KorAP: Find »[drukola/base=pascal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...144 145 146 ...166 >

4,141 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

vină nimeni să încerce să privească luna și planetele. Oricum nu vine nimeni niciodată. Și omul se zgribulește așteptând să se schimbe culoarea semaforului de la lupoaica care dă țâță celor doi orfani cu picățele, din cauza ninsorii. Pe individ îl cheamă Pascal Ciortea dar nu-i place s-o recunoască. Căci una din marile lui preocupări e să se întrebe mereu, zi și noapte, cine sunt eu? Cine? Fie că stă ca acum la semafor, fie că umblă pe stradă, fie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
adevărul, hai vă rog ajutați-mă, mde, aș ajunge la nouă, acolo chiar nu vreau să ajung, totuși cine zice aș ajunge la nouă și cine știe că acolo nu vrea să ajungă? Azi așa, așa mâine, încetul cu încetul Pascal Ciortea simte limpede înăuntrul său o desprindere, un aisberg care se desface din banchiza polară și o pornește haihui prin oceanul planetar. Mă țicnesc, își spune. Țicnit, rămâne însă cotidian, obișnuit, între hotarele unui comportament cu desăvârșire șters. Ba chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
doamna Ciortea nemulțumirile conjugale seară de seară, la masa din bucătărie, împroșcându-și tovarășul de viață ba cu noroi răscolit din străfundurile limbajului omenesc, ba cu nume de zei. Nu lua în derâdere zeii nemuritori, îi mai spune câteodată, solemn, Pascal, ridicând un braț de senator roman. Cel mai ades însă nu spune nimic, așteaptă să treacă, morfolește din pâine și tace, știe din experiență că până la urmă ca orice altceva pe lume și asta are să treacă totuși. Atunci, în acele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
s-ar mai putea urni? Ridică ochii la nevastă, în plină desfășurare, cu ochii cât cepele, făcând spume la gură. Pe la două, trei noaptea se va epuiza și va cădea într-un somn cataleptic, întrerupt de strigăte. Totuși până la ziuă Pascal a scăpat cumva. Își face cruce, se bagă în pat lângă ea - alt culcuș n-are - și adoarme iepurește, cu urechile ciulite. Mâine Izabela nu-și va aduce aminte nimic sau va prefera să nu-și amintească, va plânge, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
aduce aminte nimic sau va prefera să nu-și amintească, va plânge, va fi țâfnoasă, îi va cere bani și iertare, jurându-i iubire veșnică sau neîmpăcare, după caz. Ce era să facă, la urma urmei? Ce erau să facă? Pascal Ciortea se gârbovea și cugeta. De unde știu eu că prin gura femeii nu-mi vorbește adevărul gol-goluț? Ce urâtă e... De un’ să știu? Tu, îi zisese odată soața, se certau după ce, într-o dimineață, Pascal o informase că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Ce erau să facă? Pascal Ciortea se gârbovea și cugeta. De unde știu eu că prin gura femeii nu-mi vorbește adevărul gol-goluț? Ce urâtă e... De un’ să știu? Tu, îi zisese odată soața, se certau după ce, într-o dimineață, Pascal o informase că s-a săturat de ea, că n-o iubea și n-o ura însă îi ajunsese până-n gât, tu nu știi nimic, habar nu ai, nici măcar ce simți! Zici că nu mă mai iubești, că nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
că nu știi nimic! O faci pe Socrate cu mine? Atunci cum de știi că nu mă iubești? Tu nu știi ce simți! Aseară, după ce am mâncat cartofii franțuzești, nu e adevărat că m-ai sărutat? Nu-ți aduci aminte? Pascal nu-și aducea aminte. Nu știi ce simți! Nu-mi zi tu mie că nu simți nimic pentru mine, habar n-ai ce spui! Nu simt. Dar tu nici nu știi, tu habar n-ai ce simți! Pascal cugetase. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
aduci aminte? Pascal nu-și aducea aminte. Nu știi ce simți! Nu-mi zi tu mie că nu simți nimic pentru mine, habar n-ai ce spui! Nu simt. Dar tu nici nu știi, tu habar n-ai ce simți! Pascal cugetase. Da, e cu putință să fie și așa. Dacă te arzi la un deget, simți ceva, desigur, dar ce simți? Te doare? Dar ce înseamnă că te doare? Unde e durerea? În deget? În cap? În degetul din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
