4,964 matches
-
motivațiile de renunțare la neutralitate, opțiunea de renunțare la mutism În formarea vorbirii, a trecerii de la starea de absență la cea de prezență În viața grupului, a societății. Elevul obligă educatorul să continue grija pentru „acordările” necesare la neîntrerupta lui devenire, trecere de la o etapă la alta a evoluției. Profesorului nu i se cere doar o recunoaștere a elevului de ieri, ci o precunoaștere a celui de mâine, orice recomandare pe care o va face, se va efectua cu argumentele elevului
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Lidia Carmen LĂMĂTIC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93103]
-
fi efectiv contemporan, sincronic cu istoria, cu spiritul timpului dobândește pentru întâia dată prestigiu și valoare în ideologia românească. Acest istorism trăit și gândit autentic dovedește limpede că bazele Iluminismului românesc nu sunt abstract-metafizice, ci grefate organic pe ideea de devenire istorică. Faptul constituie o nouă rupere de nivel, de mentalitatea teologică în care prefacerea este negată, fixism specific oricărei culturi medievale. Veacul actual introduce, dimpotrivă, o realitate nouă, dinamică, dominantă, numită progres și autoritatea sa este invocată de iluminiștii români
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
anvergură. Drept consecință, o puzderie de etichete cu intenții definitorii; artă de instinct, artă a inimii curate, neoprimitivism, artă a inimii veșnic tinere, creație a unor maeștri populari ai realității, artă de duminică, artă „insitică” ș.a.m.d. a intersectat devenirea tot mai complexă, mai variată, mai nuanțată, a unui fenomen ce nu încetează să stârnească interesul specialiștilor și al iubitorilor de artă.” Constantin Prut în lucrarea sa „Dicționar de artă modernă”, apărut la Ed. Albatros, București, 1982, dedică o pagină
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
în vigoare menirea celei din urmă. Aceea se scrie apoi în cartea vieței și scrisa ei (anticul fatum) rămâne neclintită. Nici sfinții, ba uneori nici chiar Dumnezeu nu poate schimba hotărârea fatală." În afara prezențelor umane care sunt implicate în conturarea devenirii omului la momentul nașterii lui, există bine marcat rolul ursitoarelor. Dacă divinitatea are o omniprezență în relație cu omul în gândirea tradițională, ursitoarea funcționează numai în legătură cu evenimentul nașterii ca punct de pornire cu consecințe ulterioare. În schimb, cântecul liric nu
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
ursite. În condiția neputinței de rezolvare, de cunoaștere, "eu-lui" îi rămâne doar atitudinea personală, blândă (limitarea acțiunii el răuvoitoare) sau violentă de abordare a ursitei nefavorabile (o desființare violentă într-un imaginat conflict deschis cu personajul căruia îi atribuie vina devenirii lui nefericite). Expresia certă a incapacității de acțiune propriu-zisă față de ursitoare este blestemul proliferat de subiectul liric, singura posibilitate de întâlnire conflictuală a individului "cu ursitoarea lui". Tot în Mitologie românească, T. Pamfile relatează și o legendă în care Ursitoarele
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
se îndrăgostească, a orbit-o." Petele de pe chipul ei le-ar fi făcut într-o altă variantă, un cioban, care "a chiorât-o, zvârlind cu baligă în ea". Soarele rămâne mereu același, egal cu sine însuși, fără nici un fel de "devenire". Luna, dimpotrivă, este un astru a cărui viață e supusă legii universale a devenirii, a nașterii și a morții. "Ca și omul, luna cunoaște o "istorie" patetică, decrepitudinea sa sfârșind prin moarte. Trei nopți de-a rândul cerul înstelat rămâne
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
o altă variantă, un cioban, care "a chiorât-o, zvârlind cu baligă în ea". Soarele rămâne mereu același, egal cu sine însuși, fără nici un fel de "devenire". Luna, dimpotrivă, este un astru a cărui viață e supusă legii universale a devenirii, a nașterii și a morții. "Ca și omul, luna cunoaște o "istorie" patetică, decrepitudinea sa sfârșind prin moarte. Trei nopți de-a rândul cerul înstelat rămâne fără lună. Dar această "moarte" este urmată de o renaștere: "luna nouă". "Această veșnică
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
urmată de o renaștere: "luna nouă". "Această veșnică revenire la formele ei inițiale, această periodicitate nesfârșită fac ca luna să fie, prin excelență, astrul ritmurilor vieții. Nu e deci de mirare că ea controlează toate planurile cosmice legate de legea devenirii ciclice: apă, ploaie, vegetație, fertilitate." d. "Norocirea" Însoțirea dintre un/o nenorocit(ă) și un/o norocit(ă), ca modalitate de aducere a destinului favorabil, reprezintă un nucleu central pentru multe narațiuni populare românești. În basmul Ion cel sărac și
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
în vedere numai conținutul lui pentru că, ținând seama de faptul că adevărul este dobândit în cadrul social-istoric și al experienței umane, el nu poate exista în afara omului. Obiectivitatea adevărului trebuie înțeleasă prin prisma procesualității complexe a cunoașterii. CARACTERUL PROCESUAL al surprinderii devenirii adevărului unei cunoștințe rezultă din caracterul contradictoriu al cunoașterii. Cunoașterea umană este cuprinsă între polii unei contradicții: 1. Tendința și posibilitatea subiectului de a cunoaște în mod complex și definitiv totul, 2. Imposibilitatea realizării, înfăptuirii acestei tendințe și aspirații. Prin
