17,060 matches
-
și deseori creațiile lor au trecut proba timpului. În termeni experimentali, validitatea creativității indivizilor excepționali este incontestabilă și majoritatea cercetătorilor au ajuns la consens în privința acestui aspect. Și totuși, persoanele înalt creative continuă să fie practic, excluse din studiile experimentale. Recurgând din nou la termeni de argou, o asemenea omisiune indică un bias de eșantionare. Metode de îmbunătățire a controlului Fără îndoială, cercetătorii științelor exacte apelează la metode de control exhaustive în comparație cu cercetătorii experimentaliști ai creativității. Într-un experiment prototip în
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
urmare, limitat) ce domină cercetările experimentale actuale poate reflecta tendința de a evita anularea comportamentelor creative spontane. Cel mai pronunțat control în cercetarea experimentală a creativității este realizat în studiile operaționale. Din acest motiv, am sugerat anterior că studiile care recurg la manipularea comportamentului inovator observabil (de exemplu, Pryor et al., 1969) reprezintă probabil, cele mai pertinente contribuții ale tradiției experimentale. Ele reprezintă experimente care au analizat comportamentul inovator și observabil și au oferit definiții obiective, statistice ale inovației, cu ajutorul designurilor
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
lucru -, există anumite stări afective ce pot fi generate de creativitate (Rothenberg, 1990; Runco și Richards, 1998). O astfel de ipoteză lipsește aproape cu desăvârșire din cercetări, poate cu excepția studiilor care abordează creațiile artistice. Pe lângă potențialul bias din cercetările care recurg la manipulări informaționale, există tendința de centrare pe variabilele dependente ce îi solicită subiectului rezolvarea unor probleme. Variabile dependente cel mai des întâlnite în cercetarea experimentală par să implice rezolvarea unor probleme, probabil pentru că operaționalizarea soluțiilor reușite la problemele administrate
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Runco, Ebersole și Mraz, 1991). Teoria contrară afirmă că expresia creativității implică probleme, deși numai la nivel personal. Cele două teorii se disting prin modul de definire a problemei (Runco, 1994b). De exemplu, un artist poate să experimenteze sau să recurgă strategic la alte variante ale unui subiect sau ale unei tehnici care va crea dificultăți, deși nu poate spune că întâmpină probleme, impedimente sau obstacole recunoscute de ceilalți. Orice obstacol depășit în realizarea creației artistice reprezintă o formă de rezolvare
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
creatorilor înșiși. Poate o descriere să fie în același timp analitică și holistică? După formularea legilor organizării perceptuale a lui Wertheimer, proximitatea, similaritatea și pura incidență, acest lucru este posibil. Pentru ca o descriere holistică să fie consistentă, trebuie să se recurgă la anumite instrumente de analiză. Cu cinci ani înainte de discursul prezidențial al lui Guilford, Max Wertheimer, unul dintre întemeitorii psihologiei gestaltiste, a publicat cartea îndelung elaborată Productive thinking (1945). Lucrarea tratează șapte studii de caz, fiecare cuprins într-un întreg
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
1989, 1994; Ohlsson, 1992; Sears, Lapidus și Cozzens, 1978; Simonton, 1986e, 1987a, 1989b, 1990b). Totuși, chiar și în asemenea cercetări, numărul variabilelor statistice va trebuie să fie îndeajuns de mare pentru a putea permite o analiză statistică mai complexă. Se recurge uneori la trucuri care presupun, de pildă, schimbarea subiectului de analiză de la individ la produsul creativ (compozițiile, piesele de teatru, poeziile etc.). Definiția prezentată mai sus face posibilă diferențierea istoriometriei de alte metode cu care este uneori confundată. Înainte de toate
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
istorie, posibilitățile par să fie nelimitate, iar șansele de a găsi soluția par aproape nule. În această privință, rezolvarea problemelor se apropie mai mult de un proces aleatoriu, în sensul că trebuie să intre în joc procedeul asociațiilor libere. Doar recurgând la acest remediu mai puțin metodic poate creatorul să ajungă la percepții cu adevărat profunde (pp. 472-473). Observăm aici că părerile sunt unanime în privința necesității ca gândirea creativă să depășească hotarele cunoașterii pentru a putea duce la progrese reale. Acest
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
fiind elitist înseamnă, în cele mai multe cazuri, a-l descalifica. A-l trata pe cineva drept elitist înseamnă a pune la îndoială legitimitatea opiniei sale. Ar fi excesiv să vedem în asta un fel de insultă, dar, în orice caz, se recurge la un termen considerat puțin măgulitor, care scutește de orice argumentație ulterioară. Este ceea ce-l determină pe sociologul și publicistul belgian Claude Javeau (2002, pp. 82-83) să revendice ironic, într-un pamflet recent, statutul de minoritate protejată pentru elită, „specie