la moarte? Dar la ce să mă gândesc? Asta-i bună! Tocmai tu? Mă uimești. Mai bine pune mâna și citește din tizul tău, că tot te lauzi tu mereu cu am citit în sus și-am citit în jos! Pascal o ascultă. Îl luă pe Pascal și citi: Căci nu poate fi pus la îndoială că durata acestei vieți e numai o clipă; că starea de moarte e veșnică, oricare ar fi natura ei; și că astfel toate gândurile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mă gândesc? Asta-i bună! Tocmai tu? Mă uimești. Mai bine pune mâna și citește din tizul tău, că tot te lauzi tu mereu cu am citit în sus și-am citit în jos! Pascal o ascultă. Îl luă pe Pascal și citi: Căci nu poate fi pus la îndoială că durata acestei vieți e numai o clipă; că starea de moarte e veșnică, oricare ar fi natura ei; și că astfel toate gândurile și acțiunile noastre trebuie să ia acele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
cere starea acelei veșnicii, că e cu neputință să se facă un singur pas cu rost și judecată dacă drumul luat nu e potrivit după adevărul acelui punct care ar trebui să fie țelul nostru ultim. Lumina semaforului se schimbă. Pascal Ciortea trece strada, dă rondul pe la coloane și se îndreaptă spre gura de metrou. Oamenii care mănâncă la tejgheaua din locanta cu firmă verde, chiar și cei care umblă ca el pe strada umedă, chiar și femeia care vinde eșarfe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
neprevăzători. A privit și va privi fără patimă prăbușirea unui oraș și ridicarea altuia, prin fisurile căruia vechile veninuri țâșnesc cu forță înzecită - verzi, albastre, liliachii, jerbe precum cele ce scânteiau odată în Fântâna Zodiac, la intrarea în Parcul Libertății. Pascal Ciortea a stat odată de vorbă cu această pasăre, într-o seară caldă de iunie, cu mulți ani în urmă. Luna era în primul pătrar și lumina ei cădea pe piatra cubică din curtea catedralei. Bătea în plin pe zidul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
iunie, cu mulți ani în urmă. Luna era în primul pătrar și lumina ei cădea pe piatra cubică din curtea catedralei. Bătea în plin pe zidul de sud-vest al incintei și mitropolia părea o cetate străveche, ieșită din imaginația poetului. Pascal se simțea ca sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
de muzică nr. 1. Dansul săbiilor i se pare cântat prost și păsările din parc i se par amenințătoare și fata aia cu trei trandafiri la fereastră pare o gâsculiță fără minte. Și o mai doare și-un picior și Pascal bineînțeles că o fi uitat să-i cumpere calmant forte. Dobitocul! Coup de grâce, qui achève de tuer, et au fig. de ruiner; Grâce! cri qu'on fait lorsqu'on supplie d'être épargné. Pascal Ciortea ridică ochii din dicționarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
doare și-un picior și Pascal bineînțeles că o fi uitat să-i cumpere calmant forte. Dobitocul! Coup de grâce, qui achève de tuer, et au fig. de ruiner; Grâce! cri qu'on fait lorsqu'on supplie d'être épargné. Pascal Ciortea ridică ochii din dicționarul Larousse de poche pe care l-a consultat dorind să afle, dintr-o curiozitate dezinteresată, câte feluri de coup sunt: de foudre, d'état, în sfârșit, de grâce. Ca să vezi! Achever de tuer și épargner

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
părintele mă cunoaște pe mine. ─ Așa e, aveți dreptate. A trecut mult de când nu v-am mai văzut. Vai, dar n-ați îmbătrânit de loc! Hai dragă, lasă astea. Bineînțeles că îmbătrânim, ce altă consolare am avea? Ce mai face Pascal? ─ O, el, chiar că a îmbătrânit. Aș vrea să-l văd. Spune-i să treacă pe la mine, îl aștept. Am să-i spun. Se va bucura. Și eu mă voi bucura. La fel, doamnă profesoară. Mi-a făcut plăcere să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
toate celelalte, doar un nou prilej de a juca teatru. Pentru cine? Aș putea să tac. Vorbesc despre tăcere. Nu-i hazliu? Și de altfel nu-i adevărat, n-aș putea. Aș putea să tac și să mă bucur. Ha! Pascal pune pixul jos. Conturul întunecat al orașului nu seamănă cu conturul întunecat al orașului. Cuvintele alunecă deasupra realității ca niște păsări prin înaltul cerului, niște păsări care în clipa aceea scot niște sunete ciudate. Izabela geme și se zvârcolește în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
