5,217 matches
-
îi aparține. P. Ricoeur dă ca exemple tipice ale acestui proces povestirea psihanalitică și Israelul biblic, la care adaugă, în plan individual, autobiografia sau amintirile propriei copilării relatate de cei mai înaintați în vîrstă și, în plan colectiv, toate povestirile (mitice, epice, istoriografice), pe care comunitatea le produce și le explică pentru identificare. Narațiunea apare astfel ca o practică de producere a sensului, prin care subiecții își reafirmă periodic ipseitatea, pentru a o antrena într-o nouă acțiune. Această conceptualizare a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al nominației devine astfel evidentă și semanticienii îl numesc, de altfel, "botez". Nu este surprinzător, prin urmare, că acest act a fost văzut în toate timpurile ca fondator al limbii și că a beneficiat de o atenție deosebită în concepțiile mitice, teologice și filozofice care urmăreau o explicație asupra originii limbii. Deși polisemantismul cuvîntului nume nu permite distincția între nominație și denominație, trebuie făcută deosebirea între producerea lexicală a sensului care interesează ansamblul cuvintelor lexicului (a da un nume la ceva
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nume). Mai întîi, dinamica producerii lexicale a sensului conduce la înțelegerea actului nominației la nivelul actualizării în discurs și la luarea în considerare a multiplelor lui relații contextuale, cotextuale, intersubiective și dialogice. Problematica nominației nu se poate rezolva în cadrul înțelegerii mitice, arhetipale a numelui, care face ea denominarea esenței lucrurilor și postulează posibilitatea unei clasificări lingvistice care redă adevărul despre lume. Nominația nu poate fi receptarea unei cunoașteri absolute și definitive, adică denominația unui adevăr, ci este numai expresia lingvistică a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului în cele mai elaborate construcții, utopiile propriu-zise, gîndirea utopică este o permanență a gîndirii umane. Relevante pentru o mai bună înțelegere a resorturilor gîndirii utopice pot fi anumite analize din perspective disciplinare diferite, care abordează raporurile gîndire utopică - gîndire mitică, utopie - istorie, utopie - realitate, utopie - politică, utopie - filozofie, utopie - sociologie, utopie - literatură. Astfel, dinspre istorie, politică, filozofie, sociologie, utopia este văzută drept un vehicul de idei, în timp ce literatura urmărește forma și tehnicile literare specifice. Așadar, discursul utopic folosește ficțiunea pentru
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nume se identifică dorința, speranța donatorilor numelui ca în fața colectivității căreia îi aparține purtătorul să se bucure de însușirile florii, ale soarelui, ale vietăților, ale pietrelor scumpe etc. și să fie apreciat ca atare. Numele era, deci, înzestrat cu valori mitice, purtînd în el un destin pe care donatorii îl încifrau și încă îl încifrează în expresia cuvîntului. Caracterul tradițional al antroponimiei, prin care înțelegem nu numai știința care se ocupă cu studiul numelor de persoane, ci și totalitatea numelor de
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
atrage deseori atenția asupra importanței prelucrării vechilor mituri în literatură, ca si asupra concordanței între "descoperirile" moderne ale lui T. S. Eliot, James Joyce ori ale suprarealiștilor, cu privire la funcțiile conștiinței sau ale inconștientului, si unele "tehnici" ale gîndirii arhaice și mitice (Le Chamanisme, Paris, 1951, trad. germ. Ziirich, 1957, trad. engl. New York, 1964; Le mythe de Veternel retour, Paris, 1949 ; Trăite de l'histoire de religions, Paris, 1953, ed. a Il-a, 1959, ed. a IH-a, 1964, trad. span. Madrid
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
determinată de comunitatea în care ne naștem, și aceasta prin intermediul dreptului, care creează diferența și produce alteritatea, permițînd identificarea. Familia este deci întemeiată politic, și tatăl nu este decît o ficțiune care trimite la ceea ce fondează sistemul. Politica civilizează obiectul mitic prin puterea de a reprezenta toate ficțiunile succesive ale transmiterii. B) Lecțiile despre comunicarea industrială Să încercăm acum să precizăm obiectul comunicării în opera lui Legendre și să facem apel la opera sa Cuvinte poetice scăpate din text sau Lecții
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
târziu însă, patru împărați unul catolic, unul protestant, unul ortodox și unul musulman și-au pierdut aproape simultan tronul, întrucât își pierduseră legitimitatea. În zilele noastre, în puținele monarhii care au supraviețuit, tronul nu mai îndeplinește decât o funcție simbolică, mitică sau ceremonială: cel mai cunoscut în acest sens este cazul împăratului japonez. Dintre democrațiile de astăzi, doar Spania și Belgia au în fruntea lor un monarh care a avut oportunitatea de a juca un rol politic. În absența unui monarh
