6,113 matches
-
a afundat și mai adânc. Între timp, pe mal, Endō și Kobayashi se uitau unul la altul, gâfâind. Când Endō a făcut o mișcare rapidă ca să-și recupereze pistolul, Kobayashi s-a repezit la el cu cazmaua ridicată. Încercările lui disperate au dat greș, pentru că Endō a reușit să pareze loviturile. Cazmaua lovea cu zgomot pământul de fiecare dată. Kobayashi nu se lăsa și țintea cu toată forța, cu muchia ascuțită a cazmalei. Endō intra tot mai mult în apă. Pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în aer, Kobayashi l-a privit uimit pe Gaston. L-au trecut fiori de groază. A scăpat cazmaua și a zbughit-o spre drum cu viteza șobolanului. Se așternu liniștea. Mlaștina era învăluită în tăcere ca și cum uitase deja de încleștarea disperată la care fusese martoră. La o adiere a vântului, ceața cea deasă se împrăștia, la o alta, se aduna iar. Nu se auzea nici cel mai mic zgomot. Doar ramurile copacilor păreau că vor să se descotorosească de picăturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cuprins o poftă nebună să-i vadă chipul lui Higurashitei, pe care nu-l mai întâlnise de mult. Era strada din Shibuya unde l-a găsit pe Napoleon și a pornit pe urmele lui. Câinele cel costeliv îl căuta atunci disperat pe Gaston. Napoleon nu mai trăia însă. Când a ieșit din pasarela subterană, l-a zărit pe Higurashitei la lumina palidă a lumânării. Bătrânul stătea aplecat deasupra mâinilor unei femei care venise să-i ceară sfatul. Părea o mamă doborâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Aleasa. Dan și cu mine știam deja că aveam un viitor Împreună și le spusese și alor lui cît de serios era. Deși n-ar fi trebuit să aibă o asemenea importanță, tînjeam să obțin aprobarea familiei lui, simțeam nevoia disperată de a fi primită cu brațele deschise și tratată ca una de-a lor. Simplul fapt că am privit casa pe dinafară m-a făcut să-mi doresc din suflet să-i aparțin, să fiu legată de acei oameni. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
toți la revedere, chiar În fața hotelului. Dan și cu mine ne urcăm Într-un taxi care ne va duce la Heathrow, de unde vom lua avionul de unu și jumătate către Antigua. — Să ai grijă de nepotul meu, strigă Linda, făcînd disperată cu mîna, de pe trotuar. Fii atentă și stai departe de sticla cu rom. — Ce-ai zice de o urare de genul „Distracție plăcută“, mamă? Îi strigă și Dan, pe fereastră, În timp ce Închide portiera. — Nu fi prostuț, sigur că vă doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mult visat și mutarea În sine, că abia de-am izbutit să despachetăm cutiile, așa că nici vorbă să ne mai gîndim și la decorare. De fiecare dată cînd venea pe la noi, Linda se oferea să despacheteze ea În locul nostru. Privea disperată prin apartament, la cărțile puse În teancuri lîngă fiecare perete și la oalele și cratițele, rareori folosite, care erau tot În cutiile lor, Într-un colț al bucătăriei. Și tot de fiecare dată, eu o refuzam politicos, dar ferm, spunînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
luîndu-l iarăși de la el cînd constat, cu exasperare crescîndă, că Dan habar n-are cum să-și liniștească propriul fiu. Și tot eu sînt plină de furie și de resentimente și de epuizare cronică. Cea care a Început să ducă disperat dorul serviciului, dar care nu se poate deprinde cu ideea de a-și părăsi copilul măcar o după-masă, necum toată săptămîna, și care s-a hotărît să rămînă acasă, cu el, lucrînd În calitate de consultant independent pentru Calden, În loc să revin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
