5,657 matches
-
poetului, într-atât încât să înfrunte până și furia lui Augustus; ori s-ar putea bănui că erau direct interesați să-și vadă prietenul lor sulmonez în acel moment deosebit ca să afle de la el, din gura lui, proporțiile autentice ale nenorocirii lui Ovidiu, pentru a se asigura că persoana lor nu era implicată în chestiunea care a dus la relegarea lui Ovidiu la Tomis. Atât în primul cât și în al doilea caz, merită să analizăm cu mai mare atenție aceste
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care apare într-o inscripție la Fundi. Numele este prea comun, iar inscripția pare să fie posterioară 170. Poetul îi scrie din două motive: ca să-l asigure de eterna lui gratitudine pentru consolările ce i le-a adus în momentul nenorocirii sale, dar și pentru a-l incita să o sfătuiască pe soția lui, Fabia: aceasta, după sfaturile unchiului, va deveni și mai bună. Ceea ce ni se pare că merită pus în valoare este, mai ales, participarea sinceră și profundă a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
s-a întristat: Graecinus are o inimă foarte sensibilă, înnobilată încă și mai mult de o vastă cultură. Printre rânduri, poetul îi reproșează că nu l-a zărit printre puținii prieteni care au venit acasă să-l consoleze în momentul nenorocirii ("m-am simțit și mai oropsit din cauză că nu erai tu, care cu prietenia ta, mi-ai fi fost de mare ajutor"). Cel puțin acum, îi poate veni în ajutor de departe. Nu ar fi nici ușor, nici prudent (Nec leve
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
datoriei sale față de prietenul aflat la ananghie și, poate implicit, asupra cauzei care a determinat relegarea lui Ovidiu: "Ce rușine [însă] te va paște dacă nu-i vei fi de ajutor în niciun fel unui vechi prieten aflat acum în nenorocire! Ce rușine e să dai înapoi în loc să reziști ferm pe poziție! Turpe referre pedem, nec passu stare tenaci: (v. 21) Ce rușinos este să părăsești o navă în dificultate! Ce rușinos este să urmezi destinul, să cedezi norocului, să-ți
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
este să urmezi destinul, să cedezi norocului, să-ți renegi un prieten când nu mai este fericit!" Turpe sequi casum, et fortunae cedere, amicum Et, nisi sit felix, esse negare suum. (v. 23-24) Afirmațiile lui Ovidiu sunt direct legate de nenorocirea care l-a lovit; dar, e la fel de adevărat că unele expresii sunt mai vagi și implică consecințe mai ample și mai grave: "să urmezi destinul, să cedezi norocului", înseamnă să mergi după curentul (augustan) și nu numai în ceea ce-l
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
toți membrii familiei lui Augustus sunt în starea cea mai înfloritoare... Ce contrast strident între această descriere paradisiacă despre bunăstarea familiei imperiale și adevărata situație a fiecărui membru al acestei familie și a prietenilor ei. Cum se știe din istorie, nenorocirile nu lipsiră niciodată din casa imperială și spre sfârșitul vieții lui Augustus acestea se amplificară în mod impresionant. E destul să ne gândim că persoanele la care Augustus ținea cel mai mult dispăruseră: Marcello în anul 23, Virgiliu în 19
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
proclamă că mai puțin a fost iubită Lyde de către Antimah din Colofon, mai puțin Battis de amantul ei Fileta din Cos (340-290 î.H.), decât Fabia care a pătruns adânc în inima sa. Aceasta l-a susținut pe sulmonez în nenorocirea sa, i-a apărat patrimoniul de un individ rău intenționat: acesta din urmă a fost oprit de curajul Fabiei cu ajutorul unor prieteni curajoși, cărora Ovidiu nu le va putea exprima niciodată mulțumirile sale. Devotamentul față de soț nu este inferior celui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
orgoliu" nu reprezintă un păcat propriu-zis, o vină, ci aproape un act de virtute, de risc necesar față de o autoritate totalitară și tirană. Chiar cu ocazia unor asemenea exemple de virtute din partea eroinelor care și-au urmat fidele soții în nenorocire, Ovidiu inventează diverse aforisme de morală stoică (în maniera lui Augustus însuși), care trec dincolo de semnificația contingentă a fiecărui caz concret în parte mai ales feminin pentru a îmbrățișa toate cazurile similare (bărbați și femei) din toate timpurile și locurile
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
