3,734 matches
-
dar spre deosebire de frații săi nu a lăsat o impresie de durată asupra națiunii. Din moment ce el era încă foarte tânăr, frații lui mai mari au acționat ca regenți pentru partea sa de regat. În 1107, regele Sigurd a condus o cruciadă norvegiană în sprijinul Regatului cruciart nou înființat la Ierusalim și s-a întors în Norvegia în 1111. În această perioadă, regele Øystein a servit ca regent pentru fratele său, folosind energia și voința sa de a crea o țară puternică și
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
să fi fost teritorială, toți frații deținând statul egal în toate părțile țării. În conformitate cu legendele, relațiile dintre frați au fost pașnice cât timp tutorii lor se aflau în viață. Această perioadă a domniei lor a fost o perioadă de independență norvegiană a Arhiepiscopiei din Nidaros (Trondheim), în 1152. Atunci când tutorii lor au murit, relațiile dintre frați au început să se strice, ducând la izbucnirea unui conflict. În 1155, a avut loc o întâlnire între Sigurd și Inge la Bergen care a
Dinastia Gille () [Corola-website/Science/331172_a_332501]
-
Guttorm Sigurdsson - "în vechea norvegiană: Guthormr Sigurðarson" - (1199 - 11 august 1204) a fost regele Norvegiei din ianuarie până în august 1204, în timpul Războiului Civil norvegian. Ca nepot al regelui Sverre al Norvegiei, el a fost proclamat rege de către partidul Birkebeiner atunci când el avea doar patru ani. Aderarea sa la tron sub domnia efectivă a lui Haakon cel Nebun a dus la un alt conflict între
Guttorm Sigurdsson al Norvegiei () [Corola-website/Science/331243_a_332572]
-
a urmat o politică de pace și reunificare între Birkebeiner și Bagler în timpul domniei sale de scurtă durată, dar după moartea sa, relațiile pașnice dintre cele două grupuri s-au prăbușit și a dus la o nouă fază a războaielor civile norvegiene. Grupul Birkebeiner a fost nemulțumit de politica lui Haakon de reconciliere cu grupul Bagler, iar după moartea sa, echilibrul de putere a lor a trecut imediat în fracțiunea lui Haakon cel Nebun. A doua zi după moartea lui Haakon, Birkebeiner
Guttorm Sigurdsson al Norvegiei () [Corola-website/Science/331243_a_332572]
-
mult mai agresivă ca cea a tatălui său. În 1266 a renunțat la Hebridele și Insula Man a Scoțienilor, în schimbul unei sume mari de argin și a unei plăți anuale, în conformitate cu Tratatul de la Perth, prin care scoțienii au recunoscut guvernarea norvegiană peste Insulele Shetland și Orkney. În 1269, Tratatul de la Winchester a cimentat relațiile cu regele englez Henric al III-lea al Angliei. Magnus pare să fi avut relații bune cu regele suedez Valdemar Birgersson, iar în 1260, la granița cu
Magnus al VI-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331245_a_332574]
-
Haakon Haakonsson - "în norvegiană:Håkon Håkonsson" - (martie/aprilie 1204 - 16 decembrie 1263) a fost regele Norvegiei din 1217 până în 1263. Domnia sa a durat 46 de ani, mai mult decât orice rege norvegian dinaintea lui. Haakon s-a născut în epoca războiului civil care a tulburat Norvegia, dar domnia sa, în cele din urmă, a reușit să pună capăt conflictelor interne. La începutul domniei sale, în timpul minorității sale, rivalul său, Contele Skule Bårdsson, i-a
Haakon al IV-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331244_a_332573]
-
Skule și Haakon s-au îndepărtat unul de altul în adminitrare și Skule s-a axat în principal pe guvernarea de est a Norvegiei, după 1220, câștigând dreptul de a se pronunța în 1218 ca al treilea membru în regatul norvegian. De la 1221 - 1223, Haakon și Skule au emis separat scrisori în calitate de conducători ai Norvegiei și au menținut contacte oficiale în străinătate. În 1223 a avut loc o mare reuniune de episcopi, cleri, nobili seculari și alte figuri de rang înalt
Haakon al IV-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331244_a_332573]
-
în imposibilitatea de a obține controlul din Viken și Opplandene, așa cum avuseseră anterior. În vara anului 1223, Skule a reușit în cele din urmă să-l forțeze pe Ribbungar să se predea. Marea reuniune de la Bergen a reînnoit împărțirea regatului norvegian cu Skule care a câștigat ulterior controlul unei treimi din nordul țării în loc de est. În 1224, Ribbung, care se afla în custodia lui Skule, a scăpat și Haakon a fost lăsat să-l înfrunte singur ca nou conducător din Norvegia
Haakon al IV-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331244_a_332573]
-
