5,132 matches
-
espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopotul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească, dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut, prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagine aproape caracterul omului în cestiune: [o] natură comună, dar consecventă și puternică. Puindu-și odată-n minte de a lua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se luă după para fugitoare, neuitîndu-și spada. El vâslea cu desperare și, când ajunse la luntrea în care licărea încă jăratic, văzu pe Castelmare, {EminescuOpVII 154} ș-apropie luntrea-i de-a lui, ținti în el - un fulger și auzi răsunând luntrea inamică de căderea unui corp greu. El aprinse o făclie și îmbla încet cu luntrea, când deodată văzu plutind pe apă ceva neobicinuit de alb... părea că niște brațe se ridică din apă spre a cădea iar - s-apropie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
espres, consecuent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzind trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagineze aproape caracterul omului în cestiune; o natură comună, consecuentă și puternică. Puindu-și odată-n minte de-a lua pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dos, astfel încît venii lângă calul sur fără de a trece pe dinaintea ușei deschise. Iau cuțitul den brâu și tai repede curelele legate de gard, pui mîna-n coama calului și-ntr-o clipă sânt pe el și-l izbesc de-i răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă și cu pălăria lăsată pe ochi, în chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un țigan bătrân o făcea să răsune când vesel, când plâns. Fața neagră și espresivă, barba albă ca zapada, ochii mai stinși și discolorați de bătrânețe, pieptul păros și gol, abia acoperit de-o cămașe neagră, căciula cafenie de oaie, ruptă, astfel încît prin rupturi ieșea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o cină minunată. Avem să mâncăm carne de sas! Mă-nfiorai auzind, și cu toate astea nu-mi puteam stăpâni o părere de bine. Niță mergea înainte prin întunecoasele cărări de munte. Pașii săi, asemenea acelora a unei pantere, nu răsunau de fel pe pietrișul și prundul cel mărunt si lesne de răscolit al căilor. Un munte arunca celuilalt umbra lui, cerul gândea nouri, iar stâncile - pocite schelete de piatră - șuierau coprinse de vânt. Din când în când se rostogolea câte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
desprindea câte - o bucată de stâncă și vuia la vale-n jos. Coborârăm muntele și apucarăm prin câmpie până ajunserăm la moară. Moara era închisă, do [a]r cânele deslănțuit urla la lună a pustiu. Voacea lui morție și somnoroasă răsuna departe în aerul nopții. Niță făcu un semn și toți ne tupilarăm la pământ. El merse-ncet înspre câne și-aruncă de departe gloanțele de mămăligă, pe care cânele le prindea din aer și le înghițea cu aviditate. Dar în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin risipitu [ri ]le norilor. Un șuier, un câne urlând... trece speriat pe ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi iar nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri-năuntru... o femeie îți iese-nainte și te stringe-n
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii într-un întuneric nepătruns și nu putu cunoaște nimica. După un scurt monolog merse la poartă, de-a cărei ușcior era atârnat, de-un lanț, un ciocan greu. El îl ridică, se răzgândi, apoi bătu o dată tare. Toată vizuina răsună a deșert, apoi iar tăcere. El repetă bătaia - iar un ecou surd și adânc, apoi iar tăcere mortală. Bătu a treia oară, nici o mișcare de ființă vie. Se dete câțiva pași îndărăt, ca să vadă de n-a zări cumva lumină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în aer departe în coridor, purtată ca de o mână nevăzută... el o urmă tiptil numai în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În acelaș moment răsună iar clopotul din turn... ca un gemet ***. Îi trecu prin oase și măduvă acest sunet răgușit, evlavios, plângător. Era în întuneric total. Își întinse mînile și începu să suie și această scară... O mână rece ca a unui mort îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și strigau și se certau... Hopp! hopp, zupp, zupp! Și-și legănau taliile lor țepene, și-și mișcau picioarele lor, și ochii lor de piatră se-nvîrteau uscați și morți în încoifatele lor capete... - Să trăiască Almanzor, striga unul. - Să trăiască, răsunară suteranele... Părea c-o mie de glasuri răspund la esclamarea lui, simțeai că ești într-un labirint de suterane la care aceasta era numai tinda... Ropotul înfricoșat al cavalerilor de piatră, strigătele lor sălbatece, turbarea lor înfiorătoare îl făcea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat, cu atâta amor totdeodată. Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenit de sărutarea ei, de îmbrățișarea ei nervoasă. Îi era ca și când l-ar fi bătut cineva... - Angelo, răsună vocea ei. El se sculă... Ea era... îl chemă în cabina ei... - Dezbracă-mă. - Ce fel... - Dezbracă-mă-ți zic... zise ea cu mânie. El îi descheie corsetul... Zapada umerilor ei se ivi splendidă de sub rochia albastră... El își băgă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fie neprimitor de viață. Dar o arie? Crezi tu [că] o arie se naște mai ușor [? ]. Gândește întîi că artistul e un inel dintr-un șir întreg de oameni ce l-au preces, apoi că stă într-o societate. El răsună în arie durerea celor ce l-au preces, fără cari el n-ar fi fost, împreunată cu a celora ce sânt De ce plâng oamenii auzindu-l? Pentru că simt că el e o resunițiune * a lor. Cine nu-i cuprins în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
