5,205 matches
-
tatăl lui, pastorul și încă alți cîțiva. Mașinile erau Rolls-Royce-uri negre, cu motoare silențioase și, în timp ce goneau pe străzile suburbiei de nord, se uita pe fereastră simțindu-se confortabil și privilegiat. Era o zi cenușie, deasupra Glasgow-ului se coborîse o pleoapă de cer cenușiu și din ea bura subțire. Au ajuns la cimitirul municipal, atît de precis situat la marginea orașului, că pe trei laturi era înconjurat de cîmpii. La poartă au trebuit să aștepte. Mașinile au oprit în spatele mașinilor altei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să fie obrazul, și mare parte a chipului era răsucită spre ea. Ochiul drept fusese deplasat din linia pe care o făcea cu ochiul stîng, iar globul ocular era atît de dezgolit, că atunci cînd clipea, ceea ce se întîmpla des, pleoapa nu i-l putea acoperi. Lăsă documentul și zise: — Degi, doriți să deveniți bibliotegar. Mușchii care îi acționau limba se mișcau greoi și stropi de salivă săreau pe birou. Thaw îi urmărea fascinat, dînd din cap aprobator și scoțînd sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înfumurat, iar blamul este lucrarea Diavolului. Scormoni în căutarea unei expresii creștine printre vechile desene. O schiță a lui Coulter afișa o față prietenoasă, calmă și netemătoare, dar prea meditativă, iar cea a lui McAlpin era calmă, puternică, dar avea pleoape disprețuitoare. Se hotărî să fure o față dintr-o capodoperă, dar în Galeria de Artă din Glasgow singurele figuri cristice erau de copii, în afară de tabloul lui Giorgione, IIisus și femeia adulteră, în care modestia pictorului sau lașitatea restauratorului menținuseră sfînta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se prefăcu imediat că nu o vede și ciuguli dintr-o bucată de ciocolată tare din rucsac. Gustul ei acru era atît de respingător, că se întinse pe pat și încercă să doarmă, dar imaginația lui proiecta peisaje urbane în spatele pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care stătea era inconfortabilă și începu să se simtă imobilizat. Continuă să exloreze în minte drumul din față, întrebîndu-se cum să scape. Mușchii începură să-l doară de la efortul de a sta neclintit. în cele din urmă, o sărută pe pleoape, pînă cînd ea le ridică și-l întrebă: — Ce s-a-ntîmplat? — Rima, trebuie să plecăm de-aici. Ea se sculă în capul oaselor și-și netezi părul în spate cu mîinile. Dacă nu te deranjează, eu o să stau și o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să stau. Mama a zis c-o să vii să mă vezi des. Nu o deranjează dacă sîntem prieteni. — Știu. Cînd i-am spus că o să te vizitez des, nu știam că va trebui să plec. Ah. Lanark simți lacrimi sub pleoape și își dădu seama că gura lui se forța scoată vaiete. Știa că ar fi groaznic ca băiatul să aibă amintirea unui tată demn de milă, și-și întoarse fața, întări mușchii pentru a reține durerea înăuntru. Alexander se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
continuu, asemănător sforăitului mai multor mașini la ralanti. Gosseyn deschise ochii. Era întins pe jos, în obscuritate, lângă trunchiul unui arbore gigantic. În apropiere se mai întrezăreau doi alți arbori, dar talia lor era atât de incredibilă încât își strânse pleoapele și rămase nemișcat, ciulind urechile. Se părea că în apropierea sa nu mai era nimeni. Întreaga sa ființă se rezuma la urechi și la auz. Nimic altceva. Era un simplu obiect neânsuflețit, dotat nu numai cu facultatea de percepere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
iar nervii săi, incapabili să integreze aceste reacții neobișnuite, acuzară violența șocului. Dar, cu rapiditate, corpul său își reveni la normal. Simți din nou podeaua de sub picioare, aerul pe care-l respira, rece și uscat, înecăcios, în gură, în plămâni ― pleoapele clipiră des; treptat, din nou sigur că trăiește, dar încă amețit, își lăsă conștiința să ia contact cu forma inertă, fără viață. Și fără să-și dea seama că se mișcă, se apropie de platou, întinse mâna, apucă cearșaful cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