referindu-ne la Paulus Fabius Maximus. El este inclus printre acei "doi sau trei, unul sau doi" prieteni ai lui Ovidiu care îl înfruntă cu orice risc pe Augustus, pentru a-și ajuta prietenul (și ruda) din Sulmona, în momentul nenorocirii: "Eu, care într-un timp aveam mulți prieteni, dar un vânt puternic a suflat în velele mele și imediat ce s-au umflat apele sub impetuozitatea furtunii, am fost abandonat în mijlocul mării pe barca mea sfărâmată. Și în timp ce unii nu vor
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mult, noi credem de cuviință să adăugăm că gestul lui Maximus nu trebuie să fi fost chiar așa de dezinteresat, cum se presupune; poate trebuie să vedem în aceasta o neliniște personală care-l făcea să se convingă de proporțiile nenorocirii lui Ovidiu și implicit de "cauza" care a determinat-o și, în consecință, de pericolul de a implica și alte persoane în actul de acuzare a imperiului. Maximus este neliniștit și se întreabă dacă este adevărată vestea pe care "faima
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
neamul său în Eneida. Acest fapt trebuie să fi trezit suspiciunea lui Augustus, care, deja de la publicarea operei Ars amatoria, îl ținea sub supraveghere pe sulmonez, pe care, poate, în subconștientul său (după cum a remarcat Boissier), îl asocia cu toate nenorocirile care s-au abătut asupra propriei familii: în primul rând, amoralitatea fiicei și a nepoatei... Și nu numai atât, dar Ovidiu, cum se va vedea în capitolul următor, își imagina că poate da lecții de morală împăratului: și acest lucru
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nefas), și la care nu m-am gândit că s-ar putea întâmpla. De când sunt în Pont, nu a existat nimic mai dureros care să-mi ajungă la urechi și mă rog să nu-mi parvină nimic altceva." (Ibid., 3-6) Nenorocire, sinucidere, omucidere sau moarte naturală prematură. 181 Cf. GERTH, art. 77) Iunius Gallius, în RE: col. 1035-1039; V. USSANI, op. cit., p. 463; A. ROSTAGNI, op. cit., II, p. 345. 182 Cf. S. D'ELIA, op. cit., p. 108. 183 Nu ținem cont
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să ne cumpărați țara?" În această atmosferă de rezistență alimentată de suferința mentalităților derutate, apare teama de străinul occidental decadent, purtător potențial al tuturor viciilor și vinovat pentru degradarea moravurilor, pentru intensificarea epidemiei de SIDA... SIDA, pornografia, prostituția: tot atâtea nenorociri care par a fi apărut odată cu deschiderea țării spre Occident. Cei care au știut să exploateze aceste temeri fundamentale ale unei societăți amenințate cu schimbarea stilului de viață au fost serviciile de informații, care și-au păstrat o legitimitate morală
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
absolut ilegal al acțiunii lor sare în ochi, compromițând pentru totdeauna figura lui Ion Iliescu, cel care, în două discursuri devenite între timp celebre, îi saluta pe mineri îndrumându-i să facă ordine în Piața Universității și apoi, după toate nenorocirile pe care aceștia le provocaseră, le mulțumea pentru curajul cu care apăraseră democrația cu bâtele lor. Violențele celor două zile de "maree negră", 14 și 15 iunie, sunt acum cunoscute în întreaga lume. În emoția și dramatismul acelor zile nu
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
n-ar fi fost în splendoarea văzduhului incandescent. Și Moartea lui Iov e o schiță cu miez etic, ce ne avertizează asupra faptului că prin lucrurile mici se pierde mai ușor credința decât în "marile" încercări (Iov nu cedează în fața nenorocirilor, ci la insuportabila mâncărime a unui purice). Deși textele acestea nu interesează sub raport estetic, ca realizări autonome, am considerat totuși necesară trecerea în revistă a "subiectelor" abordate de proza scurtă lovinesciană, cu atât mai mult cu cât autorul, insistând
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
nevoia de a iubi"; chiar dacă se consolează cu gândul că în fiecare bărbat zace un încornorat care se ignoră oricum, imaginea nu-i convine deloc și, jignit în amorul propriu, condamnă râsul inconștient al spectatorilor ce se cred feriți de nenorocire. Și e normal să se simtă lezat: doar nu venise la teatru pentru amuzament, ci spre a-și plânge cât mai vârtos de milă! De aceea, când hohotele celor din jur ajung de nesuportat, amplificând ridicolul în zeci de oglinzi
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
