4,066 matches
-
mulți ani secrete. La câteva săptămâni după ce a ajuns la Bletchley Park, Turing specificase deja o mașină electromecanică ce ar fi putut sparge codurile mașinii Enigma mai eficient ca "" poloneză, de la care își trage numele. Cu o îmbunătățire sugerată de matematicianul , "Bombe" a devenit una dintre uneltele principale, și singura automată, de folosit pentru a ataca mesajele cifrate cu Enigma. Jack Good opina: Bombe căuta setări posibil corecte de utilizat pentru un mesaj Enigma (de exemplu, ordinea rotoarelor, setările rotoarelor și
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]
-
că tratamentul la care a fost Turing supus a fost „groaznic”: La data de 23 iunie 2012, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la nașterea lui Alan Turing, Google și-a modificat logo-ul pentru a-l omagia pe matematicianul britanic.
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]
-
Datorită construirii primului său laborator de la Universitatea din Leipzig, în 1879, Wilhelm Wundt a fost creditat cu fondarea psihologiei ca știință empirică independentă. Lucrarea lui Alexander von Humboldt, ca om de știință și explorator, a fost fundamentală în biogeografie. Numeroși matematicieni celebri s-au născut în Germania, dintre care: Carl Friedrich Gauss, David Hilbert, Bernhard Riemann, Gottfried Leibniz, Karl Weierstrass și Hermann Weyl. Germania are mulți inventatori și ingineri faimoși, precumș Johannes Gutenberg, care este acreditat pentru inventarea imprimantei de tip
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
(n. 17 august 1601, Beaumont-de-Lomagne aproape de Montauban, Franța d. 12 ianuarie 1665, Castres, Franța) a fost un avocat, funcționar public și matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale vaste în diferite domenii ale matematicii, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților. Lui Fermat îi este atribuit într-o măsură mai mică calculul modern, în special, pentru contribuția sa referitoare la tangente
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
Pascal, Torricelli, Huygens, Digby, Wallis și Marin Mersenne. Fiul său, Samuel Fermat, a continuat o parte din preocupările matematice ale tatălui său, publicându-și descoperirile în lucrarea: "Doctrinae analyticae inventum novum" ("Noua descoperire în doctrina analitică"), apărută în 1670. Ca matematician, Fermat a fost un autodidact, dar și un matematician diletant. Cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
său, Samuel Fermat, a continuat o parte din preocupările matematice ale tatălui său, publicându-și descoperirile în lucrarea: "Doctrinae analyticae inventum novum" ("Noua descoperire în doctrina analitică"), apărută în 1670. Ca matematician, Fermat a fost un autodidact, dar și un matematician diletant. Cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial pentru aflarea tangentei la o curbă. În 1639 a
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
pornind de la idei ale cercetătoarei Florence Melian Stawell și ale lui sir Arthur John Evans, și considerând soluțiile problematicilor culturale, istorice și lingvistice ale discului din Phaistos timp de peste treizeci de ani, a propus o descifrare cu totul remarcabilă. Acest matematician francez, dublat de un bun cunoscător al limbii homerice, nu a avut norocul unei a doua pietre de la Rosetta. El a trebuit deci să aplice calcule statistice, să formuleze ipoteze lingvistice, și să verifice coerența internă a descifrării lui la
Discul din Phaistos () [Corola-website/Science/296875_a_298204]
-
au derivate în punctele în care au o tangentă verticală, în punctele de discontinuitate și în punctele de întoarcere. Calculul diferențial și integral au fost inventate practic simultan, dar independent unul de celălalt, de către englezul Isaac Newton (1643-1727), respectiv de către matematicianul german Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716). Se poate menționa, cu titlul aproape anecdotic, dar absolut real, că lumea științifică a momentului respectiv (1685-1690) a asistat, aproape „cu sufletul la gură”, timp de câțiva ani buni, la un dialog deschis și
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
