ce iubim femeile”. Vom putea afla, din lectura cărții, că individa poate fi femeia fatală, femeia de succes, de top, politician cu funcții, vedetă de televiziune, regină cu ifose hohenzollern-iene, „înger și demon”, însă nu va putea fi niciodată o Doamnă, titlul suprem la care aspiră oricare femeie cu respect de sine. Dacă Traian Băsescu, prea sigur pe sine pentru o victorie facilă în fața lui Tăriceanu, care conduce un guvern pe două roți
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
moldovenească și națiunea moldovenească sunt invenții menite să ascundă adevărul istoric greu de contestat. Creația statală numită de artizanii ei de la Moscova Republica Sovietică Socialistă Unională Moldova, Republica Moldova după proclamarea independenței la 27 august 1991, are chiar în denumirea ei demonul rusesc al disoluției și dezmembrării României: o Republică moldovenească până la Carpați, vecină cu secuio-maghiarii! După cum se cunoaște, România a recunoscut prima, de la început, independența noului stat desprins din fosta U.R.S.S., recunoaștere care se dovedește a fi fost o greșeală
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
au lăsat plozii și bătrânii în plata Domnului (puține au luat în brațe și bătrânii în cărucioare) și s-au bulucit la secțiile de votare, unde au stat până la leșin, ca să fericească România. Unele, plecate de acasă cu frica de demoni, ucigă-l toaca, babe cotoroanțe, strigoi și alte cele, prin vot, s-au pus la adăpost de, Doamne ferește, ce li s-ar putea întâmpla lor, la o eventuală naștere, dacă ar visa urât în pat străin și depărtat. Oricum vom
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
spus. Voi faceți ce credeți și cum v-o tăia capul! Din contră, a ales câțiva din mulțime, i-a învățat în intimitate și i-a investit chiar în timpul cât era cu ei cu puteri, să vindece bolnavi, să scoată demoni, să învie morți, ca să fie încredințați că Cel Care-i investește este Însuși Dumnezeu. Și le-a zis: „Cine ascultă de voi, ascultă și de Mine. Și cine ascultă de Mine, ascultă de Tatăl care M-a trimis pe Mine
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de cădere. Toți sunteți dumnezei! Toți sunteți Fiii Celui Prea Înalt! Dar veți putea cădea ca oricare dintre îngeri! Sfântul Macarie cel Mare în drumul spre cer, chiar numai suflet fiind, căci de trup era eliberat prin moarte, la laudele demonilor ce strigau „Mare ești, Macarie, mare ești, Macarie”, pentru a-l face să se mândrească cu înălțimea sa spirituală, răspundea: „Nu mă știu să fi făcut vreun bine, nu mă știu să fi făcut vreun bine!”. Abia după ce s-a
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Numai genii ca Shakespeare au putut să ascundă acest fapt sau să-l sublimeze într-o notă de spiritualitate. Și obsesia te împinge la muncă grea. Eu unul am muncit întotdeauna (și i-am muncit și pe alții) ca un demon. Educația dată de mama mi-a insuflat simțul de obligativitate a muncii. Mama nu stătea niciodată inactivă și nu tolera inactivitatea la alții. Tatei îi plăcea să facă o serie de reparații și ajustări prin casă, dar uneori ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Hartley trebuie să știe cât sufăr, și că antenele gândurilor mele trebuie să le atingă pe ale ei. Dar în tot acest timp, mi-o imaginam singură. După ce am înțeles cu adevărat că se măritase, nu am urât-o, dar demonul geloziei a mânjit întregul trecut și spiritul meu nu a mai cunoscut astâmpăr. Gelozia este poate cea mai involuntară dintre toate emoțiile puternice. Îți răpește luciditatea, se înfige mai adânc decât gândirea. E întotdeauna prezentă, ca un spin în ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Când ți se smulge dragostea, îți moare inima. Felul în care mă amenința mama mea că Domnul n-o să mă mai iubească m-a făcut extrem de vulnerabil în fața crimei lui Hartley. Hartley mi-a călcat în picioare inocența, ea și demonul geloziei. M-a făcut să fiu necredincios. Dar dac-aș fi trăit alături de Hartley i-aș fi fost credincios, alături de ea întreaga-mi viață ar fi fost alta, mai puțin dezrădăcinată, mai puțin pustie. Asta înseamnă oare că socotesc viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stare să aștern lucrurile astea pe hârtie; sau să recunosc că, în ciuda ei și a mea, această veche dragoste este încă, în oarecare măsură, vie. Firește, nu am revăzut-o niciodată. Am mulțumit Domnului că, în anii ce-au urmat, demonul geloziei m-a avertizat să evit descoperirea de noi amănunte; ar fi însemnat o suferință prea sfredelitoare și apoi niciodată nu i-am cunoscut numele căpătat prin căsătorie. Am încetat să mai cercetez; nu