11,594 matches
-
că acest tip de etică se va menține atunci când societățile moderne cu sensibilități moderne, universaliste, vor încerca să se reorganizeze pe coordonate ecoanarhiste. Indiferent dacă ecologiștii au sau nu un răspuns pertinent, această obiecție împotriva poziției anti-statiste este foarte ciudată. Obiecția conform căreia comunitățile mici ar fi prea parohiale poate fi la fel de bine îndreptată și împortiva statelor suverane. Practica suveranității este cea care face ca statele să fie preocupate mai întâi de ele însele, și să evite sentimentul că ar avea
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
post-suverană. Confederații de comunități mici ar putea fi organizate în așa fel încât să se poată lua în calcul efectele unor decizii asupra altor comunități. Chiar dacă această idee este respinsă ca fiind prea naivă, ceea ce se pierde din vedere în cadrul obiecției de mai sus este faptul că nicio formă de guvernământ (cu excepția guvernului mondial, deși și acela are problemele sale) nu poate garanta că aceste comunități se vor preocupa de efectele pe care le au asupra altor comunități. Rezolvarea acestei probleme
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
și acela are problemele sale) nu poate garanta că aceste comunități se vor preocupa de efectele pe care le au asupra altor comunități. Rezolvarea acestei probleme este o chestiune de cultură politică, și nu de structură politică. O a doua obiecție este că, întrucât pledoaria ecologiștilor în favoarea descentralizării implică în mod clar o respingere explicită a sistemului contemporan de state suverane, este subminată pretenția acestora de a avea o relevanță globală. Criticii argumentează că micile comunități descentralizate vor avea prea puține
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
mult decât instituții de coordonare a informației, atunci propunerile acestora au totuși avantajul că descentralizarea radicală face mai practicabilă administrarea ecologică la fața locului, folosind multe dintre argumentele expuse anterior de Dryzek. O politică globală din ce în ce mai ecologistă? O a treia obiecție împotriva argumentului ecologist, pe care am subliniat-o, este într-o oarecare măsură diferită. În loc să susțină că încercările ecologismului de a abandona suveranitatea și de a descentraliza puterea ar duce la o insuficientă capacitate de coordonare, în literatura recentă pe
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a teoriei critice (vezi Capitolul 4 al acestui volum; Linkater 1998), din perspectiva posibilelor transformări ale formelor de comunitate politică, sau dezbaterile asupra democrației cosmopolite sau transnaționale (Held 1995; Dryzek 1999) ar fi potențiale domenii de dialog. Una din posibilele obiecții care s-ar putea aduce acestui argument este punerea sub semnul întrebării a accentului plasat de Eckersley pe deliberarea democratică. Autoarea pleacă de la ideea că la baza regimurilor (ne)sustenabile este chiar caracterul deliberării democratice. În timp ce în volumul Environmentalism and
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
agresivitatea inferenței polemice, prelungind-o prin uzul epitetului descalificant. În planul dialogismului retoric, acuza tranșantă echivalează cu deconspirarea brutală a falsului și imposturii, ca un act justițiar căruia lectorul trebuie să i se solidarizeze. Din perspectiva ideologică a discursului, violența obiecțiilor plasează pamfletarul într-un teritoriu simbolic aparte, denumit de Angenot extopie, "în care indignarea ține locul demnității"190, justificând atacul prin violența limbajului. În cel de-al doilea exemplu la care ne-am oprit 191, acuza tranșantă funcționează ca un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din nucleele reverberative ale publicisticii polemice argheziene, astfel că discriminarea etnică, intoleranța religioasă, politizarea BOR sunt câteva subteme derivate din tema centrală. 2. Talentul literar îndoielnic constituie o culpă pe care Arghezi nu scapă nici un prilej de a o amenda. Obiecțiile principale sunt: lipsa de stil și originalitate, prozaismul sau prolixitatea scriiturii iorghiste, în genere, iar tehnica favorită este a retorsiunii, polemistul plasându-se pe terenul advers, pentru a-i divulga vulnerabilitatea. Din acest unghi, "Cu prilejul revoluției chineze" este un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
concomitent, în jocul imaginar al unei dezbateri amicale cu lectorul său: "Nu-mi răspundeți că le style c'est l'homme căci tot domnia sa pierde". Enunțul traduce, totodată, prin uzul falsei prolepse, intenția de a para, în avans, o eventuală obiecție, fie ea și ironică, din partea unui destinatar imponderabil, în care se poate regăsi chiar un alter ego al polemistului. Considerată, la modul general, de Marc Angenot drept cea mai uzitată dintre figurile dialogice, prolepsa argheziană, deși frecvent întrebuințată în polemica
