9,442 matches
-
poporul”. Pentru Miklos Haraszti, o asemenea „ficțiune” (a legăturii cu „masele populare”) are mai ales o importanță strategică: # Deși slăbirea mobilității sociale corespunde intereselor corporațiilor de experți, a specialiștilor apăruți de curând, aceștia sunt obligați să-și manifeste atașamentul față de ficțiunea reprezentării populare directe. Privilegiile noastre sunt cele ce ne Împiedică, În mai mare măsură decât poliția politică, să Îmbrățișam o ideologie elitista: puterea elitei ar fi prima care ar avea de suferit din pricina anarhiei ce-ar rezultă din respingerea acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
natură bibliografică, din volumul Despre starea autografului. Cărți cu olografe (2001) încearcă să impună conceptul „autograf” ca specie a literaturii de frontieră, să îi întocmească o tipologie, aici fiind talonat tot un teren nebătătorit. De altfel, S. vizează și în ficțiunile sale o abolire a granițelor dintre speciile literare. Discursul narativ din Evanghelia eretică sau Melec, purtătorul de nucă și de nyvas (2000), un „roman în versuri” care preia, în cheie modernă, motivul trădării Mântuitorului, este descompus în secvențe de jurnal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
o falie între operele tinereții și cele de maturitate. De la Hanu Ancuței - operă de răscruce - până la Creanga de aur, Ostrovul lupilor sau Divanul persian, imaginarul sadovenian ar evolua pe un traseu conducând lent, dar neabătut, de la lume spre carte. În ficțiunile lui Sadoveanu, obsedate în perioada târzie de triumful utopic al literaturii asupra unei vieți văduvite de sens, livrescul se infiltrează progresiv, uzând de formule diverse: de la convergența tematică dintre viață și modelul cărții la tălmăcirea cu instrumente parodice și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
sale. Vedeta universului fictiv este de fapt naratorul: autorii și personajele lor îl interesează pe critic doar în măsura în care își trec unul altuia dreptul și îndatorirea de a nara. În primele două volume criticul urmărește consecvent mișcarea convențiilor de verosimil în ficțiune, între polul social și cel psihologic, ca și mecanismul grație căruia forul narat se mișcă între un Olimp transcendent - în modelul de roman numit doric: Mara, Baltagul, Rusoaica, Enigma Otiliei, Scrinul negru sau Moromeții - și profunzimile interiorității - modelul ionic: romanele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
la Teatrul Mic din București. După 1989 se dedică teatrului, dând piese precum Boabe de rouă pe o frunză de lotus în bătaia lunii (montată în 1999 la Teatrul Național din București) și Ultima zi din mileniu. Alternarea prozei de ficțiune cu reportajul și reconstituirea documentar-istorică jalonează traseul căutărilor tematice și narative ale lui M. Schițele și povestirile din prima sa carte, Vedere de pe balustradă, disimulează într-o atmosferă lirică un punct de plecare biografic. Cu o maturitate compozițională remarcată de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288060_a_289389]
-
Lăpușneanul", în "Dacia literară" (1840). În 1839, și chiar mai înainte, prin Kogălniceanu, și mai ales prin Negruzzi, "Albina românească", prevestea această etapă. Povestirea lui Negruzzi, Riga Poloniei și prințul Moldaviei" ("Albina românească", 1839, nr. 102, p. 414-416), stă între ficțiune și adevăr istoric, alimentată de Voltaire și din cronici, urmând, până la urmă, mai mult gustul publicului pentru anecdotă. M. Kogălniceanu încearcă schița de moravuri și portretul caricatural în foiletonul "Soirees dansantes" ("Adunări dănțuitoare"), urmat de Negruzzi cu "Provincialul" și "Păcală
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
Iași, 1998; Scrisori către Monalisa, tr. autoarei în colaborare cu Dana Lovinescu, Iași, 1999; Dragostea e un Trabant, București, 2003. Repere bibliografice: Ioan Lascu, Povestiri neverosimile cu final verosimil, dar și invers, TMS, 1998, 7-8; Dan C. Mihăilescu, Evadând în ficțiune, „22”, 2000, 4; Daciana Branea, Arca fantastică, O, 2000, 1; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, I, 50-60; Cătălin Constantin, Călătorie cu un Trabant australian, RL, 2003, 16. D.C.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285689_a_287018]
-
de ani de zile. Poate că e ceva ce ai inventat acum. Deși, desigur, ce-ar putea rezulta din asta e cu totul altă poveste. O altă idee a mea este că planul tău cu salvarea e pură închipuire, pură ficțiune. Simt că nu poate fi ceva serios. Cunoști într-adevăr cum e căsnicia ei? Zici că-i nefericită, dar majoritatea oamenilor sunt nefericiți. O căsnicie lungă unește pe cei doi parteneri, chiar dacă nu-i ideală, și aceste vechi structuri trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-ți închipui chiar că ai convertit-o într-o valoare supremă, un standard în comparație cu care toate celelalte iubiri ale tale n-au însemnat nimic... — Da. — Dar nu găsești că asemenea idee călăuzitoare e șubredă? N-am s-o numesc o ficțiune. Hai să-i spunem un vis. Firește că trăim cu toții în visuri și prin visuri, și chiar într-o viață spirituală disciplinată, ba poate că în acest domeniu - mai mult decât în oricare altul - e foarte greu să distingi visul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
