4,183 matches
-
vedere ancheta. - Credeți că sub hipnoză ar putea să ajungă la o amintire din copilărie foarte marcantă? - Desigur, dacă e fără nici un pericol pentru el, Îl temperă Marie. Toți trei se Întoarseră spre Pierric: cu privirea În gol, acesta se legăna Înainte și Înapoi, frămîntînd convulsiv În mîini grămada lui de cîrpe. Etrava iahtului familiei Kersaint despica apele verzi pe care ceața le făcea lăptoase. PM, la cîrmă, fixa linia orizontului cu exaltare; aruncînd o privire spre GPS, corectă ruta. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cont de tempo-ul mișcării și de ritmul dansului. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i flori de stâncă și de cactus, ce îmbracă peisajul idilic al insulei, dar mai ales îi oferă dansul. Mai întâi face o reverență laterală, legănându-se pe dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile, între care întârzie pentru o clipă, încremenite, ca și cum și-ar sorbi unul altuia suflul vital. Când apare fructul iubirii oul, acesta e păzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prin acel "dans al albatrosului", ca preludiu al zămislirii oului și al reîntregirii cuplului. I-aș spune mai degrabă duel acestui dans, căci cuplul își lovește ciocurile într-o încrucișare de săbii ca un sărut năprasnic. Trupurile lor mari se leagănă într-o parte și alta, ca cel al rațelor, doar alura lor suplă și ritmul susținut transformă ridicolul mișcării în grațios. Legănarea e urmată de frângerea sau coborârea gâtului, ce survine între cele două reprize ale întrepătrunderii ciocurilor. De altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de zgomot de castaniete, cadențat în tempo-ul mișcării și al ritmului de dans. Bărbătușul curtează mereu aceeași consoartă, oferindu-i "dansul" și florile de stâncă și de cactus din peisajul idilic al insulei. Mai întâi face o reverență lateral, legănându-se pe dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile și întârzie pentru o clipă încremenite, ca și cum și-ar sorbi unul altuia suflul vital. Între aceste reprize scurte de castaniete, duelul erotic este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trebui să conțină măcar speranța ivirii ei dincolo. Praznicul sentimentelor (Epilog) Praznicul sentimentelor (Epilog) Stau la masă cu sentimentele mele la un Bruderschaft. Subțiate, livide, tremurânde, ridică pe rând câte o cupă în care și-au adunat lacrimile și se leagănă fulgurate, foșnindu-și trupurile de dantelă. Față în față cu sentimentele mele, mă simt tot mai împăcată. M-am îmbrățișat cu fiecare în parte și-am anunțat ceremonios marea clipă a despărțirii. Cele mai alese dintre ele au făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în tot acest răstimp; nici o zi de pauză, să fi putut respira în voie. Nici un singur minut... La început, alimentate de apa zăpezilor topite, plantele țîșniseră din pămînt și acoperiseră, curajoase, întinderile golașe; copacii crescuseră tinere frunze zglobii care se legănau, visătoare sau neastîmpărate, în adierile prietenoase ale vîntului. Și pămîntul se umpluse de viață. Dar acum? Căldura și seceta uscaseră tot. Rîuri învolburate altădată, transformate acum în pîrîiașe fără vlagă, reușeau anevoie să astîmpere setea animalelor. Soare arzător și uscăciune
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
a dispărut în viteză printre copaci. În ce direcție? Aici ciudățenia devenea apoteotică: înțeleptul se întorcea înapoi de unde venise!... În bătaia soarelui năucitor, Lupino se prăbuși la pămînt. Trăia un coșmar. Alergase după himere? Himere găsea! Copacii prinseră a se legăna haotic; chipurile nefamiliare ale lupilor întîlniți se amestecau caraghios, formînd capete hidoase cu cîte patru ochi și boturi pereche; urechile-i înregistrau inexistente țipete ascuțite de vulturi furibunzi, care se amplificau nebunește. Și, deasupra tuturor, Hana, plutind ca o pasăre
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
subțire și prețios de mătase, brodat În ochi de păun, care Îi conferea grația fermecătoare a unei păsări minunate. Dante era sigur că nu mai văzuse nimic asemănător În cârciumile din Florența. Acum, ajunsese În dreptul mesei lor și se oprise, legănându-și ușor șoldurile și scuturând tăblițele rotunde din metal pe care le ținea legate la Încheieturile mâinilor. Îi fixa cu niște ochi cum nu se poate mai negri, ca două pietre de onix. Își plecase capul, Îndoindu-și voluptuos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
