4,261 matches
-
și Luzacia, la nord de care s-a constituit Marca Nordului, care avea să devină ulterior Margraviatul Brandenburg (inima viitorului Regat al Prusiei). Cel mai la nord s-a aflat inițial Marca Billungilor, din care până la urmă se vor forma ducatele de Holstein, Lauenburg, Mecklenburg și Pomerania Occidentală. La sud, au apărut Marca de Carniola, Marca de Carintia, Marca de Stiria și Marca de Austria (ulterior, "Österreich" ("regatul de răsărit")). Regatul Prusiei și Arhiducatul Austriei, care vor deveni unele dintre cele
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
de Carintia, Marca de Stiria și Marca de Austria (ulterior, "Österreich" ("regatul de răsărit")). Regatul Prusiei și Arhiducatul Austriei, care vor deveni unele dintre cele mai importante state europene, și-au început așadar existența ca mărci. Resturi ale câtorva dintre ducatele de origine germane au supraviețuit până astăzi ca state sau regiuni ale Europei Occidentale. Teritoriile saxone, bavareze și thuringieneau devenit statele germane Saxonia, Bavaria și Thuringia; teritoriile france și alemane s-au transformat în timp în regiunile germane ale Franconiei
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
în regiunile germane ale Franconiei și Suabiei. Parte a teritoriului burgund a devenit actuala regiune administrativă de Burgundia din Franța, iar Lotharingia a devenit regiunea Lorena. Vechile ducate de origine germane erau regiuni locuite de triburi germanie asociate Regatului francilor. Ducatele erau entități mai mult sau mai puțin independente, conduse de guvernatori din rândul localnicilor care avea titlul de "herzog" (duce). Existența tuturor acestora s-a încheiat în timpul primilor Carolingieni. Aceste mai vechi ducate originare erau: Unele triburi, precum frizonii, nu
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
mai puțin independente, conduse de guvernatori din rândul localnicilor care avea titlul de "herzog" (duce). Existența tuturor acestora s-a încheiat în timpul primilor Carolingieni. Aceste mai vechi ducate originare erau: Unele triburi, precum frizonii, nu s-au constituit niciodată în ducat originar. Termenul de "Herzog" derivă din termenii germanici He(e)r ('armată') și zog (ziehen) ('a conduce, a trage după sine'), semnificând conducător militar. Este posibil să își aibă originea în titlul proto-germanic de "Harjanaz", ei fiind aleși de către tribul
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
de către împărat. Unele dintre dinastii, precum Habsburgii de Austria, Hohenzollernii de Prussia, Welfii de Hanovra, Casa de Wettin din Saxonia, Casa de Wittelsbach din Bavaria și Casa de Württemberg, au deținut "Herzogswürde" (titlul ducal) înainte de a deveni regi. După dispariția ducatelor de origine, Carolingienii au administrat aceste regiuni prin comiți (conți) și prefecți, iar uneori au distribuit conducerea către un membru al dinastiei, precum a operat Ludovic Germanul în Bavaria. După divizarea imperiului prin tratatele de la Verdun (843), Meerssen (870) și
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Regatul a fost divizat în 864-865 între fiii lui Ludovic Germanul, în mare în baza liniilor care demarcaseră triburile. Puterea regală s-a dezintegrat cu rapiditate după 899 sub domnia lui Ludovic Copilul, care a permit magnaților locali să reînvie ducatele ca entități autonome și să își guverneze triburile sub autoritatea supremă a regelui. După ce ramura răsăriteană a Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu romanizatul și mai unificatul regat al celor apuseni, ale cărui ducate erau
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu romanizatul și mai unificatul regat al celor apuseni, ale cărui ducate erau considerate ca unități regionale administrative lipsite de orice coeziune etnică. Cu toate acestea, potrivit lui J.
