95,170 matches
-
nimic nu este definitiv, nimic nu este categoric. Există o senzație de atingere în intangibil, așa cum există o dorință a ochiului de a renunța să vadă. Nimicul este copleșitor, nu poate fi umplut decât cu fantoșe sinistre. Totul sugerează dezorientarea privirii în fața golului: ochiul se deschide înainte ca tabloul să fie gândit, înainte ca lumea să devină reală. Trebuie să privească idei, iluzii, făgăduințe. Sau, dimpotrivă, retina este impresionată prea târziu: după ce tabloul și-a epuizat forța, după ce lumea și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și nu minte. Totul se reduce la o disecare complicată, minuțioasă, care aduce până aproape de transparență sâmburele negru al morții. Lucrurile absorb nu numai cuvintele, dar și oglinda (=memoria): Oglinda, sorbită de setea enormă a lucrurilor, amuți, o vale seacă; privirile mele, caravanele de ochi ai mei, treceau prin această vale seacă. (Aplauze) Când oglinda este sorbită de setea lucrurilor, poetul se află privat de perspectiva unei trăiri estetice. Dispare paiața! Tocmai această dispariție subită devine fantastic de incomodă. Poetul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
inițial, amintirea vieții. (Meridian) Oglinda este o aventură a spiritului, o încercare (eșuată) de luare în posesie a sinelui, hărțuindu-l cu imagini deformate, inexacte. Ea înseamnă timp, dar și spațiu câștigat (prin multiplicare). Este vorba de un spațiu al privirii, al alunecării printre străluciri de o clipă, printre oglinzi nesigure și mișcătoare. Spațiul aparține absențelor multiple, tăcerilor tanatice. Se câștigă nu numai în exterior, ci și înăuntru, printr-o senzație de rătăcire fără capăt, de vastitate interioară. Imaginea din oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ruine. (Gravitațiuni) Vai, mie, barca pare un sicriu, Timonierul e palid, gluga îi acoperă țeasta... Lopătează, lopătează, despică hula: Fuga noastră e povestită în scripturi. (Vacanță) Și-s palid ca moartea Și fug, Privind înapoi... (Privește înapoi cu emoție!) Această privire înapoi anulează ideea de înaintare, anihilează spațiul. Ieșirea din sine (povestită în Scripturi) presupune un efort, o eliberare ce nu mai poartă pecetea timpului. Ieșirea din sine este o punere-de-sine-în operă a adevărului ființării (cum ne învață Heidegger). Această ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. (Jaf) Este sugerată imagistic opoziția schilleriană finit-infinit, real-idee, generatoare de tensiune lirică. Credința că întreg firmamentul poate încăpea într-un telescop, că luna și soarele pot fi sorbite de privirile unui orb ("Priviri, la matcă vă-nturnați..."), că melcii se pot închide definitiv în "cocioabe", copacii în muguri și oamenii în pietre, fixează demersul poetic într-o atitudine duală: finitul devine o alegorie a infinitului, iar infinitatea se eschivează din fața propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. (Jaf) Este sugerată imagistic opoziția schilleriană finit-infinit, real-idee, generatoare de tensiune lirică. Credința că întreg firmamentul poate încăpea într-un telescop, că luna și soarele pot fi sorbite de privirile unui orb ("Priviri, la matcă vă-nturnați..."), că melcii se pot închide definitiv în "cocioabe", copacii în muguri și oamenii în pietre, fixează demersul poetic într-o atitudine duală: finitul devine o alegorie a infinitului, iar infinitatea se eschivează din fața propriei măreției și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
va face întotdeauna într-un mod indirect. Acum, există și opere de artă care strălucesc prin rațiune, vorbe de duh, bun gust și printre acestea așezăm de ase-menea toate operele alegorice. (...) Acestea împing spiritul în sine însuși (s.n.), sustrăgând de sub privirea lui ceea ce este cu adevărat reprezentat. Alegoricul se deosebește de simbolic prin aceea că, pe când acesta din urmă desemnează indirect, alegoricul desemnează direct."61 Goethe stabilește aici opoziția simbol-ale-gorie. Admițând că alegoria împinge spiritul în sine însuși, conchidem că aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
marii poezii. În opera lui Botta, fâlfâirea de aripi, miraculoasă, deschide ochii unei noi sensibilități, care acționează din interior, cu puteri sporite, vindecătoare. Mișcarea în interior coincide cu o aventură a sunetului; în exterior este vorba de o aventură a privirii. Devenirea ființei conduce poetul spre câștigarea unui tărâm muzical, al interiorității absolute. Limbajul poetic își caută un drum spre sine în primul rând prin sonoritatea sa, care îi asigură o spiritualitate autarhică și incantatorie. Dar tocmai sunetul împinge sensul dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