scotocind prin geanta de plajă, după crema Factor 30. — Haide, du-te. Hai, ne descurcăm noi. După douăzeci de minute (timp În care mă calmez considerabil, deși a Început să devină obositor să mă reped după Tom, care tot Încearcă disperat să se tîrască de-a bușilea spre piscină), Dan, Linda și Michael vin afară să ne salute. Și, da, Îmi face o imensă plăcere să văd figura Lindei atunci cînd Lisa iese din apă și plutește către ei ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu e conștient, că nu simte, sper, durerea pe care i-ar provoca-o toate aceste bucăți de metal introduse În oase și toate acele Înfipte În piele. Linda a Încercat să vorbească o dată cu mine. Plecasem din camera lui Tom, disperată să iau o gură de aer curat, iar ea a venit la mine și a Început să vorbească, să spună ceva, dar nu eram stare să fac față unui dialog, nici nu mă puteam uita la ea, așa că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sedință, și auzim cu toții cum plînge copilul. Fir-ar să fie, Îmi spun În vis. Nu am voie să aduc bebelușul la serviciu, iar acum o să afle toată lumea. În vis, copilul e În biroul meu, iar eu mă scuz, alerg disperată Într-acolo ca să-l liniștesc pe micuț, care, Între paranteze fie spus, nu este Tom (nu sînt sigură ce Înseamnă asta), dar nu pot să dau de el. Nu aud decît urletele care nu mai Încetează. Mă trezesc din somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
adevărată. Pe zi ce trece, fericirea și mulțumirea mea cresc. Acum, Dan Îmi e cu adevărat cel mai bun prieten, soțul meu, iubitul meu, confidentul meu. După cum zicea Sally, e soțul perfect. Sărmana Sally, tot singură e și În căutari disperate. Cine ar fi crezut? Chiar dacă Michael și Linda nu sînt socrii ideali, am evoluat mult din vremurile acelea Întunecate. Mi-a luat timp Îndelungat ca să-l iert pe Michael. De fapt, mi-a luat o grămadă de vreme pînă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de ce nu-mi vine să mai plec de aici. Când te vei întoarce la treburile tale, nu-mi va mai cere nimeni explicații ― Asta vrei? ― Da, să fiu lăsat în pace. După ce am descoperit că tot ce iubesc mă face disperat, ce rost are să mă tulbur și cu gândul că, în loc să fiu înțeles, sunt scuzat, în cel mai bun caz? Nimeni nu vrea să priceapă că am devenit atât de vulnerabil încît nu mai am tăria să mă lupt pentru principii
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și să-mi răcoresc mintea cu secrețiile unei femei. După care izbuteam să mă strecor în ungherele întunecate ale unor inimi orfane. Deveneam stăpân peste suflete slăbite de viciu, vulnerabile din pricina pierderii locului lor printre oameni. Mă simțeam regele celor disperați. Cel Neclintit să mă ierte pentru cât eram de rău. Și de neghiob: mă agățam trufaș de o pală de vânt care, ducându-mă departe de Izvorul meu, mă stingea, în vreme ce mă bucuram că sunt un licăr iluzoriu în noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
primit poruncă de întrunire de la rege la Verona, în a cincisprezecea zi a lunii august. Faroald m-a întrebat în fiecare seară aceleași lucruri. Întrebarea finală era mereu aceeași: „Ești sigur că Rotari mai trăiește?“. Devenise de nerecunoscut: un bătrân disperat și descumpănit. Și de la Brescia a sosit un luptător care mi-a cerut imperios din partea lui Maginulf o relatare amănunțită despre ceea ce se-ntâmplase la Oderzo. Nu-mi aduc aminte de câte ori am fost interogat și nici de câte persoane, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca să ne îngăduie să vedem orice vietate ar fi ieșit din pădure. Ne-am așezat pe pământ, uitându-ne neputincioși unul la altul, bătuți de gândul să ne luăm viața întrucât nu mai vedeam vreo scăpare. Rodoald era cel mai disperat. Se considera vinovat de pierderea surorilor și de moartea vărului. Rotari l-a oprit exact în clipa în care voia să-și înfigă în piept vârful suliței rupte. S-a luptat cu el rostogolindu-se la pământ și a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
escorta mea n-ar fi fost destul de mare, doisprezece oameni dați mie de Rotari și tot atâția impuși de Rodoald, cu greu aș fi scăpat cu viață. Am fost de mai multe ori atacați de bande de briganzi, fugari și disperați, pe care am izbutit mai mereu să-i punem pe fugă în codrii de unde ieșiseră. Am avut însă și șansa să fim bine găzduiți și să ne refacem forțele la Capua și la Cassino. În acest ultim loc am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