uitat-o, Hartley era sădită în inima mea ca o sămânță, și în prezent încolțise din nou, pură ca în trecut. Acum îmi devenise foarte clar în ce măsură confecționasem această imagine a ei, și totuși nu o puteam considera o simplă ficțiune. Era mai curând ceva ca un anumit fel de adevăr, aproape ca o piatră de încercare a adevărului; ca și cum un simplu gând al meu s-ar fi putut întrupa într-un obiect material, rămânând în același timp un adevăr. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
viu "că, în relația dintre putere și poezie, puterea reală e de fapt a poeziei". În Arhitecții utopiei: Eugen Barbu și Facerea lumii, Angelo Mitchevici analizează excelent modalitatea complexă prin care un fals istoric este legitimat într-o operă de ficțiune angajată ideologic. Eugen Barbu, scriitor de talent, dar cu o activitate ideologică sulfuroasă în lumea literară, realizează, pe lângă romane "curate", precum Groapa ori Princepele, și cărți comandate. Dintre acestea, Facerea lumii (1964) avea sarcina de a crea o mitologie apocrifă
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
sociologul român al romanului sesizăm o pledoarie pentru pluralism, moderație și nuanțare; despărțirea de gauche-ismul sociologului francez se produce în primul rând pentru că "reducția cu care operează Grivel are la bază convingerea că (...) romanul e de fapt ideologie convertită în ficțiune; or, este impropriu a gândi așa, pentru că literatura este un "domeniu prin excelență al individualizării și specificității"64. Mai mulți autori, Jean-Paul Sartre, Lucien Goldmann, structuraliștii - susține P.C. - "polemizând cu tendințele rutiniere și dogmatice pretinse uneori, din păcate, a reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
socoti pe cei din străinătate, iar dintre aceștia destul de mulți nu erau etnici români, pentru a nu mai vorbi de faptul că între 1924 și 1944 niciunul dintre secretarii generali ai PCR nu a fost un etnic român. Forjarea unei ficțiuni istorice a constituit nu doar un simplu act de propagandă, ci o necesitate pentru noul partid care avea să își elimine toți competitorii și regimul democratic pluripartitist în numai trei ani. Cele două romane ale lui Eugen Barbu plombau aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de un egoism total, misoginie moderată, gusturi elevate, o cultură mai degrabă mondenă, căci nu citește cărți. Dimensiunea decadentă a personajului, din nou Eugen Barbu exploatează o serie de locuri comune, vine nu numai din dandysmul său, ci și din ficțiunea genealogică pe care o prezintă în fața naivei Eva. Proprietarul de cai o plimbă pe la vechile reședințe ale domnitorilor munteni, Comana, Mogoșoaia, Câlniștea, Fundenii-Doamnei etc. și îi prezintă o serie de morminte de mari boieri ca fiind cele ale strămoșilor săi
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
este mai receptivă la acest fenomen, dar în practica literară din ultimii ani remarcăm literaturizarea deliberată, mistificatoare a epistolei, care-și pierde astfel autenticitatea, prospețimea, relevanța existențială. Cele mai fascinante epistolare sunt acelea în care viața, trăitul glisează insesizabil în ficțiune, devenind mare literatură. De aceea, cred, avea întrucâtva dreptate Livius Ciocârlie să considere că "lectura corespondențelor poate contribui la ieșirea literaturii din solipsism, tocmai pentru că obligă la mișcarea repetată între viață și text"2. Din acest punct de vedere, corespondența
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
care a manifestat, de asemenea, o propensiune aparte pentru arta epistolară, una nu lipsită de maliție, prodigioasa-i corespondență citindu-se și astăzi cu viu interes. Condamnat la singurătate, autoexilându-se, Ion D. Sîrbu găsește în acest supliciu privilegiul evaziunii în ficțiune, oferindu-și luxul libertății interioare, al lucidității, scriind pentru sertar și trimițând în eter "scrisori către bunul Dumnezeu". Citind aceste scrisori, avem totodată impresia că, asemeni personajelor din jurnal, cu care se întreține diaristul, destinatarii epistolelor se transformă cu toții, imperceptibil
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
-și luxul libertății interioare, al lucidității, scriind pentru sertar și trimițând în eter "scrisori către bunul Dumnezeu". Citind aceste scrisori, avem totodată impresia că, asemeni personajelor din jurnal, cu care se întreține diaristul, destinatarii epistolelor se transformă cu toții, imperceptibil, în "ficțiuni ale singurătății", parteneri de dialog imaginar, dând autorului exilat la Craiova-Isarlâk șansa supraviețuirii, prin cuvânt, în literatură. Cred că Ion D. Sîrbu nu a ratat șansa aceasta. Bibliografie Opera lui Ion D. Sîrbu (selectiv) Sîrbu Ion D., Jurnalul unui jurnalist
