4,723 matches
-
cheamă Suzy Culala..." " Da, doamnă, spuneți-i să..." "E chiar din familia Culala?" mă întrerupse ea apăsat. "Da! ridicai și eu vocea, s-o împiedic să mai pună noi întrebări. Spuneți-i să poftească!" Dar ea și intrase și așteptă mută ca bătrâna doamnă să închidă ușa (nu numai că n-o luă în seamă, dar avea aerul că o astfel de persoană indiscretă nici nu există)... Până atunci nu se uită nici la mine. Era îmbrăcată cu o mantilă neagră
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care ar fi continuat chiar dacă eu i-ași fi infirmat ipoteza că filmul ar fi fost realizat recent. O tăcere se instală, căzu parcă jos, ca și când universul ne-ar fi apăsat, apoi presiunea slăbi și domnul Culala mă privi întrebîndu-mă mut dacă prezența mea însemna ceva în această clipă pentru fata lui. Nu mai mult decât însemna existența ei pentru mine, îi răspunsei tot fără cuvinte, ridicîndu-mă și uitîndu-mă distrat pe pereții încărcați de tablouri întunecate și desigur de valoare, fiindcă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
copilăresc, ca și gesturile. Lua, de pildă, un pahar gol în mână și mi-l întindea. "Ce să-ți aduc în el? o întrebam. Vrei apă sau vin?" Și vocea mea era puțin ridicată, ca și când iubita mea ar fi fost mută, și îi cercetam atent și amuzat chipul, ca să-i descifrez dorința, fiindcă părea și surdă. Făcea cu degetele răschirate un gest, insistent și nedefinit, în timp ce se răsucea în pat, se întorcea cu spatele la mine și își trăgea pledul pe cap. Îi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
trei și jumătate în pat, căscând ca de obicei cu mare poftă și... flămândă, o ghicii după ochi, după privirea insistentă și elocventă cu care mă primi. "Ți-e foame!" zisei. Confirmă cu o bătaie a pleoapelor. (Continua să fie mută, nu total, dar se pare că descoperise farmecul comunicării prin semne și mai ales farmecul tăcerii în doi; numai de-ar ține-o așa și să nu-și mai revie, gândisem, parcă mi-era mai aproape sufletul ei fără perdeaua
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
întunericul în care scăpărau scântei albastre și roșii, alungate violent de orbitoare explozii albe și verzi. Un chip îngrijorat mi se alătură: "Ce faci tu, sufletul meu?! La ce te gîndești?" Ne îmbrățișarăm, ne chinuirăm obrajii, urechile, gurile într-o mută contopire. Ea mă strângea foarte tare, ca atunci la despărțire în frumoasa casă unde ea copilărise și ne apucaseră zorile după prima noastră noapte de dragoste... Brațele ei dulci, puternice, de zidăriță, care știau să apuce... "Suzy, te iubesc..." " Da
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
avut loc aici în cabină s-ar fi produs atunci când ea se îndrăgostise de mine și nu vroia să mă piardă. Ce mai puteam întreba? Stătea pe marginea patului și contempla în sine ceva, cu privirile într-o parte, și mută și rece și străină... Blocaj total și definitiv. Se gândea... Contempla ceva în sine, tăcută și liniștită. "Bine că am scăpat cu viață!", zise deodată. "Ar fi trebuit, zisei, dacă știai de ce e în stare, să nu ne urcăm în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
aceea tu te retragi. Așa ai făcut tot timpul de când te-am cunoscut și așa vrei să faci și de-aici înainte." Atunci ea rosti ca o sentință: "Așa sînt." Dar nu se ridică să plece, cum spusese. XXI Rămăsei mut în fața acestei declarații oarbe în care erau concentrate ca într-un nucleu indestructibil acceptarea fără cenzură a ceea ce sîntem, trufia liniștită a unei vechi descoperiri că nu putem să fim cum nu sîntem și că nici o aventură n-a putut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
De-asta suntem noi aici: să te ajutăm. Nu te grăbi, spune-ne tot ce-ți amintești. Absolut tot. Începe cu începutul. Fetița nu se mișcă, expresia feței rămase neschimbată. Era amorfă, fără să fie catatonică, tăcută, fără să fie mută. Dezamăgit, Gorman se îndreptă și se uită la stânga, prilej cu care o văzu pe Ripley intrând cu o ceașcă aburindă. ― Unde sunt părinții tăi? Trebuie să încerci să... ― Gorman! Fă o pauză, ce zici? Locotenentul vru să-i răspundă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să ajungă în siguranță la bordul lui Sulaco. ― Perfect. Mă-ntorc îndată. Dacă te-ai săturat de stat acolo vino cu noi, vrei? Surâsul i se lărgi și fu urmat de o înclinare mai vioaie a capului, dar copila rămase mută. Ea conta mai mult pe instinctul ei decât pe adulți pentru a supraviețui. Ripley nu insistă. Își desfăcu chingile de siguranță și se duse în spatele blindajului. Hudson stătea deoparte și-și examina brațul. Se putea considera fericit că nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