puțin 120 de nave, în 1263. Flota a părăsit Bergen în iulie și a ajuns la Shetland și Orkney în luna august, unde s-au alăturat cppeteniile din Hebrides și Man. Negocierile au fost inițiate de către Alexandru, urmat de comducătorul norvegian și de cei din Scoția, însă au fost prelungite intenționat de către scoțieni. Așteptând până în septembrie/octombrie pentru ca vremea să-i creeze probleme lui Haakon, a avut loc o ciocnire între forțele norvegiene și cele scoțiene în bătălia de la Largs. Deși
Haakon al IV-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331244_a_332573]
-
au fost inițiate de către Alexandru, urmat de comducătorul norvegian și de cei din Scoția, însă au fost prelungite intenționat de către scoțieni. Așteptând până în septembrie/octombrie pentru ca vremea să-i creeze probleme lui Haakon, a avut loc o ciocnire între forțele norvegiene și cele scoțiene în bătălia de la Largs. Deși nedecisă și cu un impact limitat, Haakon s-a retras la Orkney pentru iarnă. O delegație a regilor irlandezi l-a invitat pe Haakon pentru a-l ajuta să scape Irlanda de
Haakon al IV-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331244_a_332573]
-
a fost contestat de istoricii moderni de mai târziu. Perioada războiului civil din Norvegia a durat între 1130 și 1240. În această perioadă au existat mai multe conflicte de diferite intensități. Fundalul acestor conflicte era faptul că legile de succesiune norvegiene erau neclare, condiția socială și conflictele dintre diferențele aristocratice între biserică si rege. Apoi au aparut două grupuri principale, acestea fiind Bagler și Birkebeiner. Rivalitatea dintre grupuri privea fiul regal, care a fost înființat în calitate de lider al partidului în cauză
Haakon al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331242_a_332571]
-
scrisoare lui Haakon sfătuindu-l să soluționeze disputa de lungă durată cu biserica. Când vestea morții lui Sverre a ajuns la Haakon, acesta a fost desemnat sef în breasla Birkebeiner. În aceași primăvară a fost numit rege în Nidaros. Episcopii norvegieni, care au fost în exil în Suedia și Danemarca și care îi susținuse pe Bagleri, s-au întors în Norvegia și au făcut o înțelegere cu Haakon. Norvegia a fost eliberată de interdicția plasată în timpul domniei lui Sverre. Haakon pare
Haakon al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331242_a_332571]
-
Skule și Haakon s-au îndepărtat unul de altul în adminitrare și Skule s-a axat în principal pe guvernarea de est a Norvegiei, după 1220, câștigând dreptul de a se pronunța în 1218 ca al treilea membru în regatul norvegian. De la 1221 - 1223, Haakon și Skule au emis separat scrisori în calitate de conducători ai Norvegiei și au menținut contacte oficiale în străinătate. În 1223 a avut loc o mare reuniune de episcopi, cleri, nobili seculari și alte figuri de rang înalt
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
puțin 120 de nave, în 1263. Flota a părăsit Bergen în iulie și a ajuns la Shetland și Orkney în luna august, unde s-au alăturat cppeteniile din Hebrides și Man. Negocierile au fost inițiate de către Alexandru, urmat de comducătorul norvegian și de cei din Scoția, însă au fost prelungite intenționat de către scoțieni. Așteptând până în septembrie/octombrie pentru ca vremea să-i creeze probleme lui Haakon, a avut loc o ciocnire între forțele norvegiene și cele scoțiene în bătălia de la Largs. Deși
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
au fost inițiate de către Alexandru, urmat de comducătorul norvegian și de cei din Scoția, însă au fost prelungite intenționat de către scoțieni. Așteptând până în septembrie/octombrie pentru ca vremea să-i creeze probleme lui Haakon, a avut loc o ciocnire între forțele norvegiene și cele scoțiene în bătălia de la Largs. Deși nedecisă și cu un impact limitat, Haakon s-a retras la Orkney pentru iarnă. O delegație a regilor irlandezi l-a invitat pe Haakon pentru a-l ajuta să scape Irlanda de
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
mult mai agresivă ca cea a tatălui său. În 1266 a renunțat la Hebridele și Insula Man a Scoțienilor, în schimbul unei sume mari de argin și a unei plăți anuale, în conformitate cu Tratatul de la Perth, prin care scoțienii au recunoscut guvernarea norvegiană peste Insulele Shetland și Orkney. În 1269, Tratatul de la Winchester a cimentat relațiile cu regele englez Henric al III-lea al Angliei. Magnus pare să fi avut relații bune cu regele suedez Valdemar Birgersson, iar în 1260, la granița cu
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
Eric a moștenirii mamei sale daneze. În 1287 el a intrat într-o alianță cu un grup de nobili danezi care fuseseră proscriși în Danemarca pentru asasinarea regelui danez Eric al V-lea. Eric însuși a condus o mare flotă norvegiană care, împreună cu haiducii danezi, a atacat Danemarca în 1289, arzând Elsinore și amenințând Copenhaga. Atacurile navale asupra Danemarcei au fost făcute din nou în 1290 și 1293, înainte ca pacea să fie făcută în 1295. În timpul domniei lui Haakon, Oslo