legătură Între cele două obiecte? Cel iluminat de lumina artei și cel otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat În Însăși piatra operei sale? Continuă să Își pună Întrebări fără răspuns, În timp ce aluneca În somn, legănat de un zornăit de plăcuțe din bronz ce Încă Îi mai răsunau În cap. 5 17 iunie, pe la prima oră Dante Încercă să se ridice din pat, făcându-și streașină cu mâna Împotriva razelor de soare care pătrundeau pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea lui Dante, glasul său răsunase parcă undeva În depărtare, ca și când toți s-ar fi dat dintr-o dată deoparte pentru a-i face loc Antiliei, care se apropia legănându-și șoldurile. Era sigur că ochii ei negri Îi căutau pe ai lui și că, dintre toți, femeia Îl alesese pe dânsul ca destinatar al dansului. Încercă o ură arzătoare față de ceilalți bărbați care, În acea clipă, o căutau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl Împiedica să se miște. Între timp se iscase un vânt nespus de puternic, care mătura Întreaga cârciumă, izbindu-i pereții și tavanul. Flăcările din vasele cu jeratic se agitau amețitor. I se păru că dușumeaua de scânduri i se legăna sub picioare, ca și când statura i-ar fi crescut pe neașteptate. Și totuși mintea Îi era cât se poate de fermă, dacă n-ar fi fost acea durere sfâșietoare. Iată că urzeala imaginilor se recompusese, iar falaciosul argumentărilor lui Cecco Angiolieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
uită! mai zise omul de lângă el. Într-adevăr, la stânga era mare agitație. Ceata de diavoli Înconjurase fantoșa, Împungându-l cu furcile și sfâșiind În mai multe locuri suprafața de pânză. Din răni ieșea un val de rumeguș. Capul fantoșei se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fereastră cu două arcade care se deschidea la cel puțin cinci coți Înălțime. Pentru o clipă, Dante se simți pierdut, iar apoi se rezemă de lemn pentru a verifica cât era de solid. În ciuda faptului că părea solidă, poarta se legănă sub greutatea trupului său. Poate că, În interior, era Închisă doar cu un zăvor amărât. Sau poate că lemnul, la fel de vechi pe cât era și clădirea, fusese ros de cari. Mai Împinse o dată și poarta mai cedă o bucată. Stărui, apelând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că distanța până la țărm se micșorase, ca și când timonierul ar fi stat la Îndoială dacă să Înfrunte marea deschisă sau să redobândească siguranța uscatului. În zorii care se iveau se detașa netă lumina felinarului de la pupa, care strălucea peste marea neagră, legănându-se sub izbiturile valurilor. Deodată, lumina păru să se Întețească, ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pierdu din ochi, apoi o văzu cum se lasă pe mâna nemișcată a bărbatului ei. Era frig. Musca se înfiora la fiecare pală de nisip izbită de vânt în geamuri. În lumina slabă a dimineții de iarnă, mașina înainta, se legăna, târânduse cu chiu' cu vai, hodorogind din toate încheieturile. Janine își privi bărbatul. Marcel avea chipul unui păun îmbufnat: fruntea îngustă, năpădită de smocuri de păr încărunțit, nasul lat, gura ușor strâmbă. Când treceau peste vreo hârtoapă, îl simțea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tăcuți, priveau cum se apropie malul, fără să-și ridice ochii către cel care-i aștepta. Dintr-o dată, bacul se izbi de capătul unui debarcader ce înainta în apă, luminat abia atunci de lanternă, care, în urma loviturii, începu să se legene. Negrii încremeniră cu mâinile înălțate, agățați de capătul prăjinilor ușor cufundate în apă, dar cu mușchii încordați, străbătuți de un freamăt neîntrerupt, ce părea că vine din apă și din apăsarea ei. Ceilalți oameni de pe plută zvârliră niște lanțuri în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bărbați înveșmântați în pânză albă țopăiau pe loc. În mijlocul încăperii, de unde paharul și lumânarea fuseseră luate, câteva fete, în stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să se lase depășite de ritmul tobelor. Cu ochii închiși, drepte, se legănau ușor înainte și înapoi, aproape fără să se clintească din loc. Două, obeze, aveau chipul acoperit cu un văl de rafie. Între ele se afla o negresă înaltă și subțire, pe care d'Arrast o recunoscu de îndată ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mătase albastră foarte subțire, cu marginea ridicată în față și