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
care a dat naștere, ca atâtea alte elemente biografice, unor legende mai mult sau mai puțin caustice, veninoase: Mă aflu deci la București, În iulie și august și, cum obișnuiam, jucam tenis la Tenis Clubul de pe chei cu partenerul meu Mitică Știr, când observ că cei patru tenismeni care făceau un dublu alături se opresc din joc și toată lumea e Întoarsă spre mine, privindu-mă. M-am oprit din joc la rându-mi și, Întorcându-mă, Îl recunosc Într-unul dintre
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
studiul ideologiei științifice și literare, studiul imaginarului, studiul tematic etc., chiar dacă criteriul acestei "dialectici" rămâne în cele din urma neclarificat. Printre câștigurile certe ale acestei lucrări aș aminti, în ordinea interpretării, corelarea universului vizual și auditiv eminescian sub semnul complementarității mitice Narcis-Echo, iar în ordine metodologică, încercarea meritorie de modernizare a modelului critic. Tocmai datorită acestor calități, lucrarea merită, cred, o mai serioasă discuție. O primă întrebare pe care lucrarea o ridică mi se pare a fi insuficienta clarificare a conceptelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
relaționat) cu "... glasul mamei" sau "cuvântul primordial al poveștii". Derrida, care deconstruiește mitul Logosului, mitul originii absolute, al arhé-ului, și care retrage orice privilegiu acordat "vocii" (inclusiv sau mai ales "cuvântului originar"), ajunge să patroneze, cu ajutorul lui Th. Codreanu, recuperarea miticului "cuvânt primordial", și încă în ipostaza duioasă de "glas al mamei". Performanța criticului român e remarcabilă: încercând să-l modernizeze pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
An Cosmic etc. Logica dinamică a contradictoriului întâlnește logica visului și logica mitului, adică revine la un model al gândirii care a fost reprimat de logica aristotelică. În genere, gândirea științifică a veacului nostru își descoperă înrudiri structurale cu gândirea mitică. Este acesta un foarte serios argument în favoarea unui dialog între critica/ teoria literară și disciplinele științifice. Pentru ca dialogul să nu eșueze însă în diletantism sau mistificare, ar trebui abandonată, în primul rând, într-un teritoriu al sincroniei gândirii mitice, lupta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gândirea mitică. Este acesta un foarte serios argument în favoarea unui dialog între critica/ teoria literară și disciplinele științifice. Pentru ca dialogul să nu eșueze însă în diletantism sau mistificare, ar trebui abandonată, în primul rând, într-un teritoriu al sincroniei gândirii mitice, lupta pentru "priorități" și ideea naivă că prefigurarea unei idei contemporane nouă (a unei idei care s-ar putea perima o dată cu noi) măsoară valoarea unei capodopere, care va găsi desigur căi de comunicare și cu universul mental greu previzibil al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al mancurtizării din Basarabia stalinistă și brejnevistă" (p. 88). Un popor care nu are conștiința arheității, adică a trecutului, se poate trezi cu un gol etnic, care se poate forma și din cauza discordiilor inter-etnice, "mioritice". Invidia are rădăcini ontologice: cazul mitic al lui Cain sau cel baladesc al Păstorului moldovean care are oi mai multe. "Ion Druță, subliniază Th. Codreanu, l-a văzut pe ciobanul moldovean când nu mai are oi, când nu le are decât în cântec și totuși e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
astăzi. Mitul grec devine la fel de important ca mitul lui Oedip pentru psihanaliză. Dar critica ontologică este altceva decât critica arhetipală sau psihocritica, deși se slujește și de cuceririle lor. Sunt de acord cu Freud și cu Mircea Eliade că gândirea mitică ascunde experiențe fundamentale ale ființei umane. Mitul lui Oedip (transformat de psihanaliză în "complexul lui Oedip") este unul dintre cele mai profunde ale antichității. Dar toată osatura construcției psihanalitice se bazează și pe un abuz de interpretare. Tragedia lui Oedip
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în primul rând nu tocmai prielnice artei în care a fost scris (Stau și mă gândesc dacă Varvarienii ar mai putea interesa pe cineva astăzi.), romanul Varvarienii este însă o scriere care poate fi citită urmărindu-i-se latura fantastică, mitică, eludând sau, măcar, marginalizând contextul politic din care derivă multe, dacă nu majoritatea aspectelor ei constitutive. Cu toate acestea, unor etimologii care par sau sunt fanteziste, unor personaje terestre sau din adâncuri, în portretizarea cărora se apelează la mijloace care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau celui jurnalistic. Ar fi trebuit să facă față unor coterii gata să-l demoleze dacă și-ar fi arătat colții, sau gata să-l aburce-n șaua tronului criticii literare spre a se mândri cu el, așa cum o fac Miticii dâmbovițeni de prin preajma vedetelor ce umplu ecranele televizoarelor sau coloanele ziarelor. Numai că, acest cap instruit și plin de lumina unei judecăți limpezi a decis că este bine să-și numere zilele la Huși. Așa a putut fi considerat drept