de tot, îl bârfesc cunoscuții. Dar de perindat se perindă mereu pe la dânsul, având grijă să golească numeroase sticle. Așa de pildă în seara asta, ușa pitită în zidul cărămiziu se deschide fără zgomot și prin ea își fac apariția Pascal Ciortea și Aurora Martinescu. ─ Salutare, spune volubilă Martineasca. Pascal murmură și el ceva potrivit cu ocazia. Pictorul își invită oaspeții să șadă pe ce se poate. Nici una din piesele de mobilier din atelierul pictorului nu este întru totul susceptibilă de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
perindă mereu pe la dânsul, având grijă să golească numeroase sticle. Așa de pildă în seara asta, ușa pitită în zidul cărămiziu se deschide fără zgomot și prin ea își fac apariția Pascal Ciortea și Aurora Martinescu. ─ Salutare, spune volubilă Martineasca. Pascal murmură și el ceva potrivit cu ocazia. Pictorul își invită oaspeții să șadă pe ce se poate. Nici una din piesele de mobilier din atelierul pictorului nu este întru totul susceptibilă de a fi numită. Sigur, seamănă cu acele obiecte pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
impresie de suprafață. O viață ciudată pâlpâie în interiorul lor. Însăși substanța din care sunt făcute o fi aducând ea a lemn sau pâslă sau sticlă, dar când pune mâna pe ceva, nu-tocmai-sticla sau nu-tocmai-lemnul sau nu-tocmai-plușul mai că îl electrocutează. Pascal începe să-și scarpine nedumerit fruntea. Înșirate pe jos cu fața la perete stau pânzele pictorului. Ce-o fi pictat pe ele? Pascal e curios dar nu îndrăznește să întrebe. Nu încă. Obiectele care ticsesc toate suprafețele orizontale îi stârnesc alte întrebări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
sau pâslă sau sticlă, dar când pune mâna pe ceva, nu-tocmai-sticla sau nu-tocmai-lemnul sau nu-tocmai-plușul mai că îl electrocutează. Pascal începe să-și scarpine nedumerit fruntea. Înșirate pe jos cu fața la perete stau pânzele pictorului. Ce-o fi pictat pe ele? Pascal e curios dar nu îndrăznește să întrebe. Nu încă. Obiectele care ticsesc toate suprafețele orizontale îi stârnesc alte întrebări. Imposibil de spus ce sunt sau la ce slujesc. Au fost făcute de mână de om? Totuși au un aer pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Continuând să tacă, pictorul toarnă ceva gălbui în paharele din tavă. Noroc cu Aurora, care e în formă. ─ Măi băieți, zice ea. Hai noroc și să vă spun cum stă treaba. Și le spune. În timpul ăsta, ochiul rătăcit al lui Pascal stăruie asupra fiecărui amănunt al atelierului, accesibil în mod destul de curios prin cămara de mături de la observator. Cum de n-a știut de mai demult de povestea asta? Dar nu e la prima scăpare. Și pentru prima oară de foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
scăpare. Și pentru prima oară de foarte, foarte mulți ani, are senzația binefăcătoare că se află într-un loc perfect apărat, la adăpost, poate pentru totdeauna, de Izabela. Această plăcută senzație de eliberare e intensificată de conținutul gălbui al paharului. Pascal nu-și dă seama ce ar putea fi și lucrul ăsta îi apare ca o nouă binefacere. Minunat, își zice, mă simt minunat. Habar n-am unde sunt, habar n-am ce beau, habar n-am cine sunt și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
n-am cine sunt și mă simt mi-nu-nat. Și deodată îi vine să râdă și chiar râde, ceea ce pică bine fiindcă Aurora tocmai a spus un banc. Hai să vă arăt ceva, începe Aurora când prietenii au terminat de chicotit. Pascal se bucură. Pictorul rămâne indescifrabil. Profesoara scotocește în buzunarul vast al paltonului său vișiniu și pune pe masă, lângă tava cu pahare, un pachet de cărți de joc. Figurile reprezintă domni, doamne și domnișori din istoria României: cei patru regi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
și o poveste. Cărțile se așează la rând unele sub altele. Pictorul dă la o parte celelalte lucruri de pe masă și cele treisprezece șiruri de câte patru cărți strălucesc nefiresc în lumina cenușie. Parcă am fi pe scoarța cerebrală, cugetă Pascal. Uitați-vă, face profesoara, aici, aici, aici și aici. În locurile astea, de câte ori întind cărțile, îmi apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația. Într-adevăr în locurile indicate reapar valetul de caro, dama de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]