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu romanizatul și mai unificatul regat al celor apuseni, ale cărui ducate erau considerate ca unități regionale administrative lipsite de orice coeziune etnică. Cu toate acestea, potrivit lui J. Flach și Kienast, și ducatele din Franța, precum (Bretania, Normandia, Gasconia, Aquitania și Burgundia), aveau bază etnică înainte ca regii Franței să înceapă crearea de duci în secolul al XIV-lea. Natura și rolul ducatelor germanice de origine sunt adesea privite prin contrast cu vechile
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
etnică. Cu toate acestea, potrivit lui J. Flach și Kienast, și ducatele din Franța, precum (Bretania, Normandia, Gasconia, Aquitania și Burgundia), aveau bază etnică înainte ca regii Franței să înceapă crearea de duci în secolul al XIV-lea. Natura și rolul ducatelor germanice de origine sunt adesea privite prin contrast cu vechile ducate de pe teritoriul Franței. Se spune că cei 12 paladini ai lui Carol cel Mare ar fi inspirat crearea celor 12 pairi ai Franței: șase unități geografice temporale (Normandia, Burgundia
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
(Ordericus) (n. 1075 - d. cca. 1142) a fost un cronicar englez care a scris una dintre cele mai mari și cuprinzătoare cronici contemporane ale Ducatului de Normandia și ale Angliei anglo-normande din secolele al XI-lea și al XII-lea. Biograful actual al regelui Henric I al Angliei, Charles Warren Hollister, îl numește pe Orderic ca "un ghid onest și demn de încredere pentru istoria
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
ani apare ca petrecându-și verile în cadrul unui "scriptorium". Primele sale încercări literare l-au individualizat ca pe un continuator al operei lui Guillaume de Jumièges, "Gesta normannorum ducum", o vastă istorie a normanzilor și a ducilor acestora de la întemeierea ducatului de Normandia, pe care Orderic o va duce până la începutul secolului al XII-lea. Cândva între 1110 și 1115, superiorii săi i-au ordonat să scrie o istorie a mănăstirii St Evroul. Opera, intitulată "Historia Ecclesiastica", s-a dezvoltat devenind
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
regelui Alexandru I Jagiello, care cunoștea prea puțin despre problemele Poloniei și a ales să stea mai mult în Lituania, Jan Łaski a fost numit de Senat secretar al regelui, poziție din care s-a opus tendințelor secesioniste ale Marelui Ducat și a căutat să mențină acolo influența catolicismului, ale cărui poziții erau tot mai mult amenințate de propaganda ortodoxă susținută de Moscova. Atât de impresionat a fost regele de abilitățile secretarului său, încât la moartea cancelarului Poloniei, a trecut peste
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
o soluție care ar fi fost mult mai profitabilă Poloniei decât soluția la care s-a ajuns în 1525, cînd Ordinul a fost secularizat iar Albert a de Brandenburg a devenit primul conducător de confesiune luterană al unui nou stat (Ducatul Prusiei). În 1513 Jan Łaski a fost trimis la Conciliul de la Lateran, convocat de către papa Iulius al II-lea, pentru a pleda cauza Poloniei împotriva cavalerilor teutoni, context în care s-a remarcat din nou atât ca orator cât și
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
13 de ani (1454-66), terminat prin cea de-a doua Pace de la Toruń din 1466, Prusia Regală a fost organizată ca o nouă provincie și încorporată în Regatul Poloniei. În 1525, după secularizarea Ordinului Teutonic, se înființează un nou stat (Ducatul Prusiei) care va fi primul ce adoptă luteranismul ca religie oficială. Majoritatea populației germane din Prusia Regală adoptă protestantismul în 1557, în timp ce majoritatea populației din Polonia rămâne catolică. În timpul administrației tot mai centralizate a primarului Heinrich Stroband (1586-1609), puterea este
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
lui în vârstă de 20 de ani a murit la naștere. Tatăl lui nu s-a recăsătorit niciodată. În 1785, când Augustus avea doi ani, tatăl lui a devenit Prinț-Episcop de Lübeck și de asemenea a fost numit regent al ducatului de Oldenburg din cauza incapacității vărului său, Wilhelm, Duce de Oldenburg. Din 1788 până în 1803, cei doi prinți au fost educați acasă sub supravegherea tatălui lor. Împreună cu fratele său a studiat la Universitatea din Leipzig din 1803 până în 1805. În perioada
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