chip să renunțe la vreunul dintre cei doi bărbați, cât timp sentimentele nutrite față de fiecare în parte îi par complet diferite: în Andrei pretinde a iubi pe bărbatul puternic, personificare a forței și a "misterului", pe Jean compătimindu-l pentru nenorocirea de a nu fi cunoscut niciodată "fericirea unei iubiri împărtășite". De aici drama: Andrei o vrea pe Mab numai pentru el, pe când femeia, pretinzând că-l iubește, nu renunță la "datoria" de a-l ocroti pe rivalul bicisnic. La fel
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
decît să întîmpine moartea cu înțelegere și cu stăpînire de sine. Jalea, durerea, disperarea, înlăcrimarea sunt transferate asupra oilor amenințate să rămînă de izbeliște, ca în mitul sumerian despre Dumuzi. În acest punct se simte vechiul statut al patronatului. Potrivit lui, nenorocirea (de ordine suprafirească) în care cade stăpînul îi cuprinde pe toți cei aflați în grija sa. Într-o primă instanță, mioara se bocește pe sine, în vreme ce păstorului îi stă deschisă calea unei călătorii, de data aceasta nefiind vorba de coborîre
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de aceeași natură și repetîndu-se scenariul cunoscut. Informația lăsată de Plutarh despre egipteni revine la Strabo, observîndu-i pe geto-daci: „Burebista, get de naționalitate, după ce a luat asupra sa puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri și prin muncă necontenită, prin cumpătare și disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare și să supună geților cele mai multe popoare din vecinătate” Strabo se afla și el în cunoștință de cauză pentru că relata fapte curente
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
am simțurile treze chiar și la 40 de grade și vă spun pe cuvânt că pisicile nu văd noaptea mai bine decât mine, ziua, și încă departe. Și mai am și al șaselea simț. Simt că ceva, așa, ca o nenorocire, plutește în aer. Asta când e cazul. Și cazul era chiar acum, pentru că liftul mergea, semn rău, mi-am zis, că de obicei e invers, șade închis cu lunile, nu de alta, dar cei care trebuie să-l repare au
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
noastră. Semn rău, sigur că da, pentru că am ajuns la etajul nouă, iar ușa mea fiind chiar lângă ușa liftului, am călcat... direct într-o baltă, plici; plici și cu celălalt pantof. Și izvorașul venea chiar de sub ușa mea! Iată nenorocirea pe care o prevăzusem chiar de când coborâsem din tramvai. Deodată am simțit în gură gust de castravete murat și pe jumătate putred, care a fost uitat de o gospodină într-un fund de dulap trei ani. Am dat să deschid
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
l-au sugrumat la Snagov, și după vreo trei ani ni l-au trimis otrăvit pe fratele meu Drăghici de la Istanbul, de i-am astrucat trupul la Comana, la mânăstire. — Doamne miluiește, și călugărul își făcu larg semnul crucii. Câtă nenorocire! Cu adevărat vale a plângerii este lumea aceasta. Doamne, izbăvește-ne de mânia păgânilor! — Care păgâni, preacucernice? Grecii, în spatele omorurilor stau grecii noștri, frații noștri dreptcredincioși. Fiecare grec mai avut din Istanbul îndoapă cu pungi de aur orice doritor de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aproape gemând, fostul ienicer se pierdu printre brocarduri. Stolnicul zâmbi plictisit, iar spătarul, la un semn discret al ne-potului, începu conversația în grecește pe un ton foarte scăzut. — Domnia ta spui că ai fost la Atena după ce s-a întâmplat nenorocirea? — Da, am fost, răspunse Ianache. Ce nu a făcut timpul mai bine de două mii de ani au făcut venețienii într-un ceas. Cu toată răscoala ienicerilor, turcii erau hotărâți să reziste și toată flota venețiană era ținută de către tunurile din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
apoi în mod ridicol prinse a se scuza în fața slugii. O să plec și eu că trebuie să înceapă divanul cel mare. Nu se ține fără mine. Dacă îl lași singur, și făcu semn spre mort, să stingi lumânarea, că o nenorocire nu vine niciodată singură... Omul privi spre prelat și râse binevoitor. Am turnat ieri o găleată de nisip în tăblie, n-are ce să facă rău lumânarea dacă arde. O să ardă până la capăt și o să se stingă de la sine, ca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ea, Marica. L-a vrut domn pe fiu-său Drăghici, Dumnezeu să-l ierte, și l-a pus pe soțul ei să spună nu, când Köprülü cel bătrân a vrut să-i dea caftanul de domnie. Și de aci toată nenorocirea. Povestea taica despre toate lucrurile astea cu uimire. Când a murit Drăghici, câtă jale pe sufletul Ilincăi, dar nu s-a lăsat! S-au abătut toate nenorocirile pe capul ei și ea una și bună, să-l facă pe nașul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]