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
aliterate, căutând să pună în evidență caracteristicile lor, diferite față de popoarele așa-zis evoluate sau dezvoltate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, etnografii au început să studieze propria lor societate. Dincolo de controversele privind statutul etnografiei (știință sau nu, etapă în devenirea etnografie-etnologie-antropologie), se acceptă că în prezent etnografia se referă în mod obișnuit la formele cercetării sociale, care au următoarele caracteristici: - un puternic accent pe explorarea naturii fenomenelor sociale particulare, decât să se centreze pe testarea ipotezelor despre ele;tendința de
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
unei distanțe necesare, prin neimplicare afectivă pentru a disocia din relatările individului, realul de imaginar, sinceritatea de simulare; - înregistrarea doar a evenimentelor semnificative modale pe care le-a trăit subiectul și care prin conținutul sau impactul avut, au marcat cursul devenirii ulterioare a profilului personalității; - manifestarea prudenței, chiar suspiciunii în legătură cu datele furnizate de subiect (sau de ceilalți) și neapărat verificarea acestor informații prin alte metode. Avantajele decurg din naturalețea și autenticitatea datelor furnizate de această metodă. Dezavantajele sunt date de faptul
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
dinainte de căderea Constantinopolului (Papacostea 71-127). Imaginarul politic prinde astfel forme originale, consider, la intersecția dintre calcule de strategie diplomatică și militară, opțiune teologică, spirit de independență, factori determinanți de poziționare geografică. Nu fără importanță, acest ultim aspect condiționează în sine devenirea istorică a teritoriilor de la nordul Dunării. Mai întâi provincie romană, ele suportă un transfer de instituții necesare întăririi granițelor imperiului, cu tot "instrumentarul" politic pe care calculele militare și strategice îl presupuneau (Brezeanu, Identități și solidarități medievale 10-27, 85-121). Retragerea
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cadrele puterii imperiale romane (universaliste) cu moștenirea elenistică a Bizanțului și cu cea iudeo-creștină, încercând să fixeze o formulă ideală, a unui stat-imperiu construit în jurul noii capitalei; el a fost depășit însă în chip natural de propria istorie și de devenirea civilizației europene, chiar după câteva secole de la întemeiere, prin ruptura de occident din secolul VIII, sub raport religios, definitivată politic în secolele XI-XIII. Despărțirea de Roma sau abandonarea ei în fața cuceritorilor barbari avea să se resimtă nu doar în evoluțiile
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
culorile sale. Ajungem astfel la o concepție particulară a operei de artă. Prea adesea opera unui creator e considerată ca o suită de mărturisiri izolate. Artistul este confundat atunci cu omul de litere. O gândire profundă se află în continuă devenire, îmbrățișează experiența unei vieți întregi și se modelează după ea. Tot astfel, creația unică a unui om e tot mai puternică cu fiecare din chipurile sale succesive și multiple, adică cu fiecare nouă operă. Unele le întregesc pe celelalte, le
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de artă, cât și a înțelesurilor primare, oferă autonomie obiectului de artă. Procesul de (re) înțelegere a operei duce la ceea ce Gadamer numește instanță a ideei de Bildung - procesul de învățare și formare a omului prin intermediul experienței. Acesta este procesul devenirii omului (Werden), posibil numai cu ajutorul artei. Pornind de aici, Gadamer înțelege arta ca fiind sugestivă 3 (darstellen) mai degrabă decât reprezentațională (vorstellen). Astfel, arta are un limbaj în cadrul căruia simbolurile și semele sale funcționează ca unități semantice. O clarificare a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
12. Din acest punct de vedere putem spune că istoria dezvălui actul artei, în timp ce obiectul (re)prezintă un obiect real. Pe filieră fenomenologică, Heidegger înțelege arta ca ceva ce explică mecanismul transformărilor în cadrul istoriei, al inteligibililor și, astfel, arta este devenirea și evenimentul adevărului. Adevărul este înțeles în mod ontologic ca istoricitate a inteligibilelor în timp, ca dinamică a dezvăluirii lor. Termenii ontologici ai artei ca a-lêtheiac intră într-un proces de dezvăluire (a lêtheia 13) care se ascunde (lêthe), aflându
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
astfel de proprietăți și relații, obiectul va fi analizat în contrast cu orice formă de relație sau proprietate. În cazul operei, văzută la nivelul pre-ontologic ca un obiect natural, orice formă de relație sau proprietate duce spre o înțelegere ontologică completă a devenirii ulterioare a obiectului dat. La nivelul pre-ontologic opera dobândește înțelegere prin intermediul conceptului de obiect, o înțelegere a sensului comun ce nu reflectă adevărată natură ontologică a operei de artă, dar ne ajută în a diferenția tipul de obiect în cauză