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cezură nu există nimic care să nu fi existat deja înainte. Altfel ele nu s-ar putea înlănțui, fiecare găsindu-se, în germene, în cea precedentă. Dar nu în același loc, nici cu aceeași intensitate. Asta ca să răspundem scurt unei obiecții frecvente. Într-adevăr, oricine analizează privirea numai prin intermediul formelor plastice va remarca imediat că puterea și banul sunt și rămân cei doi tutori ai "artei" încă din cea mai veche Antichitate. Nihil novi sub sole? E lesne de arătat că
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să dureze. Când Biserica s-a simțit amenințată, a revenit la vechea ei filozofie, întorcându-și din nou fața către doctrina aristotelică, ce o sprijinise atât de mulți ani. Era însă prea târziu. Zero pusese stăpânire pe Europa și, în ciuda obiecțiilor papalității, era deja prea puternic pentru a mai fi proscris. Aristotel a pierdut lupta cu infinitul și neantul, la fel cum a pierdut această luptă și dovada existenței lui Dumnezeu. Biserica mai avea o singură opțiune: să accepte conceptele de
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
putea da oamenilor de știință posibilitatea de a observa în mod direct stringurile; nimeni nu se poate gândi la un experiment care să le demonstreze fizicienilor că găurile negre și particulele sunt, într-adevăr, de forma unor stringuri. Aceasta este obiecția principală adusă teoriei stringurilor. Deoarece știința se bazează pe observație și experiment, unii critici susțin că teoria stringurilor nu este știință, ci filozofie. (O serie recentă de teorii sugerează că unele dintre aceste forme buclate ar putea avea mărimea de
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
H. Sharf sau cum e cu putință studiul religiei? Pornind de la studiul lui Robert H. Sharf „The Rhetoric of Experience and the Study of Religion“, cu privire la legitimitatea utilizării formulei „experiență religioasă“ în studiul religiei, aș aduce acum în discuție câteva obiecții legate, metodologic, de modurile în care se consideră îndeobște că trebuie redactat un text academic. Dacă nu este adecvat ca un discurs „științific“ să fie plurivoc, ambiguu și să utilizeze ignorant și imprecis termeni care se doresc repere în discuție
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
-se cu ucigătorul lor prin nașterea altora, așa și dușmanii și urâtorii lui Dumnezeu, plângând sufletește pe ruinele argu mentelor ce le-au folosit, născocesc alte și alte argumente prostești. Și socotind că adevărul e dușman al lor, născocesc noi obiecții împotriva lui, ca să se arate prin toate și mai dușmani ai lui Hristos. Căci după atâtea dovezi împotriva lor, de care rușinându-se ar fugi și diavolul însuși, tatăl lor, născocesc alte argumente, pe care le mormăie, unora șoptindu-le
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
contextul teoriei sociale și politice, iar această sarcină este atribuită sociologiei cunoașterii 97. Primul pas în atingerea acestui obiectiv e critica epistemologiei, care este, pe de o parte, una imanentă și are, pe de altă parte, un pronunțat caracter cultural. Obiecțiile de natură teoretică la adresa epistemologiei care țin de critica imanentă pe care Mannheim o face domeniului vizează atât faptul că aceasta a asumat o relație subiect-obiect pe care a conceput-o ca fiind statică, cât și faptul că a conferit
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
conferi explicații prin apel la raționalitatea subiectivă, care se deosebește de cea obiectivă prin faptul că avem de-a face cu anumite credințe sau comportamente caracterizate printr-o inadecvare în raport cu ceea ce ne apare ca fiind real212. De pe poziții obiectiviste, principalele obiecții la adresa acestui demers au vizat justificarea raționalității unor astfel de credințe sau comportamente și extensia conceptului de raționalitate, pentru a le include. În fața unor astfel de obiecții, unii cercetători au replicat că "studiul viselor unei societăți constituie, pentru cunoașterea sa
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
o inadecvare în raport cu ceea ce ne apare ca fiind real212. De pe poziții obiectiviste, principalele obiecții la adresa acestui demers au vizat justificarea raționalității unor astfel de credințe sau comportamente și extensia conceptului de raționalitate, pentru a le include. În fața unor astfel de obiecții, unii cercetători au replicat că "studiul viselor unei societăți constituie, pentru cunoașterea sa, un instrument de analiză căruia nu-i poate fi neglijată eficiența, și pune, într-adevăr, într-o lumină defavorabilă postulatele teoretice din pricina cărora istoricul își interzice o
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
