8,051 matches
-
răstignit, atârna pe peretele bucătăriei din casa bunicii, deasupra canapelei-pat. Dar numai tâmpiții se Îndrăgostesc de cântăreți. — Îmi place baschetul. Animalele. Științele. — Da’ nu, puiule, o Întrerupse Miria, nu asta voiam să spun. Cine Îți place? Valentina dădu din cap jurând că nu-i plăcea nimeni. Miria putea să nu o creadă, dar ăsta era adevărul. Valentina nu era normală. Era un zombi. Era convinsă că trăiește În Siberia, Într-o lume de gheață, În care totul e congelat, sterilizat. Profului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
său - dar era strâmt și stăteau incomod chiar și În garaj o dată În closetul școlii aproape Întotdeauna În picioare, ca să nu rămână Însărcinată nu avusese niciodată orgasm ea Îl iubea oricum apoi el o părăsise ea plânsese atât de mult jurase să nu se mai Îndrăgostească niciodată apoi Îl Întâlnise pe el, pe Antonio. Ce inconștiență să crezi că trecutul le aparține celorlalți, cristalizat Într-o dimensiune nemișcată, pentru totdeauna. Banalul trecut al Emmei - În care chiar dacă el nu existase - acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru a nu-l enerva. Nu vreau să mai fiu cu nimeni. Dar cum Antonio știa că nu e adevărat, și Îi zvâcneau venele la tâmple și curând avea să izbucnească, iar ea era obosită de toate astea și Își jurase că nu avea să-i mai permită s-o atingă, căci se schimbase și se eliberase de sentimentele de vinovăție și nu se mai privea prin ochii lui, Îl prinse de braț și Încercă să tragă de volan, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
forțez, explică pentru a nu știu câta oară Kevin. Doar când explica, povestea aceea Îi părea și lui convingătoare. De fiecare dată când mama Îi schimba bandajul protesta pentru că nu-l mai voia, oricum nu cred că funcționează. Mama Însă jura că peste câtva timp, nu știa când, ochiul strâmb avea să se vindece, iar el urma să vadă foarte bine. El ar fi preferat să fie orb și să nu poarte bandaj. — Ești prieten cu Camilla? Îl Întrebă verișorul Camillei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fard. La contactul cu peria moale simți o durere sfâșietoare. Continuă, suspinând, până când Îi păru că vânătaia dispăruse. Nu reușea să șteargă din gând imaginea pistolului din torpedo. Și Își spuse că ea nu avea dreptul să moară. I-o jurase lui Kevin În dimineața aceea. Avea dreptul să-l denunțe pe Antonio și să se apere. Viața mea nu mai e doar a mea: e a noastră. În sala de așteptare, chipuri plictisite o priveau cu ostilitate - căci era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-și Înghită ifosele alea de rahat. — Cine Îți dă voie să vorbești așa urât? Mama ta? se crispă Antonio, trecând peste faptul că el tocmai se abandonase unui potop de injurii. — Tati, oftă Valentina, nu se vorbește despre ea, ai jurat! Dar nu mai avură timp să discute. Portarul, deoarece Îi confirmaseră prezența fiului acelui barbar la petrecere, deschise ușa cea mare și șopti disprețuitor: — Treceți. Recepționera În uniformă albastră Îl Întrebă dacă voia să-și lase geaca la garderobă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de telegenic. Sasha zâmbi. Olimpia oftă - ce tânăr era profesorul acesta, mai tânăr decât Emma, bineînțeles, pe vremea mea așa ceva nu se Întâmpla. Deci avea dreptate țăcănitul acela de Antonio, care poate că nu era chiar așa de țăcănit, Emma jurase iar și iar că nu avea pe nimeni, dar avea ca amant un profesor. Iar cu mama ei, care a născut-o și a primit-o când s-a Întors, fiică rătăcitoare, stă mută ca mormântul, ce mincinoasă. Dar, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
