4,267 matches
-
Criticul ca și poetul 1. Criticul, ca și poetul, nu are viață personală, viața sa e praf și pulbere...! Și asta o spun ca să parafrazez un poet, pe Nichita Stănescu, cel cu care Gheorghe Grigurcu a fost într-o prodigioasă polemică. Mai apoi, semn că și polemicile au decontul lor, am asistat, la Deseștii Maramureșului, la momentul în care Gheorghe Grigurcu primea premiul "Nichita Stănescu" al "Serilor de poezie de la Desești" pentru întreaga sa operă poetică...! Cavalerul viu își înclina, astfel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ca și poetul, nu are viață personală, viața sa e praf și pulbere...! Și asta o spun ca să parafrazez un poet, pe Nichita Stănescu, cel cu care Gheorghe Grigurcu a fost într-o prodigioasă polemică. Mai apoi, semn că și polemicile au decontul lor, am asistat, la Deseștii Maramureșului, la momentul în care Gheorghe Grigurcu primea premiul "Nichita Stănescu" al "Serilor de poezie de la Desești" pentru întreaga sa operă poetică...! Cavalerul viu își înclina, astfel, sabia sa cu care duelase, cândva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
despre modernitate și postmodernitate, la șocurile teoretice la care sunt supuse operele unor contemporani...? În care curent literar sau în care "tendință literară" ți-ar plăcea să fii încadrat? M-am jucat întotdeauna cu prejudecățile. M-am ținut deoparte de polemicile, dezbaterile deseori sterile, infatuate, livrești sau dirijate. Mi-ar plăcea să fiu citit, stimulat de public și neîncadrat. Se vorbește, în perspectiva globalizării omenirii, de un "sfârșit al istoriei". Crezi că arta (literatura) va supraviețui acestui "sfârșit al istoriei"? Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
încheiat-o cu un al treilea. Cel de al doilea, Jorge Batlle, nepot și fiu de președinți, avocat și ziarist de profesie, cu o inteligență vie, mereu în "acțiune", prieten apropiat al lui Bush Jr., avea să intre într-o polemică aprinsă "peste ocean" cu "El Lider Maximo" Fidel, care nu i-a rămas "dator", Batlle decizând în consecință ruperea relațiilor diplomatice cu Cuba. În urma câștigării detașate în 2005 a alegerilor de către candidatul "stângii", Dr. Tabaré Vazquez, la 1 martie, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
facă, în condițiile controlului absolut al presei și ale protecționismului de care se bucurau, în epocă, slujitorii zeloși ai realismului socialist, săritori imediat să execute orice „comandă socială“ le-ar fi venit de sus. Cu aceștia nu se puteau angaja polemici pentru că, pur și simplu, ar fi fost interzise. Pe de altă parte însă, la drept vorbind, nici nu prea ne da ghes sufletul să polemizăm, chiar dacă am fi avut voie. Să pole mizăm cu cine? Eram conștienți de precaritatea literară
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Se observă însă un lucru: estomparea sa ca persoană fizică este compensată de o tot mai vie și mai activă prezență literară, nu prin noi manifestări proprii (deși l-am văzut de câteva ori, când a fost incitat, încordând arcul polemicii cu știuta forță), ci prin ecourile tot mai evidente pe care poezia sa le stârnește în aceea a multor urmași. Este un fapt despre care s-a scris și se va mai scrie: dintre poeții generației lui, Geo Dumitrescu este
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Mircea Iorgulescu*, dar să nu spun doar critic, pentru că este și un comentator politic temut, și este astfel pentru că în luptele în care se angajează nu cred vreodată să se fi jucat. Nu spun că nu pune și umor în polemicile sale, deși umorul presupune bunăvoință și mai potrivit este să spunem că el pune causticitate, sarcasm, dar fapt este că, deschizând o dispută, el țintește totdeauna organele vitale ale adversarului, îi caută inima, ce mai încoace și-ncolo, neurmărind niciodată
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
care se referea la constantele limbajului politic republican prin studiul lui Machiavelli și al altora. Demonstrarea unei astfel de continuități a fost într-adevăr scopul volumelor publicate de Skinner The foundations of modern political thought. Istoricii florentini, după ani de polemici, uneori amare, la care a participat uneori și Baron, ne-au învățat multe despre Florența renascentista. Dar observăm că în afara unor modificări de cronologie, în amplă tema a republicanismului nu s-au schimbat prea multe. Într-adevăr, cele mai importante
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