gândit că ar fi foarte bine ca ceea ce am lucrat cu domnul profesor M. Vârlan să fie cuprins într-un studiu geografic, la care am adăugat câteva capitole și subcapitole din lucrarea mea de licență: „Bazinul Lohan - studiu geomorfologic cu privire specială asupra morfometriei”, realizată sub îndrumarea deosebită a doamnei profesor universitar doctor Irina Ungureanu, pe care o asigur și pe această cale, de toată considerația și prețuirea mea. Menționez că unele informații au fost revizuite și reactualizate. De asemenea, precizez
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
fișiere partajate. El se conectează la serverul Casei Centrale prin intermediul unei rețele VPN (Virtual Private Network), adică acea tehnologie care folosește căile de transmisie ale Internetului (cabluri, hub- uri, switch-uri și routere publice) dar creează o rețea proprie ascunsă de „privirile” celor ce folosesc Internetul. În alte cuvinte se creeaza un efect de tunneling. Legătura fizică este asigurată de Romtelecom. Serverul deservește un LAN (Local Area Network) de 9 calculatoare, din care 8 desktop-uri și 1 laptop. Acestea din urmă
Noutăţi tehnologice financiar-bancare by Grigore Ema () [Corola-publishinghouse/Administrative/1773_a_3167]
-
cel mai apropiat de satul bunicilor ei. Așa se face că venind spre casă grupuri, grupuri de tineri, un băiat Înalt și subțirel se tot așeza În apropierea ei și-i povestea câte ceva hazliu. Îi plăcea râsul ei cristalin și privirea jucăușă dar, avea ea și un fel de a-l privi când erau numai ei doi În urma grupului. Mai mult nu i-a trebuit tânărului Feodor, inima lui s-a aprins după fetișcana ce locuia cu bunicii ei, la numai
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Amândoi roșeau până-n vârful urechilor când se atingeau ocazional, fata Își lua piersicile cele mai frumoase și-i mulțumea, numai că el Îi și furase un sărut fără să-i spună un cuvânt. S-au privit fugitiv apoi au coborât privirile În pământ rușinați de ceea ce simțeau dar, niciunul nu Îndrăznea să spună un cuvânt. Un timp mâncau În tăcere și evitau să se privească, apoi Încet, Încet, reveneau la normal, astfel Încât nimeni nu observase nimic deosebit la ei. Nici când
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
el. Ne-bănuite sunt căile Domnului. S-a Întâmplat ca una din nepoatele Letiției să aibă nuntă acolo În sat. Cu fiul ei, cu nora și alte două verișoare se dusese și Letiția la nuntă. A fost suficientă o singură privire, ca jarul dragostei pe care-l credeau stins de ani de zile să-i ardă iarăși pe cei doi. Feodor stătea de vorbă cu nașul celor doi miri când o zărise pe Letiția. Era frumoasă deși tâmplele-i erau Încărunțite
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
brăzdată de câteva riduri. Era o văduvă, stăpânită de o anume tristețe solemnă. Nu se considera vinovată de ruperea relației lor din adolescență, nici de tăcerea lor care durase aproape treizeci de ani. Simțise doar o arsură În dreptul inimii când privirile lor se Întâlniseră. Considera că el renunțase la ea din cauza părinților care aveau idei fixe. Printr-o verișoară de-a Letiției, o chemase afară din local și au stat de vorbă. Au lămurit lucrurile vechi, s-au convins că au
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
să nu mă iei de prost. Nu te Împrumuți când știi bine că nu ai de unde să-i dai Înapoi, că nici eu n-oi fi o fabrică de bani, așa să-i spui, acum carăte. A plecat Ionuț cu privirea În pământ, i-a urat o zi bună unchilui Vasile, deși vedea el bine că l-a nimerit Într-una din cele mai proaste zile. Cu lacrimile ce-i udau obrazul, Ionuț făcea cale-ntoarsă pe drumul plin de praf spre
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
troleibuzului 85 gemea de pasageri agățați pe scară. Trebuia să ai răbdare, să nu Încerci să-ți schimbi poziția, că și Începeau apostrofările. Bucureștenii erau foarte matinali, grăbiți și nervoși. O femeie În jur de patruzeci ani Își căuta din privire fiica rămasă pe scară. Șoferul mâna ca nebunul iar femeia era din ce În ce mai alarmată. Andreea! unde esti dragă, nu te văd... Stai liniștită, mamă, mă țin bine. Oricum la prima stație coboară toată lumea, urmează Gara de Nord. Încă din stația de troleibuz se
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
niciodată. Tu nu vezi că lumea se poartă altfel? Toți fac ce pot ca să atragă atenția...iar tu...parcă te ascunzi. Draga mea, este important să știi cui vrei să-i atragi atenția asupra ta. Dacă vrei să atragi toate privirile...te dai În spectacol, este urât. Știi bine că nu asta vreau...doar pe tricoul alb... vreau să-l văd cum arată de aproape, zise Andreea zâmbind semnificativ către mama. O tânără cu uniforma alb-negru, le ceruse cartelele de masă