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
unui ansamblu complex de acțiuni care iau naștere în cadrul rețelei de constrângeri încrucișate pe care fiecare dintre dominatori, dominat astfel de structura câmpului prin care se exercită dominația, o suferă din partea tuturor celorlalți (ibidem, p. 57). Fie că s-a recurs la noțiunea de câmp, fie că s-a păstrat limbajul mai tradițional al subsistemelor, competiția dintre domeniile de activitate este una dintre comportamentele echilibrului dinamic al oricărui sistem social și se poate traduce printr-o situație de concurență între elite
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
a stabili relații reciproce, de autoritate sau de supunere, de bunăvoință și de încredere între guvernanți și guvernați. Machiavelli sugerase că aceste relații nu erau întotdeauna ceea ce, conform moraliștilor, ar fi trebuit să fie și că mijloacele la care guvernanții recurg cel mai frecvent, forța și șiretenia (leii și vulpile), sunt condamnabile și necesare. Dar, făcând abstracție de pesimismul lui Machiavelli, concepția clasică risca să pară cinică, din clipa în care era utilizată împotriva ideologiei democratice sau socialiste. A spune că
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sau, cel puțin, nu exclusiv din aceste considerente), ci din sentimente (ibidem). Consecința acestui aspect este evidențiată prin faptul că cel care-și propune... ...să-i împingă pe oameni să acționeze într-un anume fel trebuie în mod necesar să recurgă la derivații, întrucât el constituie limbajul prin intermediul căruia se ajunge până la sentimentele oameniloră (Pareto, § 1403). Ca și reziduurile, derivațiile pot fi clasificate; în privința lor, Pareto distinge afirmațiile mai mult sau mai puțin elaborate, recurgerea la argumentul de autoritate, prezentarea teoriilor
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
de localiști și de cosmopoliți nu pot fi considerate ca fiind pur și simplu consecințele nivelului de studii sau ale statutului profesional diferit. Acestea contribuie la marcarea specificităților influențelor exercitate, dar nu constituie sursa lor. Este decisiv felul de a recurge la statut, și nu aspectul formal al acestuia (ibidem, p. 456). Potrivit formulei mertoniene, cosmopolitul exercită o influență „pentru că știe” (because he know), pe când localistul o exercită „pentru că înțelege” (because he understands). Asta înseamnă că ne adresăm primului pentru că îi
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
În această privință, este tentant să se adopte o modelizare identificând sectoarele de activitate cu câteva mari funcții societale. Din acest punct de vedere, modelizarea parsoniană citată în capitolul 1 este în continuare operantă, chiar dacă nu resimțim nevoia de a recurge la ilustrarea grafică a schemei AGIL. Rezultă niște elite distincte, care, până la un anumit punct, pot nutri sentimentul de conivență remarcat de Charles Wright Mills, dar care au totuși ierarhii de preocupări diferite: elite politice, economice, culturale și elite asociate
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
asigure niște loialități care să le întărească poziția față de o eventuală opoziție. Astfel de studii pot duce la analize foarte detaliate, dar, evident, nu pot fi făcute decât asupra unui mic număr de luări de decizii. Așdar, suntem obligați să recurgem la generalizări asupra influenței plecând de la studii efectuate asupra unor cazuri specifice despre care nimic nu garantează că ar reflecta o structură generală de putere. Așa cum observă Putnam, calea ocolită în selecția deciziilor poate fi la fel de gravă ca și cea
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în a evita ca problemele să devină obiectul dezbaterilor. În acest caz, există un potențial de influență ocultă pe care nu-l putem actualiza nicicum prin abordarea decizională. Abordări combinate și analiza rețelelor Date fiind deficiențele diferitelor abordări, s-a recurs la diverse tentative de combinații de analize poziționale și reputaționale, pentru punerea în aplicare a metodei numite a „bulgărelui de zăpadă” (Putnam, ibidem). Punctul de plecare este „pozițional”. Cu alte cuvinte, membrii elitei strategice sunt identificați prin poziția lor într-
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
pune în privința cercetării empirice este de a ști în ce măsură un actor situat în poziție de centralitate într-o rețea este în stare să convertească această centralitate în putere (Lazega, 1998, p. 107). Abia după 1970 studiile asupra elitelor locale au recurs la analiza rețelelor și la posibilitățile de cuantificare oferite de ea. În legătură cu aceasta, trebuie să cităm lucrările lui Laumann și Pappi, care sunt fundamentate pe modelul structural-funcțional al lui Parson (1976). Pe baza celor patru funcții din schema AGIL, a
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
