KorAP: Find »[drukola/base=porunci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...144 145 146 ...211 >

5,260 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

nici tânărul nu mai era: se strecurase nezărit. Străinii ședeau în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat, Auta se așeză între Tefnaht și străini. Preotul îi ceru sclavului să-i întrebe cum se simțeau pe pământ, dacă s-au obișnuit cu văzduhul "nostru pămîntean" și ce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
n-au ajuns să priceapă ce sunt, sau ce ar putea să fie zeii) un palat... un palat în care de fapt nu locuiește nimeni, dar care este închinat... unde marii noștri preoți... (și iar se opri) unde... Tefnaht îi porunci să tacă: - Nu trebuie!... Le vom face în pisc, un templu care să fie pentru ei o casă foarte bună de locuit. Când va fi gata, ai să le spui că le-a dăruit-o Marele Preot... sau nu, mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în insula voastră? - Ce întreabă? strigă Tefnaht sculîndu-se repede și venind lângă ei. - Întreabă câte săli din acestea sunt în Atlantida. - Și tu câte i-ai spus? - N-am apucat să-i răspund, stăpâne. - Spune-i că sunt multe! îi porunci Tefnaht. - Două! zise Auta, iar străinul își încordă fața ca să nu zâmbească. Străinii se plictiseau. Văzuseră repede că nu aveau ce afla aici. Mulțumiți că priviseră palatul, se sculară să plece, și Tefnaht nu-i opri, cum s-ar fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
curând amețesc pe corăbii. În văzduh nu sunt valuri. - Și nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune-le să mă ia și pe mine în corabia lor, dacă cumva se duc în Marele Oraș. Să le spui că au ce vedea acolo și că aș fi bucuros să le fiu călăuză. Auta le tălmăci această rugăminte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ai călcat porunca, șarpe! Înspăimântat, Auta se întoarse spre străinul vârstnic și-i spuse în limba adusă din cer, în vreme ce Tefnaht își mușca buzele, înciudat că nu poate înțelege. - Acum, viață nu va mai fi pentru mine. Ei mi-au poruncit să nu vă învăț nici o limbă pământeană, v-am spus... Au să mă ucidă! Străinul îi răspunse, zâmbind, tot în limba atlantă: - Am înțeles acum tot. Nu te teme. Vei rămâne cu noi. Alături de noi n-are ce să ți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a trăit și a văzut în vremea din urmă, n-ar mai fi fost în stare să-l ia între suliți tocmai pe Auta, singurul lui prieten adevărat. - S-a sfârșit cu mine, zise Iahuben trist. Strălucitorul Tefnaht mi-a poruncit să te leg și să te duc la închisoare. Nu mi-a spus că ești tu... Și Iahuben începu să plângă. Tefnaht însă nu pierduse vremea în zadar. Venea acum el însuși însoțit de o sută de soldați și apărat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dintr-o vale. Deci Iahuben izbutise. Îndemânaticul sutaș își strigă de departe prietenul, chemîndu-l să-i iasă înainte. Auta mai avea și acum țesut cu aur pe pieptul cămășii lui albe semnul Psicului Sfânt, pe care-l cunoștea oricine. Iahuben porunci oprirea. Cu un singur pas aducîndu-și piciorul stâng lângă cel drept, soldații se opriră toți în aceeași clipită. Coifurile lor străluceau. Străinii își lăsară îndeletnicirile, venind să privească. Surâdeau. Iahuben le strigă ostașilor cu glasul său puternic: - Soldați, lăsați armele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și îl privi cu groază. Nu murise. Iahuben îl întrebă de ce fugeau ceilalți. Soldatul bîigui: - Ne-au trimis de la peșteri, stăpâne. - Cine v-a trimis? - Căpetenia. Iahuben se supără. Era obișnuit ca soldații să-i răspundă limpede și scurt. Îi porunci să se scoale în picioare. Văzând un sutaș ca toți sutașii care vorbea ca orice atlant și nici măcar nu avea bici la el, soldatul își mai veni în fire. Se uită la luntrea așezată în țărână. El nu apucase s-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la el, soldatul își mai veni în fire. Se uită la luntrea așezată în țărână. El nu apucase s-o zărească decât prea târziu. Voise să fugă pentru că fugeau toți, dar îl durea un picior. - Spune, ce a fost? îi porunci Iahuben. Soldatul povesti cum căpetenia care i-a dat unui sutaș o ceată de oșteni înarmați s-a gândit după plecarea acelora că poate scrisoarea era ticluită, de vreme ce nu avea pecete. Atunci a început să zbiere și a înarmat în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