serviseră drept acoperire imperiului galactic, lăsând astfel pârghiile guvernului terestru exclusiv în mâinile galacticilor. Gosseyn își închise ochii: ― Un moment... ― zise el. Mă gândesc la ceva... jocurile! Nu cumva jocurile de anul acesta urmau să desemneze pe succesorul președintelui Hardie? Pleoapele i se ridicară: ― Cine-i în cap în prezent? Cine conduce? Kair ridică din umeri: ― Un oarecare Thorson... Se opri brusc și se încruntă: ― Vezi ― zise el încetișor ― eu nu făcusem nici o legătură când l-ai pomenit. Acum ai răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ca pentru sine: ― Simplă rutină, nu tactică. Gosseyn căzuse pe gânduri: "Zece milioane de morți și răniți dintre venusieni, în numai patru zile". Cifra era atât de colosală încât simți nevoia să închidă ochii. Cu greu putu să-și ridice pleoapele. Era foarte trist, dar foarte mândru. Filosofia non-A își găsise justificarea, fusese probată și era onorată de cei ce muriseră în numele ei. Ca un singur om, întreaga populație venusiană înțelesese situația, și ― fără vorbă, fără o pregătire prealabilă, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
masă cu tot, acum trebuie să plec, se înserează, să nu vină lupii, rămâneți cu bine.“ Cât timp a durat convorbirea noastră, domnul Sima a plâns, după cum se obișnuiește în asemenea ocazii, acolo, în viscol, lacrimile i-au înghețat peste pleoape, de aceea, când a plecat, clătinându-se în bătaia vântului și târându-și prin zăpadă pușca aia, avea ochii acoperiți de o crustă străvezie, ca orbii cei mari, ca Homer, de exemplu, iar noi, după ce ne-am îmbrățișat, am închis
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
plăcea, abia așteptam să ies la câmp deschis, pădurea știa asta și se supăra, voia să mă zgârie, o dată a încercat să-mi scoată ochii cu multă și feroce dragoste. Urma un câmp, mă oprea lumina orizontului prea brusc, strângeam pleoapele, era o pajiște verde, câțiva stejari se înălțau, răzleți, își făceau semne de la distanță, se furișaseră din pădure; pe sub ei mișunau ierburile, umblau și ele, schimbându-și locurile într-o alunecare aproape imperceptibilă, pâlcuri întregi, se vizitau, poate făceau dragoste
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fluture, de obicei cafeniu, pesemne totdeauna altul, deși același (n-aș putea să explic), câteodată era alb, se balansa ca beat la stânga și la dreapta mea, îi vorbeam cu glas tare, îi mulțumeam ca unui ghid amabil, mă săruta pe pleoape apoi se depărta șoptindu-mi că venirea mea le face plăcere, mi se ivea o floare, să zicem galbenă, o întrebam ce mai face, o mângâiam cu un deget, la câțiva pași apărea năvala florilor anunțate de ea, totdeauna de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mă și gândeam să-l întreb, în ipoteza că ar fi fost Empedocle, cum naiba de greșise în privința modului de moarte; aș fi pălăvrăgit un pic cu el despre asta, dar îmi era prea somn, abia izbuteam să-mi țin pleoapele ridicate. Copilul stătea cuminte în cămășuța lui largă, la câțiva pași de masa de sub fereastră; ținea mâinile la spate, se aplecase ușor înainte, privea atent și nu scotea o vorbă. Au trecut, astfel, câteva minute bune, aproape ațipisem, când Dragoș
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
începuseră să joace amândoi, țopăiau ca nebunii, săreau prin aer și chicoteau, apoi Dragoș s-a așezat în patru labe, copilul i s-a urcat în spinare, se mișcau așa, de-a lungul încăperii. Când izbuteam să ridic mai mult pleoapele, îi vedeam ca pe niște pete nebuloase mutându-se de colo colo, habar n-aveau de mine, voiam să strig la ei să se astâmpere odată, să mă lase să dorm, mi se înțepeniseră maxilarele, nu izbuteam să scot decât
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
natură îl mai păstrează intact și în afara ochilor, pe când noi, oamenii, îl regăsim numai arareori și îl privim de fiecare dată fie ca pe un har, fie ca pe o infirmitate. În noaptea de atunci n aș fi mișcat nici pleoapele de teamă să nu-mi tulbur prea grațiosul sfinx... N-am să insist asupra unei stări pe care aproape o uitasem. Am să spun doar că în prima noapte a lamentațiilor lui Petru mi-am amintit-o pentru a-mi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
deși se depărta și se apropia. Se depărta cu spatele la mine păstrându-mă aproape, în punctul fix din care o priveam. Apoi, după o ultimă și grațioasă piruetă, ea mi-a făcut un semn, a ridicat o mână, stânga. Simțeam pe pleoape subțirea fluturare a franjurilor de la mânecă, le auzeam și foșnetul. Am închis ochii... Când i-am deschis, era întuneric. În beznă deslușeam ceva nedefinit și negru. O voce de femeie a șoptit : „Maestre, ai un foc ?...“. Apelativul m-a surprins