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sunt alocate acestora, fie ei radicali, fie mai moderați, pentru că, explică autorul, suferind noi de boala bâlciului, într-o cultura amenințată mereu de provizorat, o astfel de civilizație este una "a bășcăliei, a vorbăriei goale, a miticismului, iar nu a miticului". Acum, când studiile despre Eminescu au permisiunea dar și datoria morală de a denunța abuzurile și contrafacerile din biografia poetului, mă întreb câte din importantele cărți de altădată (care au falsificat adevărul prin omisiune vinovată și complice) vor mai fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e un număr încremenit."), în fapt, punctul de epuizare a respirărilor unei ființe. Din punct de vedere estetic, motivul labirintului are rolul contrapunctului, străbătând cu fidelitate și aria formală a volumelor și ideile consemnate, de orice natură ar fi. Labirintul mitic este nesfârșit, dar paradoxal, e un univers închis, altfel spus, un multivers limitat în nesfârșirea lui. Haosul din labirint nu poate fi ordonat nici de Minotaur ori Tezeu, nici de Icar ori Dedal. Doar Ariadna "pune ordine în Haos" (8176
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui. Haosul din labirint nu poate fi ordonat nici de Minotaur ori Tezeu, nici de Icar ori Dedal. Doar Ariadna "pune ordine în Haos" (8176), prin firul ce "ține de la naștere la moarte" (713) și "luminează" conștiința. Glisând de la lumea mitică în cea reală, Theodor Codreanu constată nesfârșirea burților-labirint în care Iona-omul își rătăcește trecerea: "[...] Suntem prizonieri fără scăpare, în labirint" (5363). Intrarea în labirint e o "încercare", care începe cu "păcatul" și se sfârșește cu ieșirea-moarte: "5681. Partea fascinantă, estetică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ele, constată Theodor Codreanu, zace "diferența ontologică", marea cruce dintotdeauna a ontologiei"), mai departe nu poate să nu constate, cu obidă, căderea lui Virgil Nemoianu din filosofie în ideologie prin partizanatul expres față de una din antiteze. Un polemist din categoria miticilor zburdalnici ar fi împușcat mai multe salve (goale) de cuvinte și cu asta ar fi lămurit "teoria secundarului". Theodor Codreanu, care înțelege "incorectitudinea" în sensul unei înalte probități, recunoscând în persoana filosofului român din America un gânditor de marcă (prins
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
primordială, increatul barbian este expresia nostalgiei poetului pentru paradisul pierdut care poate fi recuperat doar printr-o mișcare regresivă ce devine posibilă numai prin ritm perceput de poet ca fiind esența universului. Supranumit de către poet și El-Gahel, apelativ cu rezonanță mitică în care criticul Theodor Codreanu recunoaște anagrama numelui primei iubiri a acestuia Helga -, increatul barbian poate fi înțeles și ca expresie a iubirii primordiale care stă la baza originii lumii: iubirea divină. Chiar și ideologia politică barbiană ține tot de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mircea Eliade și Stefan Lupașcu, creator nu atât al logicii dinamice a contradictoriului..., ci al antiteticii (Basarab Nicolescu), și tocmai de aceea considerat un filosof pentru mileniul al treilea. Lupașcu a avut marele avantaj că a îmbinat organic marea tradiție mitică a Europei cu descoperirile majore ale științei secolului al XX-lea, între care și principiul complementarității al lui Niels Bohr" (p. 22). "Antitetica" este nucleul viziunii pe care Theodor Codreanu o îmbrățișează. În optica "antiteticii", Theodor Codreanu procedează la înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a mai fost, nu se numără, nu se dovedește cu socoteli, ea ne face socotelile, la Scînteia lumea s-a oprit o clipă în loc, a pornit iar, își lasă vrerile pe nemișcarea ziduri cărămizii, năpădite de pictograme alb-albastre, de la faza mitică luna trece la faza epică, în nori i se ghicește lumina, străbate discul difuz și le împrăștie scama, becul în vagon ține luna bătută pe hîrtie, alta ca pe hîrtie n-a mai fost, pline sînt marginea, conturul, miezul prinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nici nu ai de înțeles! altă oprire grăbită, n-avea cum să fie ținta călătoriei, clipă de clipă urmărită, Itești mingea pămîntului adusă mereu la fileu, ba este numele neaoș cel care o înalță, ba știința toponimică, codul morfologic, cel mitic ori alți jucători la figurat, și atunci îi imprimi o traiectorie de nu se vede! Bacău într-un sens giratoriu, viaductul de Piatra-Neamț, țevile în marginea bordurii, la capăt becurile, zidul roșiatic, în litere albastre vama, clădiri întîmpinate, macaze și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]