menționau numele lui Elio Fioravanti. La Barul Muzelor trecu pe dinaintea lui Buonocore și se așeză la o măsuță de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un semn al timpurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi avut-o În fața lui, ar fi strâns-o de gât - dar spre norocul ei era la câțiva kilometri depărtare, așezat pe portbagajul mașinii albastre, În garajul unui bloc, În timp ce onorabilul Fioravanti, intrat la sediul Federației Naționale din Nomentano, Încerca disperat să convingă vreo patruzeci de casnice, cu idei de stânga, care Își vânduseră deja voturile concurenței, că programul său electoral era unul viabil. — De ce te temi, iubire? spuse. Vreau doar să te văd. Gata, reușise s-o spună. Emma, surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Însă... — Nu eu decid care dintre operatori să nu fie rechemați, spuse șeful eufemistic, blindat În spatele biroului, În timp ce surâsul de circumstanță i se ofilea pe buze. Femeia nu se mișcă. Îl privea cu o fixitate atât de stânjenitoare și de disperată, Încât el se Înroși. Acum, cazul ei Îi revenea clar În memorie. Își amintea perfect: se discutase despre el În ședința despre resursele umane din urmă cu cinci zile. Ea era acea miss de mahala, operatoarea numărul șapte, pe nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
instrumente de tortură. — Mere, pere sau bretele? insistă Miria. Valentina răspunse că erau ca ale Evei Herzigova. Dimineața, În timpul băii corporale, rămânea interzisă confruntându-și formele ei plate cu cele sculpturale ale mamei, care se contorsiona În cadă, În Încercarea disperată de a surprinde capriciosul fir de apă al dușului. Mama locuia În trupul ei fericită ca un vierme Într-un măr. Nu-i era nici jenă, nici greu. Cred și eu, era un fel de statuie - moale și cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi trebuit să-l avertizeze și să-i explice că Într-adevăr nu era o idee prea bună - dacă Antonio o urmărea, pentru profesor ar fi fost de-a dreptul periculos să-i stea În preajmă. Dar se simțea prea disperată și prea egoistă și nu reușise să se lipsească de el. De altfel, pe tot traseul nu-l văzuse pe Antonio printre trecători. Nu o urmărea. Nu avusese nici cea mai mică bănuială. Dacă ar fi știut de existența lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
numele soțului, al fostului ei soț. Numele ei de familie era Tempesta, iar cel de botez, Emma. — Un nume foarte literar, observă Sasha. — Literar? — De ce? Era numele bunicii mele, spuse ea. Apoi tăcură și tăcerea deveni aproape palpabilă. Sasha Încerca disperat să-și amintească de ce i se păruse atât de important să-i vorbească acestei femei, pe care nu o cunoștea deloc și pe care peste mai puțin de o lună nu avea s-o mai vadă niciodată, chiar acum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a dorințelor lui, zeul absent al zilelor lui. Emmei, care Îi surâdea misterioasă, Îi făcu un semn complice cu ochiul. — Puiuț, am avut o problemă, Îl Întrerupse Însă Dario. Și se abandonă unui monolog confuz, incomprehensibil și totodată ciudat de disperat. Totul era din vina acelui hoț care În urmă cu două săptămâni Îi furase ceasul. Soția lui susținea că totul se Întâmplase din cauza fricii. Poate că Într-adevăr pierduse sarcina sau poate că nu existase niciodată. Oricum testul era negativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
făcută. Respirația lui Elio deveni din ce În ce mai greoaie. Avea impresia că o menghină Îi strângea plămânii. Dar poate că era doar greutatea fetiței. Nu reuși să vorbească. În tăcerea aceea percepu inima Camillei, stânjeneala președintelui și foșnetul frunzelor de magnolie, mieunatul disperat al unui motan În călduri de jos din grădină. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Dar președintele Îi putea garanta iubitului Elio că acest ghinion neprevăzut nu avea să Însemne moartea lui politică. O promitea În numele atâtor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o bere, mușcă dintr-o roșie, despachetează mâncarea semicongelată. Isuse. Toate luminile aprinse acum, pentru a scoate la iveală decadența consumată a unei case care de mult timp a Încetat să mai fie o casă. Buonocore trăia Într-o dezordine disperată, indiferentă și murdară. Ziare vechi, aruncate peste tot, la Întâmplare, deschise la pagina sportivă. O cutie zdrobită de presiunea unui picior care a șutat-o În cufărul de la intrare. Camerele care fuseseră ale copiilor, oribil de goale, pe tapetul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]