scriitor, ar putea-o considera dependentă de televizor, una de un nivel scăzut, din moment ce În loc să urmărească programul ecologic Raggio Verde al lui Michele Santoro urmărea programul acela măsluit și cretin, atât de populist, destinat unui public mai puțin culturalizat. — Îți jur Sasha că nu-l urmăresc niciodată pe Mister Verità! strigă. O ușă se trânti, se deschise și se izbi din nou. — Prezentatorul e atât de fascinant, spuse Olimpia pentru a se justifica - și, cu inima strânsă, apăsă butonul telecomenzii. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Acum Îl privea pe Kevin, prins Însă de povestea puiuțului Simba, poate că nici nu-l mai asculta, apoi o privi pe ea - iar ea nu Îndrăznea să creadă, sau nu Îndrăznea să mai spere. Cine nu speră este invincibil... — Jură că nu minți, tati. — Jur, spuse Antonio ducându-și degetele la buze. Pentru totdeauna? — Pentru totdeauna. Emma și Sasha Îi Întrebară pe proprietarii restaurantelor din strada Coronari, Îi Întrebară pe chelneri, pe vânzătorii din pizzerii. Nimeni nu observase un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
apartament mare și mobilat ca-n filme. - Nu-ți spun ce fac acolo, că mă omoară mama dacă-ți spun! - Nu se poate! Cum să nu-mi spui? Eu nu ți-am spus ție?! - Bine, hai că-ți spun, dar jură pe sufletul mamei tele că nu mai spui la nimenea! - Jur! Și-atunci Eliza i-a spus, greblându-și buzele de două-trei ori, cu dinții colorați de ruj: - Fac video-chat. - Adică? - Adică stau în fața camerei de filmat și vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și frustrări. Schimbau secretele ca pe brățări și apoi mi le încredințau mie, singura fiică supraviețuitoare. Mi-au spus lucruri pe care eram prea prea mică să le aud. Mi-au ținut capul în palme și m-au pus să jur că nu le voi uita. Mamele mele erau mândre că îi dăruiseră tatălui meu atâția fii. Fiii erau mândria și prețul unei mame. Dar băieții născuți unul după altul în cortul roșu rezervat femeilor nu erau o sursă de fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua născută a lui Laban, spunea că își amintește tot ce i s-a întâmplat vreodată. Pretindea chiar că are amintiri despre propria naștere și chiar și despre zilele petrecute în pântecul mamei ei. Jura că își amintește cum i-a murit mama în cortul roșu, unde agonizase zile în șir după venirea pe lume a Zilpei, cu picioarele înainte. Lea își cam bătea joc de pretențiile astea, deși nu în fața ei, pentru că Zilpa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când îi spusese Adei, aceasta îl bătuse cu pisălogul până îi dăduse sângele. A rupt coarnele idolului său favorit și l-a amenințat că-l blesteamă să-și piardă bărbăția și să se umple de bube și atunci el a jurat să nu se mai atingă niciodată de fetele lui și să-și spele vina într-un fel. Le-a cumpărat Adei și tuturor fiicelor lui - chiar și Zilpei și Bilhei, pe care le-a recunoscut astfel pentru prima și singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Rahelei care țipa așa de sfâșietor încât copiii care au auzit-o de afară au început să plângă instantaneu. Iacob stătea pe bamah, se holba la fața zeiței, întrebându-se dacă ar trebui să-i dea niște ofrande, deși el jurase să nu venereze decât un zeu, zeul tatălui său. Rupea smocuri de iarbă și dădea din cap de disperare, până când n-a mai putut să suporte țipetele Rahelei și s-a refugiat sus, pe cea mai înaltă pășune. Peste două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
câte zece pietre și au pus fiecare câte una, suprapuse, până când s-a făcut un fel de zid în miniatură, care simboliza granița dintre ei. Laban a turnat vin peste el. Iacob a turnat ulei peste el. Fiecare i-a jurat pace celuilalt și și-au atins coapsele. Apoi Iacob s-a întors și a coborât de pe deal. A fost ultima dată când noi toți l-am mai văzut pe Laban și am adus mulțumiri zeilor pentru asta. * * * Iacob de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se evaporase și scena era de-acum una obișnuită, ba chiar idilică: o pasăre zbura la orizont, iar copacii murmurau în briza râului. M-a trecut un fior, iar Iosif m-a strâns de mână. Fără să spunem nimic, am jurat să păstrăm secretul acelei zile. Dar fratele meu n-a mai fost la fel de atunci. Chiar din acea noapte, a început și el să viseze cu tot atâta putere ca și tata și visele lui erau la fel de precise și de teribile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
față de el și față de zeul lui; nu avea nici un conflict cu ele și cu zeițele lor. Dar acum nu mai putea pretinde că terafim-ul lui Laban nu era în casa lui și nu mai putea suporta prezența idolilor pentru care jurase strâmb. Așa că Iacob a chemat-o pe Rahela și i-a poruncit să aducă și idolii pe care îi luase de la Laban. I-a dus pe toți într-un loc necunoscut și i-a spart cu o piatră pe fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