câțiva ani buni, la un dialog deschis și permanent al celor doi titani, Leibnitz și Newton. Doar după ce cei doi oameni de știință au ajuns la înțelegerea abordării conceptelor și noțiunilor din ambele puncte de vedere (al fizicianului și al matematicianului), după ce s-au pus de acord cu noțiunile preliminare, limitele și metodologia de abordare a conceptelor etc., cei doi au putut explica și restului lumii științifice despre ce este vorba. Derivata a apărut din necesitatea de a exprima rata cu
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
de tip Runge-Kutta pot fi folosite pentru aproximarea soluțiilor ecuațiilor diferențiale, atât ca metode de sine stătătoare, cât și ca metode pentru determinarea primilor pași în metodele cu mai mulți pași. Aceste metode au fost dezvoltate în jurul anului 1900 de către matematicienii germani C. Runge și M. W. Kutta. Unul dintre avantajele metodelor Runge-Kutta implicite este că se pot construi metode formula 49-stabile cu ordin de convergență mare, spre deosebire de metodele multipas implicite formula 49-stabile unde ordinul de convergență nu poate să fie mai mare
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
Ludwig Eduard Boltzmann (n. 20 februarie 1844, Viena - d. 5 septembrie 1906, Tybein, Austro-Ungaria) a fost un fizician și matematician austriac, membru al Academiei de Stiințe din Viena, faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor. A studiat la Viena, Heidelberg și Berlin. A fost profesor la Universittea din Viena (1867), la Universitatea din Graz (1869
Ludwig Boltzmann () [Corola-website/Science/298264_a_299593]
-
(n. 12 iulie 1882 (), București; d. 15 iunie 1929, București) a fost un academician și matematician român, profesor universitar la București și la Timișoara. A fost primul rector al Școlii Politehnice din Timișoara. Personalitate proeminentă a școlii matematice românești. Are contribuții în multiple domenii ale matematicii pure și aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale
Traian Lalescu () [Corola-website/Science/298276_a_299605]
-
filantropului Vasile Adamachi și în 1908 și-a susținut, la Sorbona, teza de doctorat cu titlul "Sur l’equation de Volterra". Aceasta lucrare va fi considerată prima contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor integrale și îi va aduce stima marelui matematician Vito Volterra. Tot la Paris a obținut și diploma de inginer la "Școala Superioară de Electricitate". A militat pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara al cărei prim rector (sau director) a fost în 1920. A fost de asemenea deputat de
Traian Lalescu () [Corola-website/Science/298276_a_299605]
-
"A nu se confunda cu Petru Culianu (1870 - 1951), matematician." (n. 5 ianuarie 1950, Iași - d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A
Ioan Petru Culianu () [Corola-website/Science/298281_a_299610]
-
verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată. Familia Culianu are rădăcini aromâne, venind din Macedonia (provincie a Imperiului Otoman) în Moldova pe la 1700. Străbunicul patern al lui , matematicianul Neculai Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu, a fost rector al Universității din Iași [(1880-1898]). La începutul sec. XX, boierii Culianu erau universitari, agricultori, oameni politici. Familia se înrudea cu Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Zizi Lambrino și Mihail Sadoveanu
Ioan Petru Culianu () [Corola-website/Science/298281_a_299610]
-
Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra) a fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de "funcție" (1694), pe care l-a folosit pentru
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
Pierre-Simon, Marchiz de Laplace (n. 23 martie 1749, Beaumont-en-Auge - d. 5 martie 1827, Paris) a fost un matematician, astronom și fizician francez, celebru prin ipoteza sa cosmogonică "Kant-Laplace", conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în mișcare. A formulat ecuația Laplace și a pus la punct transformata Laplace, care apare în multe ramuri ale fizicii
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
la problemele fizice concrete. Tot el a introdus și noțiunea de corelație, care va fi tratată in extenso în lucrările lui Francis Galton. Deși Christiaan Huygens fusese primul savant care abordase acest subiect, în secolul al XVII-lea, iar alți matematicieni au contribuit la înțelegerea frecvenței evenimentelor, teoria clasică a probabilităților a fost desăvârșită de Laplace. În 1773, citind-și memoriul său științific în fața Academiei Franceze de Științe, cu ocazia alegerii sale ca membru asociat al acestei academii, Laplace a afirmat
