3,927 matches
-
de Munții Balcani, limita meridională propusă de savanții Petar Skok și Konstantin Jireček. Vezi Originea românilor pentru amănunte despre aceast subiect. Colonizarea cu populații romanice și romanizarea populațiilor locale au început odată ce teritoriile balcanice au devenit provincii romane. Inițial, populația romanică era concentrată castre și în orașe, numite colonii, dar, după un timp, alocarea parcelelor de pământ arabil veteranilor (la originea cuvântului românesc „bătrân”) i-a răspândit pe aceștia în „villae” (gospodării familiale) rurale, ca ulterior, în Antichitatea târzie, împărțirea imperiului
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
și munți, mai ușor de apărat, si ulterior denumit de Slavi „posade”. Denumirea „vlahi” („Βλαχοι”, „Власи”) a fost folosită de greci și de slavi, fiind preluată de la germanici care o folosiseră anterior (sub vorma "Walh") pentru a desemna celții și romanicii, inițial însemnând „străin”. Cuvântul "Walh" stă și la originea cuvintelor Valonia și Wales), dar mai apoi a fost folosit doar pentru a desemna popoarele romanice („Olasz” în maghiară și „Włochy” în poloneză înseamnă Italia). Ilie Gherghel, a scris un studiu
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
preluată de la germanici care o folosiseră anterior (sub vorma "Walh") pentru a desemna celții și romanicii, inițial însemnând „străin”. Cuvântul "Walh" stă și la originea cuvintelor Valonia și Wales), dar mai apoi a fost folosit doar pentru a desemna popoarele romanice („Olasz” în maghiară și „Włochy” în poloneză înseamnă Italia). Ilie Gherghel, a scris un studiu despre cuvântul „Vlahi” unde a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvântului “vlah”. Demonstrația se bazează în special pe scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
vlahii au avut o colonie lângă capitală. În lucrarea sa "Strategikon" din 602, împăratul Maurikios (Mauriciu) îi numește „romani” pe unii indivizi refugiați în Imperiul Bizantin din teritorii nord-dunărene și care aveau funcția de călăuze în cadrul armatei bizantine. Unii oșteni romanici din oastea bizantină foloseau cuvinte din limba lor maternă, de exemplu "„clisura”, „sculca”" etc. Începând cu anul 814 slavii sudici, care erau păgâni la acea dată, au dezlănțuit persecutarea creștinilor, afectând probabil și spațiul creștin românesc Persecuția va înceta după
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
hoditai" ("„chervănari”", „cărăuși”). Într-un alt pasaj, Kedrenos menționează o formațiune politică străromânească cu centrul la "Constanteia" (poate Constanța) având mai multe localități întărite, în subordinea cetății Durostorum (Dârstor sau Silistra), formațiune supranumită de Nicolae Iorga „Vlașca din Drâstor”. Nume romanice se întâlnesc în Balcani printre hanii primului stat (proto)bulgar de la Dunăre: Sabinus (sau Sabenos) (765-767) și Paganus (la putere în 767-768). Paganus a fost probabil o latinizare a numelui Bayan sau Boyan. Vlahii sunt pomeniți pentru prima dată într-
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
avut loc o reorganizare a statului începând din anii 60 într-o federație care să țină cont de aspectele indentitare și culturale diferite ale regiunilor Belgiei. Miscarea valonă afirmă că, după epoca romană, Valonia (Wallonia) a fost incontinuu o țară romanică, sub forma unei enclave rămase latină în sânul Europei germanice. Cartea "La Wallonie, terre romane", semnată de Félix Rousseau, începe în felul următor : « "Depuis des siècles, la terre des Wallons est une terre romane et n'a cessé de l
Valonia () [Corola-website/Science/297442_a_298771]
-
Wallon", care la rândul lui vine din cuvântul ''Walh''. "Walh" este un cuvânt germanic vechi care era utilizat pentru a desemna un vorbitor de limbă celtică sau latină. Prima menționare a acestui cuvânt, din jurul anului 1842, face referire la lumea romanică în opoziție cu cea germanică.Doi ani mai târziu, este prima dată folosit pentru a desemna partea romanică a tinerei țări,Belgia. În 1886 scriitorul și militantul valon, "Albert Mockel",a folosit acest cuvânt cu semnificație politică, pentru a-și