împodobită cu pene bogate. În mână ținea un arc, jumătate verde jumătate galben, și o săgeată, în vârful căreia era înfiptă o pasăre multicoloră. Pe trupul plăpând, frumosu-i cap se legăna încet, puțin răsturnat pe spate, iar pe obrazul adormit se răsfrângea o melancolie liniștită și nevinovată. Când muzica se oprea, ea se clătina, toropită. Ritmul întețit al tobelor era ca o tulpină nevăzută, în jurul căreia fata își încolăcea arabescurile moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe margini de cărări când plouă, Pe unde rătăcești ca un zănatic visător în căutarea gândului, vis triumfător. Rătăcești singur în păienjenișul de gânduri Străpunse de suliți din focul sacru al iubirii, Ce zboară spre cerul albastru al nemuririi. Te legeni în sfera iubirii desăvârșite, înotând prin zăpezi topite-n inimi vrăjite. în odiseea iubirii, strivești sub tălpi lanuri de vise Ce ard inimi înlănțuite într-un infinit de speranțe Și-o iubire turbată vibrează într-un fluviu de emoții rănite
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-i, apoi aplecați-vă înainte până când brațele dumneavoastră încrucișate vă atârnă liber, cu coatele atârnând la o distanță de 30-60 de centimetri deasupra picioarelor dumneavoastră (figura 4.3). Acum începeți să vă „îndreptați” în jos spre pământ, cu antebrațele încrucișate, legănându-vă ușor în sus și în jos. Țineți capul și gâtul libere, atârnând în jos. Fiecare aplecare ar trebui să întindă coloana vertebrală și picioarele până la limită. Realizați aproximativ douăsprezece aplecări ritmice în acest fel, apoi întoarceți-vă trunchiul ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
deoarece „energia urmează calea pe care i-o indică mintea”. Întinderi Plugul Tehnică: culcați-vă pe spate pe o suprafață tare, cu picioarele strânse. Sprijiniți palmele bine pe podea, pe lângă șolduri. Ridicați încet picioarele de pe podea, folosind mușchii abdominali și legănați-le deasupra capului, până când degetele de la picioare ating podeaua peste capul dumneavoastră, împingându-le cât de departe puteți (figura 4.5). Relaxați-vă puțin și inspirați, apoi încercați să vă întindeți mai mult în timp ce expirați. Mențineți genunchii blocați, picioarele drepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
perete pentru echilibru. Coapsa din față trebuie să fie paralelă cu solul, tibia perpendiculară, iar genunchiul din spate trebuie suspendat chiar deasupra solului. Întindeți brațele de o parte și de alta pentru echilibru, arcuiți-vă coloana puțin spre spate și legănați-vă ușor în sus și în jos de cinci sau șase ori. Apoi repetați cu piciorul drept în față. Faceți două sau trei fandări pe fiecare parte. Beneficii: acest exercițiu întinde mușchii și tendoanele mari din părțile frontală și exterioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
divertisment, după câțiva ani de trudă ca traducător la Geton. A renunțat la această slujbă, deși era bine plătit, pentru că nu-și mai putea auzi vocea. Când traducea i se părea că Împrumuta Înfățișarea și glasul Irinei Nistor care Îi legănase adolescența și studenția, asemenea unui vapor de cursă lungă. Dacă n-ar fi fost „rău de mare”, călătoria ar fi continuat, poate, și acum. Încearcă altceva, pentru o vreme, cel puțin, i-a spus directorul său comercial. Nici lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Își zise șoferul și dădu colțul, fericit că pe el se putea conta. Petru rămase sprijinit de canatul ușii de lemn nevopsit, neșlefuit, cu brațele atârnând. Repeta fără rost cuvintele evanghelistului: „Ce ați ieșit să vedeți in pustie? O trestie legănată de vânt?” (Matei, 11:7) Ochii săi arși nu mai vedeau, iar vântul arsese și el de tot odată cu trestia. 13. Mai privi o dată În jur: machete de vitrine, desene, afișe, colecția veche de Domus Împrăștiată peste tot, soba albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că nu se mai Întorcea demult acasă, ci doar Într-un loc cunoscut, la fel ca străzile, parcurile, muzeele care aparțin În egală măsură tuturor celor ce le străbat sau și le amintesc. Se Înstrăinase de casă o dată cu râsul Violetei, legănându-se Încet, ademenitor, ca un hamac, sub privirea tot mai nesigură a lui Grațian. Nu-ți trebuiau prea multe cuvinte ca să numești această vibrație abia sesizabilă, această pașnică și tulburătoare, În același timp, ondulare a aerului. Și nici un IQ prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]