grotești: un osuar biomecanic. Mai multe corpuri se prăbușiră și dispărură: acidul scurt din rănile lor săpase o gaură mare în sol. Nimic nu țâșni din lințoliul de fum pentru a smulge armele de pe afeturile lor. Detectorul de mișcare rămase mut. ― Ce dracu' se-ntâmplă? (Hudson modifică reglajele aparatelor lui, descumpănit.) Dar te se-ntâmplă, unde sunt? ― De necrezut, făcu Ripley răsuflând. Au renunțat. Au bătut în retragere. Santinelele i-au oprit. Înseamnă că sunt destul de inteligente pentru a stabili relații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Apoi se așezară din nou. Urmă apoi o liniște totală. Viteza de desfășurare a acestei secvențe, din momentul în care cuvintele revelatoare fuseseră atât de vibrant rostite și până la această tăcere din final, îl lăsă pe singurul martor neutru afectiv, mut de uimire. Nu complet mut, bineânțeles. Sensul cuvintelor "Majestate Divină" încă provoca asociații de idei. Și mai rămânea faptul incredibil că engleza era vorbită și înțeleasă de toată lumea. Totuși, îi deveni acum cât se poate de clar că orice idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Urmă apoi o liniște totală. Viteza de desfășurare a acestei secvențe, din momentul în care cuvintele revelatoare fuseseră atât de vibrant rostite și până la această tăcere din final, îl lăsă pe singurul martor neutru afectiv, mut de uimire. Nu complet mut, bineânțeles. Sensul cuvintelor "Majestate Divină" încă provoca asociații de idei. Și mai rămânea faptul incredibil că engleza era vorbită și înțeleasă de toată lumea. Totuși, îi deveni acum cât se poate de clar că orice idee pe care și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
automat. Situația specială ." Era o afirmație - legată-de-realitate, deci se încadra în judecata Semanticii Generale. Cuvintele care fuseseră rostite cu atâta indiferență mai aveau și un alt sens revelator: ...alte ființe umane la bord... În afară, desigur, de sărmanul acela tânăr mut, care-i servise omleta, era cât se poate de clar că se referise la domnul și doamna Eldred Crang, cei doi Prescott, Leej și Enro și ceilalți. Aceștia erau încă în viață. Captivi, dar teferi. Brusc, totul deveni trist. Comandanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
precizia unui chirurg, mânuind laserul printre striațiile bulbilor, pentru a extrage toată seva infectă și delicioasă a minciunii. Unul, doi, trei, cinci Alexandri, jucându-se cu gândurile mulțimii. De-oricâte ori era nevoie; și era nevoie tot timpul. Un spectacol mut, cu sala tăcută, cuminte, arhiplină. Mă pricepeam să mint, iar lumea cerea să fie păcălită. O căutau cu lumânarea; altfel, de ce-ar fi venit la noi? Le ofeream un escroc, un impostor abil și creativ, nimerit din întâmplare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dezvălui emoțiile, o impolitețe să le faci publice. Bătrânul merita o medalie. Îl păcălisem și pe el: le țineam doar pentru mine și pentru toți ceilalți care mă însoțeau, dialogurile se purtau animat, cu multe gesturi, ca într-o peliculă mută din anii ’30. Nu eram în nici un caz singur, și nici nefericit. Toate lucrurile bune aveau însă și-un sfârșit, așa că Maria pleca înapoi în pat, toropită de dragoste și oboseală, iar eu rămâneam cu urma corpului ei în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a apucat de mână pe sub masă. Nu bătusem 266 de kilometri (varianta prin Urziceni) ca să auzim povești despre pendule. L-am privit pe tânărul Lupu în ochi, dar i-am eliminat cuvintele din memorie. Vorbea singur, ca într-un film mut, doar buzele se mișcau, papagalicește, sărind odată cu mustăcioara. Auzeam totul prin ceață, numele sunau prețios, simfonic, fandosit (Patée Phillipe, Jojo Lecoquet, Adhémar Dupiston), nu știai dacă sunt descendenți aristocratici sau borfași de talie internațională. Așteptam să se termine calvarul, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
traseele memoriei se întorceau în blocul nostru din Dorobanți, etajul întâi, apartamentul trei. Urcam și coboram în permanență, spre dormitorul inaccesibil; Escher ar fi fost mândru de noi. Acolo ajungeam în fiecare seară, resemnați și frânți. Ne aștepta tavanul burtos, mut ca un sicriu alb. Ne-obișnuisem cu totul: cu Daciile care sunau ca niște hidrocentrale, cu ferestrele care se deschideau invers, spre aerul gazos și prăfuit, cu oamenii de pe străzi mereu pregătiți să-ți tragă un pumn în gură. Nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