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
m-am repezit spre una dintre ele și m-am ghemuit acolo, printre crengi. Tirul s-a întețit, păstrându-mă la mijloc. Stăteam cu fruntea lipită de trunchi, crengile mă înțepau, furnicile începuseră să mi mișune pe față, vedeam prin pleoape exploziile roșii-negre, vibram la vuietul cerului, mi se părea că sosise clipa marelui sfârșit și așteptam, nu știu de ce, năvala apelor devastatoare. Firește, nu-mi era frică, grandoarea catastrofică exclude panicile mărunte. Stăteam acolo, sub trăsnete, într-un sfârșit care
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să spun că totul se petrecea într-un ciudat crepuscul, vreau să spun că întunericul și lumina se contopiseră într-o iradiere de neînțeles și de nedescris. În odaia de sus am dat cu ochii de Dragoș (îl vedeam prin pleoapele închise), dormea cu fața spre ușă, ghemuit pe o masă albastră, sub fereastra care dădea spre mlaștini. Părea neschimbat, purta aceleași zdrențe străvechi. Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
trestii uscate. Mă aștepta. „Ajută-mă“, i-am strigat. „Tu faci pe mortul și taci“, i-am spus apoi lui Dragoș, „ai uitat că și tu ești copil...“. Atunci lumina sau poate întunericul a început să se schimbe. Vedeam prin pleoape cum totul în jurul meu se spațializa altfel. Fiecare obiect părea că există numai ca să realizeze distanța altuia. Sticlele de pe etajera roșie, clepsidra, statueta-bust intitulată Espérance, ciocanul aflat alături, pe pervazul ferestrei, tăblița argintie cu inscripția Réservé intrau pe rând în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
momentul critic, acum, erau complet moi, cu mușchii relaxați, ca și cum orice tensiune ar fi dispărut din trupurile lor. Inima lui Leej bătea. Se lăsase atât de moale în brațele sale încât crezuse că era moartă. Gosseyn se îndreptă, îi văzu pleoapele fremătând și ochii care încercau să se deschidă. Dar îi trebuiră aproape trei minute ca să se poată ridica pe canapea și spuse pe un ton obosit: - Doar n-o să ne mai întoarcem? - O clipă, zise Gosseyn. Căpitanul Free se agita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
continuu, asemănător sforăitului mai multor mașini la ralanti. Gosseyn deschise ochii. Era întins pe jos, în obscuritate, lângă trunchiul unui arbore gigantic. În apropiere se mai întrezăreau doi alți arbori, dar talia lor era atât de incredibilă încât își strânse pleoapele și rămase nemișcat, ciulind urechile. Se părea că în apropierea sa nu mai era nimeni. Întreaga sa ființă se rezuma la urechi și la auz. Nimic altceva. Era un simplu obiect neânsuflețit, dotat nu numai cu facultatea de percepere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
iar nervii săi, incapabili să integreze aceste reacții neobișnuite, acuzară violența șocului. Dar, cu rapiditate, corpul său își reveni la normal. Simți din nou podeaua de sub picioare, aerul pe care-l respira, rece și uscat, înecăcios, în gură, în plămâni ― pleoapele clipiră des; treptat, din nou sigur că trăiește, dar încă amețit, își lăsă conștiința să ia contact cu forma inertă, fără viață. Și fără să-și dea seama că se mișcă, se apropie de platou, întinse mâna, apucă cearșaful cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
serviseră drept acoperire imperiului galactic, lăsând astfel pârghiile guvernului terestru exclusiv în mâinile galacticilor. Gosseyn își închise ochii: ― Un moment... ― zise el. Mă gândesc la ceva... jocurile! Nu cumva jocurile de anul acesta urmau să desemneze pe succesorul președintelui Hardie? Pleoapele i se ridicară: ― Cine-i în cap în prezent? Cine conduce? Kair ridică din umeri: ― Un oarecare Thorson... Se opri brusc și se încruntă: ― Vezi ― zise el încetișor ― eu nu făcusem nici o legătură când l-ai pomenit. Acum ai răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ca pentru sine: ― Simplă rutină, nu tactică. Gosseyn căzuse pe gânduri: "Zece milioane de morți și răniți dintre venusieni, în numai patru zile". Cifra era atât de colosală încât simți nevoia să închidă ochii. Cu greu putu să-și ridice pleoapele. Era foarte trist, dar foarte mândru. Filosofia non-A își găsise justificarea, fusese probată și era onorată de cei ce muriseră în numele ei. Ca un singur om, întreaga populație venusiană înțelesese situația, și ― fără vorbă, fără o pregătire prealabilă, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]