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
realizat un nou calcul analitic, considerând și termenii de ordin superior, până la gradul 3 (termenii cubici); a concluzionat astfel că oricare două planete și soarele trebuie să fie în echilibru reciproc, relansând, prin urmare, teoria sa privind stabilitatea sistemului solar. Matematicianul și astrofizicianul britanic Gerald James Whitrow descria această lucrare ca fiind „"cel mai important avans realizat în astronomia fizică, după Newton"”. Laplace a avut o colaborare foarte reușită cu Lagrange în domeniul astronomiei (mai exact al „"mecanicii celeste"”, cum era
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
început să publice celebrul său tratat „"Mecanique celeste"”, care a apărut în cinci tomuri voluminoase pe parcursul următorului sfert de secol. Această operă, de o mare complexitate matematică pentru acea perioadă, i-a consolidat reputația, atât ca astronom, cât și ca matematician. În fizică, lui Laplace i se datorează teoria forțelor de atracție capilare, care apar în situațiile în care forțele de adeziune intermoleculară dintre un lichid și un solid sunt mai puternice decât forțele de coeziune intermoleculare din interiorul lichidului. Capilaritatea
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
care teoria lui Newton a mișcărilor oscilatorii furnizează o valoare imprecisă a vitezei sunetului: viteza reală este mai mare decât cea calculată de Newton, din cauza căldurii dezvoltate prin comprimarea aerului, care crește elasticitatea și, implicit, viteza sunetului transmis. Spre deosebire de alți matematicieni, Laplace nu considera că matematica ar avea un statut special față de alte științe, ci o vedea doar ca pe un instrument util pentru cercetarea științifică și pentru rezolvarea problemelor practice. De exemplu, Laplace considera analiza matematică ca un instrument pentru
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
a este unul dintre cele mai importante concepte ale matematicii moderne. Deși teoria mulțimilor a apărut abia la sfârșitul secolului XIX, aceasta este acum omniprezentă în educația matematică, încă din școala elementară. Acest articol este o scurtă introducere în ceea ce matematicienii numesc teoria "intuitivă" sau "naivă" a mulțimilor; pentru mai multe detalii vezi articolul teoria naivă a mulțimilor. Pentru o considerație riguroasă, axiomatică, vezi teoria axiomatică a mulțimilor. a este un concept primar care nu se definește prin raportare la alte
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
6, 11}. Pentru mulțimi mari (cu multe elemente) scrierea întregii liste de elemente conținute poate deveni nepracticabilă. De exemplu, "E" = {primele o mie de numere pozitive} ar fi, ca listă, foarte greoaie - atât la scris cât și la citit. Totuși matematicienii rareori descriu o mulțime de genul "E" în cuvinte, ca mai sus, preferând să folosească formulări simbolice: Pentru a descrie o mulțime de genul mulțimii "E" se poate folosi uneori și o listă abreviată, unde elementele specificate urmează un șablon
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
fi doar cu greu interpretată drept identică cu definiția (clară) și în plus chiar și această ultimă definiție ar putea fi falsă, deoarece numărul de reguli care să producă mulțimea "F" de mai sus este nesfârșit (infinit). În asemenea condiții, matematicienii descriu proprietatea caracteristică a membrilor mulțimii folosind o notație matematică. De exemplu: În această descriere, bara verticală ("|") se citește "cu proprietatea că" (sau "astfel încât"). În loc de bara verticală se mai poate folosi și simbolul două puncte (":"). Formula de mai sus se
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]
-
dacă un obiect este sau nu element al unei anumite mulțimi (altfel spus, dacă îi aparține sau nu) este notat cu simbolurile formula 7 și respectiv formula 8. Astfel, considerând mulțimile definite mai sus: Simbolul formula 13 al apartenenței a fost introdus de către matematicianul italian Giuseppe Peano în anul 1889, iar apoi adus la forma actuală formula 14 de către matematicianul englez Bertrand Russel, în 1903. Această metodă de notație permite transcrierea unei propoziții cum ar fi ”Socrate este muritor” în forma matematizată : Cardinalitatea, numită și
Mulțime () [Corola-website/Science/298332_a_299661]