faceți probleme, vă rog!“, „Liniște!“, „Să plecăm în ordine acasă!“ Sala urla: „Uăăă!“, „Tănase-Porcu’!“, „Ieși afară!“, în timp ce apăreau oamenii de ordine și cei de la Iris țipau după cortină în microfoane: „Noapte bună, prieteni!“, înainte să se taie sonorul. Strigătele astea mute, fără ecou, s-au prelungit peste oameni, clădiri și ani până târziu, în decembrie ’89. La „Revoluție“, am stat cuminte acasă, ca toată lumea; se transmitea la televizor. Sau n-am stat, am ieșit pe bulevarde, m-am alăturat mulțimii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un titlu de glorie în baza căruia este revendicată recunoștința statelor occidentale: "epopeea de o sută de ani, a răsboiului nostru cu turcii, luminează ca o măreață faptă de istorie universală, trecutul nostru și răsbună cele zece veacuri de suferință mută: Mircea, Corvin și Ștefan cel Mare au fost brațul armat, care a ținut pe loc năprasnicul val al Islamismului, salvând Europa creștină în clipa când ea lucra de zor la plămădirea civilizației moderne" (Constantinescu, 1928, p. 120). Contribuția românilor la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
culoare albastru-deschis! Generalul roși teribil. Kolea roși și el și se apucă cu mâinile de cap; Ptițân se întoarse repede cu spatele. Singur Ferdâșcenko mai râdea cu hohote. Ce să mai zicem de Ganea? Stătea în picioare, îndurând un chin mut și insuportabil. Vă asigur, bâigui generalul, că și mie mi s-a întâmplat exact același lucru... — Tata a avut într-adevăr o neplăcere cu Mrs. Schmidt, guvernanta prințeselor Belokonski, strigă Kolea. Mi-aduc și eu aminte. — Cum? Exact la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la luptă paladinii Se-aruncau cu crunt avânt În pustiul Palestinei Nume de femei strigând, Lumen coeli, sancta Rosa*! Exclama înspre dușmani, Semănând apoteoza Spaimei printre musulmani. În castelul lui, departe, Se-ntorcea din Răsărit Și-a rămas până la moarte Mut și trist, ca un smintit. Amintindu-și apoi aceste clipe, cuprins de o nemaipomenită tulburare, prințul fu chinuit mult timp de o întrebare: cum poți însoți un asemenea sentiment veritabil, sublim cu o ironie atât de fățișă și de răutăcioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
neașteptată, bolnăvicioasă și, parcă, în orice caz, nemotivată. Dar ieșirea servi drept pretext unui episod ciudat. — De ce vorbești așa aici? strigă deodată Aglaia. De ce le vorbești lor? Lor! Lor! Părea înfuriată în ultimul hal: ochii ei scăpărau scântei. Prințul stătea mut și fără grai în fața ei și deodată păli. — Aici nu există nimeni care să merite aceste cuvinte! se dezlănțui Aglaia. Aici toți, toți nu fac nici cât degetul dumitale cel mic, nici în privința inteligenței, nici în a inimii! Ești mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
natura ți se pare a fi o fiară uriașă, neîndurătoare și mută sau, mai exact, deși e ciudat, îți apare ca o mașinărie imensă, de cea mai nouă construcție, care, fără nici un sens, a înșfăcat, a ciopârțit și a înghițit, mută și nesimțitoare, o ființă măreață și neprețuită - o ființă care, singură, făcea cât natura întreagă, cât toate legile ei, cât tot pământul, care, poate, n-a fost creat decât pentru apariția acestei ființe! Prin intermediul tabloului se exprimă tocmai înțelesul acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vreo oră și jumătate. Mi s-o fi năzărit oare în imagini ceea ce nu are chip? Dar din când în când mi se părea că văd, într-o formă ciudată și imposibilă, această forță infinită, această ființă surdă, întunecată și mută. Mi-aduc aminte că parcă, ducând o lumânare, cineva m-a luat de mână, mi-a arătat o tarantulă uriașă și dezgustătoare și s-a apucat să mă încredințeze că aceasta-i tocmai ființa aceea tenebroasă, surdă și atotputernică, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vin cântând; numai el nu știe nimic, nu înțelege nimic, nu-i înțelege nici pe oameni, nici muntele, e străin pentru toate. O, desigur, nu putea rosti pe atunci aceste cuvinte, nu-și putea exprima întrebarea; se chinuia surd și mut; dar acum i se păru că toate acestea le-a spus și el atunci, toate aceste cuvinte, și că „musculița“ Ippolit a luat-o de la el, din cuvintele și lacrimile lui de atunci. Era sigur de asta și, cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]