al imaginarului românesc, iar celălalt pentru regimul diurn, lucid și ironic al imaginarului nostru"), actul lecturii / actul creației, autorul cititorul, mască și sosie, epigonism, identitatea editorială etc., etc. O primă escală în acțiunea de "recuperare" a receptării, este aceea asupra polemicilor dintre Hasdeu și Maiorescu (articolul Direcția nouă...), recte Convorbiri literare și Columna lui Traian, apoi intervențiile din Revista contimporană, Literatorul ș.a. pentru a zăbovi asupra atitudinii unor personalități din epocă, în primul rând comentând impactul studiului canonicului Al. Grama ("citit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din volumul Eminescu după Eminescu, unitare prin idee și prin demonstrații, se constituie într-un autentic tablou de principii teoretice aplicate privind modul în care ar trebui abordată astăzi o istorie a eminescianismului. Verbul acidulat, cultivat cu măsură, condus în polemici nu tocmai surdinizate, arată o atitudine tranșantă, echilibrată în apărarea valorilor și tradiției naționale, pe firul evoluției cărora Eminescu este un punct nodal pe care nu avem cum să-l minimalizăm decât cu riscul unor adevărate alunecări spre o catastrofă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
versus spațiul chtonian; pentru ca să încheie cu o sintetică perspectivă asupra limitelor receptării și interpretării Luceafărului, mai cu seamă în critica de după 1900. Tot în cheia polimorfismului operei eminesciene este analizată/tratată chestiunea eului angajat, escaladând resursele satirei eminesciene, aspecte ale polemicii în contrast cu evantaiul stilistic de care uzitează pamfletul, pentru a încheia cu o discuție referitoare la probleme de poetică eminesciană scrisoarea văzută ca eseu în proză ("proză poematică"); un bun eseu pe tema poeticii titlurilor eminesciene; sfârșind prin analiza polifoniei textului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
îi avertizează pe cititori care "cred astfel", asupra faptului că "trăind în lumea adevărurilor generale și deopotrivă atent la principii și la greșelile de gramatică, pentru el adversarii politici nu sunt decât "accidente" ale istoriei contemporane, interlocutori conjuncturali într-o polemică "agonală" dintr-un război cu mult mai mare". Orizontul publicisticii îi oferă exegetului posibilitatea urmăririi unui mare număr de procedee ale comicului, pe care Eminescu le utilizează cu dezinvoltură și programat. Întregul demers exegetic întreprins de Sebastian Drăgulănescu este, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de intransigență, de democrație autoritară, iar nu de absolutism"). Cel de al doilea capitol evaluează Contribuția lui Mihai Eminescu la apărarea valorilor fundamentale ale statului român și la promovarea intereselor sale în relațiile externe. Autorul studiului se oprește, urmând firul polemicilor lui Mihai Eminescu, asupra modului în care este comentat actul de anexare, în 1775, a Bucovinei de către Austria, motivând necesitatea unui culoar strategic între Ardeal și Galiția (altă provincie dobândită de Imperiul Austriac în urma dezmembrării Poloniei), dar în subtext și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir ne-a costat domnia națională și un veac de înjosire și de mizerie"), pe care guvernele României sunt datoare să le construiască după interesele naționale, altfel acestea primejduiesc securitatea națiunii române. Fundalul discuțiilor și polemicilor gazetarului Eminescu îl constituie Congresul și Tratatul de Pace de la Berlin, el comentând sever toate cele 13 articole privitoare la România, care se refereau: la cestiunea orientală, evreiască, dunăreană, chestiuni de care depindea recunoașterea independenței de stat, dar și problema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care este conștientă că trebuie să se insiste, să se pronunțe în plus, pentru a-și fixa cât mai clar poziția în relație cu demonstrațiile altor comentatori ai operei eminesciene, pe aceleași teme, astfel încât demersul actual are alura unor elegante polemici, în care autoarea ține mereu să se confirme pe sine ("observația mea", "ideea mea", "unghiul meu de vedere", "demonstrația mea", "după părerea mea", "spuneam în altă parte","interpretarea mea", "după accepția mea", "am făcut și eu" etc., ceea ce poate echivala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de reținut că profesorul Dumitru Copilu-Copilin și-a făcut studiile în Uniunea Sovietică și este astfel un bun cunoscător al literaturii ruse din toate timpurile). Pseudo-influențele literare sunt demontate pe rând într-o serie de articole bine argumentate, într-o polemică pertinentă, convingătoare. În studiul Demistificări eminesciene. Eminescu Pușkin (din 1970), vorbește cu îndreptățire de unele posibile "analogii", de "alianțe ideologice" existente între creațiile lui Eminescu și Lermontov, Gogol, Pușkin ș.a., dar influențele concrete "care să reziste unor verificări științifice" nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