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
apei, care se metamorfoza și ea, căpătând culori ciudate. Ușoare nuanțe roșcate Începuseră să se vadă pe linia orizontului, devenită Între timp albastruviolet. La Început culorile erau anemice, dar pe parcurs se transformau, devenind aprinse. În stânga lor cerul se Înfățișa privirii ca o imensă avalanșa de zăpadă scânteietoare. Linia orizontului era străpunsă În două locuri de catargele a două vase aflate undeva la ancoră, mai departe de țărm. Nici cel mai talentat pictor n-ar putea reda așa ceva, se Încumetase Andreea
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
spună mai mult În șoaptă. Un spectacol de culoare ce se petrecea odată cu nașterea unei noi zile. O feerie neobișnuită, Învăpăiată cuprinsese atât cerul cât și marea În dansul ei matinal. O imensă Întindere de apă violet roșiatică se Înfățișa privirilor lor, cu creste de valuri Înspumate, sclipitoare și veșnic În mișcare. Liniștea ce stăpânea Împrejurimile a fost străpunsă de țipătul strident al unui pescăruș, ce se avântase primul În căutarea hranei, peștele. Se ridicase spre cer ca o săgeată, apoi
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
că Îmbătrânești, tu nu mai ai somn? Bombănea Andrea Îndreptându-se spre baie. Visam așa de frumos... În scurt timp Teia și Andreea se Îndreptau spre sala de mese. Jos În hol Îl văzură pe Silviu. Acesta le căuta cu privirea peste tot. Când le descoperise se grăbise să le salute și să Întrebe: Unde serviți masa? Tot aici? Da, dar voi? Întrebase Andreea. Aici dar...am fost În prima serie. Noi mergem acum, ne vedem pe plajă? Sigur...vă așteptăm
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
cetatea Moldovei, nu a reprezentat un teritoriu neabordabil ci, dimpotrivă, a fost materialul care a înviat expresiv chipurile unor personalități trecute în lumile de dincolo de timp, dar și tandre și visătoare figuri reprezentând tineri și tinere, adolescenți sau mame cu privirile întoarse meditativ și înțelept spre sine. O privire generală ne va permite aproximarea universului tematic și al ideilor sculptoriței Lucreția Dumitrașcu-Filioreanu, conturat în cei peste 50 de ani de activitate. Ea a realizat portrete, compoziții cu subiecte variate, dar și
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
ci, dimpotrivă, a fost materialul care a înviat expresiv chipurile unor personalități trecute în lumile de dincolo de timp, dar și tandre și visătoare figuri reprezentând tineri și tinere, adolescenți sau mame cu privirile întoarse meditativ și înțelept spre sine. O privire generală ne va permite aproximarea universului tematic și al ideilor sculptoriței Lucreția Dumitrașcu-Filioreanu, conturat în cei peste 50 de ani de activitate. Ea a realizat portrete, compoziții cu subiecte variate, dar și semnificative proiecte de monumente ale unor evenimente din
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
mătase, poleite cu aur și argint stau la porțile raiului, cu speranța că vor intra în starea de grație; poate trebuia să trăiesc în alt veac -. Câtă neputință în mușcata de la geam pe care nimeni nu o atinge decât cu privirea, deși ea arde ca o flacără. Proiect Ce despletire în poemele mele, nu mai sunt cele strânse, în forme abstracte, cizelate în cristale de vers. În trecerea anilor, am tot adăugat întâmplări! nu mai puteam... aduse la ureche, sa le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
grele de sămânța mirabilă, să le ascult cântecul de pasăre întrerupt. Mărturisire Ar trebui un duhovnic cu vocea severă și înaltă, să-i spunem ce se mai întâmplă, cu ființa noastră, uitată aici pe pământ. Ne va certa, va asculta privirea rugătoare, reverența în fața genunchilor fără vlagă înfipți adânc în pământ? Ce și cui să-i reproșez netrăirea? Mai ales că am aflat că e un mare păcat să te-nchizi în tine, să te retragi ca melcul înșelat,cândva, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mai fie! Poimâine se va schimba vremea, spun vecinii în fiecare zi! Nu ne vom mai trezi, ne-am smintit de atâta nadir și zenit. A rămas doar o lumânare îngenuncheată, lunecând peste zare. Sfârșitul ne smulge din ochi ultimele priviri! Ceasul aduce prea multe știri. Cine mai știe cât din vreme o să mai fie? Rugăciune Vin mereu aici la Azuga, arborii trec tot călări sub fereastră, coboară din pădurile de sus, fără nume sunt caii de lună, înspumați de ninsoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]