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în obiecte ce servesc ambianței și confortului. Dar prin deconstructivism se ating aspecte ontologice noi, în special prin descrierea anumitor funcții artistice precum: cea mitică, estetică, magică etc. Arta devine spațiul în care se încearcă noi posibilități ale ființei, ale devenirii și ale înțelegerii lumii. Operele de artă dobândesc o existență fie dependentă de discurs, fie devin stări ale unor evenimente și nu prezintă nici un obiect natural. Arta este înțeleasă ca având o funcție pur estetică în timp ce o parte a istoriei
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
constituție exterioară ei. Astfel, orice experiență subiectivă transpusă în narativitatea literară devine constituentă operei, și nu subiectului. În momentul apariției operei, calitățile sale compoziționale devin unice și identificabile cu propriile valori. Apariția operei literare simbolizează ruperea de lumea subiectivă și devenirea sa un obiect unic și autonom. Lumea autorului și lumea operei devin două individualități diferite prin lansarea operei literare în viața cotidiană. Din acest punct de vedere, opera literară se prezintă ca un obiect ontic autonom. Totodată, atributele sau experiențele
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
televizorului, calculatorului și internetului îi impiedică pe aceștia să mai beneficieze de condițiile care le pot permite să aibă „experiențe ideale” formării lor prin contactul cu ceilalți din jurul lor, în special cu părinții lor care sunt martori ai creșterii și devenirii personale. - Avem acces la mai multe informații. - Datorită faptului că mulți părinți muncesc în alte localități, țări și nu în locul de domiciliu, copiii se află, ca și părinții lor, în absența unui timp trăit împreună, lucru ce îngreunează comunicarea dintre
ARTA DE A FI PĂRINTE by Petronela Alemnăriței () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93078]
-
cere copilului tău să devină că altul, inseamna a-l priva de o identitate, a-i refuză dezvoltarea sinelui. ,,Să fie cel mai bun!” Pentru orice părinte acesta este un motiv de bucurie. Copilul ar putea fi un ,,savant în devenire,, , dar nici pe departe nu trebuie să ne pripim a-l consideră ,,un mic geniu,,. Nu aceasta este vârstă la care să tragem linia și să numărăm realizările. Acesta este doar începutul. ,,Să nu sufere ce am suferit eu, să
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaela Irina Morăraşu () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93080]
-
teoria literaturii = o teorie a formelor în interpretări care includ retorica, poetica și logica formelor”. Ipoteza care întemeiază eseul este aceea că „formele literare sunt expresia unui nucleu originar de natură epică”. Diagrama momentelor teoretice esențiale este însoțită de scrutarea „devenirii formelor” prin aplicații succinte și pertinente. În proiecția teoreticianului, „devenirea (evoluția) formelor realizează una dintre cele mai spectaculoase reprezentări ale istoriei reale a literaturii”, mai mult - „istoria vie, reală, palpabilă a literaturii s-a scris prin actul genezei, devenirii, dispariției
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
retorica, poetica și logica formelor”. Ipoteza care întemeiază eseul este aceea că „formele literare sunt expresia unui nucleu originar de natură epică”. Diagrama momentelor teoretice esențiale este însoțită de scrutarea „devenirii formelor” prin aplicații succinte și pertinente. În proiecția teoreticianului, „devenirea (evoluția) formelor realizează una dintre cele mai spectaculoase reprezentări ale istoriei reale a literaturii”, mai mult - „istoria vie, reală, palpabilă a literaturii s-a scris prin actul genezei, devenirii, dispariției, metamorfozei sau, pur și simplu, prin resurecția unor forme aparent
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
scrutarea „devenirii formelor” prin aplicații succinte și pertinente. În proiecția teoreticianului, „devenirea (evoluția) formelor realizează una dintre cele mai spectaculoase reprezentări ale istoriei reale a literaturii”, mai mult - „istoria vie, reală, palpabilă a literaturii s-a scris prin actul genezei, devenirii, dispariției, metamorfozei sau, pur și simplu, prin resurecția unor forme aparent revolute”. Se optează pentru conceptul formă/forme în locul termenilor gen și specie, considerați ca „inoperanți”. Postulând ipostaza unui homo narrativus ca „instanță originară și, implicit, arhetipală a formelor literare
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
românească și aspectele moderne ale celei occidentale. V. desprinde și descifrează în evoluția gândirii românești patru momente sau faze: faza învățării, cu o interesantă disociere între cumpănire și descumpănire ca forme esențiale ale unui echilibru de mentalitate, aspirație continuă a devenirii noastre istorice; faza înțelegerii, cu subtile diferențieri între cugetare - ca fenomen specific de manifestare a spiritului autohton (implicând obligatoriu contemplarea, până la cea de sine) - și gândire; faza judecării sau a orientării critice, cu delimitarea nivelurilor afirmării și negării tranșante; în
VUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]