oamenilor. Cu alte cuvinte întâi îl răstignește și pe urmă se târăște în genunchi, cu fruntea în țărână înaintea lui". Diagnosticarea este cât se poate de exactă și rămâne valabilă până în ziua de azi când vocile se întretaie într-o polemică mult mai subtilă, fiecare din preopinenți luând atitudine tranșant belicoasă de parcă și-ar disputa propria existență, propria cauză. Discreditarea de către unii stârnește furii în tabăra adoratorilor, "apărători ai altarului" poetului, "strigând în gura mare "profanare!" când cineva încearcă să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
problematica dezbătută, acordând însă insuficientă atenție stilului și limbii gazetarului Eminescu. Deși aceasta a fost remarcată, încă de la început, dar numai ca distincție profesională în elevație, față de condiția de joasă altitudine lexicală (mai ales), de exprimare, în care se consumau polemicile mărunte ale majorității atacurilor la baionetă din revuistica vremii. Abia recent, stilul gazetarului Eminescu a fost luat cu mai mult temei în discuție analitică, odată cu recunoașterea faptului că el a pus aceeași pasiune și același talent în articolele amenințate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
rafinate, pe care Eminescu le utilizează cu firescul mânuirii lor de către un deplin cunoscător al capacităților acestora de exprimare. Nu mai puțin supuse regulilor retoricii sunt articolele doctrinare aici analiza se face pe Icoane vechi și icoane nouă, în care "polemica împotriva liberalilor capătă accente dionisiace, ținând de hybris". Sunt urmărite, deci, strategiile satirice ironia, caricatura, șarja, agresiunea verbală ș.a. pentru a concluziona: "Valoarea satirei eminesciene rezidă în această forță demonică a deformării, într-o viziune personală, mutând accentul de la individual
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Fără a insista asupra abordării chestiunilor delicate din această proză politică eminesciană, Eugen Simion este ferm în recomandarea de a le înțelege și judeca "în marginile adevărului istoric și în structura lor, dacă vreți, metafizică", fără a se angaja în polemică de nici un fel cu diversele opinii vehiculate azi în legătură cu... actualitatea acestor pagini publicistice. Rămânând distant față de acestea, recomandă proza politică a lui Eminescu drept una "eminentă, creatoare (în sens literar) în cel mai înalt grad", fiind "plină de idei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
actualitatea noastră imediată. Pentru perioada interbelică și cea de după cel de al doilea război mondial, se folosește din plin de comentariile și documentele din cartea lui Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni, apărută în 2012. Reîntorcându-mă la polemica eminesciană prilejuită de războiul din 1877-78, reiau citatul folosit de Th. Codreanu dintr-un articol al gazetarului de la Timpul: Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de violentă a fost această ceartă, ea a avut efectul bun de a întrona imperiul ideei în locul beției de cuvinte și a detrona câțiva pseudosavanți și pseudopoeți cu pretenții de genii. Aș putea zice că a fost chiar interesantă această polemică care a pasionat vreo doi-trei ani publicul cetitor nu numai din România liberă, ci și din Transilvania și Bucovina. A fost singura luptă ce s-a dat în țara noastră pe un alt tărâm decât acel politic, și ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
plus. Mizez Însă, bazat pe autoritatea dobândită de acela care de atâția ani “se expune”, pe majoritatea aprofundatoare decât pe minoritatea confruntatoare... pentru a putea continua − consider eu mai benefic − un excurs, nu a mă abate din drum Într’o polemică, oricât de rodnică ar fi ea... Și Încă ceva. Un fel de concluzie, chiar Înainte de a intra efectiv În text: ea este, oarecum criptată, cuprinsă În vinieta coperții... Textul este spontan: o dovedește frecvența difuzării radio. Și-mi cer, În
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
termen scurt, e inestetică. Ultima variantă, căratul Înapoi, pune Însă În operă o mai mare cantitate de informație, de gândire și, de ce nu, de suflet. E, oricum, mai uman. Uneori Însă, se greșește În plus. Fără a avea dorința unei polemici, Îmi amintesc că de Paștele trecut cineva vorbea de contribuția la poluare a cojilor de ouă; luat de valul elocinței, a omis faptul de de vreo 150 de milioane de ani tot păsăretul “poluează” cu coji de ouă; cât privește
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
umane care nu prea le Înțeleg rostul. Nici Iașii și nici alte orașe ale țării n’au, În momentul de față, atât de necesarele “limfocite”. Rezultatul Îl vede oricine, În fiecare zi și mai ales noapte. Nu-mi propun o polemică, cel mult un dialog pe această temă. Ca atare, mă mărginesc a continua similitudinea dintre un organism și comunitatea umană. Organismul consumă mai multă hrană decât folosește. Restul e eliminat, nu Însă Înainte ca niște microbi, deci tot celule străine
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]