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
Knut de a obține provincia daneză și pentru ca Hardeknud să fie recunoscut ca rege fără să facă referire la autoritate de ansambu a lui Knut și prin faptul că eșuase să ia diverse măsuri pentru a se întâlni cu invaziile norvegiene și suedeze, așteptând asistența lui Knut în schimb. În 1207, Knut a sosit cu o flota și l-a iertat pe Hardeknud pentru nesupunerea sa, ținând cont de tinerețea lui, însă l-a omorat pe Ulf. El a condus invadatorii
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
și Knut l-a numit pe fiul său, Svein, să conducă Norvegia cu ajutorul lui Ælfgifu, prima soție a lui Knut și mama lui Svein. Cu toate acestea, ei au fost nepopulari datorită impozitelor grele și favorizării consilierilor danezi peste nobilii norvegieni, iar regele Magnus I, fiul fostului rege al Norvegiei, Olaf, a invadat în 1035, forțându-i pe cei doi să fugă la curtea lui Hardeknud. Hardeknud a fost un aliat apropiat al lui Svein, însă nu simțea că resursele sale
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
I al Danemarcei și a Doroteei de Brandenburg, fiica Margrafului Ioan de Brandenburg. În 1478, s-a căsătorit cu Cristina de Saxonia, nepoata lui Frederick cel Blând de Saxonia. În 1458, tatălui Ioan, Regele Cristian I, le-a cerut Consiliului Norvegian de Realm ca fiul său cel mare să fie viitorul rege la Norvegiei, după moartea sa. O declarație similară a fost făcută în Suedia. În 1467, Ioan a fost primit ca succesor al Danemarcei. Ioan a fost moștenitorul tronului Norvegiei
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
fiul său cel mare să fie viitorul rege la Norvegiei, după moartea sa. O declarație similară a fost făcută în Suedia. În 1467, Ioan a fost primit ca succesor al Danemarcei. Ioan a fost moștenitorul tronului Norvegiei, în conformitate cu statutul vechi norvegian ca regent ereditar, însă era o cauză prin care Consiliul norvegian nu l-a recunoscut imediat. Prin urmare, la moartea tatălui său în mai 1481, poziția lui Ioan era de necontestat în Danemarca, în timp ce în Norvegia, Consiliul și-a asumat
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
moartea sa. O declarație similară a fost făcută în Suedia. În 1467, Ioan a fost primit ca succesor al Danemarcei. Ioan a fost moștenitorul tronului Norvegiei, în conformitate cu statutul vechi norvegian ca regent ereditar, însă era o cauză prin care Consiliul norvegian nu l-a recunoscut imediat. Prin urmare, la moartea tatălui său în mai 1481, poziția lui Ioan era de necontestat în Danemarca, în timp ce în Norvegia, Consiliul și-a asumat autoritatea regală, urmând un interregnum. Nu a existat nici un pretendent rival
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
a recunoscut imediat. Prin urmare, la moartea tatălui său în mai 1481, poziția lui Ioan era de necontestat în Danemarca, în timp ce în Norvegia, Consiliul și-a asumat autoritatea regală, urmând un interregnum. Nu a existat nici un pretendent rival la tronul norvegian, însă Consiliul a fost determinat să domenstreze că statul norvegian era un regat suveran. Pe 13 ianuarie 1483 a avut loc o întâlnire între Consiliile din Danemarca, Suedia și Norvegia, la Halmstad, pentru a lucra în termeni la alegerea lui
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
mai 1481, poziția lui Ioan era de necontestat în Danemarca, în timp ce în Norvegia, Consiliul și-a asumat autoritatea regală, urmând un interregnum. Nu a existat nici un pretendent rival la tronul norvegian, însă Consiliul a fost determinat să domenstreze că statul norvegian era un regat suveran. Pe 13 ianuarie 1483 a avut loc o întâlnire între Consiliile din Danemarca, Suedia și Norvegia, la Halmstad, pentru a lucra în termeni la alegerea lui Ioan ca rege. Consiliul suedez nu a reușit să se
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
13 ianuarie 1483 a avut loc o întâlnire între Consiliile din Danemarca, Suedia și Norvegia, la Halmstad, pentru a lucra în termeni la alegerea lui Ioan ca rege. Consiliul suedez nu a reușit să se prezinte la întâlnire, însă consiliile norvegiene și daneze au procedat pentru a produce o declarație comună care conținea condițiile guvernării lui Ioan și alegerea lui ca rege. S-a sperat că Suedia va accepta mai târziu același document, și prin urmare, să-l recunoască pe Ioan
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]