privirile vînătorilor orbiți de lumină. Învăluite în flăcări arzătoare, fantomele de la Arcole, Maregno, Austerlitz, Jena, Friedland, Eylau, Moscova, Lutzen ori Bautzen i-au alcătuit cortegiul dintr-un milion de morți. Dinlăuntrul acestei coloane de foc și pară, la porțile orașelor răsunau cîteva acorduri de trompetă amestecate cu semnalele stindardului imperial tricolor: și porțile orașelor cădeau. A fost mai puțin uluitoare fapta lui Napoleon cînd, în fruntea a patru sute de mii de fanatici și a mii de cai, a trecut Niemenul pentru
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
discuție, condițiile în care poate uza de dreptul lui la replică îl dezavantajează întotdeauna. A devenit imposibil pentru individ să aclame, să hulească, să dezmintă sau să contrazică paragraful din jurnal, imaginea care se etalează pe ecran sau vocea ce răsună la radio. Din acest moment, ne trezim expuși în mod pasiv influenței lor, supuși autorității lucrului imprimat sau imaginii proiectate. În plus, izolarea lectorului, a auditorului sau a spectatorului nu îi permite să afle cîte persoane îi împărtășesc sau îi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
se lasă omorîți pentru ei. Vii, sînt obiectul adorației; morți, continuă să suscite pasiuni, să facă ravagii în emoțiile și memoria fiecăruia. Freud avea dreptate. Dacă aceasta nu-i dragoste furată, atunci ce mai e? În toate paginile acestei perioade răsună zvonul unei fronde nemiloase. Trierea ideilor și a realităților se face fără nici un fel de complezență. Din apologetică, psihologia mulțimilor devine critică, ba chiar o critică dintre cele mai ascuțite. Va fi fiind el, Freud, un "vechi liberal", asemenea tuturor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de aduceri aminte ale unei culpabilități ce nu poate fi ștearsă de nimic. Cînd proclamă, la fel ca și eroii lui Schiller, locuitorii din munții Elveției care și-au ucis tiranul: "Vrem să fim un singur popor de frați", vocea răsună din adîncuri: Sînteți un popor de fii complotînd împotriva tatălui și ucigași ai lui". Astfel se pot explica trăsăturile pe care Tarde și Freud le atribuie mulțimilor artificiale, motivul supunerii acestora față de un șef venerat și divinizat. Rezultă de aici
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care începe o istorie. Prin aceste procese, nu doar publice, ci de masă, ei își arată înflăcărarea în a atrage după ei întregul popor. Ziarele și difuzoarele făceau cunsocute atunci acuzațiile în întreaga țară. În străzi, în cazărmi, în uzine, răsunau în ecou strigăte ca: "Moarte trădătorilor!", "Zdrobiți-i în picioare!". Niciodată lumea nu a fost atît de conștientă, atît de bine informată asupra neverosimilului acelor acuzații. Niciodată lumea nu a ținut atît de puțin cont de acest lucru. Faptul că
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cu sine. E bine să fii mort aici, între codri, locul e ferit, nici nu trage, Clopotul nu te deranjează, că nu sună decât de sărbători, Și duminica dimineață, când cade în misticism, bang-bang, - cine-o mai fi murit? - De răsună morții și stafiile Cântă păsările și e un miros de lilieci înfloriți, Cum trebuie să fi mirosit raiul din dreapta, de la intrare, Pe vremea când era culoarea nouă și nu crăpase. (La Lilieci) Nu este nevoie de mult efort pentru a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
un imens gol pe care trebuie să-l umple. Poetul trebuie să Înființeze oriunde „raiul”, să Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blîndețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește: În buza lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elementelor, „angelica tărie”. Peste ea stăpînește divina providență Înconjurată de legiunile de Îngeri. LÎngă Pater (Dumnezeu) stă Fiul, iar lîngă ei se află spirite, geniuri, miniștrii lui Dumnezeu, angeli miriade care, toți, glorifică forța verbului: „Cerești, eterii trombe În spațiuri răsună, Puteri, tării de angeli svol răpezi, lin se pun; În giuru-Omnipotenței miniștrii toți s-adună, Atenți În tot amorul, ascultă, se supun. Văd toți pe Fiul gloriei l-a Patrelui său dreaptă Și cunoscut se face Cuvîntul peste tot; La
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se „Înmărgărită” speciile rare, munții sînt de aur, stîncile de adamante, la umbra cedrilor-eterii Înfloresc „virtuțile - florale” și harpele Înstrună un mare „pan-himn”. Este cîntecul ce precede Întruparea prototipurilor din care am citat mai Înainte: „Cerești, eterii trombe În spațiuri răsună, Puteri, tării de angeli svol răpezi, lin se pun; În giuru-Omnipotenței miniștrii toți s-adună, Atenți În tot amorul, ascultă, se supun... Să observăm că statul divin are o organizare politică riguroasă (un păstor omnipotent, Înconjurat de miniștrii-angeli etc.) și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Unele au o mai mare frecvență și, din cercetarea lor, putem deduce o direcție a imaginarului. Ele constituie spațiile reveriei. Să reamintim Întîi plaiul, o formă de sincretism a naturii: „Auzit-ai frate, de un plai frumos Care-n veci răsună de cîntări iubite? Unde se-mpreună cerul luminos Cu albastrul mărei cei nemărginite? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Unde vîntul serii, blînd ca un suspin, Leagână-n tăcere dalbe flori de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]