peste măsură? - Nu! zise Iahuben, căci e luntrea zeilor. Zeii pot să care orice, și munții. Și mai aduse un braț de arme. Dar jos mai erau multe și luntrea se umpluse. Văzând, Iahuben se gândi o clipă, apoi îi porunci soldatului să se înarmeze și să păzească maldărele de arme până la întoarcerea lui, ceea ce soldatul făcu bucuros, mulțumit că scăpase cu atâta. Iar sutașul intră mândru în luntre, se așeză pe scaunul său și își prinse singur curelele, ca și când ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
deschise o ferestruică și din scoica minunatei unelte străine tună glasul lui: - Cârmaci al regelui Atlantidei, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii vor să stea de vorbă cu tine. Vino pe punte, zeii au coborât să-ți dea porunci. Oamenii de pe punte abia acum se uitară în sus. Cârmaciul fu trezit (dormea sub punte) și ieși în față buimac, gata să se răstească la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți ceilalți din micul liman regesc fugiseră din întîile clipe. - Cârmaci al regelui, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii lumii îți poruncesc să duci corabia pe lângă țărmul din dreapta, spre miazăzi. Meșterul pânzei să aibă grijă de vânt. Vei pluti pe drumul arătat de Zeul Cerului care se află deasupra ta. Ridică-te, cârmaci, și dezleagă corabia! O sută douăzeci de lopeți loviră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Și astfel pluti parcă vrăjită de zborul în cercuri al luntrei străine, până când ajunse la țărmul unde altădată altă corabie îl adusese pe Auta, trimis să afle dacă în câmpia de la miazăzi coborâseră cu adevărat zeii. Același glas tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
n-a trimis. - Numai Auta este zeul nostru! încheie Mai-Baka. El se va arăta în cer când vom porni noi. În cea de-a optsprezecea noapte nu dormiră decât puțini oameni. Nu mai avea răbdare nimeni. Când veni dimineața, Iahuben porunci unui tânăr să sune din corn. El adusese cornul, cu toate că ura robilor crescuse atâta, încît nu-i mai trebuia sunet de corn. Bătură și câteva tobe ale oamenilor negri, făcute din piele de capră sălbatică. În jurul unui foc, dansară cei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pietricele, adunîndu-le în câteva cutii. Deodată, de după arbori, s-au ivit câțiva robi tăietori de copaci, însoțiți de un slujitor al Marelui Preot. Îndată ce îl zări pe Auta, știind pesemne că va primi o răsplată, slujitorul chemă robii și le porunci să se îndepărteze de acel loc, iar el se strecură printre copaci către latura cealaltă a piscului. Auta pricepu unde se duce. Atunci alergă spre robi și luîndu-i unuia securea din mână le desfăcu tuturor lanțurile de la picioare, sfătuindu-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cotropit de întuneric. Un slujitor veni la Marele Preot cu fructe și cu vin spunîndu-i că trecuse o noapte și o zi, și că strălucitorul, înțeleptul și slăvitul stăpân trebuia să se hrănească. Și se hrăni. Primejdia era acum departe. Porunci să fie coborâte pânzele, ca să plutească mai încet. Nimeni nu cuteză să întrebe de ce. Mai trecu astfel o noapte, o zi, și încă o noapte. Numai când fu chemat și întrebat unde se afla cârmaciul îngenunche în fața Marelui Preot și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă bucată de vreme, se apropiară, Marele Preot trimise în întîmpinarea lor o luntre ușoară, care se întoarse destul de repede aducând pe cei patru preoți de vază ai Marelui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
groaznice ne-au cutremurat, așa că până aici unde suntem n-am adus decât numai o treime de corăbii. Cele mai slabe s-au sfărâmat. Trecuseră mai mult de trei sferturi din corăbiile scăpate. Marele Preot își chemă cârmaciul și-i porunci să intre cu cele unsprezece ale sale în rândul celorlalte. Nu voia să fie în față, unde se aflau soldații aduși pentru cucerirea unei țări noi. Aflați din nou în largul Mării dintre Pământuri, preoții ședeau în jilțuri plăcute pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la care nu se aștepta nimeni: - Trimiteți o barcă după Puarem! Ceilalți se priviră mirați, fără să întrebe nimic. După puțin timp, Puarem se urcă pe puntea navei Marelui Preot și se plecă îndoit din șale în fața slăvitului stăpân. Bătrânul porunci unui slujitor să-i aducă un jilț și o cupă pentru vin. Căpetenia rămase cu privirea uluită de această cinste care nu i se făcuse niciodată. Și cu atât mai uluit fu Puarem când auzi că bătrânul îi spune: - Puarem