Valonia () [Corola-website/Science/297442_a_298771]
-
pentru a desemna un vorbitor de limbă celtică sau latină. Prima menționare a acestui cuvânt, din jurul anului 1842, face referire la lumea romanică în opoziție cu cea germanică.Doi ani mai târziu, este prima dată folosit pentru a desemna partea romanică a tinerei țări,Belgia. În 1886 scriitorul și militantul valon, "Albert Mockel",a folosit acest cuvânt cu semnificație politică, pentru a-și sublinia apartenența culturală și regională, ca un răspuns la cuvântul "flanders" ,folosit de mișcarea flamandă. Însă cuvântul "Wallonia
Valonia () [Corola-website/Science/297442_a_298771]
-
unor cuvinte ca "septante"(70) și "nonante"(90) ale căror echivalență în franceză este soixante-dix și quatre-vingt-dix. De asemenea există și un accent specific belgian,care este mult mai evident în zona Liege-ului. Valonii in mod normal vorbesc o limbă romanica, din grupul limbilor "d'oil". In Valonia in cea mai mare parte se vorbește valona, dar totodata se folosește și limba Picard in provincia Hainaut, in timp ce in Gaume(districtul Virton ) se mai vorbesc limbile specifice din" Lorrain" și
Valonia () [Corola-website/Science/297442_a_298771]
-
anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea. Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea. Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea. Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale. Stilul gotic este o
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale. Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de a da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului. Goticul transilvănean s-a impus în secolul al XIII-lea, cu caracteristici conservatoare, dominate de tradițiile romanice. În secolele XIV-XV formele goticului transilvănean au evoluat spre maturitate. Planimetric a fost depășită varianta bisericilor de tip bazilical cu transept (în formă de cruce), precum Biserica Sfânta Maria din Sibiu, în favoarea construcției unor biserici-hală de mari dimensiuni, precum Biserica
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
printr-o clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare. Astfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu. Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a romanicului, își face apariția un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care disprețuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuți "barbari" ai sfârșitului antichității. În realitate
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
al XVII-lea, care disprețuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuți "barbari" ai sfârșitului antichității. În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc butant). Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc butant). Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frânt, sau ogivă, la care presiunea verticală este mult mai redusă. Meșterii înălțau pe patru coloane, dispuse
Arhitectură gotică () [Corola-website/Science/297479_a_298808]
-
ăn în care declara și obține independența și decide să intre și să facă parte din Confederația Elvețiană. Toponimul „Lugano” derivă probabil de la cuvântul latin ""lucus"", pădure sfântă. Orașul are un caracter predominant lombard. Printre edificiile notabile se numără catedrală romanica a Sfanțului Laurențiu (Sân Lorenzo) din a doua jumătate a secolului XI, și biserica Sfântă Maria a Îngerilor ("Santa Maria degli Angioli") cu faimoasa frescă a Patimilor lui Cristos a lui Bernardino Luini. Notabile sunt și lacul omonim, Orașul Vechi
Lugano () [Corola-website/Science/297512_a_298841]
-
la origine locul de unde trăiau inițial "raeti" ("rhaeti"), o populație probabil de origine celtică, care conserva ca limbă retoromana, formată după crearea provinciei romane Raetia. Retoromana (cu varianta ei romanșa) este una din limbile actuale din canton, fiind o limbă romanică retică sau rețiană. Cantonul se învecinează cu Liechtenstein la nord, Austria la nord și la est, Italia (Lombardia și Trentino-Tirolul de Sud) la sud și sud-est, Cantonul Sfântul Gall și Cantonul Glarus la nord-vest, Cantonul Uri la vest și Cantonul