nivelul calificării sau al performanței, trecând prin împărășirea unei credințe religioase sau loialitatea ideologică. Rezultă niște elite diferite, privilegind strategii de putere diverse. În această privință Pareto distinge „leii”, care se impun și se mențin prin forță, și „vulpile”, ce recurg mai degrabă la șiretenie (Pareto, 1916, § 2178). Această distincție ideal/tipic sugerează recursul la tipuri umane contrastante, care nu-și dovedesc în același fel calitățile, care nu se recrutează pe aceleași căi și nu se mențin în situații preeminente prin
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
membri ai elitei nu mai posedă „reziduurile capabile să-i mențină la putere”. Dimpotrivă, în păturile sociale inferioare, un număr ridicat de indivizi posedă „reziduurile necesare pentru a guverna”. Primii renunță să mai uzeze de forță; ceilalți sunt dispuși să recurgă la ea. În legătură cu aceasta, Pareto observă că „efectul nu urmează imediat cauzei”. În general, se produce un decalaj între situația grea în consecințe revoluționare și explozia revoluționară însăși. O „clasă guvernantă” care s-a menținut mult timp la putere prin
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
clasă; „de aceea, aceste persoane sunt mai apte să guverneze” (ibidem, § 2254, 2268). Pareto distinge două feluri de guvernare: cele care utilizează în principal forța (materială sau a anumitor sentimente religioase sau de altă natură) și cele care, în principal, recurg la artificii și la viclenie, utilizate pentru a acționa asupra sentimentelor sau asupra intereselor. Când guvernările se sprijină înainte de toate pe forță, reziduurile din clasa a doua (persistența agregatelor) predomină asupra celor din prima în privința clasei guvernante. Avem de-a
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
numai dacă este «viuă. Astfel ajungi Înapoi la mister și poți la fel de bine mărturisi, În ignoranța și capacitatea ta limitată, că universul este inexplicabil”. * „Ca să Îndrepți lemnul strîmb, Îl strîmbi invers.” (Michel Montaigne) Așa se Întîmplă și În actul educativ: recurgem la o măsură educativă, pentru ca să Îndreptăm un defect sufletesc. Numai că cel care o suportă nu-i Înțelege, de la Început, rostul și atunci, după un timp, revine la condiția lui inițială; iar noi trebuie să reevaluăm mereu efectele măsurilor folosite
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
În stare să producă invidii celor din jur. * „De la sublim la ridicol este un singur pas.” (Napoleon I Bonaparte) Această performanță o realizează, de regulă, neprevăzutul/ Întîmplarea, dar sînt și situații cînd cineva, lăsîndu-se pradă unei emoții sau unui instinct, recurge la un comportament irațional, bizar sau ridicol. * „Alături de nebuni este necesar să-ți ieși din minți.” (Petronius) Altfel riști să fii considerat o excepție pentru ei și să fii tratat ca atare, adică drept un...nebun (nebunii nu se consideră
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
răstălmăcit.” (Abelard) Acest lucru se Întîmplă nu numai datorită faptului că același lucru poate fi privit și analizat din diferite unghiuri de vedere, ci și din motivul știut că, atunci cînd gîndirea cuiva nu are curajul să Înfrunte „adevărul”, ea recurge la manevre de răstălmăcire. * „Metoda potrivit căreia s-a predat atîta timp arta de a gîndi este , desigur, potrivnică darului de a gîndi.” (Voltaire) Cu certitudine, În „darul de a gîndi” este cuprinsă Întreaga gîndire, și nu numai cea logică
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
scuza sa.” (P. Syrus) „Viciul” Încearcă să-și justifice prezența prin faptul că oamenii practică, adesea virtutea În exces: „Viciile Întră În compoziția virtuților ca otrăvurile În compoziția leacurilor” (La Rochefoucauld). Lucrurile se complică și mai mult, atunci cînd se recurge la vicleșug: „Este un vechi șiretlic al viciului să se ascundă sub aparența virtuții” (Johan Oxenstiern); „Nu există viciu, care să nu aibă o falsă asemănare cu vreo virtute și de care să nu se folosească” (La Bruyère). * „Virtuțile care
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
aceea se și spune: „CÎnd cel rău se preface că-i bun, atunci e cel mai rău”. „Răul” este atît de perfid, Încît are dreptate B. Gracian atunci cînd afirmă: „Viața omului e un război Împotriva răutății omului”. * „Oamenii nu recurg la invective decît atunci cînd nu au dovezi.” (D. Diderot) Însă și atunci cînd Îi copleșește invidia... * „Mulți din dușmanii tăi vor căuta să stîrnească disprețul tău pentru a sta apoi la adăpostul lui.” (N. Iorga) Disprețul față de altul ne
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
L.A. Seneca) O astfel de regulă nu numai că disciplinează libertățile pe care ni le Îngăduim, la un moment dat - care altfel „și-ar face de cap” - ci le dă, totodată un sens, un țel. * „Împotrivește-te Începutului; cînd se recurge la remedii, e prea tîrziu.” (Ovidiu) Însă acest lucru nu-l putem face decît pe calea anticipării, a prevederii, pe care sîntem tentați s-o resimțim ca un atentat la obiceiurile și credințele noastre bine statornicite, pe care nu dorim
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]