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ce face regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic? Nimeni nu știa cine este cel întrebat. Răspunse în cele din urmă tot Puarem: - Slăvite, regele și zeul nostru ocrotitor, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, ne-a poruncit să plutim spre țărmul hananeu, ca să ajungem în țara Sumer, s-o cucerim și să ne așezăm acolo. Marele Preot spuse însă, nemulțumit: - Nu asta am întrebat... asta știu. Am întrebat ce face acum, nu la ce se gîndește! - Acum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. Stăpânul cred că se desfăta. Marele Preot tăcu iarăși o vreme. Toți se uitau la el cu oarecare teamă. Dar preotul Zeului Soarelui își strivi un zâmbet și întrebă: - Ce poruncești, slăvite? Bătrânul îl străpunse cu privirea și-i răscoli mintea și toate gândurile. Apoi spuse rece: - Trimite o barcă după prințul Mener. Preotul se sculă, acum zâmbind în voie. Bătrânul se întoarse spre Puarem; acesta îl privi supus, dar își

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fericirii și puterii noastre, ți-au hărăzit ție cinstea să cucerești cu armele țara Ta Kemet cu toate ținuturile ei și s-o supui regelui nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic! Puarem nu înțelese nimic. Dar de vreme ce zeii porunceau astfel prin gura Marelui Preot, cine s-ar fi putut ridica împotrivă? Puarem înclină capul cu supunere și zise măreț: - Slăvite, țara Ta Kemet va fi toată a noastră! - Bine, Puarem! spuse bătrânul. Acum poți să te duci la corabia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un sclav, dar cine putea ști!) și cu o privire bleagă. - Iată-l pe viteazul nostru Mener! strigă Marele Preot. Apoi urmă liniștit: Zeul Tot al tainei și al marilor înțelepciuni, zeul Tot care sălășluiește în inima mea, mi-a poruncit să am grijă de tine, pentru că pe tine te-a ales urmaș al regelui nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic... Și acum du-te, Mener, să te odihnești, căci în curând va fi noapte. Ai să rămâi pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bogat în întîmplări. În lunile de după pierea Atlantidei, armata lui Puarem jefui, pustii și ucise cât putu în rodnica țară Ta Kemet, supunînd-o tânărului rege Mener, în numele căruia se uniră bucățile de țară ale poporului rome într-una singură. Marele Preot porunci să se zidească temple noului său zeu Tot, care era de fapt el însuși, iar regele mort fu îmbălsămat și așezat în sarcofag de alabastru într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
portița, și atunci băiatul m-a întrebat dacă n-o cunosc pe roaba Ntombi. I-am spus că eu sunt roaba aceea, și el mi-a zis atunci așa: "Robul negru Mai-Baka este cu niște prinți străini. Ei mi-au poruncit să te aduc acolo numaidecît". M-am speriat și am alergat după el. Bine că nu m-a văzut nimeni. Afară se lăsase amurgul liliachiu, atât de frumos în țara Ta Kemet. Acum se puteau strecura fără grijă din oraș

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]