voiam să știu pe unde-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-ți distrug viața așa cum mi-ai distrus-o tu pe a mea. Nu-ți va fi cu putință să te ascunzi de mine. Voi fi tot timpul cu tine, voi fi zi și noapte în mintea ta, voi fi demonul care va devora viața ta și viața ei. Până când va ajunge să-și muște degetele pentru că măcar te-a întâlnit vreodată. E foarte ușor să-i sperii pe oameni, Charles. Eu știu, pentru că am mai făcut-o. E ușor să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe o consolă, se găsește un sipet de lemn ornamentat, în formă de pagodă, despre care James pretinde că e la fel cu cele în care preoții budiști obișnuiesc să țină captivi demonii. Când l-am întrebat dacă există vreun demon în sipetul lui, James s-a mulțumit doar să râdă.) Tecile și mânerele pumnalelor sunt de asemenea bătute în pietre scumpe, și unul dintre ele (care se găsește de obicei pe biroul lui James) are un mâner lung, curbat, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
viața ta distrusă? Așa cum ești tu răspunzătoare de a mea? Deci asta-i răzbunarea ta? Nu, nu, nu sunt serios... N-am vrut să spun asta, numai că ideea fixă a lui Ben în legătură cu tine a fost ca... ca un demon în viața noastră. Dar, desigur, nu m-a împins numai dorința de a povesti cuiva. Știi, când te-am văzut pentru prima oară în sat, aproape că am leșinat. Tocmai dădusem colțul dinspre bungalovuri și te-am văzut intrând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în fața altora, justificându-te, comemorându-ți iubirile. — Charles! — Da. — Azi la cârciumă am auzit ceva curios. — Ce? — Șoferul acela al tău, Freddie Arkwright, e fratele patronului cârciumii, și vine să se stabilească la Whitsun. — Ah! Rușine, vinovăție, altă dâră de demon. — E curios, nu, cum oamenii se reîntorc mereu. Da. — Charles, iubitule. — Da. Dacă tu ai trăi cu Lizzie, eu aș putea fi valetul vostru. Vrei o băutură? — Nu, mulțumesc. — Te superi dacă eu îmi iau? Aș vrea să pot renunța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vieții mele și asupra vieților în care mă amestecasem. Mă stăpânea spaima și o teribilă senzație de fatalitate; și o mâhnire amară, o mâhnire așa cum nu mai simțisem niciodată de când mă părăsise Hartley, cu atâta vreme în urmă. Deșteptasem cine știe ce demon adormit, pusesem în mișcare o mașină mortală; și ce avea să fie, avea să fie! A doua zi dimineață s-a întâmplat ceva, și anume a reapărut Rosina. După oribilul meu interludiu nocturn, reușisem să adorm. Posibil că simplul fatalism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nevoia stringentă, aproape superstițioasă, de a-i lăsa lui Hartley sacoșa, de a nu o lua cu mine, de a nu o duce la Capul Shruff, unde ar fi fost un semn de rău augur și ar fi colectat excrementele demonilor. Abia mai târziu mi-am dat seama că aș fi putut s-o las pe treptele casei. Am apăsat pe soneria cu ding-dong și am așteptat. Lătratul sălbatic se porni din nou. L-am auzit pe Ben strigând: „Taci dracului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
împotrivă? — Dă-i drumu’, ce importanță are? — Uite ce-i, timpul ne poate divorța de realitatea oamenilor, ne poate separa de oameni, transformându-i în niște fantome. Sau poate că noi suntem cei care-i transformăm în fantome sau în demoni. Anumite preocupări sterile legate de trecut pot crea niște simulacre, ba exercită chiar o putere, asemenea acelor eroi de la Troia care au luptat pentru o Elenă-fantomă. — Crezi că eu lupt pentru o Elenă-fantomă? — Da. — Pentru mine e reală. Mai reală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
timpul trecut. Credeau, urmă el, că, după moarte, sufletele, așteptând să se reîncarneze, rătăcesc într-un soi de limb, asemănător cu Hades al lui Homer. Ei îl numeau bardo. Și nu e un loc foarte plăcut. Întâlnești tot felul de demoni acolo. — Deci e un loc de pedeapsă? — Da, dar un gen de pedeapsă automată. Învățații privesc aceste figuri ca pe niște viziuni subiective, ce depind de felul de viață pe care l-a dus cel decedat. — „Căci în acest somn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din nou stingherit. I-am spus cu stângăcie: — Ei, acum povestește-mi despre tine. Ce planuri ai? — Plec în străinătate... — A, da, spuneai că te pregătești pentru o călătorie. Poate că spre meleaguri cu munți înalți, și culmi înzăpezite, și demoni care intră și ies din cutii. — Cine știe? Tu ești un om al mării. Eu sunt un om al munților. — Marea e curată. Munții sunt înalți. Cred că încep să mă îmbăt. — Marea nu-i deloc curată. Știai că delfinii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]