1808, el și-a însoțit tatăl la Congresul de la Erfurt, unde s-a întâlnit împăratul Napoleon I al Franței și țarul Alexandru I al Rusiei. Între 1810 și 1814, Oldenburg a fost ocupat de Franța lui Napoleon. În decembrie 1810, ducatul de Oldenburg a fost anexat de Primul Imperiu Francez și Augustus și tatăl său au călătorit în Rusia unde au stat în exil la rudele lor, familia imperială rusă. Această anexare a fost una dintre cauzele rupturii diplomatice dintre foștii
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
vârsta de 20 de ani. În 1823, tatăl său a succedat ca Duce de Oldenburg după decesul vărului său Wilhelm, Duce de Oldenburg iar Augustus a devenit prinț moștenitor. Deși Oldenburg, ca multe alte ducate germane, a fost ridicat de la ducat la mare ducat în 1815 la Congresul de la Viena, tatăl său a ales să continue să folosească titlul de Duce în loc de cel de Mare Duce. Ca prinț moștenitor el a participat intens la guvernarea ducatului. La 24 iunie 1825, după
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
de ani. În 1823, tatăl său a succedat ca Duce de Oldenburg după decesul vărului său Wilhelm, Duce de Oldenburg iar Augustus a devenit prinț moștenitor. Deși Oldenburg, ca multe alte ducate germane, a fost ridicat de la ducat la mare ducat în 1815 la Congresul de la Viena, tatăl său a ales să continue să folosească titlul de Duce în loc de cel de Mare Duce. Ca prinț moștenitor el a participat intens la guvernarea ducatului. La 24 iunie 1825, după cinci ani de
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
germane, a fost ridicat de la ducat la mare ducat în 1815 la Congresul de la Viena, tatăl său a ales să continue să folosească titlul de Duce în loc de cel de Mare Duce. Ca prinț moștenitor el a participat intens la guvernarea ducatului. La 24 iunie 1825, după cinci ani de văduvie, Augustus s-a căsătorit a doua oară cu Prințesa Ida de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym, sora mai mică a primei soții. Augustus și Ida au avut un fiu, Petru, care s-a născut în
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
socială, artă și știință. Comerțul a înflorit în Weser și Jade și orașul Oldenburg a devenit unul dintre centrele culturale din Germania. Marele Duce însă a fost reticent în a urma cererile populare de a introduce o constituție pentru Marele Ducat. Deși articolul 13 din Constituția Confederației germane obliga Oldenburg să aibe o constituție, în urma sfaturilor rudelor sale din Rusia, Marele Duce a tot amânat promisiunea de o da constituție din 1830. Numai ca urmare a revoluțiilor de la 1848, sub presiunea
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
un cadou de recunoștință pentru districtul administrativ Sztum. De asemenea el a dat însărcinarea de a se construi un turn monumental al castelului, care de atunci este cunoscut ca Turnul Albrecht. În timpul Marelui Război dintre Ordinul Teuton, Regatul Poloniei și Ducatul Lituaniei (1409-1411), Sztum a fost ocupat de către armata polonă, carea făcea marș dinspre Grunwald (Tannenberg) spre Malbork. După un asediu lipsit de succes a capitalei statului Ordinului Teuton, trupele poloneze, care erau staționate la Castelul Sztum, timp de 3 săptămâni
Castelul din Sztum () [Corola-website/Science/328129_a_329458]
-
Atenulf I de Gaeta, însă atunci când fiul acestuia a murit înainte de a avea loc căsătoria, Richard a solicitat totuși zestrea. Ducele Atenulf a refuzat, drept pentru care Richard a asediat și capturat Aquino, una dintre puținele feude rămase în posesia ducatului de Gaeta. Totuși, în 1058, Desideriu de Benevento, abate de Montecassino, l-a convins pe Richard să reducă suma solicitată ducelui. În februarie 1059, Hildebrand, viitorul papă Grigore al VII-lea, pe atunci doar membru al curiei papale, a călătorit
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
obișnuite, care au contribuit mult la dezvoltare. În secolul 16, Ryn a devenit un centru de administrare a localităților din împrejurimi, iar atunci când Ordinul Teuton a fost dizolvat, orașul a fost desemnat ca capitală administrativă pentru unul din districtele din Ducatul Prusac. Din păcate, un raid al Tătarilor, la mijlocul secolului 18, a distrus aspirațiile de dezvoltare ulterioară. Atacatorii au capturat o parte din locuitorii ai orașului ca prizonieri și pe restul i-au măcelărit, jefuind și dând foc la case. Castelul
Castelul din Ryn () [Corola-website/Science/328130_a_329459]