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
distrugeri de tot felul. Doresc din adâncul sufletului să o mai revăd, acum după 50 de ani de când am părăsit-o, și recomand cu căldură tuturor iubitorilor de natură, de frumos și de adevăr, să o viziteze. Doamne-ajută. Badea Gheorghe Ficțiuni, dezinformări și lovituri sub centură Bietul adevăr a fost mereu victima manipulărilor, răstălmăcirilor, omisiunilor nedrepte și a falsificărilor de tot felul. Se spune cu cinism că „istoria se scrie”, și evident, fiecare scriitor de istorie poate fi cel puțin subiectiv
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Spre hazul lui și spre uimirea mea, după 30-40 de lovituri, m-am blocat cu brațele atârnând în jos, sleite de oboseală și gâfăind ca o locomotivă cu aburi care urcă Predealul. Cum rămâne atunci cu eroii din filme? Desigur, ficțiuni, spectacole trucate, combinând secvențe scurte, izolate, intercalate cu pauze lungi de odihnă și folosind în scenele dure, cascadori profesionști. Noi însă le luăm de bune fără a mai gândi dacă sunt compatibile, posibile, concordă cu adevărul sau nu. O altă
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
spectacole trucate, combinând secvențe scurte, izolate, intercalate cu pauze lungi de odihnă și folosind în scenele dure, cascadori profesionști. Noi însă le luăm de bune fără a mai gândi dacă sunt compatibile, posibile, concordă cu adevărul sau nu. O altă ficțiune total străină de realitate, foarte des întâlnită chiar în filmele moderne, este secvența în care eroii, aflați într-un automobil care se deplasează cu mare viteză, discută, iar el, cel care conduce, deși fâțăie continuu în mod inutil volanul spre
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
cei doi luptători, gâfăind, morți de oboseală, ca să-și mai tragă sufletul, se odihneau „o clipă” sprijiniți în spadă, după care, ridicau cu greu spada și mai aplicau încă o lovitură fără efect pe armura grea a adversarului. O altă ficțiune mereu folosită în literatură și în scenariile de filme, este crearea unor personaje suprainteligente și de o spontaneiteate în replică incredibilă și demnă de invidiat. În realitate asemenea oameni nu există sau apar foarte rar. Pentru a creea așa o
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
o găsim mult mai târziu, când adesea nu mai avem cui să o spunem (mintea românului cea de pe urmă). Și asta nu înseamnă că noi cu toții suntem proști, ci că asta este o trăsătură normală a omului normal. Restul este ficțiune. O altă metodă necinstită în practica comunicării moderne este așa-zisa „lovitură sub centură” care este ceva categoric interzis teoretic dar care este des acceptată și folosită practic, ba uneori chiar cultivată de interesele celor puternici de la toate nivelurile din
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
ne străduim să cunoaștem procedeele și posibilitățile acestui minunat instrument aflat însă în continuă perfecționare, schimbare, modernizare. Dar este o greșală enormă să ne pierdem timpul cu jocuri electronice, programe cu lupte, curse de automobile, pilotaj sau cu povești de ficțiune. Toate acestea înseamnă pierdere de timp și de energie, ruperea creierului de activități reale, folositoare, instructive, înseamnă pierderea, nu dezvoltarea capacității noastre de gândire. Mulți tineri inconștienți au căzut în dependență față de jocurile electronice pentru computere sau a automatelor cu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
București, 1991; Paznici la drumul mare, București, 1992; Moara de nisip, București, 1995; ed. (Vămile Damascului sau Moara de nisip), București, 2003; Iisus Tămăduitorul, București, 2000; ed. (Moara de vorbe sau Iisus Tămăduitorul), București, 2003. Repere bibliografice: Ion Papuc, Virtuțile ficțiunii epice, TR, 1968, 27; Magda Ursache, „Oameni singuri”, CRC, 1968, 51; Constantin Cubleșan, Romanul parabolic, TR, 1969, 29; Mircea Muthu, „Cortegiul”, ST, 1969, 8; Mincu, Critice, I, 195-197; Popa, Modele, 145-146; Nicolae Prelipceanu, „Urma”, TR, 1972, 39; Eugen Uricaru, „Urma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
39; Eugen Uricaru, „Urma”, ST, 1973, 21; Constantin Hârlav, Banala aventură a sufletelor însingurate, TR, 1974, 39; Dana Dumitriu, Un roman istoric, RL, 1977, 7; Mihai Ungheanu, „Marele sigiliu”, LCF, 1977, 9; Iorgulescu, Scriitori, 252-253; Dana Dumitriu, Între document și ficțiune, RL, 1979, 4; Vasile Sălăjan, „Marele sigiliu”, TR, 1980, 35; Teodor Vârgolici, Istorie și literatură, RL, 1987, 48; Mariana Sipoș, Cărțile întunericului, RL, 1991, 15; Miruna Barbu, Joc în trei minus unu, RL, 1991, 38; Liviu Grăsoiu, Despre personaje și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]