echivalenței, numeroși economiști au Încercat să stabilească o relație directă Între dimensiunea avantajelor și proporționalitatea prelevărilor fiscale. De exemplu, Proudhon consideră că „singura formă justă de impunere este cea proporțională”11. Față de conținutul teoriei echivalenței privind impozitele sunt Însă numeroase obiecții, ce vizează În prim plan imposibilitatea verificării, În fapt, a unui schimb real de echivalente Între contribuabili și stat. În acest sens, Împotriva ei poate fi invocat faptul real că nu toate bunurile și serviciile pe care le oferă statul
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
rezultă Între cele două variabile (impozite și foloase) se 12 Hoanță N., op.cit, p. 156 22 amplifică cu atât mai mult cu cât cotele progresive sunt mai mari și baza de calcul (venit, avere) este mai mare. În pofida acestor obiecții, teoria echivalenței rămâne principalul suport al justificării naturii și mărimii impozitelor practicate de către stat. Se poate afirma cu certitudine că, pe termen lung, majoritatea cetățenilor dintr-o societate democratică nu vor tolera un sistem fiscal de pe urma căruia nu vor putea
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
în intellectu alterius Angeli, șed habet ibi esse intelligibile tantum. Sicut etiam et formă coloris în pariete habet esse naturale, în medio autem deferente habet esse intenționale tantum (S. th., I, q. 56, a. 2, ad 3). La a treia [obiecție] trebuie spus că un înger cunoaște alt [înger] prin specia acestuia care există în intelectul sau, [specie] care este diferită de [formă] îngerului, a cărui asemănare este nu potrivit cu modul material și ima terial de a fi, ci în acord
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
videtur per similitudinem alterius rei, potest contingere quod videns rem per medium, cogitet de re immediate sine hoc quod eius cognitio convertatur ad aliquam aliam rem (IV Super Sent., d. 49, q. 2, a. 7, ad 8). La a opta [obiecție] trebuie spus: chiar și atunci când ceva este văzut prin asemănarea altui obiect, se poate întâmpla că, văzând obiectul printr-un intermediar, să îl considere [văzut] imediat, fără [a fi nevoie] că cunoașterea lui să se întoarcă spre un alt obiect
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
în eis est conjungibile visui, ei conjungitur: non sunt autem conjungibiles per essentiam suam ratione materialitatis; et ideo tunc immediate videntur quando eorum similitudo intellectui conjungitur (IV Super Sent., d. 49, q. 2, a. 1, ad 16). La a șaisprezecea [obiecție] trebuie spus că despre cele materiale nu se spune că sunt văzute imediat decât atunci când cel care este în ele este capabil să fie unit cu vederea; [acestea] însă nu pot să fie unite prin esență naturii lor materiale. De
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
proprium, qui non cognoscit nisi formăm sensibilis a quo immutatur; în qua immutatione perficitur visio, et ex qua immutatione sequitur alia immutatio în sensu communi, qui visionem percipit (S. th., I, q. 78, a. 4, ad 2). La a doua [obiecție] trebuie spus că simțul propriu judeca sensibilul propriu distingându-l de altul care cade sub același simt, de exemplu albul de negru sau verde. Dar nici văzul, nici gustul nu pot distinge albul de dulce, fiindcă ceea ce distinge între [două
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
șed per aliquam affinitatem et propinquitatem ad rationem universalem, secundum quan dăm refluentiam. Et ideo non sunt aliae vires, șed eae dem, perfectiores quam sînt în aliis animalibus (S. th., I, q. 78, a. 4, ad 5). La a cincea [obiecție] trebuie spus că excelentă pe care puterea cogitativa și memoria o dețin în om nu se datoreaza celor proprii părții senzitive, ci unei afinități și apropieri față de rațiunea universală în măsura în care aceasta le inundă. Și astfel ele nu sunt alte puteri
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
memorativa în homine, non per id quod est proprium sensitivae partis; șed per aliquam affinitatem et propinquitatem ad rationem universalem, secundum quandam refluentiam. Et ideo non sunt aliae vires, șed eaedem, perfectiores quam sînt în aliis animalibus. La a cincea [obiecție] trebuie spus că excelentă pe care [puterea] cogitativa și memoria o au în om nu se datoreaza celor proprii părții senzitive, ci unei afinități și apropieri de rațiunea universală, în măsura în care aceasta le inundă. Și astfel, ele nu sunt alte puteri
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
Ad secundum dicendum quod aliquae potentiae cognoscitivae sunt, quae ex speciebus primo conceptis alias formare possunt. Sicut imaginatio ex praeconceptis speciebus montis et auri, format speciem montis aurei (S. th., I, q. 12, a. 9, ad 2). La a doua [obiecție] trebuie spus că sunt anumite puteri cognitive care pot forma din speciile receptate înainte [specii] noi. În acest fel este imaginația, care, din speciile muntelui și aurului concepute înainte, formează specia muntelui de aur. (ÎI.3.19.) Alia operațio est
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]