Cantonul Grisunilor () [Corola-website/Science/297538_a_298867]
-
în Cantonul Grisunilor sunt: germana în nord-vest (54%), limba retoromană, numită și rumância sau romanșa în Engadina, Valea Monastero și în apropiere de Disentis/Mustér (31%), precum și italiana în văile Mesolcina/Misox, Calanca, Bregaglia/Bergell, și Poschiavo/Puschau (15%). Populația romanică reproșează autoritaților că nu fac nimic pentru a se evita extincția limbii retoromane, predominantă dealungul secolelor. Statisticile indică un flux constant, în special după 1850, al populațiilor germanofone spre Cantonul Grisunilor, altădată practic în întregime romanic. Cele două confesiuni principale
Cantonul Grisunilor () [Corola-website/Science/297538_a_298867]
-
Poschiavo/Puschau (15%). Populația romanică reproșează autoritaților că nu fac nimic pentru a se evita extincția limbii retoromane, predominantă dealungul secolelor. Statisticile indică un flux constant, în special după 1850, al populațiilor germanofone spre Cantonul Grisunilor, altădată practic în întregime romanic. Cele două confesiuni principale sunt catolicismul și protestantismul refomat calvin, adus ulterior de populațiile germanofone. Din punct de vedere al apartenenței religioase populația de astăzi este practic împărțită în două.
Cantonul Grisunilor () [Corola-website/Science/297538_a_298867]
-
Limbile vorbite în Cisleithania 1910 Limbile vorbite în Transleithania 1910 Observație: unele limbi sunt considerate a fi dialecte ale unor limbi cu circulație mai mare. De exemplu, rusina și ucrainiana au fost înglobate în "limba ruteană" în cadrul recensămâtului, iar limbile romanice retice au fost considerate drept "italiană". Următoarele tabele ilustrează împărțirea pe religii a cetățenilor Austro-Ungariei. În vreme ce jumătatea austriacă a monarhiei era aproape în întregime catolică (majoritar roman-catolică, iar în estul Galiției și greco-catolică), în jumătatea de est a Ungariei, pe lângă
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
state ale Europei. Transleithania a fost un "pretins stat național" deoarece, în ciuda compoziției sale naționale amestecate, era guvernată ca un stat național. În Cisleithania, jurisdicția și guvernarea au făcut dovadă de o atitudine considerabil mai justă față de naționalitățile slave și romanice, „chiar dacă politica de guvernământ a austriecilor față de sloveni în Stiria de Jos și, până puțin înainte de începerea războiului, de asemenea în Craina, precum și excesele partidului Alldeutsche Vereinigung în Boemia în particular ar putea fi prezentate drept multiple contraexemple.” Mai răul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
trecere a diveselor popoare migratoare. Vestigii slave au fost descoperite la Ostrovu Mare, Plenița, Vârtop, Coșovenii de Jos, Nedeia, Orlea, Sucidava, dar și la Râureni în nord-est. Aceștia au emigrat la sud de Dunăre sau au fost asimilați de populația romanică majoritară, dar au lăsat numeroase toponimii de origine slavonă: râul "Bistrița" (în nord-estul Olteniei), "Craiova, Hinova, Bistreț, Bucovăț, Dumbrava" etc. În secolul al XIII-lea apar cnezatele lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș care, odată unficate sub Litovoi, apar ca
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
contrast cu „"românismul"” potrivit căruia „limba moldovenească” este o simplă denumire făcută la comandă politică, pentru a desemna în Republica Moldova limba dacoromână vorbită aidoma și în România : este poziția majorității lingviștilor, filologilor și istoricilor, îndeosebi printre cei specializați în limbile romanice de răsărit, precum și unei părți din populația Republicii Moldova. În anii 1989-1991 când s-a efectuat trecerea „limbii moldovenești” la literele romane, echipa de lingviști, toponimiști și filologi ai Academiei de Științe a RSSM, în frunte cu Pr. Dr. Anatol Eremia
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]