iar șanțul acela lung și îngust de pe lamă e făcut special ca să se prelingă sângele pe-acolo, iar dacă nu-i respectăm ordinele întocmai, atunci să nu ne mirăm dacă o să vedem propriul nostru sânge curgând pe acolo, și că jură cu mâna pe inimă că ne-o înfige în burtă, cu propria-i mână, iar după aceea poate că ne și scalpează, și atunci, auzind toate astea, nici eu, nici Puiu n-am mai zis nimic, iar Prodan ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sculase de două ori ca să ia niște pastile care să-i stăvilească o migrenă chinuitoare. A doua oară, o zărise pe soția sa care se Întorcea tiptil acasă, la puțin timp după ora trei noaptea. Ar fi fost gata să jure că părea Încolțită. Preț de o clipă, se Întrebă dacă ar fi fost cumva bine să vorbească despre acest lucru cu Marie, apoi Își spuse că era mai bine să păstreze amănuntul ăsta pentru el. Putea fi oricînd de folos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nicolas. Yves se Încruntă văzînd mașina Méhari intrînd pe alee și parcînd lîngă terenul de tenis. Ce căuta Marie la el acasă? Se arătase cumva prea stăruitor În povestea cu autopsia? Nu, manevrase foarte bine și ar fi putut să jure că ea apreciase sincer noblețea lui sufletească. După cum ar fi putut de asemenea să jure că ea Înghițise și povestea cu tufele de tuia. Venise cumva să verifice dacă se Întorsese Într-adevăr la ora 1 noaptea, așa cum Îi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tenis. Ce căuta Marie la el acasă? Se arătase cumva prea stăruitor În povestea cu autopsia? Nu, manevrase foarte bine și ar fi putut să jure că ea apreciase sincer noblețea lui sufletească. După cum ar fi putut de asemenea să jure că ea Înghițise și povestea cu tufele de tuia. Venise cumva să verifice dacă se Întorsese Într-adevăr la ora 1 noaptea, așa cum Îi spusese cînd Îl Întrebase În legătură cu seara trecută? Dacă așa stăteau lucrurile, Yves nu avea de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Milic o iubea pe fiică-sa, dar nu voia ca sufletul fiului său să fie chinuit. Privirea lui Jeanne păru s-o străpungă, cea pe care Loïc o lăsă să zăbovească o clipă asupra ei o Îngheță. Ar fi putut jura că Îl Înspăimînta. Mai rău: Îi producea oroare! Se scutură ca să alunge stinghereala și se Îndreptă spre cei doi bărbați care așteptau la o parte. Franck Caradec strînse cu blîndețe mîna coechipierei lui, un mod pudic de a-i spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Am Început s-o urmăresc cu o privire rece pe cînd continua: - În loc să mă judecați, vă cer să mă ajutați. I-am cercetat cu privirea, unul cîte unul, pe toți cei care ar fi putut s-o facă și care juraseră să păstreze secretul pînă la moarte. Nu-și imaginau cît de aproape ajunsese. Bacul tocmai urma să plece cînd Pierre-Marie de Kersaint părăsi În cele din urmă limuzina și veni să-și prezinte condoleanțele celor din familia Kermeur. O Îmbrățișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu știi ce spui, lasă-mă pe mine să-i vorbesc, pledă Marie. - Nu mai vreau să-i adreseze cineva cuvîntul! - Tată... - Nu mai ești fiul meu! urlă Loïc. - N-ai dreptul să-i spui asta! protestă Marie. Nico, Îți jur că nu gîndește una ca asta! - Afară! Ieși de-aici! Apucîndu-și cu duritate sora de braț, Loïc o sili să părăsească Încăperea. Nicolas se ghemui pe pat, mișcarea umerilor trădîndu-i plînsul plin de disperare. Două ceasuri mai tîrziu, Marie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pînă aici să mă sfidezi? - Mă iubește, pe mine m-a ales! Trebuie să Înțelegi! Cu mine vrea să trăiască și nu va folosi la nimic s-o Împiedici! Pérec, turbat de furie, se agăța de gratiile celulei. - Ticălosule! Îți jur că Îndată ce ies de aici, o să mă răfuiesc eu cu tine! - Ea nu te mai vrea, nu vei putea face nimic Împotriva noastră! - O să vă fac de petrecanie! O să vă omor! Stéphane, la Început depășit de evenimente, se Încordă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]